numarul 1, martie 2003

Urmãrit de Securitate*

La 1 martie 1966 Securitatea deschidea dosarul de urmãrire informativã (D.U.I.) "Ortodoxul", care avea un plan de mãsuri în care se propunea ca toate miscãrile lui Nicu Steinhardt sã fie supravegheate. Dosarul nu are nici un document de închidere. Intre 30.11.1972 si 18.12.1973, Nicu Steinhardt a fost urmãrit, iar DUI purta numele de cod "Scriitorul". Perioada de pândã a Securitãtii care s-a soldat cu confiscarea Jurnalului Fericirii, la 14 decembrie 1972. Scopul principal al acestei urmãriri a fost prevenirea difuzãrii Jurnalului Fericirii în strãinatate.

Din decembrie 1973, Securitatea a decis trecerea lui Steinhardt în Supraveghere Informativã Generalã (SIG), probabil într-un dosar-problemã (Fosti condamnati politici). La 22.02.1977 era deschis DUI "Scriitorul", pe motiv de întretinere corespondentã si relatii cu "elemente cunoscute cu pozitie ostilã fatã de tara noastrã: E. Ionescu, E. Cioran, V. Ierunca, Sanda si Vlad Stolojan, M. Eliade, G. Tomaziu...".

In perioada 1980-1981 rapoartele Securitãtii reflectau tentativele de a intra, prin colaboratori, în intimitatea lui Nicu Steinhardt, aflat la mãnãstirea Rohia mare parte a anului. Abia în 1982 Securitatea reuseste sã-si recruteze informatorul "Staretul", în incinta mãnastirii Rohia. Inainte de aceasta, Securitatea mobilizase o armatã de informatori, în majoritatea localitãtilor prin care Nicu Steinhardt trecea, în mod regulat, în drum spre Rohia.

In 07.03.1983, în raportul cu propuneri de avertizare a lui Nicu Steinhardt, Securitatea dorea sã-i punã în vedere: 1. "Sistarea legãturilor cu angajati sau colaboratori ai postului Europa Liberã sau cu alte elemente din emigratia româneascã reactionarã care desfãsoarã activitatea potrivnicã tãrii noastre"; 2. "Sã înceteze legãturile cu fostii condamnati fatã de care îsi expune ideile ostile"; 3. "In lucrãrile literare pe care le realizeazã sã nu introducã idei tendentioase care uzurpã mãsurile întreprinse pe linie de partid si de stat". La 14.03.1983, Nicu Steinhardt este chemat la Securitate si avertizat în sensul celor de mai sus. Dosarul nu pãstreazã nici o marturie referitoare la opinia lui scriitorului fatã de pretentiile Securitãtii.

Volumele 10 si 11 din D.U.I., a câte 396 si 328 file, contin doar interceptãri ale unor discutii pe care Nicu Steinhardt le-a purtat, telefonic sau direct, în anii 1966, 1969, 1972, 1980, 1981, 1982, 1984, 1985, 1986, 1987, 1988, 1989. Astfel putem citi conversatiile lui Steinhardt cu Constantin Noica, cu Alexandru Paleologu, cu Stelian Tãnase si chiar cu menajera sa.

Dupã confiscarea Jurnalului…, un ofiter analizeazã si sintetizeazã lucrarea pentru superiorii sãi: "Tratând crestinismul ca singurã credintã care poate aduce fericirea unui om, autorul aduce, printre altele, o serie de calomnii si injurii la adresa societãtii socialiste, face apologia organizatiei legionare, comenteazã ostil modul cum s-au judecat procesele detinutilor politici, precum si modul cum au fost tratati în închisoare, prezintã tendentios realitatea la data eliberãrii lui si comenteazã nefavorabil mãsurile luate pe linie de partid si de stat în domeniul activitãtii ideologice, enuntã concepte dusmãnoase privind ideologia marxistã si esenta orânduirii comuniste. Referindu-se la societatea noastrã, pe care o comparã cu un «cosmar», aratã cã este dominatã de trei fenomene ale timpului: 1. invazia verticalã a barbarilor (Rathenau), 2. domnia prostilor, 3. trãdarea oamenilor cumsecade. 1. Nãvãlesc nu barbarii din alte continente, ci de jos în sus, derbedeii. Acesti barbari preiau locurile de conducere; 2. au sosit pur si simplu, în sensul cel mai categoric-prostii si incultii la putere si, în ciuda tuturor legilor economice si a tuturor regulilor politice, fac prostii ca niste ignoranti ce se aflã; 3. în loc a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptã expectative binevoitoare, se fac cã nu vãd si nu aud, pe scurt tradeazã. Impartialii si încrezãtorii înregistreazã si tac. Sunt cei mai vinovati".

Jurnalul Fericirii îi va fi restituit lui Nicu Steinhardt în 1975, de cãtre presedintele Uniunii Scriitorilor, Virgil Teodorescu, asistat de vicepresedintele Laurentiu Fulga.

Pe 14.05.1984, Jurnalul Fericirii fusese din nou confiscat. Ofiterii securitãtii analizeazã din nou cartea: "Lucrarea reprezintã rememorarea efectivã a detentiunii de aproape 5 ani pe care autorul a suferit-o între 1960-1964. (…) De la început trebuie spus cã autorul nu face nici un secret, ci dimpotrivã declarã limpede lipsa oricãrei aderente si simpatii fatã de comunism. (…) In mod cu totul surprinzãtor, mai ales tinând seama de originea etnicã a autorului (evreu - n.red), cei mai umani si cumsecade oameni întâlniti în închisori sunt legionarii, colegii de celulã care l-au ajutat în grele ocazii. (…) dacã în vreun fel ar fi datã publicitãtii peste hotare, lucrarea ar dãuna politicii si propagandei noastre, precum si memoriei unora dintre cei prezentati de autor în lucrare".

*Fragmente din comunicare tinutã de Clara Cosmineanu, cercetãtoare la CNSAS, la al X-lea Simpoziom de la Sighet (5-7 iulie 2002), organizat de Fundatia ACADEMIA CIVICA