Cocktail de tradiţii în credinţa lui Vasile Andru

Mulţi dintre contemporanii noştri ţin să arate că sunt oameni moderni respingând ritualul. Întâlnim des oameni care pretind că nu au nevoie de intermediar, în relaţia cu Dumnezeu, adică de preot, de Biserică, de ceremonial. Ei nu au nevoie de duhovnic, pentru că se mărturisesc direct Lui. Ei nu se împărtăşesc, pentru că „acesta este doar o rememorare a Cine celei de Taină". Ei nu nu vin la biserică, pentru că se roagă singuri. Nu le trebuie Sfânta Liturghie.

Mulţi dintre semenii noştri care, fără a fi atei sau agnostici, resping tot ce ţine de Biserică, s-au rătăcit pe căi străbătute intelectualiceşte, fără trăirea creştinească.

Grav este că unii dintre cei care pierd drumul, încearcă să-i ducă şi pe alţii prin mărăcini.

Domnul Vasile Andru este un om nehotărât. Nu poţi determina pe ce poziţie se află: domnia sa este creştin ortodox declarat dar refuză ritualul lăsat de Sfinţii Părinţi. Are aceeaşi atitudine şi faţă de buddhism sau hinduism: "Omul vrea rit pentru că el este o sumă de nevoi şi emoţii. Omul vrea rit pentru că are două creiere vechi şi numai unul nou. Creierele vechi (paleocefal, mezocefal) sunt lacome de rit, de ceremonial îndulcit. Hristos n-a lăsat ritual, ci a lăsat un nivel de trăire şi nişte revelaţii cutremurătoare", spune într-un interviu.

Rămânând pe teren creştin, a refuza ritualul sau, ca să spunem un cuvânt evitat de dl. Andru, Liturghia înseamnă a respinge din Sfinţii Părinţi (Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ioan Hrisostom, ca să enumăr doar doi Părinţi inspiraţi de Duh în dezvoltarea ulterioară a Liturghiei) şi, în ultimă instanţă, a refuza însemnătatea de neegalat a Cinei cea de Taină ce reprezintă substanţa cultului "Legii celei noi" pe care o anunţă însuşi Hristos. Nu tot El spunea că: "Unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, acolo şi Eu sunt în mijlocul lor"?

Se pare că această atitudine de respingere a riturilor şi dogmelor dl. Vasile Andru a preluat-o din buddhismul Zen, din care a luat ce i-a convenit, neconştientizând probabil faptul că această practică nu poate fi apanajul oricui şi, mai ales, nu poate fi importată şi combinată cu alte practici, ca şi ea, ireductibile, ca, de exemplu, isihasmul.

Isihasmul d-lui Andru poate fi rezumat doar în două cuvinte: oratio mentis, o minimalizare dăunătoare practicii isihaste adevărate, pentru care această tehnică a rugăciunii nu este decât un mijloc al cărui scop, în orice caz, depăşeşte nivelul mental. Desigur poţi opera, după cum am mai spus, rugăciunea inimii ducând o viaţă activă, dar de la acest lucru până la a o integra într-o triadă ca: "iniţiere, asceză, realizare" a d-lui Andru, este un drum foarte lung. Să speri la o realizare de tip spiritual folosind o tehnică decontextualizată (din mediul monastic), transpusă la nivel de grup în săli situate în centre urbanistice, este acelaşi lucru cu a asculta muzică de Bach dansând în ritm merenghe.

Nu vreau să distrug speranţele nimănui dar, măcar înainte de a te apuca de isihasm, să citeşti cel puţin, pentru început, Pelerinul rus şi să vezi dacă ai "stofă" pentru ceva despre care azi se vorbeşte atât de mult, făcându-se atât de puţin. Isihasmul riscă să ajungă, dacă nu a ajuns deja, o modă – la fel cu pasiunea faţă de yoga pentru care, în occident, fiecare are un "guru" tot aşa cum are şi un psiholog –, caz în care "achiziţia" unui "părinte spiritual" pentru orele de timp liber va deveni un "sport" monden.

În aceeaşi carte găsim: "Cu siguranţă că psihanaliza vine de la Dumnezeu […] Vasistha, trăind în timpuri legendare, a fost primul psihanalist (avant la lettre), şi a avut drept pacienţi câţiva regi şi câţiva zei. Căci zeii […] veneau la şedinţe de psihanaliză, ştiindu-se refulaţi… Mai târziu, adică în veacul nostru, Freud a avut cu certitudine un dialog revalatoriu cu Dumnezeu…". Iată-ne în faţa unor explicaţii de o naivitate greu de imaginat. Metoda folosirii psihanalizei pentru a considera în bloc practicile şi ideile vehiculate într-o religie nu îi aparţine d-lui Andru. Există un curent destul de puternic la ora actuală în occident ce, de la Freud încoace (unele excepţii făcându-le Jung), a psihanalizat tot ce se poate cunoaşte în materie de spiritualitate. Apropierile făcute între anumite tehnici soteriologice de factură orientală şi psihanaliză sunt forţate, chiar dacă la nivel exterior apar similitudini. Legat de aceasta Ananda K. Coomaraswamy spune: "După cum remarcă Jadunath Sinha […]: «Nu există nici o psihologie empirică în India. Psihologia indiană se bazează pe metafizică». Explicaţia acestui lucru este că «toate sistemele filozofiei indiene sunt totodată doctrine ale salvării». Cu alte cuvinte, filozofii indieni nu sunt interesaţi de date sau, mai degrabă, de probabilităţile statistice de dragul acestora, ci în primul rând pentru adevărul eliberator. […] S-ar putea obiecta că aplicarea atât a psihologiei empirice cât şi a celei metafizice se face pentru a aduce salvarea […]. Sănătatea pe care pune accent psihoterapia empirică reprezintă o eliberare de condiţiile patologice particulare; pe când cealaltă pune accentul pe eliberarea de tot ce ţine de condiţii şi de dificultăţi […].

În timp ce ştiinţa empirică este preocupată doar de omul ce se află "în căutarea unui suflet" (C. G. Jung, Modern Man in Search of a Soul – "Omul modern în căutarea unui suflet"), ştiinţa metafizică se află în căutarea Sinelui nemuritor al sinelui, Sufletul sufletului. Sinele sau Persoana nu este o personalitate şi nu poate deveni niciodată un subiect al cunoaşterii, ci numai substanţă a acesteia […]. De aici, numim psihologia tradiţională mai degrabă pneumatologie [s.n.], decât o ştiinţă a «sufletului» şsuflet ce trebuie înţeles aici drept latură psihică a omului, [n. tr.]".

Mai pot fi găsite multe exemple ale inconsecvenţei d-lui Vasile Andru, domnia sa se găseşte într-un spaţiu "gri" al lumii religioase de azi, la dânsul găseşti din toate câte ceva, deşi vorbeşte continuu de practică şi iar de practică – o practică multicoloră pe care a constituit-o luând ce i-a convenit din marile tradiţii, demers ce o face inaccesibilă altora deoarece este un produs al filtrului psihologic personal, fiind astfel o cale ce are pretenţia falsă de universalitate.

Alexandru ANGHEL

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!