Primejdia unui nou Tîrgu Mures

Radicalizarea ofensivei maghiare se explica prin scurtarea timpului pîna la aderarea României la UE. Aparent paradoxal, etnicii maghiari de la noi pot obtine mai multe privilegii acum decît dupa ce România va fi membra UE. Daca în lupta politica purtata de UDMR, CNS si UCM, pe de o parte, si de partidele românesti, pe de alta, apare un dezechilibru major, acesta poate declansa un conflict interetnic cu repercusiuni incalculabile. De aceea, guvernul român trebuie sa gaseasca raspunsul adecvat la actiunile maghiare.

În ultimii ani, liderii UDMR au dat semne de nervozitate de fiecare data cînd partenerii de guvernare – fie PSD, fie PNL-PD – au refuzat sau au amînat sa le satisfaca anumite pretentii. Discursul UDMR s-a radicalizat mai ales dupa aparitia, în 2003, a Consiliului National Secuiesc (CNS) si a Uniunii Civice Maghiare (UCM) – grupare concurenta, împiedicata de catre Putere, în ultimul moment, sa participe la alegerile parlamentare din 2004.

Declaratiile cumpanite si elegante de pîna mai ieri ale liderilor maghiari s-au transformat în ultimaturi scrîsnite. Santajul UDMR asupra partenerilor de guvernare, aluziv pîna de curînd, a devenit evident. UDMR vrea solutionarea imediata a vechilor sale marote: Universitatea de stat în limba maghiara, autonomia etnica, problema ceangailor. Eforturile politice din tara au fost dublate de un lobby agresiv în structurile europene. S-au intensificat si miscarile civice – desfasurate sub coordonarea UCM, CNS si al altor organizatii neguvernamentale – pentru separatism etnic în Universitatea Babes-Bolyai de la Cluj-Napoca, reabilitarea si omagierea criminalului de razboi Albert Wass, introducerea limbii maghiare în programa scolara a ceangailor din Moldova, obtinerea “legitimatiei de maghiar”, proclamarea autonomiei asa-zisului tinut secuiesc etc. La care se adauga sprijinul consistent si constant al Ungariei acordat oamenilor de afaceri maghiari din Transilvania. Forta financiara subventioneaza o solida actiune culturala si influenteaza politicul.

Toate acestea tradeaza graba ungurilor de a-si pune în opera planul – altminteri, sa recunoastem, admirabil construit – de statuare a unei Mici Ungarii în inima României. Un surogat la visul Ungariei Mari – aproape imposibil de realizat într-o Europa unita.

Sporirea si urgentarea actiunilor maghiare se explica prin apropierea datei promise pentru aderarea României la Uniunea Europeana: 1 ianuarie 2007. Doar aparent paradoxal, cauza maghiara are mai degraba sorti de izbînda într-o Românie în prag de integrare europeana, decît într-una membra a UE. România este mai atenta acum la eventualele reprosuri pe tema “drepturilor minoritatilor” din partea UE, decît s-ar putea arata dupa aderare. În UE fiind, România ar putea aparea chiar un model în privinta asigurarii drepturilor pentru minoritatile etnice, prin comparatie cu Franta, Spania si Marea Britanie – ca sa ramînem doar la aceste exemple –, state cu probleme grave la acest capitol. Si-atunci, confruntate cu propriile dispute interetnice, cu divergentele privind extinderea UE, cu necesitatea satisfacerii intereselor economice, statele UE se vor dovedi mai putin interesate de ce vor maghiarii din România.

Marko Bela, seful UDMR, a si recunoscut public ca lupta organizatiei sale va fi mai dificila dupa aderare.

În acest context, întelegem cerbicia maghiarilor în a-si promova interesele, chiar daca nu acceptam lipsa de loialitate dovedita fata de tara ai caror cetateni sînt.

Mai mult ne deranjeaza cum reactioneaza autoritatile române în fata acestei provocari: pompieristic, timorate, excesiv de concesive. Astfel, guvernul român a cedat mostenirea lui Emanuil Gojdu – evaluata la peste un miliard de euro; a admis proiectul de lege a minoritatilor, propus de UDMR, care consfinteste autonomia etnica (1); a trecut fara murmur peste initierea de catre senatorul Gyorgy Frunda, unul din liderii UDMR, a unei rezolutii a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) care urmarea sa desfiinteze statul national. Cedarile guvernului român nu au produs consecinte doar pentru ca au intervenit la timp parlamentarii români – surprinzator de lucizi în aceste cazuri – si cei ai APCE. (2)

Este grav faptul ca, în acest joc politic, nici liderii maghiari, nici oficialii români nu par sa constientizeze riscul major la care este expusa societatea româneasca.

Daca demersurile maghiare nu primesc un raspuns potrivit – nici brutal, nici fara vlaga – din partea autoritatilor române, apare primejdia izbucinirii unui violent conflict interetnic. Opinia ne este întarita de afirmatiile belicoase facute de liderii Consiliului National Secuiesc, privind proclamarea autonomiei tinutului secuiesc pe 15 martie (3), la Odorheiu Secuiesc, si de îndemnurile PRM catre români sa protesteze împotriva acestei “declaratii de independenta” în aceeasi zi si în acelasi loc.(4)

Claudiu Târziu

1. PD se opune acum, cînd initiativa legislativa este dezbatuta în Parlament, dar nu din convingere, ci pentru ca se teme sa nu piarda voturile ardelenilor. Nu a facut-o însa si în guvern.

2. În urma dezbaterilor din APCE, notiunea de autonomie teritoriala pe criterii etnice a fost eliminata din proiectul lui Frunda. De asemenea, Ordonanta guvernamentala de urgenta pentru ratificarea Acordului între Guvernul României si Guvernul Republicii Ungare privind înfiintarea Fundatiei Publice Româno-Ungare “Gojdu” a fost respinsa de Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor.

3. Ziua nationala a maghiarilor de pretutindeni

4. Tot de la declaratiile unor politicieni iresponsabili au izbucnit si evenimentele sîngeroase din 19 – 20 martie 1990. Uniunea Democratica Maghiara, condusa de Domokos Geza, si Uniunea Vatra Româneasca, al carei lider era Radu Ciontea, au început prin a-si arunca acuzatii. Românii reclamau profanarea statuilor lui Avram Iancu si Nicolae Balcescu, ambele din Tîrgu-Mures, raspîndirea de manifeste despre genocidul aplicat ungurilor de catre români, harti ale Ungariei incluzînd Transilvania sau atacarea caselor de români în mai multe localitati. Maghiarii le reprosau Vetrei Românesti, în special, si românilor, în general, ca se opun dorintei lor de a avea scoli în limba materna. La un miting, pe 19 martie, cele doua tabere s-au încaierat. Luptele de strada au continuat si a doua zi. Au murit cinci oameni, doi români si trei maghiari. 278 de persoane au fost ranite. O biserica ortodoxa din judet a fost incendiata, iar sediile locale ale partidelor politice au fost vandalizate. 30 de persoane au fost trimise în judecata, iar 21 dintre ele au fost arestate preventiv în cursul urmaririi penale. Printre cei închisi au fost 12 tigani, opt maghiari si un român. Pe 20 martie 2005, toate faptele s-au prescris. Efectele asupra imaginii României au fost dezastruoase si ne urmaresc înca.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!