Ilarie Mitrea, un român cu un destin excepţional

Călător pe trei continente

A plecat din Răşinarii Sibiului dintr-o modestă familie a unui oier şi a studiat pe rând la Sibiu, Cluj şi Viena. A fost medic militar în armata austriacă, apoi în aceeaşi calitate de medic militar a însoţit corpul expediţionar condus de efemerul împărat Maximilian în nefericita aventură a acestuia în Mexic. După executarea lui Maximilian, a rămas un timp ca medic în serviciul republicii mexicane condusă de Benito Juarez. S-a întors în Transilvania unde a fost primit cu ostilitate riscând chiar să fie condamnat ca "trădător". Tracasat de justiţia austriacă, a intrat în servicul armatei olandeze, ajungând până la gradul de general medic, după un îndelungat serviciu petrecut în colonii. Însă, Ilarie Mitrea, aşa cum vom vedea – un român cu largi vederi umaniste – a fost cel dintâi mare ctitor al Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, dar şi unul din generoşii donatori pentru Muzeul similar din Viena.

***

Un manuscris prăfuit de pe rafturile Direcţiei Judeţene Mureş a Arhivelor Naţionale mi-a atras atenţia, dar în acelaşi timp mi-a produs şi o dublă revelaţie. Un om cu multiple valenţe, Alexandru (Lengyel) Culcer – tatăl poetului mureşean Dan Culcer, care este actualmente stabilit în Franţa – întreprindea pe cont propriu, în urmă cu mai bine de 40 de ani, cercetări ce-l aveau în centrul atenţiei pe medicul militar Ilarie Mitrea. Acribia cu care Alexandru Culcer – el însuşi medic ca formaţie – s-a aplecat asupra destinului medicului militar Ilarie Mitrea s-a concretizat într-un volum dedicat personalităţii complexe a acestuia. Din păcate, Alexandru Culcer nu a reuşit să-şi publice volumul ce conţine foarte multe şi interesante informaţii şi fotografii, iar plecarea definitivă din ţară a fiului său, a făcut acest volum să rămână nepublicat şi azi, ca de altfel întregul fond al familiei Culcer, aflat în rafturile Direcţiei Judeţene Mureş a Arhivelor Naţionale.

În Mexic, alături de împăratul Maximilian

Născut pe data de 6 mai 1842, la Răşinari, Ilarie Mitrea a avut şansa să aibă un tată, Mitrea Bucur, care, deşi era doar un modest oier, a intuit posibilităţile intelectuale ale fiului său. Cu mari sacrificii materiale l-a dat la o şcoală săsească din Sibiu, iar după câţiva ani, în 1862, Ilarie Mitrea a devenit student la Institutul medico-chirurgical din Cluj. Un an mai târziu, a plecat la Viena, pentru a obţine titlul de doctor în medicină. A fost repede remarcat de profesorul Billroth, chirurg cu faimă europeană. În 1864 Ilarie Mitrea şi-a prezentat la Wurzburg teza de doctorat cu tema "De cloroformio". În lucrarea sa el susţinea, în premieră pentru acele vremuri, folosirea narcozei în chirurgie. În acelaşi an s-a întors, dar pentru foarte scurt timp, în Transilvania, deşi ar fi avut posibilitatea să rămână asistent universitar în capitala imperiului. A devenit medic militar de garnizoană la Pola, port la Marea Adriatică. Nu avea să stea prea mult la Pola, pentru că peste doar câteva luni s-a îmbarcat ca medic militar în corpul expediţionar ce-l însoţea pe Maximilian – fratele împăratului Franz Josef – în Mexic. El a fost cel care a asigurat organizarea asistenţei medicale a garnizoanelor militare ale lui Maximilian. Cu toate că se afla de cele mai multe ori pe linia frontului – lupta de eliberare naţională a mexicanilor conduşi de Benito Juarez fiind în plină desfăşurare – ,acest lucru nu l-a împiedicat pe Mitrea să facă observaţii interesante despre limba, cultura şi arta poporului cu care intra deseori în contact. Tot cu această ocazie, Mitrea a mai făcut observaţii interesante despre mineralogia solului şi a colectat diverse materiale. După ce Maximilian a fost împuşcat de mexicani, Mitrea şi-a continuat activitatea în slujba republicii mexicane, iar acest lucru avea să-i fie imputat la întoarcerea în Transilvania.

Un nou început – serviciul în colonii

La sfârşitul anului 1867, pe ruta Vera-Cruz – Genova – Viena – Budapesta – Răşinari, Ilarie Mitrea s-a întors acasă în toamna anului 1868. Aducea cu el impresii deosebite, dar şi colecţii etnografice diverse şi foarte valoaroase. Ar fi dorit să se stabilească în Transilvania, să deschidă un cabinet medical şi să se dedice studiului şi practicării medicinei. Nu i s-a aprobat dreptul de liberă practică în Transilvania şi nu a găsit înţelegere în acest sens nici în Principatele Unite, unde a făcut aceleaşi demersuri. Mai mult chiar, autorităţile austro-ungare intenţionau să-i intenteze proces sub acuzaţia de trădare, deşi Mitrea intrase în servicul republicanilor mexicani după dezintegrarea armatei lui Maximilian. Dezamăgit de tracasările la care era supus, Ilarie Mitrea a reuşit să fie integrat, în 1870, cu gradul de căpitan medic, în armata olandeză pentru a face serviciul în colonii. Pentru tânărul de 27 de ani, devenit acum Hilarion Mitrea, începea cea mai importantă etapă din viaţa sa, o etapă care avea să-l conducă la final la gradul de general medic. În acelaşi an, 1870, a plecat la Batavia (Djakarta), capitala insulei Jawa şi a Indiilor Olandeze. Practic, timp de 21 de ani, între 1870-1891 s-a aflat în colonii, din care cel mai mult timp l-a petrecut în insulele Sonde. La 51 de ani, generalul medic în retragere Hilarion Mitrea s-a reîntors la Răşinari, dar peste puţin timp s-a stabilit la Viena, oraş în care avea să moară în 1904. Cele mai multe colecţii de piei şi preparate în alcool din toate clasele de vertebrate şi crustacee provenite din insulele Java, Sumatra, Borneo, Celebes şi Moluce şi pe care le-a realizat în cei 21 de ani de serviciu avea să le doneze Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti. Un gest de mare nobleţe şi încărcătură sentimentală.

Un mariaj interrasial… şi o familie europeană

Ca medic militar a lucrat în diverse locuri: la Anier, la Moera-Toweti, în insula Borneo, în insulele Sumatra şi Celebes cunoscând îndeaproape situaţia grea a băştinaşilor supuşi atât prigoanei rasiale, dar şi exploatării economice. Apropiat de populaţia băştinaşă, Mitrea a intrat deseori în conflict cu autorităţile, cărora el însuşi le aparţinea. Mitrea susţinea că "starea de sănătate a ostaşuluiu atârnă în mare măsură de sănătatea şi alimentaţia populaţiei civile", sau că "înainte de profilaxia militarilor, se impune profilaxia populaţiei civile". Tot Mitrea a fost cel care, în 1887, a reuşit să obţină de la guvernatorul general al Indiilor Olandeze un ordin prin care se interzicea militarilor olandezi sau civililor olandezi să tragă cu arma în băştinaşi, lucru pe care aceştia îl făcuseră până atunci de cele mai multe ori din simplă distracţie. Atitudinea sa foarte umană faţă de băştinaşi poate fi dedusă şi din faptul că spre deosebire de ceilalţi funcţionari sau militari olandezi din colonii n-a utilizat decât un singur servitor indigen, pe care îl tratata cu toată consideraţia. Mitrea a salvat deseori victime ale linşajului rasist, a destinat trei camere din locuinţa sa pentru un cabinet şi un laborator unde îi trata gratuit pe băştinaşi. Mai mult decât atât, sfidând toate convenienţele sociale ale vremii sale, în 1873 Hilarion Mitrea s-a căsătorit cu o băştinaşă, Vietam Kadam Radam. Au avut doi copii, pe Petru Ilarie Mitrea, născut în 1875 la Moera-Toweti (Borneo) şi pe Maria Mitrea, născută în 1877, la Anier (în Jawa). Petru Ilarie Mitrea a absolvit Politehnica din Zurich şi a devenit inginer constructor şi electronist stabilindu-se la Berna, în Elveţia. A participat la construcţia căii ferate din Anatolia-Turcia şi la construcţia tunelului Simplon din Munţii Alpi. S-a căsătorit cu o franţuzoaică, Fidelia, cu care a avut două fete. A decedat la Berna, în 1934. Sora sa, Maria Mitrea, deşi a urmat cursurile Conservatorului din Viena, s-a stabilit la Răşinari unde s-a căsătorit cu Nicolae Isdrăilă, având cu acesta patru copii şi o fată. Ea a murit la Sibiu, în 1953. Descendenţii generalului medic Hilarion Mitrea, românul din Răşinari, călător pe trei continente ale lumii, trăiesc azi răspândiţi, parte în Elveţia şi Franţa, iar alţii la Sibiu… membrii unei mari familii europene cu ascendenţi în România şi în fostele Indii Olandeze.

Nicolae BALINT

"Multă vreme vom fi încă o ţară mică şi cu mijloace materiale reduse, pentru a cunoaşte lumea ce ne înconjoară. Or dezvoltarea noastră ca naţiune va fi întârziată atâta vreme cât nu ne vom strădui să ne cunoaştem cât mai bine locul în lume, spre a şti cât preţuim şi de a ne măsura puterile, spre a şti foarte précis cu ce putem contribui noi la dezvoltarea întregii culturi a omenirii…De asta am cheltuit atâta vreme şi atâţia bani cu strângerea de lucrări din insulele Indiilor Olandeze, ca să le dăruiesc unui muzeu românesc şi să pun şi eu o cărămidă la ridicarea ştiinţei noastre naţionale".

"Dacă voi avea sănătate şi timp, voi căuta să scriu o carte despre viaţa mea, pentru că am văzut multe locuri, am cunoscut mulţi oameni şi am aflat multe ciudăţenii şi obiceiuri despre care noi nu avem nicio cunoştinţă…"

"….trebuie să amintesc mai întâi pe neuitatul dr. Mitrea, român originar din Răşinari şi medic în armata colonială olandeză din Indiile Orientale, care a trimis o bogată colecţie de piei şi preparate în alcool din toate clasele de vertebrate şi crustacee din insulele Java, Sumatra, Borneo, Celebes şi Moluce…"

(Grigore Antipa despre colecţiile donate de dr. Ilarie Mitrea)

Un cuvânt despre biograf

Născut în 1897, în Maramureş, Alexandru Lengyel (devenit ulterior Culcer), a absolvit Facultatea de medicină din Budapesta. Între 1925-1936, a ocupat succesiv postul de asistent bacteriolog al Laboratorului de Igienă din Cluj, apoi pe acela de medic şef al Laboratorului de Igienă din Sulina, iar între 1941-1942 şi pe acela de medic şef al Portului Sulina. Din 1942 şi până în 1949 a fost medic şef al Laboratorului regional de Igienă din Sighişoara, dar a ocupat prin cumul şi funcţiile de director al Spitalului de Stat din Sighişoara (1945-1947) şi de inspector general sanitar pentru controlul laboratoarelor (1947-1949). Spirit plurivalent, având o impresionantă bibliotecă (spun cei ce l-au cunoscut) Alexandru Culcer a fost preocupat de o serie de domenii printre care şi istoria medicinii. A decedat pe data de 10 octombrie 1979, la Târgu-Mureş. Muzicologul George Zbârcea - recent plecat dintre noi - spunea despre Alexandru Culcer: "a fost un bun cunoscător al istoriei şi literaturii din sud-estul continentului, un exeget al istoriei medicinii, familiarizat cu istoria picturii şi sculpturii Europei, pasionat de aspectele rizotomiei antice şi de reactualizarea ei în farmacopeea modernă, mânuitor cu nerv gazetăresc al condeiului şi nu în ultimul rând, bibliofil, colecţionar de artă şi cronicar plastic".

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!