2% pentru Asociatia ROST


Publicaţie lunară editată de Asociaţia ROST



 


Cum ne puteţi ajuta | Numărul curent | Abonamente | Redacţia | Lămuriri | Contact | Arhiva

numarul 13, martie 2004


Criza generaţiei noi, de Claudiu Tarziu


Centenarul naşterii unui martir: Mircea Vulcănescu, de Nicolae Tescanu

Un gînd despre Mircea Vulcănescu, de Mircea Platon

Mircea Vulcănescu şi problema spiritualităţii, de George Enache


Gigi Becali şi clubul „Politica”, o analiză a Grupului GEMA

România şi scindarea vechiului Occident, de Adrian Marcu

Un proiect anacronic - Statutul autonomiei Ţinutului Secuiesc, de Ioan Lăcătuşu


conservatorul

Partidul conservator. Profil istoric şi doctrinar, de Mircea Iorgulescu

Peter Viereck: “Să ştii rostul unui lucru”


Biserica Ortodoxă, de la supunere la parteneriat cu Puterea, de Radu Preda

Stiri diverse


Din nou despre binele românesc sau intimitatea cu Dumnezeu, de Corina Bistriceanu

Numai pentru păcătoşi, de Daniela Moga

Îndemn pentru unificarea registrelor de existenţă, Mihai Câşlariu


historia

Despre „reeducarea” de la Piteşti cu Părintele Calciu de Nicolae Stroescu-Stînişoară


Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul azi (II), de Cristian Ivănuţă

Manifestări dedicate Mitropolitului Visarion Puiu, de Adrian Nicolae Petcu

O teologie ortodoxă a politicului?, de Sergiu Tofan


Serbia de răsărit: o mare de români (III), de Viorel Dolha


Mituri şi simboluri în comunicarea politică, de Viorel Patrichi


semnal editorial

Publicaţii pentru minte şi suflet


 
 
 

Îndemn pentru unificarea registrelor de existenţă

 

Este greu pentru omul contemporan să mai fie el însuşi. Este greu pentru el să-şi descopere şi să-şi contemple identitatea. Dacă acum mii de ani oamenii îşi puneau problema de a se cunoaşte pe ei înşişi, în zilele noastre ei nu consideră că o introspecţie lucidă i-ar putea face să se simtă mai bine. Eul este proiectat către exterior, fugărit în mod barbar din carapacea conştiinţei de stimuli externi care mai de care mai sofisticaţi şi mai informatizaţi, veritabili hăitaşi ce slujesc unei teribile consumatoare de suflete. La cine ne referim? La iluzia păguboasă, la acea maya perfidă folosită la rândul ei de alte personaje malefice… văzute sau nevăzute.

Omul - victimă a timpurilor de faţă -, pe care îl vom numi în continuare homo illudens, îşi vede de existenţa cotidiană fragmentată de tot felul de stări de spirit, de evenimente diferite la care se raportează şi el diferit, jucând pentru fiecare în parte câte un rol. El nu este înţeleptul „privitor ca la teatru”, impasibil şi rece, al lui Eminescu şi Oxenstierna, ci este un actor de nevoie, un cabotin uşor de de-mascat.

Vom numi în continuare registre (de existenţă) acele diferite arsenale sufleteşti la care omul apelează, conştient sau inconştient, în funcţie de împrejurări şi de diferitele ţeluri pe care el le ţinteşte în timp.

Atunci când „iese la rampă”, omul se regăseşte în registrul public de existenţă. Aici el uită complet de sine şi face tot posibilul pentru a se putea plia pe variile situaţii curente ce se înscriu practic în jocul serios şi nimicitor al supravieţuirii.

În familie sau între prietenii apropiaţi omul se proiectează pe sine conform registrului intim. Aici el se manifestă mult mai natural, căci se ştie protejat de intimitatea şi de discreţia celor din jur. Oameni care se manifestă ca nişte fiare în registrul public, poţi să-i „demaşti” dacă tragi cu ochiul la registrul lor intim şi să-ţi dai seama că de fapt sunt nişte mieluşei, care se topesc la orice dorinţă alintat exprimată de cei dragi. Sau invers… Există din acei care tremură de frică în societate, dar care îşi defulează complexul de inferioritate în cercul intim, terorizându-i pe apropiaţi, adică pe cei care ultimii ar merita-o.

Mai există acel registru al sinelui, pe care omul îl accesează în momentele de maximă luciditate morală, atunci când îşi pune probleme legate de evoluţia existenţei sale şi caută de a-şi descoperi plusurile şi minusurile. Nu este ceva ieşit din comun, dar din păcate din ce în ce mai puţini oameni „riscă” să deschidă acest registru. Probabil din cauză că le e teamă să nu se facă mai buni, caz în care… devin plancton pentru balene şi rechini! Ecce maxima error: venerarea acestor animale rapace. Şi de aici, înşiruirea logică: dacă eşti bun, eşti slab; dacă eşti slab, nu supravieţuieşti… Sau cel puţin nu te îmbogăţeşti…Nu mai ai şanse să ajungi ca balenele şi ca rechinii pe care îi venerezi!

Cel mai greu accesibil este registrul transcendentului, pe care omul îl poate deschide numai prin legătura cu Dumnezeu. Adică numai prin rugăciune curată. Ca să acceseze acest registru, omul trebuie să-şi ia în serios calitatea de făptură, de element creat şi să îşi plece genunchiul cu veneraţie în faţa Creatorului. Acest registru conţine leacul vindecării bolii înstrăinării, la care omul contemporan se supune şi este supus cu multă cruzime.

Cum se poate nimici acest morb dezumanizant, al alienării? În principiu, trebuie să lăsăm toate pe seama Dumnezeirii, adică atât în seama lui Dumnezeu însuşi, cât şi în seama firii noastre îndumnezeite, fire redescoperită doar în urma recurgerii la registrul transcendentului. Dumnezeirea este singura care poate scutura măştile zămislite de celelalte registre de existenţă, lăsând astfel posibilitatea feţei reale şi adevărate a fiecăruia să se arate, să respire şi să îşi dezvolte nestingherită trăsăturile.

Aşadar, pentru înlăturarea cangrenei înstrăinării, pentru evitarea pe viitor a descompunerii dureroase a Eului în tot felul de roluri păguboase şi de conjunctură, este necesară unificarea tuturor registrelor de existenţă prin absorbirea lor în registrul transcendentului. Prin aceasta, omul nu s-ar mai comporta atât de diferit şi de perfid de la o situaţie la alta; puterile sufleteşti împrăştiate s-ar reuni, asigurând o mai mare putere omului de a trece peste greutăţi; s-ar rezolva chestiunea conştiinţei de sine şi subsecvent a respectului de sine; şi, mai ales, s-ar clădi infrastructura, „suportul logistic” pentru practicarea virtuţilor supreme, a nădejdii şi a dragostei.

În acelaşi timp, însă, unificarea registrelor de existenţă nu este posibilă decât tot printr-un anevoios şi provocator exerciţiu de virtute. Avem nevoie de onestitate, de curaj, de credinţă.

 

Mihai Câşlariu