Respectă ASCL principiul libertăţii religioase?

În cotidianul "Ziua" din 10 martie am luat cunoştinţă de opiniile d-lui Gabriel Andreescu în legătură cu concluziile studiului realizat de Asociaţia Solidaritate pentru Libertatea de Conştiinţă (ASLC) despre "Construcţia de lăcaşuri de cult în România după 1989 şi impactul său asupra libertăţii de conştiinţă şi a secularităţii statului".

Cînd abordăm acest gen de probleme, trebuie avută în vedere existenţa a două percepţii intelectuale diferite: una, care consideră credinţa ca aparţinînd sferei private, celalaltă, care conştientizează valoarea credinţei în viaţa comunitară şi consideră firească prezenţa Bisericii în viaţa cetăţii (spaţiul public). Din punctul meu de vedere, o dezbatere pe tema prezenţei Bisericii în societate este mai mult decît necesară, dar numai cu condiţia ca interlocutorii să abordeze problema în mod constructiv şi documentat, renunţînd la orice prejudecăţi şi clişee. Pornind de la această premisă, prima întrebare care se pune este aceea dacă această asociaţie, care susţine că militează pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti, a luat în considerare, atunci cînd a realizat studiul, principiul libertăţii religioase, consfinţit în toate Constituţiile democratice din lume?

D-l Gabriel Andreescu, preluînd informaţiile din studiul ASLC, afirm că în perioada 1989-2004 Biserica Ortodoxă Română a construit aproximativ 2.000 de locaşuri de cult. Fals! Autorii studiului ignoră faptul că nu Biserica Ortodoxă Română, ca instituţie, a construit aceste locaşuri de cult, ci comunităţile de credincioşi, în special din marile oraşe, au avut iniţiativa ridicării unor noi biserici, ai căror proprietari sînt. De altfel, peste 80% din fondurile cheltuite pentru construirea acestor biserici provin de la respectivele comunităţi de credincioşi. Dacă este să dam numai exemplul Bucureştilor, capacitatea celor aproape 300 de biserici existente este de numai 5% din populaţia capitalei. Aşa se explică faptul că, duminică de duminică, bisericile sînt arhipline şi total insuficiente pentru o comunitate de credincioşi care, în majoritatea cazurilor, este de ordinul zecilor de mii de familii. În aceste condiţii, au apărut iniţiativele comunitare de a construi locaşuri de cult suplimentare. Acest lucru nu s-a făcut haotic, aşa cum încearcă să convingă studiul ASLC, ci prin obţinerea autorizaţiilor de construire de la autorităţile locale cu respectarea, evident, a legislaţiei în vigoare.

Putem vorbi, oare, în acest caz de intruziune în viaţa cetăţii? Poate cineva să interzică grupurilor de credinciosi dreptul de a-şi construi propriul locaş de cult? Răspunsul, cred, îl poate intui oricine.

Referitor la celelalte aspecte semnalate de d-l Andreescu, ţinem să precizăm doar faptul că activitatea preotului în spitale, orfelinate, case de bătrîni, penitenciare etc. este considerată benefică atît de cei care răspund de activitatea desfăşurată în aceste instituţii, cît mai ales de cei care au realmente nevoie de asistenţă religioasă atunci cînd se află în dificultate.

În finalul materialului publicat de d-l Andreescu citim cu stupoare recomandarea studiului ASLC privind "necesitatea de a separa Statul de Biserică", fapt ce dovedeşte lipsa de informare şi prejudecăţile autorilor, opinie aflată în flagrantă contradicţie cu Constituţia României.

Aceste sînt doar cîteva consideraţii referitoare la opiniile exprimate în articolul intitulat "Intruziunea lăcaşurilor de cult în viaţa comunităţilor", suficiente, sper, pentru a pune în discuţie modul în care atît d-l Gabriel Andreescu, cît şi ASLC respectă principiul libertatii religioase.

Pr. Costel STOICA, consilier pe probleme de presa al Patriarhiei Române

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!