PNŢCD a murit! Trăiască PPCD?

La 6 martie 1945, într-o duminică, în România se instala primul guvern comunist din istoria noastră, condus de Dr. Petru Groza. Începea o epocă neagră.

La 60 de ani de atunci, tot pe 6 martie şi tot într-o duminică, am asistat la evenimente surprinzătoare. Pe de o parte, la victoria electorală clară a comuniştilor din Republica Moldova. Pe de altă parte, la dispariţia PNŢCD de pe scena politică românească, prin fuziunea cu URR sub denumirea de Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD). Ironia istoriei, prin raportare la mişcarea partidelor populare europene, PPCD ne evocă, sec, tot ce a fost mai sinistru în trecutul nostru apropiat: regimul popular, republica populară, "democraţia" populară şi "justiţia" populară. Dincolo de asta, dispariţia PNŢCD ar putea însemna şi dispariţia unei idei.

După decenii de comunism, era normal că ponderea Dreptei în România să fie redusă. În 1990, aceasta era reprezentată de PNL şi PNŢ, devenit PNŢCD prin afilierea sa la creştin–democraţia europeană. Dintre cele trei partide "istorice" reconstituite imediat după decembrie ’89, PNŢCD a fost poate cel mai apropiat de fenomenul Piaţa Universităţii şi de idealurile unei autentice revoluţii, între care şi punctul al 8-lea al Proclamaţiei de la Timişoar şi lupta pentru deconspirarea Securităţii ca poliţie politică.

Cât timp a trăit, Corneliu Coposu a fost o garanţie a acestei orientări, care, combinată cu o componentă monarhistă, nu avea însă susţinerea necesară în societate pentru a putea determina câştigarea unor alegeri. A fost însă meritul lui Corneliu Coposu că a ştiut, prin colaborarea cu celelalte două partide istorice, PNL şi PSDR, şi cu societatea civilă, în cadrul CDR, să aducă partidul la guvernare. Cum au năruit totul epigonii săi în numai patru ani (guvernarea 1996-2000), sub conducerea veselului Ion Diaconescu, ştim deja. După eliminarea din Parlament, în 2000, partidul nu şi-a mai revenit, compromiţând şi ideea de Dreapta în România. Din păcate, şi UFD (fost PAR) al lui Varujan Vosganian, care îndreptăţise speranţe în 1996, prin surprinzătoarea sa intrare în Parlament, s-a dezintegrat.

La începutul lui 2001, Dreapta românească era vag reprezentată în Parlament doar de PNL. În afara Parlamentului, însă, lucrurile au început să se agite. Pe locul lăsat liber de prăbuşirea PNŢCD s-au îngrămădit fel şi fel de neaveniţi: Acţiunea Populară, PNG-ul lui Becali, PCD, URR (construit de foştii susţinători din ASPEC ai lui Emil Constantinescu); iniţial, şi "social-liberalii" de la PUR, care acum au luat locul APR-ului lui Meleşcanu, cochetau cu ideea. Mai nou, doi vajnici oameni "de Dreapta", Cosmin Guşă şi Virgil Măgureanu (care nu s-a învăţat minte cu PNR şi cu Marian Munteanu) au apucat pe acelaşi drum care li se pare mai puţin bătătorit. Nici sindicatele nu s-au lăsat mai prejos. Bogdan Hossu, de la "Cartel ALFA" a înfiinţat UPC – Uniunea Popular Creştină, asociaţie civică apropiată curentului creştin-democrat.

De la partid "istoric", la grupare "de buzunar"

Reprezentanţii Partidului Popular European au declarat răspicat, în repetate rânduri şi chiar de la tribuna amintitului congres din 5-6 martie, că (în afară de UDMR, care este un partid etnic) nu recunosc în România alt partener de dialog şi al membru al PPE decât PNŢCD/ PPCD. Semnalul este destul de clar: PPCD trebuie să reunească toate formaţiunile creştin-democrate din România. Probabil că distinşii europeni nu-şi fac iluzii asupra acestei întreprinderi. Mai mult ca sigur că, în primul rând, sunt conştienţi ce fel de oameni susţin. Mulţi membri PNŢCD au dovedit în timp un oportunism şi chiar un lichelism demn de PSD. Să ne amintim de traseişti: George Pruteanu, plecat la PSD şi eşuat la PRM, Constantin Dudu Ionescu, fost aspirant la şefia PNŢCD, devenit fruntaş PUR; Andrei Marga, ales preşedinte al partidului (ianuarie 2001), a fugit în PNL.

Acestora li se adaugă "disidenţii", care au făcut praf şi pulbere PNŢCD. Radu Vasile, ex-premier ţărănist, a fondat Partidul Popular din România, care a fuzinat rapid cu PD; Victor Ciorbea, a creat Alianţa Naţională Creştin-Democrată, care a revenit în PNŢCD destul de repede; VasileLupu a pus bazele Partidului Popular Creştin, pe care l-a absorbit Acţiunea Populară - altă facţiune ţărănistă - a lui Emil Constantinescu. O furie de dezbinării a dus la naşterea a puzderie de partide de apartament cu pretenţii de moştenitoare ale adevăratului spirit ţărănist, creştin şi democrat. Pînă acum nici una dintre aceste aşchii, dar nici trunchiul nu au trecut proba alegerilor. Singura consecinţă importantă a apariţiei acestor formaţiuni este slăbirea fatală a PNŢCD.

Au existat şi veşnice încercări de unificare a creştin-democraţilor. Singura realizare este fuziunea ANCD cu PNŢCD. Doar că, aducînd-ul în fruntea partidului pe Ciorbea, a fost semnată condamnarea la moarte a PNŢCD.

PPC a vrut şi el să se întoarcă în PNŢCD, dar a fost respins. Atunci s-au unit PPC cu AP, iar rezultatul a fost scoaterea lui Vasile Lupu din viaţa politică.

Noul lider al PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, beneficiind de o presă amabilă şi de o oarecare vizibilitate, încearcă acum să salveze ce mai este de salvat. Negocierile de fuziune între PNŢCD, AP, URR şi PDC au eşuat în parte. S-a realizat însă comasarea URR cu PNŢCD, rezultînd PPCD. Unii membri ai PPCD spun că, în fapt, liderii URR au preluat PNŢCD. Oricum, noul partid face eforturi să treacă de 1 la sută în opţiunile electoratului şi şansele de a reuşi sînt foarte mici.

PPE mizează pe un cal mort

Din păcate, PPE nu are o altă variantă mai bună în România decât PNŢCD.

Discutata fuziune PNL-PD este tot mai puţin probabilă, deci şi scenariul că PPE se va orienta spre noua formaţiune care se află deja la guvernare şi care, se presupune, îşi va trimite cei mai mulţi reprezentanţi în Parlamentul European după integrare. Drept care, PPE continuă să mizeze pe o schimbare de "look" a PNŢCD. Ciuhandu spune că menirea partidului este să blocheze ocuparea culoarului de centru-dreapta de către forţe oportuniste. Vrea un partid de centru - dreapta, liberal din punct de vedere economic şi conservator din perspectiva păstrării valorilor creştine. Criteriile de admitere în partid sunt competenţa şi ţinuta morală. Mesajul partidului este anti-PSD şi anti-PRM, relaţiile urmând a fi stabilite cu Alianţa D.A. şi cu UDMR (Marko Bela a fost prezent la Congres, ca invitat).

Congresul a adoptat alegerea lui Marian Miluţ, fost candidat la preşedinţie din partea AP, în postul de preşedinte al Biroului Naţional de Coordonare. Noul preşedinte a anunţat venirea în PPCD a patru filiale ale AP, cele din Dolj, Călăraşi, Ialomiţa şi Teleorman. Plenul congresului a adoptat o rezoluţie în care se arată că vinovaţi de situaţia dezastruoasă a ţării sunt securiştii şi activiştii comunişti. Se face astfel legătura cu punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. PPCD va promova Legea lustraţiei şi solicită partidelor democratice româneşti să adopte în statutele lor punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, care se regăseşte şi într-o rezoluţie a PPE din 2004.

|n timpul congresului s-a mai consumat o tentativă de dezbinare. Fostul ministru Ioan Mureşan a încercat să ia cuvîntul şi să se opună fuziunii. N-a reuşit.

PRM – şansa PPE

În condiţiile care PNL rămâne în internaţionala liberală, cu un spectru politic puternic dezechilibrat spre stânga, România are nevoie în continuare de un partid de dreapta. Cum "Dreapta" are rezonanţe extremiste în urechile Occidentului stîngist, politicienii români care, din oportunism sau credinţă, vor să contrabalanseze scena politică se declară de "centru-dreapta" şi mai precis "populari" . Bătălia are în primul rînd resorturi mercantile, căci PPE este dispus să cheltuie 30 de milioane de euro pînă în 2007 pentru construirea unui partid popular semnificativ la noi.

PNG-ul lui Gigi Becali şi-a ratat orice şansă - de va fi avut-o – de a se afirma drept un partid popular şi de a intra în graţiile PPE.

PRM însă, într-o agitaţie a schimbării vecină cu disperarea, se despoaie de toate caracteristicile sale, se dă peste cap şi vrea să fie "făt Frumos" popular-european- conservator-naţional-creştin-democrat-ecumenic-filosemit-civilizat. Vadim Tudor şi-a călcat pe inimă şi s-a autonumit preşedinte de onoare, iar PRM şi-a schimbat numele în Partidul Popular România Mare.

CV Tudor nu s-a sfiit să anunţe că tot el va conduce formaţiunea (era evident de vreme ce şi l-a pus şef de partid pe rpimul său locotenent). De asemenea, a dezvăluit că năpîrlirea PRM nu este decît o stratagemă pentru a "sparge blocada" impusă de partidele democratice şi de presă.

Partidul lui Vadim are avantajul că reprezintă a treia forţă politică a ţării. |n cazul cînd PRM convinge peste graniţă, există o foarte mică posibilitate ca acesta să fie admis în PPE.

Un alt candidat la caşcavalul PPE se anunţă a fi PD-ul, care, prin Sorin Frunzăverde, tratează părăsirea Internaţionalei Socialiste pentru Internaţionala Creştin-Democrată!

Statutul de membru al PPE pare-se că e vînat şi de Guşă, Pavelescu şi {andru, cei trei foşti deputaţi PD care au lansat Partidul Iniţiativa Naţională.

Ori cu Alianţa, ori la spital

Revenind la PNŢCD/PPCD, cel care deocamdată se bucură de recunoaşterea PPE, rămîne de văzut dacă noul nume îi va aduce şi creşterea de popularitate scontată.

PPCD se poate face remarcat mai ales dacă se delimitează de PNL şi PD, teoretic şi ele anticomuniste, dar aflate la guvernare. Or, dacă PPCD ar susţine cumva politica PNL-PD, n-ar mai avea nici cum să ceară electoratului să-l voteze. De ce ar vota cineva care aprobă cu politica Alinaţei DA cu un alt partid decît PNL şi PD?

Pe de altă parte, PPCD ar putea ieşi în relief prin unele personalităţi puternice care să-l reprezinte. În România s-au votat personalităţi (vezi Ion Iliescu) şi încă se mai votează (vezi Traian Băsescu), dar PPCD nu prea are oameni vizibili şi capabili de a juca rolul de locomotive.

PPCD şi-a pus mari speranţe în preconizatele alegeri anticipate, ţintind să ia locul PUR în coaliţie (partidul lui Voiculescu s-a prăbuşit sub 1 la sută la fel de brusc cum a crescut, cum ApR –ul de odinioară, căci amîndouă au fost umflate artificial) . Nu degeaba trage sfori Ciuhandu pentru o colaborare de pe acum cu Alianţa şi cu UDMR. Este posibil ca la proximele alegeri PPCD să fie băgat în Parlament pe listele Alianţei, căci i-ar putea aduce acesteia sprijinul PPE în străinătate. Dacă se va întîmpla însă aşa, PPCD riscă să repete însă experienţa PUR, să fie permanent depedent de alte forţe. Sigur, putem presupune că odată redevenit partid parlamentar, PPCD/PNŢCD ar ieşi din comă. Nu este însă sigur. Dar este mai probabil decît că va reuşi să se ridice singur de la 1 la sută.

Mihail Albişteanu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!