A fi sau a nu fi în dialog cu îngerul

Omul, ca încununare a creatiei, ca sinteza a acesteia, cuprinde înlauntrul sau, mineralitate, animalitate, dar deopotriva, treptele sublime ale ierarhiilor superioare. Cu alte cuvinte, spune Andrei Plesu în Despre îngeri, ca omul este un ansamblu simfonic din care nu se aude decât un paragraf. "Îngerul e arvuna celesta a acestei armonii. Prin el descoperim dintr-o data întreaga noastra sonoritate, auzim partea înca neauzita a melodiei proprii." Dar câti ascultam cu adevarat aceasta melodie?

Preferam sa catalogam experientele cotidiene în simpli termeni antitetici de genul noroc/ ghinion, sau sa devenim dependenti fata de multitudinea de talismane, amulete de tot soiul aparute pe piata inconsistentei noastre. Poate fi si o problema de limbaj, si atunci e mai putin grava, dar adevarata dilema e ca aceasta neîncredere în Pronia divina, devine cumva fiintiala omului postmodern.

Uitam de asemenea, puterea gândului, mai ales asociata cu cea a cuvântului. În virtutea acestei puteri, reflexia la înger îl face propriu persoanei noastre: prin înger, omul se descopera ca intelect pur, iar prin om, îngerul aproximeaza "miresmele senzitivitatii"(A. Plesu , op.cit.). Metafizicianul, teologul sau credinciosul care reflecteaza asupra problematicii îngerilor ofera, prin urmare, intelectului o hrana speculativa pe masura lui. Gândul la înger face ca îngerul sa se nasca în spatiul gândirii, tot astfel cum gândul la om face ca omul sa prinda contur în spatiul existentei angelice. Omul devine înger si îngerul devine om prin simplul fapt ca se reflecta unul într-altul.

Daca îngerul e însusi actul intelectual prin care el se prezinta constiintei mele, daca îngerul e "înfiintat" prin orientarea mea catre el, atunci ce ramâne din existenta lui autonoma, ce este îngerul "în sine" ? Întrebarea este superflua. Sigur ca îngerul nu e un fenomen al gândirii mele. Dar în "sine-le "lui nu e la îndemâna capacitatilor mele de definire, si aceasta e surpinsa si în axioma lui Eriugena: "Cel care defineste trebuie sa fie mai cuprinzator decât obiectul definit". Daca poate cineva cu adevarat sa defineasca îngerul "în sine", ca de altfel si omul "în sine", Acesta este numai Creatorul lor si al tuturora. Fiintei create nu-i ramâne în acest caz decât sa se declare multumita cu o cunoastere limitata, nu cu ceea ce fiinta îngerului poate fi "în sine", ci cu ceea ce poate asimila firea sa cognitiva. Fiinta creata nu poate recunoaste îngerul decât în ceea ce are în comun cu el, adica în intelect. Intelectul omenesc e intelect angelic, adumbrit de trup. Intelect celest si corporalitate terestra, omul e simultan în armonie si în contradictie cu lumea îngerilor. Deocamdata, limitat de fizicalitate, intelectul uman e o facultate condamnata la intermitenta. Nu poate gândi asupra "vazutelor" decât din imediata lor vecinatate si nu poate gândi asupra "nevazutelor" decât tot din unghiul celor vazute "în oglinda si în ghicitura", asa cum o face credinta.

"Geamanul" din cer

S-a spus mereu ca îngerii sunt "dublul" ceresc al omului.

Si asa cum afirma Andrei Plesu, suntem însotiti mereu de modelul nostru, de "portretul" nostru îmbunatatit. Si suntem – sau ar fi bine sa fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portet. Pentru ca lânga fiecare "este", îngerul aseaza un "cum ar trebui sa fie". El conjuga neobosit, la optativ, curgerea vietii noastre, asa cum am face-o noi însine daca am fi în conditia lui. Si pentru a întelege mai bine, în ce consta, dialogul om-înger, sa privim fenomenul lumii îngerilor în lumina dogmaticii ortodoxe.

Pe baza revelatiei divine, Biserica învata ca prin lumea spirituala se întelege lumea îngerilor, în dubla lor ipostaza: buni si rai.

Îngerii au fost creati de Dumnezeu din nimic, prin întelepciunea, dragostea si vointa Sa. În Sfânta Scriptura nu se mentioneaza precis actul crearii îngerilor. Sfântul Ioan Gura de Aur explica absenta din referatul biblic a precizarilor referitoare la îngeri scriind ca : "În cartea Facerea se urmareste numai începutul istoric al lumii vazute si actul stapânirii ei. Cronologia faptelor expuse în Geneza urmeaza sa puna în lumina personalitatea Creatorului ei si activitatea providentiala a Acestuia." Pe de alta parte, absenta unei informatii precise în cartile lui Moise, în ce priveste originea îngerilor, este consecinta faptului ca autorul biblic se temea ca poporul sa nu idolatrizeze aceste fapturi.

Îngerii sunt fiinte imateriale, personale si marginite, dar superioare omului, atât în putere, cunoastere, cât si în virtute. Nu au nevoie de hrana, nu au gen si nu sunt supusi tentatiilor : "La înviere, nici nu se însoara, nici nu se marita, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer" (Matei 22,30). Însusirea rationala a îngerilor buni este subliniata de Sf.Apostol Pavel: "Pentru ca întelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri sa se faca cunoscuta acum, prin Biserica, începatoriilor si stapâniilor în ceruri. " (Efeseni 3,10).

Facultatea rationala a îngerilor este confirmata de catre Fiul lui Dumnezeu: "Sa nu dispretuiti pe vreunul din acestia mici, ca zic voua: ca îngerii lor, în ceruri, pururea vad fata Tatalui Meu, Care este în ceruri." (Matei 18, 10)

Însusirea volitionala a îngerilor buni este precizata de psalmistul David:  "Binecuvântati pe Domnul toti îngerii lui, cei tari la virtute, care faceti cuvântul Lui si auziti glasul cuvintelor Lui. " (Psalmul 102, 20)

Însusirea afectiva a naturii îngerilor este subliniata de cartea psalmilor, unde se remarca acordul deplin între vointa lui Dumnezeu si modul de a actiona al îngerilor : "Laudati-L pe El toti îngerii Lui, laudati-L pe El toate puterile Lui." (Psalmul 148,2).

Cetele îngeresti

În legatura cu numarul lor, Sfintii Parinti arata ca numarul lor este foarte mare. Sf. Ioan Gura de Aur, preluând o expresie a lui Clement Alexandrinul, afirma ca sunt "popoare infinite de puteri netrupesti". Ierarhia îngerilor buni nu este mentionata direct în Sfânta Scriptura; totusi, în functie de însusirile cu care au fost înzestrati de Dumnezeu prin creatie si de efortul personal depus în directia conlucrarii cu harul divin, îngerii se diferentiaza între ei. Acest aspect permite împartirea lor în mai multe categorii. În lucrarea Despre ierarhia cereasca, Sfântul Dionisie Areopagitul arata ca îngerii se împart în trei triade sau clase, în functie de gradul de apropiere de Dumnezeu: Triada 1 : Scaunele, Heruvimii, Serafimii; Triada 2 : Domniile, Stapânirile, Puterile; Triada 3 : Începatoriile, Arhanghelii, Îngerii.

Îngerii sunt cinstiti de Biserica înca din epoca apostolica. Treptat, Biserica a oficializat un cult de venerare a îngerilor, concretizat în acatiste, rugaciuni si imnuri. De asemenea, Biserica a consacrat ziua de luni a fiecarei saptamâni pentru venerarea si pomenirea îngerilor, precum si zile de evocare a unuia sau mai multor îngeri. Mai mult, în semn de cinstire deosebita, o parte dintre Bisericile locale au ca protectori spirituali pe îngerii amintiti, iar onomastica crestina confirma importanta deosebita pe care credinciosii o acorda acestora prin preluarea numelor lor ca nume de botez. Calugarii sunt dovada vie de venerare a îngerilor, prin faptul ca preiau modelul acestora, alegând sa duca pe pamânt o viata îngereasca, dupa cuvântul Mântuitorului ca în viata de dincolo, nu se vor mai însura si marita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în ceruri.

În planul divin, toti îngerii au fost gânditi ca spirite bune. Momentul caderii acestora corespunde cu cel al crearii lor, gândul spiritelor rele situându-se pe o pozitie opusa gândului divin. Urmarile acestei atitudini au fost: denaturarea discernamântului, scurtcircuitarea afectelor si dirijarea vointei spre rau. Pacatul îngerilor rai a constat în controversa cu Dumnezeu. Pacatuind în deplina cunostinta, decizia lor a dus la o condamnare irevocabila. În Sfânta Scriptura se arata ca îngerii rai au ispitit pe primul om (Facerea 3, 1-15) si ca exista o împaratie a diavolului, dupa cum se exprima Mantuitorul Iisus Hristos. (Matei 12, 26).

Îngerii raului

Îngerii rai sunt fiinte spirituale, personale - acest lucru îl reflecta însusi numele lor : «Satan» (Matei 12, 26), «Belzebul» (Matei 10, 25), «Veliar» (II Corinteni 6,15) - înzestrate cu libertate, ratiune, vointa si simtire. Ratiunea îngerilor rai este orientata spre savârsirea faptelor rele. Vointa lor este dirijata în directia savârsirii constante a raului. Simtirea acestora e subordonata actiunilor aflate în opozitie cu vointa lui Dumnezeu. Gravitatea pacatului lor releva doua aspecte: ca fiinte pur spirituale, le era mai usor sa nu pacatuiasca, gândirea lor fiind intuitiva, nu discursiva; fiind lipsiti de trup si de tentatiile carnale, pacatul lor este al vointei, nu al afectelor. În ce priveste numarul îngerilor rai, Sfânta Scriptura vorbeste despre o împaratie a diavolilor : "Daca satana scoate pe satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci cum va dainui împaratia lui." (Matei 12,26). Mântuitorul arata ca exista legiuni de diavoli. Din numirile cuprinse în textele biblice rezulta ca numarul diavolilor este foarte mare : "draci" (Matei 11, 18), "diavoli" (Matei 4,1); "duhuri necurate" (Matei 10, 1); "duhuri rele" (Apocalipsa 16, 14). Deosebirile între îngerii rai se datoreaza gradului lor de participare la revolta împotriva lui Dumnezeu; ei se situeaza pe o treapta inferioara de existenta, deosebita de cea pe care se gaseau înainte de cadere.

Ca urzitor al raului , diavolul este un agent al coruptiei si provoaca pe oameni la pacat, spre a-i câstiga pentru împaratia sa: "Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautând pe cine sa înghita" (I Petru 5,8). El poate ispiti omul, dar nu-l poate constrânge sa pacatuiasca, nu poate trece peste vointa omului, cu alte cuvinte. Maniera în care diavolul provoaca subiectul uman este de ordin psihologic. El actioneaza asupra omului prin senzatii si reprezentari ori prin influentarea discernamântului si a fanteziei, cu scopul de a stimula confuzia, astfel ca o pseudovaloare sa fie acceptata ca o valoare autentica. Dumnezeu permite diavolului sa exercite actiuni coruptibile asupra omului. Scopul acestor actiuni este de a fortifica vointa subiectului uman în lupta împotriva raului si de a releva disponibilitatea naturii umane în directia realizarii în lume a binelui.

În teologia musulmana exista legenda potrivit careia o seama de îngeri au devenit rai din invidie, pentru ca omul a fost creat într-un mod privilegiat : trup si suflare divina si prin asta ar fi în potentialitate superiori îngerilor. În ciuda acestei legende, nu putem afirma ca ar exista superioritate în Împaratia lui Dumnezeu, caci nu se pune problema acolo unde este o permanenta desavârsire si ajungerea treptata la adevarurile Dumnezeiesti.

Însa, e adevarat ca, pe lânga ca sunt Duhuri slujitoare, îngerii au ca trasatura definitorie nevoia de a proteja creatia lui Dumnezeu. Iar o piedica în calea protectiei îngeresti, este exercitiul egolatru, obsesional al protectiei de sine. Grija meschina de sine expune la trufie si suficienta. Omul nu poate fi propriul sau înger : "Nu va îngrijorati de viata voastra (…) nici de trupul vostru (…). Nu va îngrijorati de ziua de mâine » (Matei 6, 25, 34).

Faptul de a fi protejat stimuleaza consolidarea propriei dimensiuni proectoare. Îngerul transmite omului pe care îl protejeaza misterul vocatiei protectoare, astfel încât protejatul învata sa protejeze la rândul lui, îsi descopera dimensiunea angelica.

Ramona Suciu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!