Un luptător al crucii: Pr. Nicolae Georgescu-Edineţ

Nicolae Georgescu s-a născut la 27 noiembrie 1891, în familia preotului Toma Georgescu şi a Zamfirei, în orăşelul Vălenii de Munte. În anul 1912 absolvă Seminarul Central din Bucureşti, iar după patru ani îşi ia licenţa în Teologie. Urmează cursurile Facultăţilor de Filozofie şi Drept - Universitatea Bucureşti.

Între 1916-1919 este mobilizat şi luptă în Războiul de Reîntregire, fiind încadrat la Serviciul religios de la Marele Cartier General şi terminând stagiul militar cu gradul de sublocotenent.

În anul 1921, Nicolae Georgescu se căsătoreşte cu Florica Mihăescu, din Vălenii de Munte, şi este numit responsabil al Seminariilor Teologice în Ministerul Cultelor şi Artelor. La 11 aprilie 1925 este hirotonit diacon, iar a doua zi preot, pe seama parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Filipeşti Târg, judeţul Prahova.

La 1 septembrie 1925 este numit director al Seminarului Teologic din Edineţ, Episcopia Hotinului, cu aprobarea, cu titlu provizoriu, a episcopului eparhiot Visarion Puiu, iar de la 1 octombrie acelaşi an a fost mutat la parohia Voronoviţa, aflată la o distanţă de 30 km de Edineţ.

În anul 1926, între preotul Georgescu şi chiriarh se iscă un conflict. Acesta a început de la manifestările naţionaliste ale preotului Georgescu “pe uliţele târgului în fruntea cărora mergea el însuşi". Episcopul Visarion, probabil sesizat de amploarea care o căpătase mişcarea iniţiată de preot, hotărăşte să-l demită de la direcţia Seminarului. Preotul refuză să se supună chiriarhului şi porneşte chiar o manifestaţie împotriva chiriarhului, la care vor fi antrenaţi şi elevii seminarişti. Faţă de acestea, episcopul Visarion, în urma hotărârii Consistoriului eparhial, îl cateriseşte la 1 februarie 1927. Preotul Georgescu face apel împotriva sentinţei de caterisire la Consistoriul mitropolitan de la Iaşi, care se întruneşte la 26 mai şi 22 iunie 1927, pentru a dezbate cazul. Luând act de faptul că Seminarul se află sub autoritatea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, care numeşte şi revocă pe director, Consistoriul Mitropolitan apreciază că refuzul preotului de a da urmare ordinului episcopal nu poate fi considerat un act de nesupunere până nu este întrebat şi Ministerul. Preotul se face totuşi vinovat că şi-a asociat elevii la acest incident. În urma deliberării, Consistoriul Mitropolitan hotărăşte reformarea sentinţei de caterisire, aplicând preotului Georgescu Nicolae pedeapsa "sfat şi dojană duhovnicească".

Episcopul Visarion Puiu cere Sfântului Sinod să intervină pentru înlocuirea preotului Nicolae Georgescu de la conducerea Seminarului. La 25 iunie 1927, Sfântul Sinod intervine şi Pr. Georgescu este înlocuit cu Pr. Gheorghe Cernăuţeanu.

Ulterior, Pr. Georgescu este numit paroh al bisericii Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova, unde rămâne un an, până la 1 iulie 1928, când, în urma Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureşti, este transferat preot ajutător la parohia Sf. Anton Curtea Veche din Capitală, pentru de la 1 aprilie 1929 să i se încredinţeze oficiul parohial. De acum înainte apare în documente şi cu apelativul "Edineţ", adăugat la numele său, pentru a-l deosebi de alţi preoţi cu numele de Georgescu, numeroşi în Bucureşti la vremea aceea.

Duhovnicul studenţilor bucureşteni

Mutarea la această biserică bucureşteană îi va marca întreaga viaţă de martir al Bisericii Ortodoxe. Întâi de toate, preotul Georgescu a restaurat biserica şi a clădit casa parohială, sub egida Comisiei Monumentelor Istorice, deoarece la sosirea lui acestea “erau ruinate". Parte din banii folosiţi în restaurarea întreprinsă i-a procurat din chiriile de pe prăvăliile parohiei pe care le construise pe str. 30 Decembrie, nr. 33. Acestea din urmă vor fi dărâmate de autorităţile comuniste în anul 1967.

La 26 noiembrie 1929, Protoieria I Capitală îl numeşte pe Pr. Nicolae Georgescu Edineţ ca "îndrumător duhovnicesc" şi îl înştiinţează că studenţii vor putea găsi reculegerea spirituală la biserica la care devenise paroh. Această însărcinare îi era dată în urma solicitărilor Centrului Studenţesc Bucureşti către preotul Georgescu şi chiriarh, pentru "a începe o mare zidire duhovnicească personală şi propagandă creştină în biserica Sf. Anton-Curtea Veche". De altfel, parohia la care preotul Georgescu fusese numit nu avea decât 14 familii de enoriaşi, dat fiind faptul că în jurul bisericii se aflau numai străini.

Pr. Nicolae Georgescu-Edineţ avea să devină părintele sufletesc al celor care veneau să înveţe în facultăţile bucureştene, avea să se ataşeze de ei, ascultându-le durerile şi sfătuindu-i spre tămăduirea sufletului. Misiunea sa o avem bine descrisă în relatarea unui contemporan, un apropiat al duhovnicului de la Curtea Veche: “Toate festivităţile le-au început cu servicii religioase oficiate la această biserică; aici am ascultat predici şi conferinţe religioase, aici s-au spovedit, s-au împărtăşit, aici şi-au făcut rugăciunile lor personale în toate nevoile lor sufleteşti. De aici au pornit şi în alte procesiuni şi manifestaţiuni aprobate, formal sau tacit, nu numai de autorităţi, dar de întreaga suflare românească şi creştină; preotul de aici le-a oficiat în calitatea lui de preot al studenţilor, toate slujbele de care au avut nevoie la cămine, la cantine, la sedii, aniversări ale societăţilor studenţeşti, începuturi de activitate şcolară: aici s-au cununat, aici au botezat copii, pe preotul de aici l-au luat la înmormântări de studenţi, chiar afară din Bucureşti etc. preotul a făcut totul gratuit, şi-a plătit până şi transportul, a ţinut cuvântări religioase, patriotice, a vorbit deseori, tot în calitate de preot al studenţilor, în faţa profesorilor universitari invitaţi la solemnităţile studenţeşti şi a fost felicitat de aceştia, a ajutat băneşte, ca nimeni altul, pe studenţii săraci, împărţind aproape tot ce câştigă cu studenţii".

În calitate de duhovnic al studenţimii bucureştene ia contact cu curentele naţionaliste, care se conturau tot mai mult pe scena politică a României. În acelaşi timp, nu trebuie eludat rolul major pe care preotul Nicolae Georgescu l-a avut în mijlocul studenţilor dornici de a descoperi trăirea în duhul ortodox. Într-o societate care evolua tot mai mult spre laicizare, iar statul se implica tot mai brutal în problemele Bisericii, preotul Georgescu-Edineţ a reprezentat un important factor mobilizator în rândurile tineretului universitar bucureştean şi chiar al credincioşilor care gustau din plin frumoasele slujbe de la biserica Curtea Veche.

"Erou al crucii"

Relevant în acest sens este momentul rămas celebru în epocă, cel al depunerii crucii la Mormântul Eroului Necunoscut. De altfel, datorită acestui episod preotul avea să sufere foarte mult. Mai exact, este vorba de iniţiativa studenţimii creştine bucureştene de a pune o cruce de marmură la căpătâiul Eroului Necunoscut aflat, ca şi astăzi, în Parcul Carol din Capitală. Problema studenţilor era de a rezolva, în punctul lor de vedere, acest "mare neajuns".

Pentru aceasta, la sfârşitul anului 1932 se va constitui un comitet format din studenţi, în care un rol major îl avea duhovnicul lor – preotul Nicolae Georgescu-Edineţ. Punerea crucii la mormânt era programată pentru 24 ianuarie 1933, de ziua Unirii Principatelor. Însă, exista opoziţia guvernului, care, prin vocea ministrului Apărării – Nicolae Samsonovici, susţinea că "mormântul reprezintă un simbol nu numai pentru creştini, ci pentru cei care s-au jertfit pentru }ara Românească".

După sfinţirea crucii, preotul Nicolae Georgescu a ţinut o predică prin care accentua importanţa momentului ce avea să-l capete. Apoi, alături de preotul Ion Dumitrescu-Borşa, Pr. georgescu-Edineţ, în fruntea unei procesiuni formate de peste 2000 de credincioşi, a purces către Parcul Carol. Crucea a fost dusă de către legionarul Traian Puiu, ca delegat din partea iniţiatorilor şi de Ilie Imbrescu, ca nelegionar, din partea Comitetului Executiv al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România.

Ajunşi în faţa Parcului Carol, "preotul Georgescu-Edineţ, luând în braţe crucea a îngenuncheat în faţa armelor încărcate pentru ucidere rostind: «Dacă este vorba ca pentru cruce să curgă sânge, voiesc să fiu cel dintâi care să mi-l dăruiesc cu bucurie». Mulţimea întreagă a îngenuncheat alături de preotul ei". Astfel, au început altercaţiile dintre credincioşii participanţi la procesiune şi forţele de ordine. Credincioşii cu mâinile goale, jandarmii cu paturile armelor şi cu gazele lacrimogene. Prima victimă a fost chiar Pr.Georgescu "care a fost călcat, scuipat, lovit cu bocancii soldaţilor şi peste cap şi peste faţă, în sfârşit, a fost batjocorit şi lovit (subl. ns.), ca pe vremea persecuţiilor păgâne", iar crucea sfârâmată.

După consumarea celei de-a doua altercaţii, preotul Georgescu i-a îndemnat pe studenţi să se retragă. Însă, în timpul înapoierii, lovit şi însângerat cum era preotul nostru, în injuriile şi bătăile jandarmilor avea să fie reţinut şi dus la poliţie pentru anchetă. Acolo a fost din nou bătut, înjurat şi umilit.

După eliberare, a fost lăsat la domiciliu cu statut "obligatoriu".

Toţi preoţii din Bucureşti şi mulţi din ţară, în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, s-au solidarizat cu Pr. Georgescu. Pe 25 ianuarie, cu ocazia hramului Facultăţii de Teologie, Patriarhul Miron Cristean şi profesorii Nichifor Crainic şi Ioan Mihălcescu au considerat gestul autorităţilor poliţieneşti ca un "sacrilegiu".

Patru zile mai târziu, pe fondul unei mişcări studenţeşti la nivel naţional, cu susţinerea Asociaţiei preoţilor ortodocşi şi cu binecuvântarea Patriarhului Miron Cristea, Pr. Nicolae Georgescu, împreună cu diaconul Ioan Popescu-Mozăceni, avea să aşeze o cruce de flori la Mormântul Eroului Necunocut. Cu această ocazie, Patriarhul Miron Cristea l-a numit “erou al crucii".

Câteva luni mai târziu, într-o notă informativă a Siguranţei, 15 iunie 1933, aflăm că Garda de Fier "intenţionează să facă un marş de protest împotriva trimiterii în judecată a preotului Georgescu-Edineţ", preconizată pentru 24-25 iunie. Mai mult de atât, conform unei dări de seamă a Siguranţei, din 18 decembrie 1935, aflăm că "Ion Antoniu, preşedintele Centrului Studenţesc Bucureşti a tipărit un manifest prin care cheamă studenţimea să ia parte la procesul preotului Georgescu-Edineţ, care va fi judecat sâmbătă 21 decembrie la Curtea cu Juri. Antoniu arată că acest proces trebuie considerat ca al întregii studenţimi, deoarece în numele acesteia s-a încercat punerea crucii la mormântul Eroului Necunoscut. Deşi manifestul a fost oprit de cenzură, el este totuşi tipărit şi răspândit".

Nu ştim cum a decurs procesul care se preconiza împotriva preotului Georgescu, însă putem spune că nu a fost condamnat decât abia în 1938. Mai exact, în circumstanţele valului de arestări operate de autorităţi, la ordinul regelui Carol al II-lea, în rândurile fruntaşilor legionari, Pr. Nicolae Georgescu avea să i se însceneze un proces bine mediatizat.

Un proces înscenat

În noaptea de 16/17 aprilie 1938, i s-a făcut Pr. Nicolae Georgescu o percheziţie la domiciliu, după care a fost reţinut şi trimis în lagărul de la Tismana. Ulterior, printr-o decizie din 21 aprilie 1938 a ministrului de Interne, Armand Călinescu, Pr. Nicolae Georgescu, alături de peste 100 de legionari, era trimis cu domiciliu obligatoriu în unul dintre lagărele de la Tismana, Dragomirna sau Miercurea Ciuc. Motivaţia: "din cercetările şi percheziţiunile întreprinse în ultimul timp de către organele justiţiei militare şi poliţieneşti, rezultă în mod evident, că unii membrii conducători ai fostului partid «Totul pentru ţară» ş…ţ au continuat a avea o activitate clandestină interzisă de legea pentru apărarea ordinei de stat şi periculoasă pentru ordinea şi siguranţa statului".

Însă, realitatea era cu totul alta, precum documentele de arhivă ne reflectă, fiind vorba de rapoartele Jandarmeriei şi Direcţiilor regionale de Poliţie întocmite în urma percheziţiei generale din noaptea din 16/17 aprilie 1938 către Ministerul Afacerilor Interne.

La 17 iunie 1938, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar al Corpului II Armată Bucureşti dispunea trimiterea în judecată a unui lot de 20 de persoane, printre care şi preotul Nicolae Georgescu-Edineţ. Acesta era prezentat în referatul Parchetului astfel: "Preotul Georgescu este parohul bisericii studenţilor (Sf. Anton) din capitală şi s-a alăturat mişcării legionare chiar în anul 1928, înlesnind ca diversele comemorări ce se făceau la biserică să se desfăşoare într-un cadru legionar. A făcut parte în anul 1932 din comitetul ce organiza punerea unei cruci la mormântul Eroului Necunoscut şi a fost printre cei ce au provocat incidente grave între autorităţi şi legionari la intrarea în Parcul Carol. Înlesnea ţinerea de conciliabule între legionari, chiar în biserica unde era paroh". Pentru acestea era acuzat de infracţiunile de: "uneltire contra ordinii sociale" şi "participare la organizaţie politică interzisă".

Pentru termenul de pe 25 iunie, Preotul Georgescu solicita 12 martori, personalităţi ale vieţii religioase şi culturale româneşti, printre care Episcopul Veniamin Pocitan, vicar mitropolitan, Pr. Petre Partenie, de la Seminarul Central şi preşedintele Asociaţiei generale a clerului ortodox român, profesorul Nichifor Crainic ş.a.

La înfăţişarea din 25 iunie, Pr. Nicolae Georgescu a spus în depoziţie: "…Eu n-am aranjat comemorări legionare. Făceam slujbe religioase, în cadrul misiunii mele, pentru oricine, nu numai pentru legionari. N-am provocat nici un incident cu ocazia punerii crucii la mormântul eroului necunoscut, ci am căutat să înlătur orice discuţii şi neînţelegeri.

Nu s-a făcut nici un fel de propagandă în biserică, mai întâi că nici legionarii nu mi-au cerut şi mai şalesţ eu nu admiteam aceasta. Nu ştiu de unde se deduce că eu sunt legionar, mai ales că legionarii s-au mirat că ce caut eu între ei. Pe mine nu mă interesa culoarea politică, ci ordinul ce-l aveam de a conlucra cu studenţii. Am cerut să fiu înlocuit, dar nu mi s-a admis. Cartea Pentru legionari a lui Corneliu Codreanu o am dată de el, ca duhovnic al studenţilor, iar nu ca legionar.

La moartea lui Moţa şi Marin, am luat parte ca preot ca mulţi alţii şi afirm că toţi preoţii au luat parte cu aprobarea Patriarhului, aşa mi s-a spus de unul din preoţi. Eu am fost de bună credinţă şi am crezut".

În susţinerea Pr.Georgescu, fostul preşedinte al Partidului "Totul pentru ţară", ing. Gheorghe Clime, în şedinţa din 28 iunie, a afirmat că acesta "n-a fost înscris în acel partid, că nu a avut nici un rol în mişcarea legionară şi că nu a încercat nimeni să-i ceară vreo dispoziţie în cadrul mişcării legionare".

Pe 1 iulie 1938, prin Sentinţa 303, Pr. Nicolae Georgescu-Edineţ a fost condamnat la un an închisoare corecţională, 10.000 lei amendă şi cinci ani interdicţie corecţională, pentru delictul de "participare la o organizaţiune politică interzisă", iar pentru acuzaţia de "uneltire contra ordinii sociale" era achitat.

Amnistiat de rege, ucis de comunişti

Aflat la Jilava, la 5 iulie, Pr. Georgescu a cerut recurs la sentinţa primită, motivând că deşi fusese achitat pentru învinuirea de uneltire contra ordinii de stat, a fost condamnat pentru participare în organizaţie politică interzisă, cu toate că dovedise că nu făcuse parte vreodată într-o organizaţie cu caracter politic şi că rolul său faţă de studenţimea creştină bucureşteană fusese dovedit. Practic instanţa nu luase în seamă probele administrate de inculpat.

Cu toate acestea, recursul îi va fi respins de către Curtea Militară şi de Casare, prin Decizia nr. 46/30 iulie 1938.

Pentru reglementarea situaţiei sale, Pr. Nicolae Georgescu-Edineţ va trimite mai multe memorii către regele Carol al II-lea (iulie 1938), Patriarhia Română (septembrie, noiembrie 1938 şi ianuarie 1938), Ministerul de Interne (septembrie şi decembrie 1938), Ministerul Cultelor şi Artelor şi Curtea Militară de Casaţie.

Chiar şi după depunerea recursului la 31 ianuarie 1939, cererea Pr. Nicolae Georgescu era respinsă în data de 14 februarie. Deşi, în expunerea de motive la recursul său, explica destul de clar faptul că: probele administrate de el în instanţă nu fuseseră luate în seamă; încă din iunie 1938, prin declaraţiile ing. Gheorghe Clime şi a fostului conducător al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini, Şerban Milcoveanu, instanţa se convinsese că el nu făcuse parte din "statul major al partidului («conducător şi organizaţie interzisă de legea ordinii de stat»), dar nici măcar ca simplu membru al organizaţiei politice legionare"; şi mai ales că, o serie de martori îi fusese respinşi, ca arhiereul Veniamin Pocitan, care "a venit 3-4 zile la rând şi n-a fost audiat, iar când urma să fie audiat, s-a spus că nu este prezent".

Faţă de aceste vicii de procedură juridică, aflat la penitenciarul Văcăreşti, Preotul Nicolae Georgescu va depune, la 15 februarie 1939, o altă cerere de recurs. În cele din urmă, prin Decizia nr. 277 din 3 aprilie 1939 Curtea Militară de Casare şi Justiţie îi va admite recursul şi va fi chiar amnistiat, în baza Înaltului Decret Regal nr. 58/1939.

La cererea sa, la 15 mai 1939 a fost reintegrat în postul de preot paroh la biserica Sf. Anton Curtea Veche.

Din activitatea cultural-religioasă depusă la biserica parohială, trebuie amintită iniţiativa Pr. Nicolae Georgescu ca profesorul Nae Ionescu să ţină la Curtea Veche un ciclu de conferinţe pentru studenţi, despre ştiinţă şi credinţă, începând cu 10 ianuarie 1937.

După venirea comuniştilor la putere, Pr. Georgescu avea să fie arestat din nou, la 17 decembrie 1945, pentru activitatea sa din anii ’30.

Date despre Părintele Georgescu-Edineţ mai avem abia pentru anul 1952. Mai exact, potrivit unui dodar de penitenciar întocmit la 15 mai 1952, la Jilava, aflăm că acesta era trimis în Unităţile de Muncă comuniste, ca detenţie administrativă, în baza adresei nr. 8/49569.

Câteva zile mai târziu, Pr. Nicolae Georgescu-Edineţ trecea la Domnul. Conform adeverinţei nr. 225/1952 al Serviciului medical din penitenciarul Jilava, aflăm că Părintele a murit pe data de 21 mai, orele 17, 00, de "insuficienţă cardiacă decompensată cu edeme generalizate", în infirmeria închisorii amintite.

Adrian Nicolae Petcu

BIBLIOGRAFIE

Izvoare inedite

***Adresa nr. 26/23 mai 2003 a Parohiei Sf. Anton-Curtea Veche către Arhiepiscopia Bucureştilor, privitoare la fostul paroh Pr. Nicolae Georgescu Edineţ, semnată de Pr. Dinu Provian.

ACNSAS, fond Penal, dosar 449, vol. 1, 6, 9 şi 11; Ibidem, dosar 447, vol. 3.

AMJDIM, fond Penal, dosar 40.010, vol. 60.

ANIC, fond Ministerul de Interne-Diverse, dosare 5/1930; 1/1933; 3/1933; 9/1933; 10/1933; 44/1938; 47/1938; 48/1938; 55/1938; 12/1939; Idem, fond Dudu Velicu, dosar 283.

PUIU, Traian, Începuturi de viaţă legionară (amintiri), Editura Mişcării legionare, Madrid, 1991.

CODREANU, Corneliu Z., Pentru legionari, Sibiu, 1936, p. 439.

Lucrări generale

"Axa", an I, nr. 7, 19 februarie 1933.

"Calendarul", an II, nr. 280, 27 ianuarie 1933; nr. 281, 28 ianuarie 1933.

CARAVIA, Paul coord., Biserica întemniţată. România 1944-1989, INST, Bucureşti, 1998.

*** "Cuvântul", ziar al Mişcării legionare, Almanah 1941, Imprimeriile “Cuvântul", SAR, Bucureşti, 1940.

IONESCU, Nae, Teologia – integrala publicisticii religioase, ediţie îngrijită de Dora Mezdrea, Editura Deisis, Sibiu, 2003.

IMBRESCU, Ilie, Biserica şi Mişcarea legionară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1940.

“Luminătorul", an LVIII, nr. 19, 1 octombrie 1925; an LXI, nr. 15-16, 1-15 august 1928.

“Lupta de la mormântul fără cruce", an I, nr. 1, 1 februarie 1933.

MANEA, Vasile, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, ed. a II-a, Patmos, 2001.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!