|
||||||||||||||||||||||||||
| numărul 25-26, martie-aprilie 2005 | ||||||||||||||||||||||||||
|
|
Duhovnicul luptător īn cetate
Părintele Constantin Voicescu a fost un exemplu de implicare a preotului īn viaţa cetăţii. Acest apostol al vremurilor noi şi-a dăruit energia, priceperea şi timpul tututor celor care au avut nevoie de el. Credincioşilor, sărăcilor, bolnavilor, oamenilor politici, ierarhilor Bisericii Ortodoxe. Ca un adevărat soldat al lui Hristos, Părintele Voicescu s-a īngrijit şi de cele duhovniceşti, şi de nevoile materiale ale celor nevoiaşi, şi de punerea unor temelii noi, sănătoase societăţii romāneşti. L-au cunoscut astfel mii de oameni, care īşi amintesc astăzi cu drag de Sfinţia Sa şi īl pomenesc īn rugăciunile lor. Mai jos, redăm doar mărturiile a cītorva din cei care i-au fost aproape īn īncercările prin care a trecut şi īn proiectele sale.
Pr. Mihai Lungeanu Coborīrea Sfīntului Duh la Aiud Prin anii 1959 1960 am fost izolat cu Părintele Voicescu şi cu alţi bolnavi īn secţie la īnchisoarea Aiud. Această secţie avea o atmosferă şi o temperatură de cavou. Era făcută din beton şi nu era tencuită cu mortar. Fusesem īnainte cu Părintele Voicescu la īnchisoarea Tg. Ocna (trei ani şi jumătate, unde am īnvăţat la "şcoala" lui Valeriu Gafencu şi Ion Ianolide). Era atīt de frig la Aiud, īncīt parcă īmi īngheţase şi sufletul īn mine. Eram cu patul aşezat līngă Părintele Voicescu. Din plafon de beton cădeau valuri de aer rece. Din podeaua de beton se ridicau valuri de aer rece. Ne puseserăm amīndoi pătura īn cap şi ne rugam. Era o zi de duminică. Nu l-am īntrebat ce rugăciuni făcea. Bănuiesc că se gīndea la Sfīnta Liturghie. Eu, după obiceiul pe care īl căpătasem īn cea de-a doua condamnare, urmăream īn gīnd mersul Sfintei Liturghii săvīrşite de către un preot pe care īl cunoşteam. Parcurgeam mintal toate etapele Sfintei Liturghii, inclusiv Sfīnta Proscomidie. La un moment dat, l-am văzut pe Părintele Voicescu că simte mirosul de smirnă şi de regina nopţii (aproximativ, dar mult mai suav şi mai puternic). Am văzut cum trage pe nas acest parfum deosebit, care se răspīndise īn aer īn jurul nostru. I-am spus că şi eu percep acelaşi miros deosebit. N-am comentat şi ne-am continuat rugăciunile pīnă la sfīrşit. Am fost convinşi amīndoi de prezenţa Sfīntului Duh īn rugăciunea făcută de amīndoi ("De se vor aduna doi sau trei īn Numele Meu, acolo voi fi şi Eu īn mijlocul vostru").
Dr. Nicolae Constantinescu Preotul trebuie să iasă din biserică Părintele Voicescu a fost membru fondator şi unul dintre conducătorii Alianţei Civice şi toţi recunosc că, datorită Sfinţeiei Sale, lucrurile aveau un făgaş normal. Prezenţa sa īi obliga pe ceilalţi să se abţină de la divagaţii, extreme sau răutăţi. Părintele era un factor de echilibru, era termenul de referinţă. Īn Comitetul de Onoare, unde erau situaţii de litigiu, avea dreaptă cumpănă şi mi-am zis, uite, un preot poate să facă aşa ceva. Mai mult cred că asta ar trebui să fie una din valenţele unui preot, intrarea lui īn societate. Părintele, cu care am discutat pe īndelete, mi-a zis: "Preotul trebuie să iasă din biserică, să intre īn societate şi să īncerce să ducă cuvīntul lui Dumnezeu īn comunitate, fiindcă idee Bisericii ca enclavă īntr-o comunitate este proastă". El pleda să aibă fiecare biserică īn casa lui; să-ţi faci biserică la locul de muncă, īn permanenţă să nu-ţi fie frică să-ţi faci cruce, să ştii că dacă ţi-ai făcut cruce L-ai chemat pe Dumnezeu līngă tine. Ei, astea erau lucruri foarte importante pentru o ţară care tocmai īncerca să iasă din duplicitate. Suntem īncă īn această duplicitate.
Radu Preda Girantul ideal al Grupului de Reflecţie L-am cunoscut pe Părintele Voicescu la Grupul de Reflecţie pentru Īnnoirea Bisericii. Avea un aer tineresc şi era optimist, īn ciuda anilor grei care au trecut peste el. Era un om cu iniţiativă, cu idei bune de pus īn practică. Am asistat la Grupul de Reflecţie chiar īn anul cīnd Părintele Anania fusese ales Arhiepiscop la Cluj, īn 1993. Şi-mi aduc aminte că măcar aşa, o dată, am trăit şi eu atmosfera, duhul Grupului care era o eclesie īn miniatură. Era acolo tumultosul Sorin Dumitrescu, era aparent ursuzul, dar cumpătatul Horia Bernea, era clericul revoluţionar Justin Marchiş, Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Teodor Baconsky Şeful onorific (din cauza bolii) al Grupului era Părintele Stăniloae, iar executivul era Părintele Anania. Cīnd Grupul nu s-a mai putut īntruni la Patriarhie revenise Patriarhul Teoctist -, Părintele Voicescu a propus spontan să mergem la el, la Sapienţei. Şi, īntr-un fel, nu a fost īntīmplător, pentru că atunci, ca şi acum, nu erau mulţi oameni capabili, īn Biserică fiind, să gireze un astfel de grup, prin faptul că le oferea spaţiu acestor oameni. Pentru că nu putea fi acuzat nici de parvenitism, nici că găzduieşte o astfel de īntrunire īn ideea că se poleieşte cu prezenţa acestor oameni Trecutul lui, evident anticomunist, nu-l putea face susceptibil de tendinţe cosmetizante "ne facem că" ci dimpotrivă, era un om care readucea tot timpul discuţia la firul esenţial, la ceea ce trebuia atins. Foarte pe scurt, a fost un girant ideal pentru o astfel de manifestare. Şi cred că a fost chiar inspirat īn clipa īn care a propus Grupului să se īntīlnească la el.
Dr. Pavel Chirilă Dedicat ajutorării săracilor Părintele Voicescu a fost fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei "Christiana" şi a făcut tot ce a putut pentru ca lucrurile să meargă bine. Dacă era de spovedit un bolnav, īl spovedea; dacă trebuia pusă o vorbă bună pe līngă autorităţi, o punea; dacă trebuia să convingă pe cineva de la Patriarhie, mergea să convingă; dacă trebuia intervenit pe līngă oamenii politici, la fel. Īşi mobiliza toate cunoştinţele, toate forţele Cu toţii avem o convingere, pe care părintele Voicescu a evidenţiat-o cu putere: săracii sīnt şi ai Bisericii, şi ai statului. Deci trebuie să se ocupe de ei şi Biserica, şi statul, nu să-i aruncăm de la unul la altul. Săracul este un personaj biblic şi este piatră de īncercare atīt pentru stat, cīt şi pentru Biserică. Cīnd īţi iese săracul īn cale, trebuie să ai o atitudine faţă de el. Fie că īl ajuţi, fie că nu
Răzvan Bucuroiu Moartea unui simbol Pe 8 septembrie 1997, Părintele Voicescu a mers la Mislea, ca īn fiecare an, pentru a sluji parastasul fostelor deţinute politic care īşi găsiseră sfīrşitul acolo. Pe drumul de īntoarcere, pe şoseaua Bucureşti Ploieşti, īn apropiere de Potrigrafu, Părintele s-a oprit să bea apă de la o fīntīnă. Pe cīnd traversa pentru a reveni la autobuz, a fost izbit de o maşină care mergea cu viteză foarte mare. A murit imediat. Pe 11 septembrie, a fost petrecut de multă lume īnspre această necropolă a duhului care este Cernica. A tras după sine, pīnă la buza gropii, un cortegiu funerar, pe cīt de numeros, pe atīt de insolit. Īl plīngeau laolaltă ortodcşi şi greco-catolici, legionari şi activişti ai democraţiei, miniştri şi săraci, intelectuali şi popor simplu, studenţime. Toată acea adunare de oameni, mergīnd după un mort cu lumīnări şi flor īn mīnă, cīntīnd cerniţi, aducea a poporul romān. Poporul romān care "se reface", se recompune din cioburile īn care īl tot fărīmiţiază istoria, īşi reia trăsăturile, datul, numai īn marile momente comunitare: dobīndirea libertăţii pierdute, moartea unui simbol, praznic īmpărătesc sau hram. |
|||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||
|
Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet! |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
||||||||||||||||||||||||||