PĂRINTELE GALERIU. De la tinereţea fără bătrîneţe la viaţa fără de moarte
Preoţii trec, bisericile rămân… La Sf. Silvestru, biserica pe care Părintele Galeriu a prefăcut-o în frunte a parohiilor bucureştene din ultimul sfert de veac, evlavia îşi înalţă mai departe cântările, iar bucuria praznicelor străluminează sufletele şi chipurile credincioşilor. Au însă cu toţii o strângere de inimă, căci gândul alunecă mereu, înfiorat, spre cel ce s-a mutat de la noi, dar al cărui duh dă parcă târcoale zidurilor ce au reverberat de atâtea ori la glasul lui ca un tunet suav. Iar afară, peste mormântul cu flori întotdeauna proaspete, lumina îngenunchează ca spre o tainiţă a ei…
De
un leat cu România împlinită între hotarele ei fireşti, Părintele Galeriu
(21 noiembrie 1918-10 august 2003) a fost trimis s-o cheme, cu glas mare,
din pustia acestui veac, la cealaltă împlinire, mai presus de hotarele
Firii: împlinirea în Duh.
Dumnezeu n-a căutat la puţinătatea noastră şi ni l-a dăruit la vreme de cumpănă, ca să străbatem, agăţaţi de sutana lui de lumină, prin bezna de iad a comunismului. Chitul roşu a căutat să-l înghită în pântecul lui cu zăbrele, dar Dumnezeu a vrut să fie vărsat afară, ca să strige prooroceşte, ca-ntr-o altă Ninive, dreptatea Celui Preaînalt.
La Biserica “Sf. Silvestru", pe care a prefăcut-o în Templu suprem al Cetăţii, Părintele Galeriu s-a făcut cuvânt crucificat păstorilor şi turmei, răscumpărând vremurile, cu smerită măreţie. Jertfa, ca temei de înviere, cum însuşi a spus-o, a fost pasiunea lui de o viaţă. Ca preot, ca duhovnic, ca profesor, ca orator public, pe Părintele Galeriu toată lumea îl asalta şi pentru toţi găsea o fărâmă de timp şi de tărie. În vremea din urmă părea obosit, dar se aprindea vorbind şi parcă o putere de sus pogora mereu asupra lui, însufleţindu-l. Zăbovea în el, atotprimenitoare, tinereţea fără bătrâneţe a harului…
Şi iarăşi Dumnezeu n-a căutat la puţinătatea noastră şi a făcut să rămână stâlp viu de lumină în urma Părintelui Dumitru Stăniloae, Bogoslovul neamului românesc. La răscruce de veacuri şi de milenii, Părintele Galeriu a fost – dincolo de toate cârtirile, de care la noi nu scapă nici sfinţii! – figura tutelară a gândirii teologice româneşti de după prăbuşirea comunismului, iar Ortodoxia a respirat prin plămânii lui ca prin puterea unei stihii...
La 10 august 2003, în Secţia de Anestezie şi Terapie a Spitalului Clinic Universitar din Bucureşti, la ceasul când se îngână lumina cu întunericul, n-a dispărut un om, ci o instituţie. În contextul cel mai ingrat al istoriei noastre, Părintele Galeriu, înţelept ca şarpele şi curat ca porumbelul, găsise calea mărturisitoare spre lamura neamului, aducând la asumarea credinţei şi a vieţii creştine o adevărată oştire de tineri intelectuali, care au albit cu vrednicie sub călăuzirea lui duhovnicească…
Când ne e greu fără Părintele Galeriu, mângâiere să ne fie în încredinţarea nestrămutată că ne veghează nevăzut din ceruri, iar în cuvântul lui, fie şi citit dintr-o pagină tipărită, învie răbdător pentru fiecare dintre noi, în acel “acum" inepuizabil despre care îi plăcea să vorbească adesea şi de unde nici o moarte nu-l poate răpi.
Răzvan CODRESCU
SECVENŢIAL BIOGRAFIC
- Părintele Constantin Galeriu (numele de buletin: Costachi Galeri) s-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răzeşi, comuna Răcătău, judeţul Bacău, din părinţii Neculai şi Elisabeta Galeri.
- Între 1930 şi 1938 a urmat Seminarul "Sf. Gheorghe" din Roman, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti (absolvită în 1942, cu lucrarea de licenţă Îndumnezeirea omului, sub îndrumarea lui Nichifor Crainic).
- Hirotonit la Biserica "Zlătari" (unde era deja cântăreţ şi secretar de redacţie al săptămânalului Ortodoxia, condus de părintele Toma Chiricuţă, marele predicator bucureştean al epocii interbelice), a fost preot în satul Podul Văleni din comuna Poenarii Burchii, judeţul Prahova (1943-1947), apoi la Biserica "Sf. Vasile" din Ploieşti (1947-1973), iar în ultimii 30 de ani la Biserica "Sf. Silvestru" din Bucureşti (unde a început să slujească regulat de la 1 mai 1975).
- Căsătorit din 1943 (prenumele soţiei: Argentina-Cristina, n. Vărgatu), a devenit tată a patru băieţi: Rodion (viitorul director al Editurii Harisma), Serafim, Narcis, Ciprian.
- Incomod ideologic noului regim comunist, a fost deţinut politic între 7.08-7.09. 1950 şi 16.08.1952-26.10.1953, fiind purtat prin mai multe penitenciare şi în lagărul de muncă Peninsula (Canalul Dunăre-Marea Neagră).
- În 1973 a obţinut titlul de Doctor în Teologie, cu teza Jertfă şi răscumpărare.
- A fost mai întâi "preot spiritual" (1973-1974), apoi lector (1974-1977) şi profesor titular (1977-1991) la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. În 1992 a fost numit profesor consultant şi conducător de doctorat la Universitatea din Bucureşti. După pensionare, a mai funcţionat ca profesor la Universitatea "Valahia" din Târgovişte şi la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice din Bucureşti.
- La 1 ianuarie 1990 a fost numit de către P. F. Părinte Patriarh Teoctist vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
- A primit Premiul Senatului Universităţii din Bucureşti (1942), premiul revistei Flacăra (1990), titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ecologice din Bucureşti (1992), Diploma de Onoare a Societăţii Academice "Titu Maiorescu" (1993), precum şi mai multe distincţii bisericeşti.
- A fost, între altele, preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională UNESCO şi în Consiliul Naţional UNICEF, preşedinte al Editurii "Harisma", membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice Medicale "Christiana", preşedinte al Fundaţiei "Elena Doamna", preşedinte al aşezământului "Sf. Stelian" (pentru ocrotirea copiilor străzii), memdru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei "Delphi" (pentru recuperarea bolnavilor psihici), membru de onoare al Fundaţiei "Memoria", preşedinte executiv al Frăţiei Ortodoxe Române.
- Volume publicate (selectiv): Jertfă şi răscumpărare (1973; reed. 1991), Meditaţii la "Tatăl Nostru" şi la "Fericiri" (1990; reed. 2002), Tâlcuiri la mari praznice de peste an: 22 de modele omiletice (2001), Între Geneză şi Apocalipsă. Convorbiri realizate de Dorin Popa (2002), Cartea celor nouă Fericiri (2004) etc., la care se adaugă un mare număr de studii şi articole publicate în periodice din ţară şi din străinătate (Ortodoxia, Glasul Bisericii, Studii Teologice, Mitropolia Banatului, Revista Pedagogică, România liberă, Ziua, Contemporanul, Puncte cardinale etc.).
- În ianuarie 2002, în urma unui accident vascular cerebral, rămâne parţial paralizat.
- În iulie 2003 are un nou atac cerebral, fiind internat la Spitalul Clinic Universitar din Bucureşti, unde a zăcut în stare de comă, stingându-se din viaţă duminică 10 august, la ora 21.
- A fost înmormântat miercuri 13 august, puţin după prânz, în coasta Bisericii "Sf. Silvestru", iar timp de mai bine de un ceas, până ce sicriul a fost purtat spre mormânt, pe cerul de deasupra bisericii a stăruit, în jurul soarelui ascuns sub nori, un larg curcubeu circular, pe care fotografiile nu-l pot reda în toată tainica lui splendoare, dar care a rămas adânc întipărit în memoria miilor de creştini veniţi să-şi ia rămas bun de la cel mai de seamă predicator ortodox român al secolului XX. (R. C.)
|
Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!