2% pentru Asociatia ROST


Publicaţie lunară editată de Asociaţia ROST



 


Cum ne puteţi ajuta | Numărul curent | Abonamente | Redacţia | Lămuriri | Contact | Arhiva

numărul 21-22, noiembrie-decembrie 2004

Sumarul revistei













Biserica ortodoxă, casa şi patria românilor din Portugalia

 

În Lisabona şi în împrejurimi trăiesc 40.000 de români, majoritatea ortodocşi. Oameni plecaţi din ţară, la muncă, pentru a-şi întreţine familiile rămase în România. Apropierea Crăciunului, a celorlalte sărbători de iarnă, dorul sunt tot atâtea tainice chemări spre acel "acasă", unică şi inconfundabilă simţire, indiferent de meridianul pe care te-ai afla. Pentru românii plecaţi, ca şi pentru cei de aici, Biserica reprezintă acea frântură de patrie, cu care fiecare dintre noi ne identificăm. Recent, PS Ambrozie Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, a trăit emoţia de a fi părtaş la bucuria românilor din Portugalia, veniţi în număr mare la întâlnirea cu ţara.

Era 21 noiembrie 2004. În acea zi din Postul Crăciunului, parohia ortodoxă română din Lisabona, aflată sub jurisdicţia Mitropolitului de Paris, Iosif Pop, şi-a serbat hramul "Intrarea Maicii Domnului în Biserică". PS Ambrozie a participat la această sărbătoare, în calitate de delegat al PFP Patriarh Teoctist.

În capela parohiei, aflată în centrul Lisabonei, în imediata apropiere a ambasadei noastre în Portugalia, se strânseseră sute de români. Mai puţin celebri decât "căpşunarii" din Spania, mai puţin numeroşi decât ucrainenii şi fraţii noştri de peste Prut, care sunt peste o sută de mii, ei veniseră la întâlnirea cu patria. Auziseră de prezenţa episcopului sosit din ţară, şi de aceea trăiau o mai mare bucurie.

 

Vorbindu-le despre Maica Domnului

"Înconjurat de credincioşii români proveniţi din toate zonele ţării şi îndeosebi din Transilvania, am slujit Sfânta Liturghie, vorbindu-le despre Maica Domnului, cea atât de apropiată inimilor românilor. Dar nu numai lor. Portughezii o venerează şi ei în mod cu totul deosebit pe Maica Domnului, iar sanctuarul de la Fatima, pe care l-am vizitat, este cea mai vie mărturie în acest sens. În zilele următoare, am vizitat comunitatea românilor din nordul Portugaliei. M-a impresionat sărăcia cu care se luptă acolo românii, dorul lor de casă, dar şi ataşamentul faţă de Biserică şi hotărârea cu care se străduiesc să aibă o biserică românească. M-a uluit asemănarea lor cu băştinaşii, cu limba vorbită de aceştia, firea prietenoasă, domoală, iubitoare de ospeţie, faţă de cei veniţi de departe, competiţia lenta cu timpul şi cu disciplina civilizaţiei citadine", ne-a mărturisit PS Ambrozie.

 

Preotul-păstor şi oile sale

În Portugalia fiinţează o parohie ortodoxă la Lisabona, păstorită de preotul Marius Viorel Pop, şi doua filii, la Faro şi la Porto, aflate sub jurisdicţia Mitropolitului de Paris, Iosif Pop. Slujbele se desfăşoară în biserici catolice, puse la dispoziţia comunităţilor româneşti, care au fost adaptate, pe cât posibil, slujirii ortodoxe, prin adaugarea catapetesmei cu icoane ortodoxe, şi prin folosirea obiectelor liturgice specifice.

Capela ortodoxă din Lisabona se află în imediata apropiere a ambasadei noastre în Portugalia, biserica fiind şi sediul altor activităţi specifice unei comunităţi de emigranţi. Aici se desfăşoară cursuri de limba portugheză, dar şi de limba română pentru copii proveniţi din numeroasele familii în care unul dintre părinţi este de origine iberică, alte cursuri şi meditaţii. Tot aici funcţionează biblioteca românească şi se desfăşoară asistenţa socială şi juridică.

 

Demersuri pentru un centru cultural-religios

Activitatea preotului Marius Viorel Pop se împarte între cele trei lăcaşuri de cult ortodoxe amintite. În fiecare a doua vinere din lună, însă, păstorul îşi vizitează "oile rătăcite". Adică asigură asistenţa religioasă celor câţiva români deţinuţi în închisoarea Caxias, de lângă Lisabona.

Preotul Pop beneficiază de o puternică susţinere din partea Excelenţei Sale, domnul ambasador Teodor Baconsky, cel care a reprezentat cu mare cinste şi folos interesele statului român pe lângă Sfântul Scaun, nu cu mulţi ani în urmă. Domnul ambasador face în prezent demersurile necesare pe lângă autorităţile portugheze, pentru a obţine pentru comunitatea românilor din această ţară o locaţie unde să se construiască centrul cultural-religios românesc.

 

Paradoxul departarii de cei dragi

Departe de cei dragi, românii din Portugalia se simt aproape de cei rămaşi acasă, prin Biserică. Prin rugăciune. Prin Dumnezeu. Paradoxal, dar depărtarea apropie sufletele. De aceea, prin Maica Domnului, ei s-au apropiat de portughezi. Sfântul Anton de Padova, ale cărui moaşte au fost venerate anul acesta şi în România, i-a apropiat şi el de portughezi, fie şi numai prin faptul că sfântul s-a născut în această ţară. Despărţiţi de o graniţă vremelnică, românii de o parte şi de alta a Prutului se simt fraţi acolo. Aşa se explică de ce preotul Ioan Gherboveţchi şi protodiaconul Gavriil Gemănaru, originari din Basarabia, aflaţi sub jurisdicţia Moscovei, au ţinut să-l întâlnească pe episcopul venit din ţară. {i tot acolo, PS Ambrozie a simţit nevoia să rostească o rugăciune pentru sufletul celui care a fost Carol al II-lea al Romaniei, mort la Estoril, oraşul în care a locuit Mircea Eliade, în perioada în care a funcţionat ca ataşat cultural al României în Portugalia.

Fie ca noi, cei de aici şi ei, fraţii noştri din diaspora, să trăim precum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani 12, 10-13:

"În iubire fraţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate. La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi. Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi. Faceti-vă partaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând".

 

Dumitru MANOLACHE


Cautam distributori

Revista ROST cauta distribuitori in toata tara si in comunitatile de romani din strainatate: biserici de mir, manastiri, firme locale de difuzare a presei, librarii, magazine generaliste si persoane particulare. Ofera comision generos.

Pentru detalii si contracte, luati legatura cu directorul publicatiei, la telefon 0740.103.621 sau 0727.722.632, ori pe e-mail: rost@rostonline.org sau revistarost@gmail.com.

Acum, revista ROST poate fi procurata de la chioscurile Rodipet SA sau:

  • In Bucuresti – de la librariile "Vasiliada" (Bd. I. C. Bratianu 12) si "Sophia" (str. Bibescu Voda nr. 24, linga Facultatea de Teologie)
  • In Constanta – de la libraria "Brâncoveneasca" (Str. Vasile Lupu nr. 43)
  • In Galati – de la libraria "C. Negri" (Strada Domneasca 27)
  • In Suceava – de la libraria "Sf. Voievod Stefan cel Mare"
  • In Comanesti (Bacau) – de la libraria „Epiharia"

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!