Caricaturistii piromani – între libertatea presei si blasfemie

Recentele violente din lumea musulmana, urmare a publicarii caricaturilor "daneze", au ridicat o problema: pâna unde poate merge libertatea presei? Desigur, în particular poti sa îti bati joc de orice. Dar în public? Este permis ca, în numele libertatii de expresie sa jignesti sentimentele religioase ale unor semeni, fie ei si diferiti de tine, din punct de vedere cultural si civilizational? Nu cumva, astfel, libertatea de exprimare se transforma, indirect, în intoleranta religioasa?

Am auzit persoane, care, dezgustate de violentele musulmanilor împotriva ambasadelor occidentale, cereau razboi total cu lumea islamica si exterminarea acestora. Acesta este rezultatul cresterii gradului de civilizatie al lumii vestice - asta si-au propus cei care au publicat caricaturile? Ma întreb, pentru ca resentimentele si tensiunile între lumea "iudeo-crestina" si cea islamica sunt în crestere. Pare ca cineva vrea neaparat sa-l confirme pe Huntington.

Multi au luat în usor publicarea caricaturilor. Cum, domnule, atâta violenta ca raspuns la niste biete desene? Dar haide sa vedem: cine pe cine judeca? Pe de o parte, noi, "vesticii", ne consideram superiori musulmanilor, îi consideram pe multi dintre ei înapoiati. Dar, când relationam cu ei, iata ca le cerem sa se ridice "la nivelul nostru" de întelegere si sa raspunda la cuvinte tot cu pana, iar nu cu pietre. Dar poate ca nu avem dreptate, poate ca ne înselam si asupra lor si asupra noastra. În primul rând, am trecut foarte usor peste subiectul acelor caricaturi. Musulmanii au interdictie de a-i reprezenta pe Allah si pe Profet, iar noi ne permitem sa-l ridiculizam pe Mahomed. Sigur, este religia lor, nu a noastra, dar hai sa recunoastem ca nici noua nu ne-ar cadea bine sa vedem caricaturi cu Iisus Hristos. Mai ales daca sunt realizate de reprezentantii altei religii, am putea avea impresia ca reprezinta o bataie de joc si o blasfemie.

Desigur, noi suntem mai toleranti, mai spunem si bancuri în care implicam divinitatea, dar sa nu uitam ca, în aceste glume, Dumnezeu nu iese rau niciodata, scopul bancului nefiind acesta (altfel sentimentul nostru religios ar fi jignit), ci acela de a privi moralizator elemente de societate. Or, unele dintre acele caricaturi reprezentau un atac direct la Profet si la sentimentele religioase musulmane, pentru ca-l priveau direct pe acesta. În unele dintre ele, ca si în bancurile noastre, Profetul nu era decât "ingredientul" necesar pentru a da substanta moralizatoare caricaturii, sfichiul ei lovind, de exemplu, în teroristii musulmani. Dar, iarasi spun, sa revedem diferentele dintre noi si lumea musulmana. Sa ne amintim ca Biserica romano-catolica, la 1600 de ani de la Hristos, înca ardea oameni pe rug - vezi Giordano Bruno. Musulmanii nu au nici 1400 de ani de la Mahomed. Asa ca, hai sa ne vedem mai întâi bârna noastra, si apoi paiul celuilalt. În plus (sa nu uitam gradul de cultura aproape nul al protestatarilor musulmani violenti) oamenii aceia habar nu au ce este sau unde este Danemarca. Sunt multimi de saraci, a caror valoare suprema si unica este religia. Altceva nu au si nu poti lua omului chiar totul, pentru ca daca nu mai are ce apara, nici nu mai are ce pierde. Noi, cei toleranti si "civilizati", ar trebui sa întelegem si sa iertam, mai ales daca ne numim si crestini, caci într-adevar multi dintre ei (nu toti) nu stiu ce fac.

Iar pe de alta parte, avem si noi, slava Domnului, intolerantii si habotnicii nostri. Oameni care te-ar vinde pentru o cutie de chibrituri, dar care îsi fac dese si repezi cruci pe la toate bisericile pe lânga care trec, care strâmba din nas daca spui bancuri în care apar si sfinti crestini, dar care ar turna cu bucurie benzina la baza rugului vreunui cunoscut care a calcat strâmb.

Din pacate, publicarea caricaturilor face un deserviciu urias comunicarii si întelegerii dintre civilizatii, nu doar datorita ascutirii tensiunilor bilaterale, ci si pentru ca acum nu mai exista nimeni care sa poata (re)apropia cele doua lumi. Spun asta pentru ca, în mod întâmplator (?) statele cele mai lovite de furia musulmana sunt acum cele nordice. Adica, tocmai acele state care s-au implicat întotdeauna în încercarile de a gasi o solutie problemei palestiniene. Capitalele scandinave au reprezentat deseori ultima solutie pentru palestinieini si pentru tarile arabe care ajungeau în impasuri de nedepasit în comunicarea lor cu Israelui si cu S.U.A. Sa nu uitam de acordurile de la Oslo, care au gasit o rezolvare, chiar daca nu completa si definitiva problemei teritoriilor ocupate. Aceste porti vor fi de acum încolo închise si lumea nu va mai putea beneficia, ca pâna acum, de rolul de negociatori al nordicilor. Violentele sunt în crestere si nu stiu daca focul, pornit în Franta, în toamna, si reaprins acum, va mai putea fi stins. Lucrurile degenereaza. Chiar daca iranienii au negat pâna acum holocaustul, nu au existat caricaturi pe tema asta - o oarecare masura era pastrata. Erau arse steaguri americane si israeliene, dar nu cruci, asa cum s-a întâmplat acum la Teheran. si cred ca îi pot întelege cumva pe musulmani, caci si eu am fost furios când am auzit de crucea arsa în fata ambasadelor occidentale. M-am surprins gândind negativ si am realizat cât de usor este sa învrajbesti oamenii, manipulându-i. Ca situatia este grava o arata si faptul ca Papa, Patriarhia din Constantinopol si Patriarhul latin al Ierusalimului au condamnat publicarea caricaturilor. Si situatia este grava pentru ca aceste desene, care au jignit sentimentul religios musulman, sunt folosite de forte din lumea musulmana, pentru propriile interese: de stat - vezi problema palestiniana sau programul nuclear iranian, sau particulare - încercarea de a rasturna dictatura lui Pervez Musharraf, în Pakistan. Interesant este ca presa europeana si-a permis sa reia publicarea caricaturilor, în conditiile în care Europa geme de musulmani si repetarea violentelor din toamna, din Franta (despre a caror posibila producere am sugerat înca de acum 2 ani), se poate întâmpla oricând.

Daca cineva îsi închipuie ca, în privintele discutate, autoritatile occidentale sunt mai responsabile decât presa, se înseala. În timp ce în incinta Curtii Supreme din Washington troneaza o statuie a Profetului, ministrul reformelor din Italia si-a permis sa poarte un tricou cu hulitele caricaturi (din fericire, Berlusconi l-a demis). Occidentul crede ca îsi poate bate joc de orice. Exista însa si lucruri sacre. Sa nu te atingi de ele înseamna respect si precautie, iar nu încalcarea libertatii presei. Iar a le ignora sau a le lua în derâdere poate antrena consecinte de o gravitate nebanuita.

Mihail Albisteanu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!