Biserica, între comisiile prezentului si umbrele trecutului

Se spune ca atunci când vrei sa îngropi o chestiune, înfiintezi o comisiei. Problema trecutului comunist al Bisericii Ortodoxe Române pare a mima o rezolvare în acest fel. Aberatiilor cuprinse în Raportul Comisiei Tismaneanu – aberatii care au avut ca scop sa îngroape adevarul despre relatia complexa si complicata dintre Biserica si comunism, aruncând cu minciuni si jumatati de adevar îmbracate într-o haina pseudo-stiintifica – li s-a raspuns prin constituirea unei comisii de catre Sfântul Sinod.

Adevarul risca sa ramâna pierdut, uitat si ascuns în negura istoriei si în sufletele celor care au supravietuit regimului comunist, fie tortionari si victime, fie beneficiari asezati la masa împarateasca a dictatorilor rosii. Imposibilitatea aflarii imediate a adevarului prin intermediul unor comisii este evidenta. Pe cât de politizat si anti-BOR este Raportul Comisiei Tismaneanu, pe atât de partinica ar putea fi si activitatea comisiei bisericesti nou constituite. Numele de tineri specialisti vehiculate pentru aceasta comisie sunt de natura sa mai risipeasca din temeri. Comisia va functiona totusi c aun aparat tehnic, care va produce sinteze, rapoarte si alte documente pentru Sfântul Sinod. Comisia nu va avea nici o atributie în a dicta eventuale sanctiuni pentru clerici deconspirati ca fosti colaboratori ai politiei politice. Si nici un ierarh compromis nu va putea fi înlaturat din scaun de catre comiei. Singur, Sfântul Sinod, dupa ce va analiza documentele comisiei va decide în cazuri punctuale. Ramâne deci loc pentru multe întelegeri de culise, ca si pentru platirea unor polite. În afara de nadejdea ca Sfântul Sinod chiar este hotarât sa-si curete propria orgada, nimic nu ne garanteaza ca vor fi luate masurile cuvenite si asteptate.

Pe de alta parte, comisia nu stânjeneste activitatea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si nici nu împiedica presa sau "societatea civila" sa faca presiuni pe mai departe pentru aflarea dimensiunii reale a relatiei Biserica - Putere politica din timpul regimului comunist.

În schimb, pe baza cercetarilor comisiei, Sinodul ar putea face lumina în multe cazuri contrersate si sa demonteze multe dintre scneariile mincinoase si odioase care i s-au pus în cârca.

De ce atât de târziu?

Totusi, o întrebare se naste firesc în mintea oricarui credincios apropiat Bisericii: de ce s-a asteptat pâna acum? A fost nevoie de aceasta "oficializare" a atacurilor nedrepte, a acuzatiei de colaborationism practicat de ierarhii ortodocsi în favoarea regimului comunist, pentru ca Biserica sa reactioneze, într-un final. Din nefericire aceasta reactie târzie, de o eficienta discutabila, nu pare a se încadra vreunei logici crestine a rabdarii, smereniei si iertarii. Dimpotriva, este posibil ca încetineala cu care administratia bisericeasca s-a angajat pe drumul clarificarii trecutului comunist sa fi fost determinata de cauze strict umane si politice. Atâta vreme cât atacurile, multe dintre ele cu caracter calomnios au ramas în zona presei, raspunsul administratiei bisericesti a fost firav, inconsecvent si lipsit de consistenta. Aparitia Raportului Comisiei Tismaneanu a fost semnalul ca statul se delimiteaza tot mai clar de Biserica, interesele politice ale conducatorilor sai fiind prioritare, ca traditionala convietuire pasnica si prospera dintre Biserica si stat este pe cale de disparitie. Administratia bisericeasca, obisnuita de peste 60 de ani sa vegeteze caldut la umbra ocrotitoare a statului, a primit înca o palma din partea acestuia. Contextul actual impune Bisericii o redefinire a raporturilor cu statul si cu societatea. Argumentul cultului majoritar nu mai are puterea sa ne scuze greselile trecutului sau sa ne ofere un relativ confort material si intelectual pentru prezent.

Piatra de moara a trecutului comunist nu este doar a Bisericii, este a întregii societati românesti. Viata politica, economica, sociala si culturala româneasca este plina de impuritati comuniste. Fosti activisti de partid comunist sunt sefi de partide, fosti poeti de curte ceausista sunt oameni de cultura ai momentului, fosti ofiteri de politie politica sunt prosperi oameni de afaceri. Cauzal apare si supozitia ca administratia bisericeasca este identic afectata, caci membrii sai sunt tot români si tot aici au trait în anii comunismului. Credinciosul de rând stie prea bine acest lucru si îsi pune întrebari la care asteapta raspunsuri sincere si folositoare duhovniceste.

Raspunsurile oferite pâna în prezent sunt incomplete si nesatisfacatoare. Problema cercetarii relatiei dintre preoti si politia politica a regimului comunist a ramas nerezolvata, administratia bisericeasca reusind sa evite solutionarea ei de catre lege sau de catre CNSAS. Fantoma colaborationismului rosu bântuie înca si afecteaza grav imaginea preotimii ortodoxe. Cazurile de preoti si ierarhi dovediti ca turnatori ai Securitatii comuniste, desi infime ca numar în raport cu miile de cazuri de preoti si ierarhi ortodocsi torturati si asasinati în închisorile comuniste, ramân o mare pata de întuneric pe obrazul clerului nostru si genereaza neîncredere si sminteala tocmai pentru ca au fost dezvaluite de presa laica si nu au fost asumate mai întâi de administratia bisericeasca. Adevarul despre jertfele de sânge si dimplomatia mersului pe muchie de cutit a fost afirmat mai mult în mediile academice, la un nivel inaccesibil credinciosului de rând. Mult asteptata ofensiva a adevarului despre trecutul comunist al Bisericii nu a avut loc. Undeva, cineva doreste ca peste acest trecut sa se aseze praful uitarii; sau cel mult sa fie acceptat un anumit "adevar".

De ce este atât de importanta dezvaluirea adevarului despre trecutul comunist al Bisericii? Punctul 8 de la Timisoara poate fi aplicat acestui univers aparte numit administratia bisericeasca?

Mentalitatea de colaborationist

A ne salva de trecutul comunist reprezinta un demers pe cât de necesar, pe atât de dificil. Prin "a fi comunist" se întelege nu doar a avea un trecut în care ai facut compromisuri de la credinta pentru a obtine din partea regimului dictaturii rosii vreo functie clericala sau vreun avantaj de orice alt fel, nu înseamna doar ca ai cazut precum Iuda, de la înaltimea slujirii la altar în abisul colaborarii cu securistul si activistul comunist. Astfel de fapte pot fi iertate si întelese, mai ales daca autorul a demonstrat cainta si a cautat sa îndrepte raul facut. "A fi comunist" exprima, înainte de toate, o stare de spirit întunecata, o mentalitate nociva. "A fi comunist" înseamna a promova interesele meschine de clan în defavoarea intereselor Bisericii, a fi slujitorul simoniei, al coruptiei, al minciunii, al carierismului, al sodomiei trupesti si sufletesti. Regimul comunist a cunoscut si a tolerat astfel de fapte, încurajând în acest fel proliferarea lor, ca una din masurile tainice aplicate împotriva Bisericii. Dupa decembrie 1989, neo-comunistii au transformat exceptia în aparenta regula, fapte singulare au fost aruncate în seama întregului cler, astfel ca mintea credinciosilor a fost otravita printr-o mediatizare exacerbata a acestora. Libertatea pe care administratia bisericeasca a pierdut-o în vremea comunismului nu a fost doar cea exterioara. Libertatea pierduta atunci a fost libertatea interioara, acea libertate fata de pacat, "libertatea cu care Hristos ne-a facut liberi" (Epistola catre Galateni a Sfântului Apostol Pavel 5, 1).

A dezvalui adevarul despre trecutul comunist al Bisericii este echivalentul redobândirii libertatii interioare. Consecintele acestei dezvaluiri vor fi dureroase pentru multi, fie credinciosi, fie preoti si ierarhi, însa suferinta aceasta va fi mult mai mica decât suferinta si sminteala pe care le poate provoca în timp ascunderea adevarului. Adevarul despre trecutul comunist al Bisericii este un adevar aparte. El nu poate fi afirmat de la catedra academica a unei comisii de istorici, oricât de competenti ar fi acestia. Acest adevar va fi complet marturisit doar daca îsi va afla expresia în faptele administratiei bisericesti. Altfel, va ramâne litera moarta, lipsita de duhul credintei în Dumnezeu.

Biserica crestina primara a iesit întarita în urma persecutiilor venite din partea împaratilor pagâni, cu toate jertfele sau caderile provocate de acele persecutii. Ascunderea adevarului despre trecutul comunist al Bisericii noastre înseamna a ne refuza o astfel de renastere, de fortificare, înseamna a ramâne caldicei si departe de exigentele slujirii lui Hristos în aceste vremuri de sfârsit de lume, înseamna a uita ca Hristos este Calea, Adevarul si Viata. (Sfânta Evanghelie dupa Ioan 14, 6)

Marcel Radut Seliste

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!