|
|
|
Cuvinte despre Maica Domnului
- Nu există ortodoxie fără Maica Domnului.
- Maica Domnului a fost şi este locaş al dumnezeieştii Treimi. Aşa i-a
spus îngerul când Preasfânta Fecioară a întrebat la Buna Vestire: "Cum va
fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?". Ea a auzit de la înger
atunci: "Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt
te va umbri; de aceea şi Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu
se va chema." (Luca 1, 34-35). Aici sunt cele trei persoane ale Sfintei
Treimi care se unesc în Maica Domnului din clipa în care S-a întrupat Fiul
lui Dumnezeu prin umbrirea de sus a Tatălui şi prin lucrarea Sfântului Duh.
Deci "Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te
va umbri – e vorba de Duhul Sfânt şi de Tatăl –şi Sfântul care
Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema", e vorba de
Dumnezeu Fiul.
- Deci Maica Domnului devine locaş al Preasfintei Treimi. Devenind locaş
al Preasfintei Treimi, Maica Domnului poate să ne ajute să ni se curăţească
şi mintea, ca să devenim locaşuri ale Preasfintei Treimi. Şi locaş al
Preasfintei Treimi Maica Domnului este în veşnicie: "Curăţeşte mintea mea
cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat al
Preasfintei Treimi." Numai dacă suntem locaşuri înfrumuseţate ale
Preasfintei Treimi, prin mijlocirea Maicii Domnului, putem să lăudăm mărirea
şi mila cea nemăsurată a Maicii Domnului, noi, netrebnicii robii ei.
- Maica Domnului şi acum este locaş al Preasfintei Treimi. Cum? Că doar
L-a născut pe Domnul Hristos. Domnul Hristos S-a despărţit de ea. Da, S-a
despărţit, aşa cum se desparte orice copil de mama lui, dar asta nu înseamnă
că Domnul Hristos nu mai este undeva în Maica Domnului. Unde? În inima ei,
că ea nu L-a purtat numai în pântecele ei, ci L-a purtat şi în inima ei pe
Domnul Hristos. Şi de aceea Maica Domnului rămâne pentru veşnicie locaş al
Preasfintei Treimi.
- Maica Domnului e ca un rai. Când avem legătură cu Maica Domnului în
conştiinţa noastră, în gândurile noastre, în simţirile noastre, e ca şi când
am fi intrat în rai. E o bucurie de rai de-a fi în legătură cu Maica
Domnului.
- Pe Maica Domnului o numim "rai cuvântător", "rai de taină".
Bucuria din legătura cu Maica Domnului este o trăire a raiului.
- Mi-aduc aminte, a fost odată la noi la mănăstire o împrejurare mai grea
şi mama a zis: "Apoi, dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă, că doar tu
ai unde veni". E ceva atât de înduioşător ... Vedeţi ce înseamnă inima
de mamă? Nu te lasă niciodată. Te lasă alţii, nu te vor, te ocolesc, te
resping, te marginalizează, te împing, te asupresc. Aşa ceva nu poate face
mama! Pot face străinii, dar cine are inimă de mamă, nu poate. "Apoi,
dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă, că doar tu ai unde veni ...".
Dacă mama cea pământească poate face aşa ceva, gândiţi-vă la Maica Domnului!
Maica Domnului să ne părăsească vreodată? Se poate cumva să ne părăsească
Maica Domnului? Nu se poate! De ce nu se poate? Pentru că este mamă, pentru
că are inimă de mamă. Noi zicem "Maica Domnului" ca şi când am zice
un titlu. Or, noi trebuie să ştim că Maica Domnului este mamă. Şi nu este
mamă numai pentru Domnul Hristos, este mamă pentru toţi cei care vrem s-o
avem de mamă. "Tu dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă, că doar tu ai
unde veni." Apoi să ştiţi că Maica Domnului zice tot aşa către noi.
- Se zice că un copil îşi căuta mama. "Nu aţi văzut-o pe mama?",
întreba copilul. Şi cineva îi spune: "Mă copile, am văzut o femeie, a
trecut adineaori pe aici". Dar zice copilul: "Eu nu caut o
femeie, eu o caut pe mama". Nici mamele noastre nu sunt o femeie ca
toate femeile, ci sunt unice faţă de celelalte femei. Deci despre Maica
Domnului, dacă îngerul a spus: "Binecuvântată eşti tu între femei", nu mai
avem noi alt cuvânt să spunem că ea a fost o femeie ca toate femeile, pentru
că nu a fost o femeie ca toate femeile.
- Cred că Maica Domnului va fi bună şi cu necinstitorii ei sau, în orice
caz, va fi bună cu cei care nu o cinstesc pur şi simplu, nu că au ceva
împotriva Maicii Domnului, pentru că este bună şi o să îi înţeleagă şi pe
cei care sunt cuprinşi de neputinţa aceasta a mândriei sau de păcate care
nu-i lasă să înţeleagă lucrurile aşa cum sunt, pentru că nu se lasă conduşi
de Biserică. Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, zicea că:
"în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă". Aşa că Maica
Domnului o să îi înţeleagă pe cei care au avut minte strâmbă, iar noi dorim
ca oamenii să aibă măcar bucuria pe care o avem noi din faptul că suntem
cinstitori ai Maicii Domnului.
Arhimandrit Teofil Paraian
|