Cele doua Românii

Se poate observa cât de mare este decalajul dintre diferite regiuni ale României atunci când evaluam nivelul investitiilor straine. Diferentele sunt atât de mari, încât ne punem în mod serios întrebarea daca avem o economie nationala sau mai multe economii, din care unele au o pozitie dominanta în planul utilizarii resurselor, fata de celelalte.

Între anii 1991 (în 1990 nu am avut o legislatie a investitiilor straine) si 2004 totalul investitiilor straine în tara noastra s-a ridicat la 10,6 miliarde euro. Aceasta cifra nu este riguroasa, pentru ca ea are în vedere cumularea nivelurilor fiecarui an, cu ratele de schimb valutar aferente fiecarei perioade.

Ei bine, din cele 10,6 miliarde euro, capitalul social subscris prin participare straina în municipiul Bucuresti a fost de 4,9 miliarde euro, adica 46,5%! Daca socotim numarul firmelor cu participare straina, procentul este si mai mare, anume 49,9 mii de firme din totalul de 99,8 mii, adica 50%. Deci, practic, jumatate din investitiile straine din România s-au efectuat prin firme cu sediul în Bucuresti. E drept ca o parte din aceste investitii merg si în provincie, acolo unde firmele respective au filiale (cum e cazul bancilor privatizate) sau puncte de lucru. Totusi, disproportia e uluitoare si arata cât de mare este decalajul dintre capitala tarii si celelalte judete în ce priveste capacitate de informare, de comunicare si de relationare la mediile economice internationale.

Aceasta cifra este si mai mare daca socotim municipiul Bucuresti împreuna cu judetul Ilfov care face, practic, prin alaturarea sa geografica, parte din sfera de influenta a Capitalei. Investitiile straine din Ilfov, altminteri un judet putin urbanizat, se ridica la aproape un miliard de euro, adica 9% din total. Sunt investitii mari, caci în numarul firmelor procentul este mult mai mic, de numai 2,4%.

Aceasta ne duce la constatarea uluitoare ca în perioada 1991-2004 investitiile straine centrate în jurul capitalei tarii se ridica la aproape 60% din total. Cifra este de-a dreptul socanta si ea poate explica, într-o anumita masura, frustrarile si reactiile de adversitate pe care celelalte judete ale tarii o au fata de centralismul administrativ si economic, fata de o capitala prea aroganta si prea costisitoare.

Continuând analiza, lucrurile se agraveaza. Anume, daca adaugam Capitalei si judetului Ilfov judetul Arges (7% din totalul investitiilor straine) si Galati (5,5% din total) observam ca aceste patru judete cumuleaza aproape trei sferturi din totalul investitiilor. Iar daca lor le adaugam judetul Cluj (4%), Constanta (4%) si Timis (3,7%), iata ca Bucurestiul împreuna cu aceste patru judete colecteaza aproape 85% din toate investitiile straine din România, lasînd celorlalte 35 de judete doar 15%.

Cercetând judetele din capul listei putem, de asemenea, trage o alta concluzie neplacuta, si anume aceea ca, în cea mai mare masura investitiile straine au venit pe calea privatizarilor, noile firme fiind extrem de reduse ca numar. Asta explica de ce judete precum Arges sau Galati se afla printre primele locuri.

Situatia este îngrijoratoare si daca comparam regiunile între ele. Se observa discrepante mari între regiuni, ca de exemplu între Transilvania si Moldova. Dintre judetele Moldovei cel mai bine pozitionat este judetul Bacau (1,1%) care se afla, însa, abia pe locul 14. Cele sapte judete ale Moldovei (Suceava, Botosani, Iasi, Neamt, Vaslui, Bacau si Vrancea), cu o populatie de aproape un sfert din populatia tarii nu contribuie la investitiile straine decât cu 2,4%. Iar judetul Iasi, care este cel de-al treilea ca marime, se afla abia pe locul 19 cu 0,6%, iar daca socotim investitia straina pe locuitor, se gaseste abia pe locul 35.

Suntem într-un moment de cotitura în ce priveste investitiile straine. Cu exceptia CEC, a unor utilitati publice, a portului Constanta si a aeroportului Henri Coanda nu prea mai avem ce privatiza. Trebuie sa ne reorientam pe investitii noi. Daca în ce priveste privatizarile, statul oferea spatii, mâna de lucru calificata si o anumita cota de piata interna si, uneori, internationala, în ce priveste investitiile straine oferta trebuie sa fie diferita: fiscalitate atragatoare, reguli stabile, mai putina birocratie si coruptie. Privatizarile se faceau prin licitatie, adica administratia era de o parte si investitorii, mai multi la numar, pe de alta. Acum lucrurile se schimba. Cei care oferteaza sunt investitorii si administratiile locale sunt cele care trebuie sa se îmbulzeasca pentru a-i atrage. Altminteri, nivelul investitiilor straine, fara fabrici si banci de privatizat, s-ar putea sa scada, pastrînd, în continuare, decalajele de care am amintit.

Varujan Vosganian

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!