Cum se albesc găurile negre

În perioade tulburi, cum ar fi starea de război şi penuria ce urmează păcii, sau tranzitorii, cum ar fi revoluţiile şi transformările postrevoluţionare, corupţia găseşte cîmp larg de manifestare. Instituţiile statului slăbesc, apar instituţii noi, pîrghiile de control acţionează sporadic. Pieţele funcţionează în condiţii de absorbţie, cu o ofertă aflată mult sub nivelul de solicitare al cererii. Este perioada în care apar "noii îmbogăţiţi", care au îndemînarea de a folosi aceste circumstanţe în favoarea lor.

În situaţia în care nivelul corupţiei nu scade într-o anumită perioadă de timp, înseamnă că societatea respectivă nu a reuşit să găsească cele mai potrivite căi de vindecare a fracturilor instituţionale, iar "noii îmbogăţiţi" sînt suficient de puternici pentru a impune o elită politică proteguitoare şi care nu reprezintă, în nici un caz, un pas înainte în evoluţia organică a societăţii. Astfel, "noii îmbogăţiţi" se transformă în rentieri, iar principalul lor obiectiv este tergiversarea schimbării, păstrarea elitei restauraţioniste şi legitimarea acesteia.

Acesta este cazul României. Corupţia a devenit principala temă de pe agenda publică. Amploarea ei este semnalată ca atare de mediile internaţionale şi nu poate fi trecută sub tăcere de guvernanţi.

Corupţia se datorează slăbiciunii instituţionale şi fragilităţii pieţelor. Aceasta înseamnă că cele două dimensiuni esenţiale ale tranziţiei, democraţia în plan politic şi capitalismul în plan economic sînt încă departe de a fi realizate, iar proliferarea corupţiei este expresia fragilităţii democraţiei şi a slabei dezvoltări a relaţiilor capitaliste.

Din păcate, sistemul economic românesc, în actuala sa modalitate de funcţionare, nu poate genera, la scară socială, decît sărăcie şi deficite. El nu este expresia unei dezvoltări, cu atît mai puţin a unei dezvoltări organice, durabile. Prin urmare, tentativele de a lupta împotriva corupţiei, fără a proceda la redimensionarea rolului statului şi la o reformă de fond, administrativeă şi politică, sînt o iluzie. Actualul sistem instituţional românesc însă, nu numai că nu este capabil să lupte împotriva corupţiei, dar el nu poate supravieţui fără existenţa corupţiei. Iar pentru menţinerea acestui sistem instituţional, persistenţa corupţiei este o necesitate organică.

Configuraţia politică a anilor '90 a creat o regulă a accesului la resurse, dintre care cele mai importante au fost legate de avuţia statului. Politica românească a primului deceniu postrevoluţionar a fost o întrecere ai cărei cîştigători au fost cei care şi-au însuşit cu mai multă abilitate şi lăcomie activele imobile ori financiare ale statului. Fie că acestea erau sub forma capitalului industrial, funciar, financiar ori de altă natureă. Iar cei care s-au înfruptat mai mult au avut o mai mare şansă de a ocupa un loc privilegiat în elita politică.

Cum principalul cîştigător al dispariţiei comunismului a fost comunismul însuşi, elitelor comuniste le-au luat locul tot elitele comuniste, cu singura deosebire că ocupanţii din rîndul întîi au fost împuşcaţi, "sinucişi", condamnaţi la ani lungi de închisoare sau, în cel mai bun caz, pensionaţi. Cei din rîndul doi au trecut în rîndul unu, fiii au luat locul părinţilor, finii au luat locul naşilor, ginerii locul socrilor, iar persistenţa acestor structuri s-a făcut în toate direcţiile, în politică, în patronate şi sindicate, în armată, în structurile informative, în justitie, în administraţie. Iar una dintre concluziile Raportului "Alegeri 2004" al Societăţii Academice Române, raport care merită o dezbatere mai amplă, mi se pare pertinentă: "Spre deosebire de alte ţări candidate sau noi membre ale UE, în România aceste grupuri deţin disproporţionat de mult controlul asupra oportunităţilor, descurajînd astfel relaţiile corecte de piaţă şi liberă concurenţă".

Un caz tipic de rezolvare clientelară îl oferă o ordonanţă de urgenţă, adoptată de Guvern acum două zile, care decide preluarea de către stat, prin intermediul Agenţiei de Valorificare a Activelor Statului, a datoriilor către stat a două societăţi, RAFO Oneşti şi CAROM Oneşti. Datoriile însumează aproximativ 400 de milioane de euro şi reprezintă impozite şi taxe neplătite de mai mulţi ani. Guvernul încearcă să acrediteze ideea că în acest fel creanţele respective vor reintra în circuitul comercial, fie prin convertirea lor în acţiuni, fie prin valorificarea lor într-un proces de reorganizare. Trebuie să privim cu multă reţinere astfel de tentative pentru că exemple semnificative din timpul governării PSD ne arată că astfel de modalităţi sînt utilizate adesea pentru a favoriza rău-platnici din sfera de influenţă a PSD. Iată un astfel de caz, pentru ca cititorii să poată afla care este formula utilizată. La S.C. Letea S.A., AVAB a efectuat o conversie de creanţă, representînd datorii la fostul BANCOREX, în acţiuni în sumă de 13,4 milioane de dolari, acţiuni ce au fost transferate la APAPS (actualul AVAS) pentru vînzare. În urma vînzării acestor acţiuni către Dumitru Sechelariu, pe atunci primar PSD, statul a recuperat numai 960.000 de dolari, adica 7% din totalul creanţei preluate. Cel care a cumpărat creanţele a fost tot datornicul. Cu alte cuvinte, respectivul datornic a scăpat de o datorie neplatită de 13,4 milioane de dolari, achitînd numai o mică parte din această sumă! În ce fel au acţionat în interesul statului, deci al contribuabililor, cei care au decis această tranzacţie, vă las pe dumneavoastră să judecaţi.

Varujan VOSGANIAN

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!