Nostalgii învioratoare

Fiindca afara e un ger de crapa pietrele, si fiindca melancolia înstrainarii m-a tot vizitat în ultimele doua luni, am simtit nevoia sa ma trag aproape de prieteni. Si cum prietenii nu-mi sunt la îndemîna, si nici eu lor, m-am retras între paginile cartilor unor oameni pe care fie îi cunosc, fie doar îi citesc cu drag. Oricum, de vreme ce noul an m-a prins troienit printre paginile cartilor lor, se pare ca asa îmi voi petrece tot restul anului, zabovind peste scrieri prietene.

1. Virgil Nemoianu, Strain prin Europa: Note de calatorie 1983-1992 (Bucuresti, Institutul Cultural Român, 2006, 234 pagini). Virgil Nemoianu în avatarul sau american îmi aminteste de Vladimir Nabokov. Nabokov a plecat din Rusia în 1918, la 19 ani. A stat la Berlin pîna în 1940, apoi a plecat în S.U.A., unde a stat pîna în 1959, cînd s-a întors în Europa. Cît timp a locuit la Berlin, el s-a simtit rus, a scris în ruseste si si-a cultivat obsesiv limba rusa. Odata ajuns în America, a început sa se simta mai mult european decît rus, identitatea continentala devenindu-i mai clara la contactul cu atît de diferita civilizatie americana. Un lucru asemanator pare a i se fi întîmplat si lui Virgil Nemoianu care, vizitînd ca american Europa, îsi regaseste febril o identitate europeana pe care, desi o purtase cu el la modul livresc si mitteleuropean toata viata, nu si-o stiuse atît de intensa. Americanitatea, europenitatea, catolicismul si protestantismul, România balcanica si România germanizanta, Europa de Est si Occidentul, toate aceste identitati pulseaza, evolueaza si se întrepatrund în substanta lui Virgil Nemoianu mai misterios si mai palpitant decît subteranele Operei din Paris în vizunea lui Gaston Leroux. Desi prezentata drept o carte de însemnari de calatorie, Strain prin Europa: Note de calatorie 1983-1992 se citeste si ca relatare a unor ani de "ucenicie" – ucenicia Europei de Vest, pe care autorul ajunge sa o faca deplin abia mult dupa evadarea din lagarul socialist -, si ca voiaj picaresc- edificator, si ca itinerar al cautarii de sine, si ca manual de tactica si strategie anticomunista (episoadele de lupte si comploturi ideologice ocazionate de congresele de literatura comparata sunt un veritabil îndrumar al tînarului universitar ne-stîngist, si n-ar fi rau daca am avea mai multe asemenea planuri de campanie), si ca pe un manual de a îmbatrîni întelept si vivace. Cele mai pregnante personaje ale acestei carti sunt Europa si autorul însusi, care nu dispare niciodata îndaratul notatiilor de cicerone artistic si literar, ci ne priveste din cele mai baroce unghiuri cu putinta, dezvaluind un autor de o învigoranta autenticitate. Unul din meritele cartii e si faptul ca ne indica un mod de "integrare" în Europa: dezinhibat, critic, livresc si pitoresc, lucid cu ceilalti si cu noi însine. Strain prin Europa e o carte sincera, în acceptiunea pe care o dadea Lionel Trilling acestui termen: o carte de actualizare a sinelui, a dezvalurii de sine, a încrederii si convivialitatii.

2. Daca tot am vorbit de Europa, nimic nu e mai european decît Dante si a sa Divina Comedie, al carei "Infern" e inspirat adus pre româneste de Razvan Codrescu (în Divina Comedie. Infernul, text bilingv, Bucuresti, Editura Christiana, 2006, 528 pagini ilustrate cu xilografiile editiei venetiene din 1529). Într-unul din eseurile sale despre Dante, T. S. Eliot nota ca, pentru a-l întelege pe marele florentin, nu trebuie sa fim bine informati în privinta filosofiei scolastice, ci sa-i citim cu atentie textele: "Ceea ce ne trebuie e nu informatie, ci cunoastere: si primul pas catre cunoastere e sa recunoastem diferenta dintre formele sale de gîndire si simtire si cele ale noastre (...) Trebuie sa învatam sa acceptam aceste forme: si acceptarea lor e mai importanta decît orice alta forma de credinta. La un anumit moment Aproape ca exista un moment bine definit al acestei acceptari la care începe Viata Noua". Mergînd pe firul acestei idei, cine putea accepta mai bine temeiurile dantesti decît o inteligenta canonica precum cea a lui Razvan Codrescu? Om al traditiei, traitor al paradoxului crestin, eseist al interstitiului paterical si al obliteratilor istoriei, Razvan Codrescu cunoaste mai bine decît multi valoarea contestatara a ascultarii, energia ziditoare (Vita Nuova) pe care ti-o ofera înradacinarea în întelepciunile trecutului. Daca în epoca interbelica se spunea ca "intelectualii e fascisti" (vezi eseul lui Mircea Eliade), astazi li se refuza însasi calitatea de intelectuali tuturor celor banuiti de "obediente" ortodoxe. Traducîndu-l pe Dante, Razvan Codrescu confirma calitatea sa intelectuala si indica tipul de ecumenism pe care are a-l îmbratisa intelectualitatea noastra îmbisericita: ecumenismul valorilor autentice, al temeliilor crestinatatii si Europei în care tocmai ne-am integrat oficial. Daca ar fi sa apropii traducerea lui Razvan Codrescu de una dintre cele precedente, as spune ca îmi aminteste de cea a lui George Cosbuc prin suflu si imaginatie lexicala. Iata, de pilda, talmacirea fragmentului inscriptiei de pe poarta Infernului: "Prin mine vii spre-a chinului cetate,/ prin mine vii spre vesnica jelire,/ prin mine vii spre cetele damnate.// Dreptatea-mi fu temei de izvodire:/ m-a faurit puterea ziditoare,/ supremul rost si cea dintîi iubire.// Pîna la mine lucruri trecatoare/ n-au fost defel, si eu durez în veci:/ voi, ce intrati, nu mai sperati scapare!" În mîinile lui Razvan Codrescu, traducerea devine arta pierderii de sine pentru a se regasi. E, în acest masiv op, cu versurile si gravurile sale de veche extractie, un îndemn la reculegere pe care nimeni nu-l poate refuza. Desi probabil ca multi îl vor ignora, în tumultul infernului second-hand în care traim.

Dupa cum spunea Dragos Cojocaru în învatata si sensibila sa lucrare Natura în Divina Comedie. Studiu istoric si comparativ (Iasi, Editura Universitatii "Al. I. Cuza", 2005, 268 pagini), întoarcerea la Dante e un semn al "nostalgiei omului traitor într-un ambient din beton si material plastic fata de «paradisul pierdut» al naturii libere". Dar mai e si o confirmare a faptului ca în absenta unei întemeieri culturale de tip dantesc, "existenta umana s-ar pomeni scufundata îndarat în tenebrele vietuirii instinctuale, daca nu chiar vegetative", dupa cum inspirat scrie acelasi Dragos Cojocaru.

Probabil ca nostalgia mea hibernala m-a îndreptat, magnetic, catre carti care reabiliteaza puterea ziditoare a nostalgiei, a cautarii si regasirii matricei. Care matrice e, în cazul tuturor celor trei carti de mai sus, Europa crestina, traditionala, treaza.

Mircea Platon

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!