Nostalgia URSS

Evenimentele electorale din spaţiul estic au condus la situaţii politice brutale şi precipitate în ultimele săptămâni. Preşedintele Belarus-ului, Lukaşenko, a iniţiat un referendum ruşinos pentru obţinerea celui de-al treilea mandat, sfidând astfel principiile democraţiei. Vladimir Putin se gândeşte şi el la o variantă asemănătoare, cochetând – fie şi ironic – cu posibilitatea încoronării. În Ucraina, ciocnirile dintre opoziţie şi putere, dinainte şi de după alegerile generale din 31 octombrie, riscau să termine sângeros.

Vocaţia autocraţiei în triunghiul slav Rusia-Belarus-Ucraina, subminarea partidelor şi candidaţilor pro-occidentali, precum şi imixtiunea deschisă a Kremlinului, conduc la ipoteza conturării unui scenariu intervenţionist, în care Moscova joacă pe o carte dură pentru refacerea imperiului pierdut.

Cu doar zece ani în urmă, dizolvarea URSS-ului părea ireversibilă, iar în lipsa lui Lukaşenko şi Kucima, naţionaliştii bieloruşi şi ucraineni încercau să-şi definească identitatea insistând pe diferenţele care îi separau de Rusia. După ce Zbigniew Brzezinski a punctat un mare adevăr şi o realitate geopolitică : "Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu…", Europa şi SUA au realizat importanţa pe care trebuiau să o acorde Kiev-ului şi Minsk-ului. Independenţa şi democratizarea Ucrainei şi Belarus-ului deveneau priorităţi indiscutabile, care ar fi adus efectele mult aşteptate pe toată durata Războiului Rece: îndepărtarea Rusiei de Europa, construirea unei zone-tampon formată din state slave democratizate şi chiar influenţarea procesului democratic la Moscova.

Fără Belarus şi Ucraina, Rusia aproape că nu mai avea ieşire la Europa şi era forţată să se autoidentifice cu o putere eur-asiatică, situaţie care ar fi deturnat ambiţiile europene către alte regiuni ale lumii. În plus, Ucraina era atât de mare şi de importantă încât America se gândise în mod serios să îi rezerve un loc în NATO. Totuşi, Kremlinul a considerat că nu poate exista un stat ucrainean care să aibă interese contrare celor ruseşti. Prin intervenţii mai mult sau mai puţin oculte, la Kiev şi Mink au fost instalaţi lideri filo-ruşi care prin poziţii de ostilitate faţă de Europa şi-au transformat ţările în Rusii în miniatură.

În comparaţie cu optimismul de acum zece ani, astăzi suntem tentaţi să cădem în cealaltă extremă şi să considerăm triunghiul slav deja integrat, atât economic cât şi politic. Vedem o ţesătură de intrigi KGB-iste şi interese comune între ţările din estul extrem al Europei. Încercând să aprecieze adevărata stare de spirit, mai multe institute de sondare a opiniei publice din Moscova, Minsk şi Doneţk au iniţiat un studiu care relevă nu doar elemente de afinitate slavă ci şi suficiente diferenţe între fostele regiuni ale imperiului sovietic. Astfel, Ucraina pare să acumuleze mai multe insatisfacţii decât celelalte două state. Oamenii nemulţumiţi de viaţa pe care o duc ating un procent de 31% în Ucraina şi doar de 17% în Rusia şi 13% în Belarus. Situaţia ţării e văzută ca fiind grea sau foarte grea de 68% din populaţie în Ucraina, 39% în Belarus şi 38% în Rusia. De asemenea sunt diferenţe între problemele concrete ale populaţiei. Cea mai importantă chestiune pentru ruşi este crima ( 34% îngrijoraţi, doar 23% în Ucraina şi 9% în Belarus) pe când ucrainenii se gândesc mai mult la şomaj ( 40%, pe când în Rusia numai 22%) şi sistemul de sănătate iar bieloruşii la criza de locuinţe.

În ceea ce priveşte raportarea la instituţiile politice, 74% dintre ruşi apreciază drept performantă activitatea lui Putin; din contra, 65% dintre ucraineni îl dezaprobă pe Kucima iar în Belarus ne apropiem de o anume paritate atunci când e analizată conducerea prezidenţială. Populaţia Ucrainei are un nivel înalt de neîncredere în toate instituţiile politice dar în Rusia şi Belarus doar guvernul şi parlamentul sunt criticate de o mare majoritate. La întrebarea cheie: "Sunteţi mulţumiţi de starea democraţiei din ţara dumneavoastră ?", statistica e mai mult decât cinică, indicând că cei mai satisfăcuţi sunt de fapt bieloruşii ( 37%) deşi trăiesc în cel mai nedemocratic stat. Ucrainenii mulţumiţi de propria democraţie ating un procent de 16%, ruşii de 34%, în timp ce media în UE ajunge la 42%.

Întrebările referitoare la posibile modificări în statutul extern al ţării au adus şi ele anumite surprize. Şase procente dintre ruşi şi ucraineni şi 10% dintre bieloruşi afirmă că nu sunt motive care să stimuleze apropierea între aceste state slave dar marea majoritate a populaţiei susţine contrariul. Ruşii consideră că trecutul istoric, chestiunile de limbă şi cultură, influenţează această apropiere dar la ucraineni şi bieloruşi decizia pare dictată aproape în exclusivitate de elemente economice şi politice. Dintre ruşi, 51% doresc să trăiască în propriul stat, fără a se gândi la o uniune cu statele vecine. La ucraineni acest procent e de 32% iar la bieloruşi de 28%. Dacă se pune problema unei integrări, pentru bieloruşi cea mai tentantă formulă ar fi în direcţia UE( 28%) pe cînd doar 11% dintre ruşi şi 15% din ucraineni visează la Europa. Dar oare cîţi locuitori ai triunghiului vor să trăiască într-o uniune slavă? Răspunsul e straniu: 9% în Rusia, 17% în Belarus şi 23% în Ucraina. Alţii vor mai degrabă resuscitarea URSS (19% dintre ruşi, 19% dintre ucraineni şi 15% dintre bieloruşi) sau pur şi simplu păstrarea formulei cu mai multe state independente.

În mare, însă, cu tot panslavismul manifest, putem afirma că studiul relevă dorinţa acestor ţări de reacomodare cu Europa. E adevărat, populaţia trimite semnale guvernelor că nu ar fi deranjată de o uniune slavă dacă acest lucru s-ar reflecta şi în standardul de viaţă. Totuşi, ideea integrării în spaţiul Rusia- Ucraina- Belarus nu e una obsesivă şi nici nu presează cotidian. Mai mult, pe baza eşantioanelor de vârstă, se consideră că acel ideal panslav e încă susţinut masiv de voturile generaţiei care a prins URSS-ul dar ar fi într-o continuă diminuare o dată cu ridicarea unor generaţii tinere, cu vocaţie europeană. Să ne amintim că din acea generaţie sovietică fac parte şi conducătorii de azi ai acestor state şi e suficient pentru a trage concluzia că integrarea estului extrem european e mai mult un plan politic, reactualizat de cei care nu acceptă noua structura a Europei şi care doresc reînvierea gloriei imperiale.

Adrian MARCU

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!