Pacate postmoderne (I)

Fizica m-a învăţat că odată puternic excitate majoritatea sistemelor cu multe grade de libertate au comportări pur haotice până să atingă un echilibru stabil. La fel şi în societate: marasmul dejecţional premerge elitismul uman şi intelectual. Înţeleg deci "necesitatea" vremurile pe care le trăiesc. Mi-e greu însă să le accept agresivitatea, una ne-necesară – suficientă sieşi.

Nu vreau sa mă expatriez, nu am vrut niciodată. Provin, de altfel, dintr-o spiritualitate mult prea bogată şi cred că sunt destul de inteligent ca să-mi dau seama că expatrierea nu e decât un panaceu de scurtă durată. Plus că, în termenii societăţii actuale, expatrierea e un "schimb ineficient": scapi de lepra mizeriei materiale ca să dai de ciuma secularizării şi de plaga corectitudinii politice. Daca lucrezi la o teză de doctorat scapi de un salariu de asistent de vreo 6 milioane de lei dar poţi căpăta, la pachet cu un salariu (altfel neimpresionant după standarde ne-româneşti) de trei zerouri în Euro sau dolari, cugetări de genul "get lost and get laid, then you’ll solve your problem". Şi cum sapienţa vine întotdeauna de sus în jos cugetarea de mai sus va trebui să vină de la un superior ierarhic. În final alegerea depinde de nivelul de supra-plin al fiecăruia. În primul an de facultate eram exasperat de cât de "lucrativă" e teorema Leibnitz-Newton şi de cât de "grosolane" sunt aproximaţiile unor modele fizice pe care le studiam în cadrul orelor de laborator. Un exces de pedanterie mă făcea atunci să ţin cont de toate aceste nimicuri benigne. Anii ce-au trecut mi-au demonstrat insignifianţa lor. Unde mai pun că, vorba tatii, cu teoremele mi-am luat întâi bursele şi mai apoi salariul.

Un amic senior îmi vorbea pe Messanger acum câteva săptămâni despre secularizările de acum două secole, subiectul cărţii lui viitoare. Pe moment am zâmbit. Mă gândeam că atunci Diavolul era în starea sa frustă. Era un Diavol materialisto-grobian care ne agresa doar trupul. Cizelarea Diavolului, agresiunile interioare, deconstrucţiile de tot felul, aparţin modernităţii care a făcut din secularizare canon social. Bine scria de altfel Vasile Lovinescu în jurnalul său alchimic: "Principala seducţie a lui Satan e comoditatea. E de ajuns să ne uităm împrejur ca să vedem cu ce derizorii, nătânge mijloace ţine în robie enorme colectivităţi umane; televizorul, radio, spectacolele sportive, cinematograful. În vechime oamenii erau mai dificili (sublinierea mea – AN). Să pot privi un spectacol în pijama, să nu mai fie nevoie să mă îmbrac, să ies, ca să văd un spectacol, să pot gâtui instantaneu glasul celui mai mare cântăreţ al lumii, o falsă senzaţie de atotputinţă, iluzia autocreaţiei, iată pe ce mizerabilă farfurie de linte şi-a vândut omul smodern – ANt dreptul său de întâi născut! E de admirat cât de bun administrator este Satan pentru seducţiile lui, cât de judicios le administrează. Am putea releva la Prinţul cantitativului un simţ foarte rafinat al calitativului, al valorilor şi al favorurilor pe care le distribuie tuturor acelora ce au făcut un pact cu el. Momeala e făcută dintr-o falsă calitate pe care Satan o dă unei ispite. Nu e maestru iluziilor?"

Principala erezie postmoderna îmi pare a fi iluzia mult-agresivilor ipochimeni locvace care cred că relativizând trecutul, demitizându-l ar spune unii, uitându-şi generaţiile întoarse în glia maternă şi punându-şi fraţii porci – trupurile – pe primul plan o să aibă un somn mai liniştit. Dar nu mai vorbim astăzi de erezii decât atunci când ne rulăm vocabularul, aşa că mă opresc aici. Evident, nici nu le mai sancţionăm ca atare. Promovăm senin însă deşeuri stângiste "corecte politic" cum ar fi drepturile minorităţilor de tot felul, de la cele sexuale la cele imorale politic. E şi excesul de demagogie o cale a pierzanie – mărturie stă democraţia ateniană.

Plăcerile omului trec astăzi în primplan – Hristos se efasează. Hedonismul postmodern nu e unul cerebral, intelectual ci unul instinctual, este hedonismul lichidelor primare. Guru Bivolaru stă mărturie. Cu toţii ne simţim agresaţi de agnosticismul agresiv-prozelit şi în ultimă instanţă incult care inundă mass-media, de mult-proliferata obscenitate publică, de arghirofilii ignari care ridică metodele succesului personal la nivel de canon, de toate matracucile despuiate care apar la televizor şi ne dau senin sfaturi despre orice şi nimic (siluind limba română la fiecare cuvânt), de colportările orduriere care ne consumă nervii zi de zi etc. etc. E o agresiune generală căreia fiecare îi facem faţă cum putem. De la o extremă la alta unii se retrag în biblioteci iar alţii în mănăstiri. Eu am ales biblioteca.

Alexandru Nicolin

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!