numarul 13, martie 2004

Serbia de răsărit: o mare de români (III)

Se tot vorbeşte de sute de mii de români din Serbia de la sud de Dunăre care nu au nici cel mai mic drept la identitate naţională. Am vizitat zona la sfârşit de august 2003 şi am constatat situaţia dificilă în care se află fraţii noştri din această parte de lume.

România trebuie mai ales să intervină pentru recunoaşterea lor şi pentru introducerea studiului limbii române în şcoli, biserici, presă, la radio şi în televiziune. Pentru aceasta trebuie diplomaţie, fermitate, sprijin internaţional, personal care să îi ajute pe aceşti români în realizarea acestor deziderate. Ei nu au ştiutori de carte în limba română pe care să o introducă în viaţa culturală şi şcolară a locului. Trebuie la început oameni trimişi din ţară şi dintre intelectualii din Voivodina (aici intelectualii români şomează).

În ce priveşte biserica sârbă, îi trimite pe preoţii de origine română în alte colţuri ale Serbiei, iar în Timoc aduce sârbi din alte părţi. Cei mai intransigenţi cu românii sunt preoţii veniţi ca refugiaţi şi care sunt negri la suflet în urma celor îndurate sau poate făcute pe câmpul de bătaie. În Slatina de Bor - sat curat românesc - singurul sârb din sat este preotul, poreclit de români ,,musulmanul’’ fiind venit din Bosnia.

Despre preoţii locului ştiam că nu scot o vorbă românească în biserică pentru a nu-şi pierde postul. Am aflat în această vizită totuşi o taină. La spovedanie era practica să se permită tacit ca aceasta să se facă în limba română (bătrânele enoriaşe nici nu ştiau altă limbă). Preotul se îndepărta puţin, se întorcea cu spatele, iar cel care se spovedea o făcea în şoaptă în faţa cantorului în limba română. Chiar şi preoţii sârbi permiteau acest artificiu fiindcă nu trebuie spuneau ei să existe translator între om şi Dumnezeu. Astăzi, noii preoţi, în sate exclusiv româneşti, nu permit nici un cuvânt în română.

Timocenii, cei mai bogaţi români

Cred că timocenii au fost cei mai bogaţi români. Se vede asta mai ales în ceea ce priveşte casele. Nu am văzut casă care să nu fie cu etaj şi foarte cochetă. În timpul lui Tito, au lucrat în Occident şi şi-au ridicat toţi palate în satele lor. Dacă cei bănăţeni au lucrat pământul, iar sârbii au avut slujbe calde la stat, românii din Timoc au luat calea străinătăţii şi au venit acasă cu valută.

Rezervele ţării sunt secătuite de război. Şi oamenii au resursele epuizate în mare parte, dar casele toate le sunt de vis. În zona minieră a Timocului (cea mai bogată zonă a Serbiei în aur, cupru, cărbune etc) acum se simte şomajul. Resursele trebuie să le împartă şi cu masele de refugiaţi sârbi din Croaţia, Bosnia, Kosovo.

Un român timocean mi-a spus că dacă toată viaţa a purtat ca un stigmat faptul că nu este sârb cu adevărat, în timpul războiului a fost prima dată în viaţă când a profitat că e român. Căzut prizonier la croaţi şi declarând, împreună cu alţi câţiva, că sunt români au fost imediat eliberaţi.

Bătălia pentru pământul strămoşesc

Mi-a scris şi mi-a înmânat personal scrisoarea dl Kostandinovici un tânăr cult, prosper, pasionat istoric al neamului său, vicepreşedinte al Mişcării Democrate a Românilor din Serbia, prieten al Aradului. L-am încurajat să scrie pentru a exersa în limba română, limbă pe care nu a studiat-o în şcoală. Sunt trei pagini redactate pe calculator în care abundă greşelile de ortografie şi stângăcii de exprimare. Sunt în acelaşi timp cele mai frumoase trei pagini pe care mi le-a fost dat să le citesc în viaţă. Pune atâta suflet şi curaj, atâta clarviziune şi hotărâre, arată atâta încredere în noi, cei din Arad, încât sunt sigur că în timp aceste pagini vor poposi într-o colecţie de documente istorice aşa cum acum stau scrisorile unui Avram Iancu sau Maniu.

Scrie: ,,Noi luptăm pentru dobândirea drepturilor noastre în ţara în care trăim şi ai cărei cetăţeni suntem. Sunt meleagurile noastre moştenite dinainte de Traian şi Hristos şi nu avem planuri să plecăm niciunde cu pământul în spate. De-a lungul istoriei puternici domnitori au venit şi au plecat, dar noi suntem ceea ce am fost- daco-romani, români: oameni muncitori şi gazde, luptători pentru o viaţă cu demnitate. Suntem o putere respectabilă şi timpul nostru a început deja.’’

Continuă: ,, Fără îndoială, dator este fiecare, în loialitate faţă de tara în care trăim, folosind trendul şi căile democratice europene, integrarea în Europa şi regionalizarea ei, sperăm că o să vie timpul numit în testament când toată pasărea zboară la cuibul său, sânge la sânge şi limbă la limbă. Vocea solidarităţii poporului român nord-dunărean nu este numai un sprijin ci o datorie în faţa românilor sud-dunăreni. Desigur că rolul nostru e mai important şi nu ar fi bine să ne depăşească istoria vorbind despre noi la trecut. şi noi cei prezenţi trebuie să producem evenimentele pentru binele urmaşilor’’.

Am vizitat şi Timocul bulgăresc din zona Vidin, unde sunt 30 de sate româneşti, de asemenea fără cuvânt românesc în şcoală, biserică sau presă. În Koşava ne-au aşteptat, pe subsemnatul şi pe dl Radu Boată, din partea parohiei Felnac, cu multă căldură familiile a doi tineri români care au fost în vară la Arad. Dimităr Evgheniev mi-a dat o fotografie făcută în Arad pentru un prieten ce şi l-a făcut la noi. Pe spatele ei a scris: ,,Vara asta fusă a mai bună pentru mine’’. Oraşul, arădenii, învăţătorii care i-au iniţiat în scris-cititul limbii române în frunte cu inspectoarea generală Zoea Rotaru, care le-a promis sprijin concret pe viitor, farmecul Deznei, tumultul ştrandului, primirea la palatul administrativ de către oficialii locali, spectacolele de neuitat, primirea la universitate la dl rector Aurel Ardelean, care i-a asigurat că va continua să acorde burse pentru unii dintre ei, generozitatea dlui Daniel Negrea, primirea şi cadourile de la Biblioteca Judeţeană, Mănăstirea Bodrog, toate acestea i-au vrăjit şi le-a dat un sentiment de mândrie că sunt de un neam cu noi.

Acelaşi domn Kostandinovici transmite ,,în mod oficial din partea Mişcării Democrate a Românilor din Serbia mulţumiri pentru posibilitatea creată în acest an în Arad ca 55 tineri timoceni să poată fi iniţiaţi în scris-cititul limbii române Domnului Primar Dorel Popa, Doamnei Inspector şcolar General Zoea Rotaru, Consiliului Local Municipal Arad- în special d-lui consilier Foşlea, Consiliului Judeţean Arad- în special d-lui consilier Buda Bujor, Preşedintelui Fundaţiei Humanitas-domnul Daniel Negrea, Presei arădene- în special Ziarului Adevărul (d-lor Tabuia şi Filip), Televiziunii RCS (d-nei Cristina Cojocaru), ProtvArad, RadioArad, Prefecturii Arad, Agenţiei Taberelor şcolare Arad (d-lui Stanciu), Asociaţiei Învăţătorilor Arădeni, Parohiei Ortodoxe Felnac şi Mănăstirii Bodrog, Universităţii Aurel Vlaicu şi Universităţii Vasile Goldiş (în special d-lor Ardelean şi Popeangă).

Copiii au simţit în acele zile că lumea se învârte în jurul lor şi asta datorită dragostei frăţeşti cu care au fost înconjuraţi. De pe acum se cer a fi trecuţi pe liste în cazul în care s-ar mai organiza aşa ceva la Arad. Regretă mult mai ales copiii care nu au venit la Arad, fiindcă părinţii au spus că în România nu au ce să vadă. Când colegii sau vecinii le-au povestit la întoarcere că au petrecut într-un oraş occidental înconjuraţi de oameni de acelaşi neam care îi iubeau, cei rămaşi acasă şi-au plâns în pumni. Mulţumim Arad!’’

Perspective pentru românii din Serbia

|n opinia dlui Kostandinovici, trebuie continuate contactele tinerilor cu ţara-mamă, pentru a cunoaşte partea luminoasă a României, pentru a le şterge imaginea rea lăsată de presa sârbă. Contactul cu valorile culturii, istoriei şi democraţiei româneşti, şcolarizarea în ţară, legăturile personale sunt foarte importante şi ele au lipsit în zona lor. Spune că astfel de întâlniri amintesc şi românilor din ţara mamă de ei, cei mai uitaţi dintre români, şi de statutul lor ingrat. Spune că s-ar putea face şi schimburi de vizite intermediate de MDRS cu cazare şi masă în familii voluntare. Cu aceste ocazii speră că ,,îşi vor deschide ochii şi gândul spre ei şi oamenii care hotărăsc (oficiali, politicieni, preoţi, patroni). Facem parte integrantă şi noi din poporul român. Avem nevoie de solidaritatea poporului nostru organizat în ţara sa la nivel orizontal şi vertical’’.

Mi-a cerut să mă interesez dacă se pot face pregătiri de limba română la universităţile din Arad cu cei care vor preda poate limba română în şcolile lor. Dacă Universităţile arădene pot primi studenţi care să devină profesori sau învăţători, intelectuali crescuţi în cultura română măcar de la această etate. Dacă există şi cursuri la distanţă pentru cei care lucrează şi pot veni doar de câteva ori pe an la Arad.

Le-ar trebui dicţionare sârbo-române şi româno-sârbe cu miile. Dicţionare enciclopedice româneşti, dicţionare explicative.

Dacă anumite instituţii şi sponsori serioşi pot dona calculatoare pentru câteva filiale ale MDRS sau pentru şcoli în care părinţii vor face cereri insistente pentru introducerea limbii române.

Ar dori ca MDRS şi celelalte asociaţii româneşti să îşi deschidă o pagină pe internet. Au nevoie de ajutor la revistă, la pagina pe internet, la cererile către oficialităţi şi instituţii române în ceea ce priveşte redactarea.

Dacă le putem trimite adrese de e-mail ale unor asociaţii, fundaţii, firme care pot fi sponsori serioşi pentru acordarea de burse şi sprijin pentru logistică. Mi-a cerut adresele e-mail ale tuturor ziarelor de limbă română din România dar şi din Europa şi America ca să îşi facă cunoscute problemele.

Să cerem mereu Serbiei să îi recunoască şi să le aplice standarde europene în ce priveşte drepturile naţionale.

Solicitări îndreptăţite şi minime pentru o lucrare care îşi propune să trezească la conştiinţă naţională sute de mii de români uitaţi de România şi ascunşi de Serbia. Putem onora aceste cereri pentru ca românitatea de acolo să prindă ultimul tren sau putem să uităm luaţi de alte griji aşa cum Bucureştiul face dintotdeauna.

Viorel Dolha, Presedintele Asociatiei Invatatorilor din Arad