numarul 9, noiembrie 2003

MODELUL PSEUDODEMOCRATIEI ORIGINALE

România nu a optat înca între dictatura si democratie, între socialism si capitalism. Rezultatul alegerilor din anul 2000 este dovada acestei ambiguitati. Elanul revolutionar din decembrie ‘89 fusese, oricum, exprimat cu jumatate de gura. Restauratia a luat-o înaintea revolutiei. Comunismul a înteles ca, pentru a supravietui, trebuie sa-si însceneze propria disparitie. Ceea ce s-a si întîmplat. Purtînd un nou chip (uman?), toti liderii comunisti, fie ca erau activisti, securisti, procurori, ideologi sau directori de fabrica, cu exceptia unor (prea) apropiati ai cuplului dictatorial, au continuat netulburati sa conduca tara. Imediat dupa miscarea din decembrie ’89, atunci cînd a fost liberalizat accesul la resurse, ei si-au însusit o forta economica redutabila. Decalajul dintre grupul acesta de interese si oricare alt grup constituit ulterior nu numai ca nu se diminueaza, dar sporeste neîncetat, cu consecinte politice îngrijoratoare.

În 1990, pentru a-si însusi activele statului si a-si crea oportunitati financiare, “elitele” comuniste aveau nevoie de aparenta/paravanul democratiei si de un oarecare proces de liberalizare economica. Acum, însa, nu mai au. Mai mult decît atît, democratia si liberalizarea îi deranjeaza. Va mai merge, probabil, vreun an, pîna cînd tot ce mai e de împartit se va împarti, dupa care – gata! Armamentul totalitar e asezat înca de pe acum cu grija în rastel. Structurile guvernamentale sînt complet pedeserizate si continua sa fie militarizate (prin numirea in functii-cheie a unor ofiteri superiori, scosi in rezerva de nevoi politice). Institutiile care culeg si prelucreaza date statistice sînt aduse sub pulpana Guvernului. Structurile informative sînt centralizate. De curind a fost pus la cale un Sistem Integrat de Informatii, care va fi un instrument cumplit in mina celor de la putere. Parlamentul si Justitia sînt unelte ale Puterii. Conducerile autoritatilor numite de Parlament sînt schimbate înainte de scadenta, pentru a fi instalati reprezentanti ai Puterii actuale: asa s-a întîmplat la Curtea Constitutionala, la Comisia Nationala de Valori Mobiliare.

Societatea civila româneasca e o iluzie. Patronatele si sindicatele sînt conduse de membri sau de liberti ai puterii politice. Asociatiile civice, atît de active acum un deceniu, sînt tot mai vlaguite. Kitsch-ul, suportul cultural al oricarei dictaturi, este pretutindeni. Mass-media, parte timorata, parte cumparata, a contribuit din plin la campania de imagine a partidului de guvernamînt. Doar in ultimile luni au inceput sa dea semne de desteptare citeva institutii de presa.

Nu înseamna, desigur, ca ne vom întoarce la comunism. Beneficiarilor “tranzitiei” nu le-ar folosi la nimic (caci ar trebui sa renunte la o parte din avantajele pe care le-au dobîndit) si nici contextul international nu este favorabil unei asemenea tendinte. Însa asta nu este o veste buna, ci doar semnul unui rau mai pervers. În România exista riscul instalarii unui nou model periculos de pseudodemocratie. Or, daca istoria a dovedit ca dictaturile, oricît de crude, tot se sfîrsesc odata si odata, despre pseudodemocratii ea nu ne ofera deloc aceeasi certitudine…

Schema modelului pseudodemocratic este urmatoarea:

1. “Elitele” comunismului se reunesc într-un partid botezat “social-democrat”, cu care îsi continua naravurile populiste si etatiste, dîndu-i însa o aparenta doctrinara de tip democratic.

2. Pluripartidismul este tolerat, dar el va functiona astfel încît, de fapt, sa consacre monopartidismul guvernamental. Anume, partidele democratice vor ramîne la limita intrarii în Parlament. În schimb, va exista un partid extremist. El va fi unul de extrema stînga, caci în tarile comuniste extremismul national-bolsevic se gaseste înca din belsug; i se va spune însa “de extrema dreapta”, pentru a se sugera ca pericolul la adresa democratiei vine de la dreapta, ci nu de la stînga, asa cum stau lucrurile de fapt. Trebuie sa fie un partid galagios si suficient de mare pentru a parea ca partidele democratice nu-i fac fata. Si atunci socialistii/comunistii, rebotezati “social-democrati”, vor fi socotiti singura forta capabila sa înfrunte extremismul si sa apere democratia.

Aceasta formula este periculoasa întrucît abate România de la obiectivul tranzitiei reale, care este trecerea de la dictatura la democratie si de la socialism la capitalism. În plus, creeaza sentimentul ca vina o poarta fortele democratice, dezbinate si neputincioase.

Iata dar ca tema politica a anului 1990 ramîne de actualitate! Optiunea de fond este aceeasi.

Din pacate, nu numai ca lupta pentru democratie nu a fost cîstigata, dar ea risca sa fie pierduta pe termen lung. De aceea e nevoie ca aparatorii democratiei (liberali, conservatori*, crestin-democrati), învatînd din greselile trecutului, sa lupte împreuna, cu fata spre Europa. (Rost)

*Conservatorismul comunist trebuie contracarat, între altele, printr-un conservatorism de dreapta, legitimat diacronic de traditia conservatoare junimista si post-junimista, dar conexat sincronic la conservatorismul european. In numarul de fata al revistei Rost  incepem lungul drum de punere in valoare a conservatorismului, strîns legat de filonul traditiei nationale.