Consideraţii despre poezia religioasă românească
Poezia religioasă română îşi are rădăcinile atât în cărţile sacre (prelucrând artistic teme, motive, imagini, simboluri), cât şi în literatura populară, în colindele de stea, din care transpare sentimentul religios, la evocarea Naşterii Mântuitorului.
Un studiu monografic despre poezia noastră religioasă nu avem până cum, dar realizarea unor antologii le datorăm lui Pan M. Vizirescu şi Ion Pillat. Primul a publicat la Cluj, în 1944, la Editura Episcopiei Ortodoxe Române, o antologie a poeţilor religioşi, care cuprinde 18 autori (printre care şi Voiculescu). În cazul celui de-al doilea, numărul poeţilor religioşi antologaţi ajunge la 115. (1) După căderea regimului comunist, au apărut alte patru antologii: Poeziile creştinilor români (Editura Casa şcoalelor, Bucureşti, 1994), Poezie creştină românească (Editura Institutului european, Iaşi, 1996), Poezie română religioasă – două volume – (Editura Minerva – colecţia "Biblioteca pentru toţi" – Bucureşti, 1999), Rugăciunile poeţilor (Editura Paralela 45). (2)
Prima – Poeziile creştinilor români (Editura Casa şcoalelor, Bucureşti, 1994) are un cuvânt înainte semnat de Mircea Ciobanu. Antologatorul îşi justifică de ce nu a inclus în această carte (deşi are 525 de pagini!) poezii de Eminescu, Arghezi, Blaga, Voiculescu: "Au intrat în vederile acestei antologii versurile scrise în exclusivitate de creştinii practicanţi (…) Parte din aceste poezii au fost scrise în temniţă."(s.n.). Dacă preferinţa pentru versurile creştinilor practicanţi o înţelegem (însă şi sub acest aspect, omiterea lui Voiculescu trezeşte un mare semn de întrebare: să nu fi cunoscut antologatorul că poetul făcea parte din grupul "Rugului aprins", care la Mănăstirea Antim practica isihia?), totuşi ne putem întreba ce l-a împiedicat pe Mircea Ciobanu să includă în antologia sa fie şi câteva poezii ale lui Nichifor Crainic din volumul Şoim peste prăpastie (Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1990), mai cu seamă că editorul precizează pe copertă şi pagina de gardă că sunt "versuri create în temniţele Aiudului"? Mai mult chiar, în ampla prefaţă semnată de Pr. Dr. Dumitru Stăniloaie, se opinează: "Creştinismul lui Nichifor Crainic nu se reduce la preceptele teologice învăţate din Evanghelie şi din Cărţi (cele cultice – n.n.), ci e un creştinism manifestat în practicile şi datinile poporului român…"(s.n.).
A doua antologie – Poezie creştină românească (Editura Institutului european, Iaşi, 1996) – este îngrijită de Magda Ursache şi Petru Ursache. În Postfaţa semnată de P. Ursache, se arată care sunt motivele pentru care poezia şi rugăciunea reprezintă două forme fundamentale ale creaţiei umane, foarte înrudite prin geneză, structură şi finalitate : "Ca geneză: ambele sunt elaborări ale intuiţiei (…); ca structură: şi poezia şi rugăciunea sunt în mod desăvârşit lirice (…); ca finalitate: ele îşi propun să depăşească limitele date ale cunoaşterii concrete şi să sondeze infinitatea suprarealului…" În cele 428 de pagini ale cărţii amintite, poeziile autorilor antologaţi sunt grupate în 19 secţiuni, în funcţie de tematica şi motivele abordate: 1. Poetul – copilul lui Dumnezeu; 2. Eu sunt Lumina lumii; 3. Ierarhia cerească; 4. Prea-slăviri; 5. Lumina cea neapropiată; 6. De slăvite fapte; 7. Apă vie; 8. Teandria; 9. Lupta cu îngerul; 10. Patimile după poet; 11. Dumnezeu şi neam; 12. Semne şi minuni; 13. Excelsior; 14. Rugămu-ne cerului; 15. Canon; 16. Cuvânt pentru moarte; 17. Acum e vremea de apoi; 18. Lux in tenebris; 19. Biserica vie.
A treia antologie – Poezia română religioasă (texte alese, cuvânt înainte şi note bibliografice de Florentin Popescu, Editura Minerva, colecţia BPT, Bucureşti, 1999) – este o ediţie revăzută şi adăugită, în două volume, prima văzând lumina tiparului în 1992, la Editura Albatros. De astă dată, selecţia a fost făcută cronologic: de la origini, până la Ion Pillat; de la Ion Pillat, până azi. Stabilirea "limitei" temporare a celui de-al doilea volum ni se pare pretenţioasă şi chiar ambiguă, având în vedere că în ultimii trei ani (chiar înainte de apariţia acestei a doua ediţii), am publicat în revistele "Astra", "Tomis" şi "Permanenţe", ca şi în "ABC" – suplimentul literar-artistic al ziarului "Azi" – cronici la volumele de versuri de inspiraţie religioasă ale lui Th. Damian şi Dan Ioan Nistor.
Rugăciunile poeţilor – a patra antologie de poezie religioasă – (Editura Paralela 45, Bucureşti, 2000) se deschide cu studiul "Specificul poeziei religioase româneşti", semnat de Irina Nicolaescu şi Sergiu I. Nicolaescu.
După ce se semnalează că literatura română e una de sorginte religioasă, pentru motivul că primele texte sunt "traduceri şi adaptări ale marilor Cărţi ale umanităţii creştine", iar "Primii dascăli de limbă şi simţire românească au fost slujitori ai amvonului", autorii studiului introductiv dezvăluie pentru ce au intitulat prezenta antologie Rugăciunile poeţilor: din convingerea că "poezia este o rugăciune, că poetul trăieşte, în momentul indefinit al creaţiei, o stare de îndumnezeire a omului." În acest punct, opinia celor doi antologatori se întâlneşte cu cea expusă de către Petru Ursache în Postfaţa antologiei sale, opinie pe care am evidenţiat-o şi noi ceva mai sus.
Ideea fundamentală a antologiei Rugăciunile poeţilor este relevarea creşterii interesului pentru motivele şi temele ortodoxe. Aşa se explică includerea unor fragmente din Învăţăturile lui Neagoe Basarab…, acestea fiind "adevărate bijuterii de limbă românească vecine cu poezia".
Aşa cum era de aşteptat, studiul face consideraţii ample despre creaţia poeţilor secolului al XX-lea, care "au folosit motivele şi temele ortodoxismului ca pe adevărate prilejuri de împrospătare a inspiraţiei proprii şi a limbajului poetic în general." Din această perspectivă, se aduce în discuţie – pe bună dreptate – experienţa Arghezi, care "este unică nu numai în literatura română, ci şi în cea europeană…"
Antologia este structurată în [ase secţiuni: 1. Rugăciunea rugăciunii – cuprinzând poeme de mulţumire închinate Creatorului Suprem; 2. Laudă Ţie, Doamne! – având poeme "de laudatio" a creaţiei şi Creatorului. Dacă avem în vedere conţinutul celor două secţiuni – aşa cum se face precizarea la pagina 15 – o asemenea defalcare credem că e făcută dintr-un exces de scrupulozitate. Însă, celelalte secţiuni sunt bine delimitate: 3. Iisus – Mântuitorul lumii - această secţiune având, la rândul ei, trei diviziuni bine alese, referitoare la Naşterea, Patimile şi Învierea Mântuitorului; 4. Aleasă este… – secţiune ce include doxologii la adresa Maicii Preciste; 5. Îngerii Domnului – nu numai ca mesageri divini, dar şi ca protectori ai profanului; 6. Din ceruri, pe pământ – această ultimă secţiune are în componenţa sa "poeme închinate trudei omului de a trăi ruga către Dumnezeu ca pe o sărbătoare."
De remarcat faptul că în trei din cele patru antologii menţionate (cu excepţia antologiei îngrijite de Mircea Ciobanu), poezia lui V. Voiculescu se află la loc de cinste.
Un studiu pertinent asupra poeziei noastre religioase moderne realizează Valeriu Anania, în cartea sa Din spumele mării, unde găsim şi un capitol special închinat poeziei religioase a lui V. Voiculescu. Aşa cum era şi firesc, primul poet de sensibilitate creştină este Eminescu. Autorul aduce în discuţie sentimentul religios din poeziile: "Rugăciune", "Colinde, colinde", "Învierea", "Christ, Răsai asupra mea". Într-o comunicare susţinută la Uniunea Scriitorilor din România, la 15 iunie 1983, în urma unei analize teologice a "Luceafărului", Părintele Bartolomeu Valeriu Anania concluzionează că "eroul poemului, Luceafărul-Hyperion, a fost construit pe baza celor doi poli fundamentali ai Evangheliei după Ioan: «La început a fost Cuvântul» şi «Cuvântul s-a făcut trup»." (3) Studiul lui Valeriu Anania cuprinde, într-o addenda şi referiri la lirica de inspiraţie religioasă a doi poeţi contemporani: Ioan Alexandru şi Daniel Turcea. Despre primul se spune că "e un poet al iubirii creştine, ca şi Voiculescu", (4) iar despre al doilea se opinează că este "un mistic în sensul ultimelor poeme ale lui V. Voiculescu." (5)
În lirica noastră religioasă, un loc aparte îl ocupă poezia psalmilor. Versuri imnice aflăm în Cazania lui Varlaam (1643), în Psaltirea pre versuri tocmită (1673) a lui Dosoftei (cei doi prelaţi fiind fideli manierei davidice de slăvire a Tatălui Ceresc), în poezia de factură religioasă a lui Coşbuc şi Goga, ori Blaga şi Voiculescu. Însă cei care acordă o atenţie aparte psalmilor, în sensul că este surprinsă drama omului modern aflat în căutarea sinelui, prin raportare la Dumnezeu, sunt Macedonski (cu ciclul Psalmi moderni), Arghezi (cu seria celor 17 psalmi) şi Şt. Aug. Doinaş (cu nu mai puţin de 100 de psalmi, reuniţi într-o plachetă apărută la Editura Albatros, în 1997).
Analizând psalmii (6) ultimilor trei poeţi amintiţi mai sus, am putut sesiza că accentul este deplasat de pe conţinutul sacrului pe cel al profanului. Dacă psalmistul lui Macedonski îşi recunoaşte vina că a pus la îndoială puterea dumnezeiască ("Iertare! Sunt ca orice om:/ M-am îndoit de-a ta putere" – "Iertare"), cel al lui Doinaş crede că ar fi comis o necuviinţă, înlocuind rugăciunea – în fond un murmur de cuvinte tocite (cum însuşi poetul declară) – cu o scară de lacrimi personale : "Ierta-mi-se-va, Doamne, îndrăzneala?/(…) Voi fi iertat că-nalţ spre Tine o scară/de lacrimi personale,-n loc să murmur/cuvinte tocite de sărutul/atâtor neamuri care Te imploră?"(Psalmul XXVII). În schimb, vina psalmistului arghezian este mai radicală: "Păcatul meu adevărat/E mult mai greu şi neiertat./ Cercasem eu, cu arcul meu,/ Să te răstorn pe tine, Dumnezeu!" ("Sunt vinovat că am râvnit" ). Este singurul psalm în care orgoliosul psalmist îşi recunoaşte vina: "Sunt vinovat că am râvnit/Mereu numai la bun oprit."(Idem).
În studiul lui Valeriu Anania, un subcapitol distinct este cel despre gruparea de la Gândirea, în frunte cu Nichifor Crainic. Despre acesta, autorul citează opinia lui Dumitru Micu, directorul revistei Gândirea fiind "cea mai ortodoxă (…) rostire lirică a tradiţionalismului de nuanţă gândiristă." (7) După aceasta, se fac aprecieri în privinţa spiritului religios al lui Crainic, care se defineşte, în acest sens, începând cu volumul apărut în 1931 – Ţara de peste veac: "Întregul spirit al acestei cărţi este setea de absolut, dorul sufletului de a se desprinde din nimicnicia şi mizeria condiţiei contingente, spre a îmbrăţişa nemărginitul." (8) Referindu-se la lirica lui Blaga, autorul cărţii Din spumele mării recunoaşte că e dificil a vorbi la modul propriu despre o poezie religioasă a acestuia: "Blaga face apel mai degrabă la recuzita religioasă, împrumutând din Biblie simboluri, momente, personaje şi chiar un anumit limbaj." (9)
Să mai spunem că din cauza circumstanţelor social-politice (obrocul regimului comunist), literatura română din ultimii 25 de ani nu abundă în poezie de inspiraţie religioasă. De aceea, fiorul metafizic este exprimat aluziv, încifrat în simboluri, aşa cum îl aflăm în unele poezii ale lui Nichita Stănescu ori Cezar Baltag şi Cezar Ivănescu sau Mircea Ciobanu, ca şi Ioan Alexandru. Totuşi, o voce distinctă este cea a lui Daniel Turcea, în volumul Epifania (Editura Cartea românească, Bucureşti, 1982). Aici recunoaştem "aceeaşi convertire voiculesciană a lui eros în agape," (10) prin unirea sacrului cu profanul. Caracteristic liricii religioase a lui Daniel Turcea este faptul că iubirea mistică se află în relaţie de consubstanţiabilitate cu "lumina ne-nserată". Spre a reliefa unirea sacrului cu profanul (la Daniel Turcea, ca şi la Voiculescu, această unire ia – de obicei – forma inhabitării sacrului în profan), conform Metodei Sfinţilor Părinţi, sunt necesare două lucruri: purificarea de tot ceea ce ţine de condiţia umană şi rugăciunea. Acestea sunt ilustrate în poezia Lemn purtător de lină tăcere: "am băut picătură cu picătură/eu, întunericul/am băut rugăciuni/am sorbit lacrimile/mai de preţ decât stelele/o, nepământească băutură/foc am sorbit/lumina luminii."
NOTE:
(1) Cf. Valeriu Anania, Din spumele mării, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1995, p. 147.
(2) Poeziile creştinilor români (Antologie şi Cuvânt înainte de Mircea Ciobanu), Editura "Casa şcoalelor, Bucureşti, 1994; Poezie creştină românească (Ediţie îngrijită de Magda Ursache şi Petru Ursache. Postfaţă de Petru Ursache), Editura Institutului European, Iaşi, 1996; Poezie română religioasă (două volume – Texte alese, Cuvânt înainte şi Note bibliografice de Florentin Popescu), Editura Minerva, colecţia "Biblioteca pentru toţi", Bucureşti, 1999; Rugăciunile poeţilor (Antologie de poezie religioasă românească. Studiu introductiv şi selecţie de Irina Nicolaescu şi Sergiu I. Nicolaescu), Editura Paralela 45, Bucureşti, 2000.
(3) Valeriu Anania, op. cit., p. 150.
(4) Idem, op. cit., p. 182.
(5) Ibidem, p. 177.
(6) Studiul despre Poezia psalmilor a fost publicat în revista Sfântul Anton, publicaţie a Arhiepiscopiei Tomisului şi a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Constanţa, an III, nr. 4/ 1999, p. 112-115.
(7) V. Anania, op. cit., p.160.
(8) Idem, p. 160.
(9) Ibidem, p. 172.
(10) Ibidem, p. 177.
|
Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!