Aspiraţie către o societate a cunoaşterii

Una dintre cele mai importante decizii pe care orice tînăr trebuie să o ia în viaţă este aceea a alegerii profesiei. Educaţia primită şi cariera îmbrăţişată sînt de o importanţă majoră, deoarece o educaţie necorespunzătoare şi o alegere profesională incorectă atrag, în parte, urmarea unui drum greşit în viaţă. Analizînd "piaţa" instituţiilor de învăţămînt superior din România, constatăm că majoritatea tinerilor aleg să urmeze cariere în domeniul ştiinţelor economice, tehnologiei informaţiei, sociologiei şi ştiinţelor politice, "integrate" în contextul actual al aderării europene.

De cele mai multe ori, aceşti tineri nu sînt informaţi în legatură cu alte opţiuni posibile, nefiind provocaţi la o analiză intrinsecă a propriilor talente native, aspiraţii şi aptitudini profesionale reale. Actualul sistem de educaţie din România nu promovează descoperirea şi încurajarea aptitudinilor native şi a abilităţilor profesionale astfel încît tinerii să fie orientaţi, în timp util, către îmbrăţişarea unei profesii, şi nu către obţinerea unei diplome, după cum se întamplă de cele mai multe ori. Astfel, meseria nu mai reprezintă astăzi "brăţară de aur", o încununare a convingerilor personale, o reflexie a cunoaşterii de sine, ci mai degrabă un act reflex de adaptare şi supravieţuire într-o societate din ce în ce mai robotizată, în care cantitatea şi gradul de pregătire a forţei de muncă sînt dictate de cerinţele pieţei. Alegerea profesională este din ce în ce mai mult caracterizată de raportarea individului faţă de sine, faţă de satisfacerea propriului eu, şi nu este pusă în slujba comunităţii şi a întrajutorării aproapelui. Astfel, mulţi tineri nu mai relalizează că a fi doctor, profesor sau preot implică în primul rînd asumarea responsabilităţii de a te pune în slujba altora spre a-i vindeca, învăţa, ridica... Acestea au devenit simple profesii, riscînd să-şi piardă aura nobilă de vocaţii. Ştiinţele Umaniste, Istoria au devenit opţiuni rare, au devenit o alternativă pentru tot mai puţini tineri...

Riscurile care ne pîndesc

Riscăm să fim asimilaţi de o cultură globalizată, să ne uităm tradiţiile şi trecutul. Riscăm ca, în viitorul apropiat, tinerii să fie din ce în ce mai puţin pregătiţi pentru viaţă. Riscăm ca economia să stagneze, gradul de cultură să involueze, tradiţia şi trecutul să fie date uitării... Riscăm să devenim robii unor false valori şi ai unei culturi de import, iar societatea nostră să agonizeze la nesfîrşit. Aşteptările pe care tinerii le au faţă de viaţa profesională variază în funcţie de motivaţiile acestora, ce devin în prezent din ce în ce mai extrinseci. Ne confruntăm cu riscul ca tinerii să-şi creeze prototipuri greşite de viaţă, şi implicit de carieră, pe măsură ce se confruntă cu lumea exterioară şi încep să-şi facă o imagine a ceea ce îşi doresc de la viaţă pe plan social şi familial. Atîta timp cît familia aproape şi-a pierdut rolul sacru, existenţial, tineretul este din ce în ce mai determinat spre o existenţă egocentrică, prin sine şi pentru sine, de acumulare a bunurilor materiale spre satisfacerea propriului confort. La polul opus acestui tip de motivaţii, influenţate de mediul exterior, se află motivaţiile intrinseci, care au ca sursă dorinţele şi nevoile reale, proprii fiecărui individ. Atunci cînd acestea sînt ignorate, apare riscul înstrăinării de sine şi al dobîndirii unei false identităţi umane, profesionale şi sociale. Mai grav, atunci cînd se îndreaptă spre profesii diametral opuse aptitudinilor reale, mulţi tineri încearcă sentimentul eşecului, atît pe planul realizării sociale, cît şi personale, în momentul confruntării directe a idealului cu realitatea profesională ce contravine aspiraţiilor personale. Motivele acestei situaţii se datorează, parţial, sistemului educaţional actual, ce funcţionează cu sincope, şi lipsei strategiilor de consiliere profesională în rîndul tinerilor, începînd chiar de la o vîrstă fragedă. În timpul comunismului eram duşi încă din grădiniţă în fabrici şi uzine pentru a fi integraţi, din fragedă pruncie, sistemului. Astăzi, tinerii nu mai sînt duşi în fabrici şi uzine, nu numai pentru că acestea lipsesc aproape cu desăvîrşire, ci pentru că societatea are alte tendinţe şi "nevoi" de formare rapidă a unor alt fel de specialişti, cu sau fără diplomă, pentru a deservi necesităţile economiei de piaţă ale unei societăţi de consum.

Hibele sistemului nostru de învăţămînt

Este evidentă discrepanţa dintre sistemul românesc de orientare şcolară şi profesională şi cel occidental. Dificultatea cu care, după terminarea studiilor, cei mai mulţi tineri licenţiaţi îşi găsesc locuri de muncă satisfăcătoare pregătirii şi aspiraţiilor lor, îi determină să părăsească ţara şi/sau să se reprofileze pe activităţi inferioare pregătirii lor. În mod predominant, actuala forţă de muncă din România este calificată pentru ocupaţii rutiniere cu nivel mediu sau scăzut de calificare, în decalaj faţă de solicitările unei economii bazate pe cunoaştere, astfel încît mulţi români se vor confrunta cu riscul de a ocupa cele mai prost remunerate şi cele mai nesolicitate ocupaţii în contextul globalizării europene. Avînd în vedere că ţelul UE este ca din 2010 doar 15% dintre ocupaţii să necesite doar absolvirea unei forme de învăţămînt obligatoriu, ne întrebăm care va fi situaţia României la acea dată în acest context competiţional şi care va fi ponderea românilor printre cei ce vor ocupa poziţiile ce nu solicită o pregătire superioară? Toate acestea impun necesitatea urgentă a creşterii preocupării sistemului actual de guvernare pentru viitorul tinerilor, prin restructurarea sistemului educaţional. "România educaţiei, România cercetării" [1], asa s-a numit Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, înaintat preşedintelui României în iulie 2007 de către un grup de cercetători şi cadre didactice universitare ce au oferit diagnoza, precum şi principalele soluţii la problemele majore ale sistemului de educaţie şi cercetare din România. Poziţionarea României în raport cu "indicatorii Lisabona" arată faptul că actualul sistem de educaţie nu este capabil să asigure României o poziţie competitivă în economia cunoaşterii. Astfel, părăsirea prematură a sistemului de educaţie este în proporţie de 23.6% comparativ cu media UE de 14.9%. Ponderea elevilor de 15 ani care nu reuşesc să atingă nici măcar nivelul cel mai scăzut de performanţă este de 41% comparativ cu media UE de 19,4%. Actuala structură a determinat, în foarte mare masură, situarea României pe ultimul loc în Europa în privinţa participării la o formă de educaţie a tinerilor de 15-24 de ani, ceea ce are consecinţe catastrofale asupra viitorului ţării. Apartenenţa la mediul rural este asociată cu dezavantaje majore, în aşa fel încît numai 24,5% dintre elevii din mediul rural ajung să urmeze liceul. Raportul atrage atenţia asupra faptului că avem cel mai scurt an şcolar din UE, cele mai puţine ore de predare, iar infrastructura şi resursele din sistemul de învăţămînt sînt de foarte slabă calitate. Astfel, peste 82% din totalul clădirilor şcolare sînt construite înainte de 1970, din mii de şcoli lipsind apa curentă şi grupurile sanitare. În plus, resursa umană îmbătrîneşte îngrijorător, media de vîrstă a personalului didactic fiind de 42 de ani; sistemul de salarizare foarte prost, cuplat cu scăderea prestigiului social al cadrului didactic au redus dramatic interesul pentru cariera didactică. La toate aceste neajunsuri se adaugă fenomenul declinului demografic, în aşa fel încît se estimează că pînă în 2013 vor fi cu 20% mai puţini elevi decît în 2005, iar pînă în 2025 cu 40% mai puţini. În aceste condiţii, nu este greu de imaginat impactul cantităţii şi calităţii resursei umane implicate în procesul educaţional asupra destinului acestei ţări. De asemenea, raportul evidenţiază faptul că actuala structură marginalizează şi desconsideră educaţia timpurie pe perioada 0-6/7 ani, o perioadă esenţială în pregătirea copilului pentru cerinţele mediului şcolar şi realizarea ulterioară a egalităţii de şanse în viaţă. Statul consideră că nu are nici o îndatorire privind educaţia copiilor pînă la 3 ani, iar creşele subvenţionate de la stat sînt concepute doar ca instituţii care trebuie să asigure hrană şi îngrijire, nu şi educaţia copiilor, astfel încît intervenţia timpurie pentru prevenirea sau corectarea unor deficienţe educaţionale este aproape inexistentă. Trecînd la situaţia învăţămîntului superior, raportul evidenţiază faptul că, în conformitate cu clasamentul internaţional "Shanghai" de evaluare a performanţei universităţilor, nici o universitate românească nu se află în topul primelor 500 de universităţi din lume, iar performanţa ştiinţifică a României este de 11 ori mai mică decît media ţărilor OECD, de cinci ori mai mică decît a Ungariei şi de două ori mai mică decît a Bulgariei. În plus, în lipsa unor indicatori de performanţă în actualul sistem educaţional, mediocritatea coabitează cu rarele insule de excelenţă, punîndu-le succesele în umbră. Universităţile private, ce abundă pe firmamentul învăţămîntului universitar românesc, promovează, în cele mai multe cazuri, mediocritatea de teama pierderii reputaţiei şi a viitorilor studenţi, neţinînd seama că este în interesul individului şi implicit al comunităţii ca universitatea să contribuie la creşterea competitivităţii economice şi la o dezvoltare durabilă, bazată pe performanţă reală. Referitor la segmentul populaţional adult, raportul atrage atenţia asupra faptului că participarea adulţilor la educaţia permanentă este de doar 1,6% în România, comparativ cu 10,8% media actuală a UE, fapt pus pe seama lipsei unor motivaţii concrete pentru individ care să determine participarea la învăţare pe tot parcursul vieţii, deşi statul ar avea de cîştigat cu atît mai mult cu cît ar avea o forţă de muncă mai educată. În acest context, se impune iniţierea unei campanii pentru stimularea participării la educaţia permanentă şi crearea unei culturi a învăţării pe tot parcursul vieţii. Prin urmare, din raport reiese clar că menţinerea actualului sistem educaţional şi de cercetare pune în pericol competitivitatea şi prosperitatea ţării, fiind ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate, restructurarea lui fiind o urgenţă naţională.

Nevoia de modele

În aceste condiţii, cum putem accede către o societate bazată pe cunoaştere? În primul rînd prin intermediul generaţiei tinere. Întrebarea esenţială este ce vrem să ştie tinerii cînd ies de pe băncile instituţiilor de învăţămînt? Ce vrem să ofere ţării şi lumii această generaţie? Tineretul are nevoie de asumarea responsabilităţii, de modele profesionale şi culturale prin care să ceară şi să-şi cîştige dreptul de a trăi autentic într-o societate sănătoasă. Procesul educaţional ar trebui să înceapă de la o vîrstă timpurie prin încurajarea aptitudinilor native. Familia, instituţiile de educaţie şi societatea civilă trebuie să-şi asume responsabilităţi convergente pentru dezvoltarea personală a fiecarui copil sau tînăr. O educaţie timpurie adecvată favorizează valorificarea optimă a oportunităţilor de învăţare de mai tîrziu; prin contrast, deficienţele de educaţie neremediate la această vîrstă produc, mai tîrziu, agravarea deficienţelor iniţiale, precum şi oportunităţi de învăţare necorespunzător valorificate sau chiar ratate.

Există mulţi tineri aflaţi în pragul luării unei decizii privind profesia pe care o vor urma, care nu cunosc lucruri elementare despre cerinţele şi responsabilităţile socio-umane impuse de profesia aleasă, ci cunosc doar informaţii venite din mass-media referitoare la situaţia pieţei de muncă din domeniul vizat. Acţiunile de consiliere profesională lipsesc, cu cîteva excepţii anemice, aproape cu desăvîrşire din licee şi universităţi. Deşi la nivel naţional au apărut cîteva cabinete de consiliere profesională în cadrul instituţiilor de învăţămînt preuniversitar şi universitar, acestea îşi rezumă activitatea la aplicarea testelor psihologice şi la înmînarea broşurilor informative referitoare la admiterea în facultate, numărul de candidaţi şi programa didactică. Impactul acestor activităţi asupra deciziilor educaţionale este insuficient resimţit de către tineri, deoarece alegerea carierei este un act existenţial complex, bazat pe educaţia primită în familie, în şcoală şi în societate.

Rolul părinţilor

Există o relaţie bine cunoscută între mediul familial şi orientarea spre valorile de muncă ale copiilor, apoi spre carieră. Astfel, părinţii pot polariza valoric alegerea profesiei, interacţiunea părinte – copil marcînd dezvoltarea ulterioară a individului, inclusiv pe plan profesional. Este grav faptul că uneori înşişi părinţii îşi îndrumă copiii spre profesii bănoase, considerîndu-le mai "stabile" pe piaţa forţei de muncă în actualul context socio-economic. Părinţii ar trebui să urmărească atenţi şi să descopere care sînt activităţile preferate ale copiilor, cele în care aceştia se regăsesc cel mai bine, încurajînd astfel dezvoltarea cunoaşterii de sine şi a aptitudinilor native. Autocunoşterea se dezvoltă odată cu vîrsta şi cu experienţa de viaţă, iar momentul alegerii carierei, asociat cu dobîndirea identităţii profesionale, joacă un rol deosebit de important în cadrul procesului cunoaşterii de sine. Pe măsură ce avansăm în vîrstă, dobîndim o capacitate mai mare şi mai clară a acestei cunoaşteri, care nu se încheie odată cu adolescenţa sau tinereţea, ci este un "perpetuum mobile" pe tot parcursul vieţii.

Responsabilitatea noastră, a tuturor

Ţinînd cont de faptul că valorile sociale tind să filtreze valorile individului, promovarea unei societăţi care să transmită tinerilor un sistem de valori sănătos ar trebui să ne procupe pe fiecare dintre noi. Este bine ştiut determinismul mediului socio-cultural asupra individului şi vice-versa, astfel încît pregătirea şi orientarea profesională a indivizilor poate modifica fundamental societatea. Decizia alegerii profesiei, luată personal, afectează în mod direct comunitatea în care trăieşte individul în cauză. Alegerea realizată de individ este bazată pe viziunea acestuia privitoare la viaţă şi la comunitatea căreia îi aparţine; cu cît această viziune este mai clară şi mai apropiată de nevoile intrinseci ale individului, cu atît alegerea va fi mai firească. După principiul "cauză-efect", ceea ce se înfăptuieşte astăzi va fi eşafodul pe care îşi vor clădi existenţa generaţiile viitoare, va fi societatea de mîine. După cum greşelile efectuate la o vîrstă timpurie îşi pun amprenta asupra întregii vieţi a individului, greşelile de ordin social înfăptuite în prezent îşi vor pune amprenta asupra dezvoltării societăţii viitoare.

Consilierea profesională ar trebui introdusă în scoli ca normă obligatorie. Aceasta ar trebui să constituie un proces riguros bazat pe: asistarea tinerilor în clarificarea şi cultivarea aspectelor legate de valori, abilităţi, interese şi propria personalitate; conectarea tinerilor la resurse de informare adecvate în aşa fel încît să devină informaţi obiectiv referitor la ocupaţiile vizate; angajarea tinerilor în procesul decizional în vederea dezvoltării capacităţii de alegere a unei cariere potrivite intereselor, valorilor, abilităţilor şi personalităţii fiecăruia; promovarea procesului de învăţare şi dezvoltare profesională pe tot parcursul vieţii [2]. Procesul de învăţămînt ar trebui să devină mai puţin teoretic şi mai mult translaţional, prin crearea legăturilor strînse cu comunitatea, prin diferite tipuri de experienţe de muncă oferite elevilor şi studenţilor. Astfel de experienţe de muncă ar trebui să fie oferite prin programe de cooperare, de secondare a specialiştilor în domeniul de specialitate vizat, precum şi prin activităţi de voluntariat.

Programele de cooperare ar trebui stabilite între unităţile de învăţămînt şi angajatori, în aşa fel încît asimilarea cunoştinţelor teoretice să fie dublată de experienţa concretă de muncă cu un specialist din cadrul comunităţii căreia tînărul doreşte să i se integreze după terminarea studiilor. Aceste experienţe ar permite tinerilor să aibă o viziune clară a implementării în practică a cunoştinţelor acumulate pe băncile scolii. Astfel, la sfîrşitul studiilor, tînărul ar poseda atît educaţia teoretică necesară, cît şi experienţă de lucru ce îi va asigura o integrare firească şi rapidă în societate. De asemenea, secondarea sau doar observarea activităţii unui specialist din domeniul profesional vizat ar putea fi de un real folos tinerilor în luarea deciziei dacă o anumită profesie le este potrivită au nu, pentru o mai bună înţelegere a responsabilităţilor şi activităţilor de rutină pe care le implică profesia respectivă.

În prezent, activitatea didactică pre-universitară se limitează doar la orele de curs, şi nu stimulează participarea activă a tinerilor la viaţa comunităţii şi cultivarea responsabilităţii sociale ce se poate dezvolta prin implicarea lor în programe comunitare, în activităţi de asistenţă socială, în grupuri de suport, de promovare a tradiţiilor, sau de protecţie a mediului. Voluntariatul este un sector despre care aproape nu se vorbeşte în unităţile de învăţămînt din România, în contrast cu ţările occidentale unde acceptarea la o universitate sau ocuparea unui loc de muncă este determinată, uneori chiar condiţionată, de volumul muncii de voluntariat întreprins de candidat. În Declaraţia Universală cu privire la voluntariat [3] se evidenţiază faptul că acesta este o componentă fundamentală a societăţii civile. Voluntariatul nu ar trebui privit doar ca un act de dobîndire a unei experienţe de muncă, ci mai ales ca un act de suport al comunităţii, ce ar contribui la promovarea sentimentului de solidaritate, a spiritului civic, a conştiinţei de apartenetenţă la comunitate şi neam, la conştientizarea potenţialului uman şi a responsabilităţii pe care tînărul o are faţă de societate.

Rolul "modelului" este o noţiune abstractă în actualul sistem de învăţămînt românesc. Tinerii ar trebui ajutaţi în alegerea profesiei de către "modele" contemporane din rîndul membrilor comunităţii, care s-au distins printr-o activitate profesională remarcabilă, cuplată de o înaltă moralitate, care să acţioneze ca mentori şi cu care să se întîlnească periodic pentru o cunoaştere mai buna, prin exemplu, a profesiei pe care tînarul aspiră să o îmbrăţişeze. Problema este că ne lipsesc din ce în ce mai mult modelele profesionale şi de viaţă... Din ce în ce mai mulţi tineri consideră că pregătirea universitară nu oferă absolut nici o garanţie pentru realizarea profesională şi personală, aceştia avînd exemple ilustrative în acest sens personajele "de succes" cele mai mediatizate din realitatea imediată. Cu cît identificarea cu "modelul" omului de succes contemporan este mai strînsă, cu atît alegerea profesiei tinde să fie mai pragmatică, putînd asfixia astfel un talent, o vocaţie, un om... Este îngrijorător şi regretabil faptul că mass-media abundă de informaţii diseminate de către numeroase firme şi asociaţii, referitoare la însuşirea unor strategii eronate de dezvoltare personală şi profesională, cum ar fi, prin intermediul tehnicilor de manipulare. Un exemplu este cel al Asociaţiei Erudio cu al sau program Erisma - Leadership Creativ. "Şi pentru că a manipula cu graţie şi a socializa cu farmec nu e atît de uşor cum pare, cursul de leadership creativ costă în jur de 4.500 de euro", fără TVA... după cum afirmă cu nonşalanţă pe website organizatorii. Cursuri ca "Principiile influenţării", "Tehnici teatrale" sau "Branding Personal" sînt predate pe bani grei viitorilor "leaderi" români de către aşa zişi oameni de cultură, profesori şi jurnalişti. Dacă spiritul creştin şi bunul simţ ar guverna vieţile acestor oameni, nu ar face de ruşine un neam creştin ridicînd la rang de cinste, de aureolare a succesului în viaţă, de supremă împlinire personală şi profesională, abilitatea de manipulare a semenilor lor, ci ar folosi acei bani spre folosul, nu spre subjugarea aproapelui. Riscăm ca indivizi astfel "şcoliţi" să devină viitoarele modele de putere şi succes pentru tinerii acestei ţări şi ar fi păcat...

Investiţia într-o educaţie bazată pe cunoaştere este cea mai rentabilă formă de investiţie, cu beneficii individuale si sociale semnificative. Educarea tinerilor ar trebui realizata în egală masură în familie, şcoală, comunitate şi biserică, prin cultivarea conştiinţei civice si a unui set de valori creştine, în spiritul ideii că schimbarea trebuie să înceapă de la individ către societate. Responsabilitatea pentru viitorul celor ce ne vor urma stă pe umerii fiecăruia dintre noi. Să facem tot ce ne stă în putinţă ca generaţiile viitoare să nu ajungă, datorită nouă, să umble în bezna Cunoaşterii, a lipsei de repere şi modele de viaţă, căutînd, precum Diogene, "un om"…

[1] "România educaţiei, România cercetării" – Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, Bucureşti, 06 iulie 2007;

[2] "Handbook on career counseling – A practical manual for developing, implementing and assessing career counselling services in higher education settings", Follow-up to the World Conference on Higher Education (Paris 5-9 October 1998), Paris, 2002;

[3] Universal Declaration on Volunteering, adopted by the Board of Directors of the International Association for Volunteer Effort (IAVE) at its 16th World Volunteer Conference, January 2001, Amsterdam, The Netherlands.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!