Exorcizarea răului

"Analizând mai bine de 30 de ani societatea contemporană, acordând atenţie în prezent crizei politicului, Michel Maffesoli abordează în această lucrare o problemă delicată care ţine de partea întunecată a lumii noastre: locul răului. Silenţioasă sau zgomotoasă, revolta sa se face simţită. Pasivitate în raport cu lucrul, abstinenţă politică, retragere din viaţa socială, adunări festive şi muzicale şi alte forme de efervescenţă sunt tot atâtea simptome ale sale".

Profesor de sociologie la Sorbona şi director al CEAQ (Centre d’Étude sur l’Actuel et le Quotidien – Paris V) şi al (Centre de Recherche sur l’Imaginaire – MSH), proaspăt doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti, Michel Maffesoli încearcă să deceleze, în lucrarea Partea Diavolului. Tratat de subminare postmodernă, simbolistica răului, în contextul lui political corectness, unde agenda postmodernă evită un astfel de subiect delicat. Presupoziţia autorului, care anulează miza mutaţiei postmoderne, vizează posibilitatea de "a recunoaşte partea diavolului, de a şti să-i dai o bună întrebuinţare pentru ca aceasta să nu intre în corpul social. Astfel, fără a-l canoniza, dar şi fără a-l stigmatiza a priori, trebuie să admitem că anomicul este în pas cu timpul".

"Epistemologia răului" care se fondează pe "logica contradictoriului"(Lupasco) priveşte raportul unui aspect fondator: viaţa şi moartea sunt legate intrinsec. Reîntoarcerea în forţă a răului, adică "chipul obscur al naturii noastre", implică depăşirea proiectului omului, realizat în totalitate, o utopie comunistă care neagă existenţa oricărui sentiment al tragicului. Această epistemologie a răului este "ştiinţa esoterică, la îndemâna unor iniţiaţi, descriind forţele profunde care animă individul şi viaţa societală, în ansamblul ei". Este vorba de o "ştiinţă dionisiacă", de o "cunoaştere obişnuită", de un "spirit natural". Este vorba de o ştiinţă inutilă, de nuanţă contemplativă care nu acţionează asupra lumii, dar care admite că "totul este bun", potrivit formulei lui Feyerabend, chiar şi răul, păcatul şi contradictoriul. Trebuie să precizăm că există, de asemenea, o stare metafizică a lui "tot ceea ce este bun", potrivit formulei lui Nae Ionescu, care se opune răului. Dimpotrivă, Michel Maffesoli vorbeşte de o "ştiinţă încorporată" care nu se poate rezolva în sinteză sau în alte forme de uniformitate sau universalisme. Tensiunea fondatoare variază de la coïncidentia oppositorum la docta ignorantia a lui Nicolaus Cusanus şi la contradictoriul lui Lupasco.

Conştiinţa occidentală, uitând dialectica nuanţată a gândirii greceşti privitoare la păcatul factual, şi deci surmontabil, şi la profanarea structurală şi ineluctabilă, se bazează pe separarea dintre bine şi rău. Răul, acel privatio boni, conform gândirii augustiniene, se regăseşte în societatea postmodernă atomizată, relativistă, la nivelul "înţelepciunii populare". Diavolul, "sub diversele sale avataruri cotidiene, prin intermediul expresiilor sale", are o existenţă reală. Michel Maffesoli remarcă faptul că anumite mituri se fundamentează în jurul paradigmei lui Hades. Descensus ad inferos este condiţia esenţială pentru orice iniţiere religioasă. Variaţiile asupra umbrei, în special "umbra lui Dionysos", se răspândesc asupra tuturor modurilor de gândire şi trăire. Relativismul moral, sincretismul religios şi filosofic, hedonismul sunt consecinţele unei saturaţii de valorile universale, opera raţionalismului modern, angoasant şi morbid. Relativismul valorilor este departe de individualism, specific tradiţiei occidentale şi de universalismul abstract. Fermentul creştin sau cel puţin religios pe care se sprijină tradiţia occidentală este uitat în favoarea unui "tribalism", a unui sincretism religios. Aceasta nu este decât o consecinţă firească a "politicilor cele mai sectare, a politicilor raţionaliste intolerante, comuniste care reperează în orice grup neinstituţional manipularea mentală cu care ele însele sunt obişnuite". Transmutarea răului devine evidentă în cazul unei transcendenţe imanente, specifice religiozităţii postmoderne.

"Această carte subliniază, în viziunea autorului, o tendinţă de fond a vieţii postmoderne: legătura organică dintre bine şi rău, dintre tragic şi jubilaţie. Un paradox uimitor spune că acceptând răul, sub diversele sale modulaţii, se poate găsi o anumită bucurie de a trăi. Amor fati nietzschean devine o iubire a lumii pentru ceea ce este. O iubire a necesităţii, empiric trăită, pe care trebuie s-o utilizăm pentru a gândi". Lucrarea de faţă constituie un exerciţiu de a ne exorciza propriul demon, de a ne regăsi fiinţa şi de a reveni la principiile esenţiale ale umanismului creştin, cu condiţia de a şti să recunoaştem partea diavolului.

Constantin Mihai

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!