numarul 9, noiembrie 2003

NATO si ROMÂNIA

Relatie a securitatii sau a insecuritatii?

Evenimentele lunii octombrie 2003 au oferit o viziune mai corecta si responsabila asupra relatiei dintre tara noastra si Alianta Atlantica. Summitul de la Colorado Springs - primul de acest tip unde a fost invitata si România - si exercitiile „Dacia 2003”ne-au reamintit de noi dimensiuni ale cooperarii euro-atlantice. Depasind pasiunile unei implicari în Irak si eliberati de responsabilitatea morala a „complicitatii” la o interventie externa, putem acum evalua cu calmitate avantajele si riscurile apartenentei la NATO.

Deschiderea site-ului NATO echivaleaza cu împlinirea unui mic sentiment de mindrie nationala: existam pentru lumea civilizata. Prezenta drapelului României si ale însemnele exercitiului „ Dacia 2003” pe acest site indica o sensibila diferenta în statul international al tarii. Nu doar ca suntem parteneri ai familiei crestin-europene, dar în divizarea militara cinica a lumii ( tari care trimit trupe si tari care primesc trupe de interventie pe teritoriul national) ne-am plasat curajos pe o linie responsabila si profitabila.

Exercitiile „Dacia 2003”, desfasurate lînga Pitesti, au avut drept scop îmbunatatirea capacitatii de raspuns la un atac terorist si antrenamentul în coordonarea actiunilor internationale în caz de dezastru. Dupa simularea unui atac terorist cu „ bomba murdara” (chimica, biologica) si avarierea unei statii de apa, au fost initiate masuri de salvare si decontaminare. Exercitiul a fost desfasurat de 1300 persoane din 19 tari (SUA, Italia, Ungaria,Turcia, Ucraina etc…) si a demonstrat o data în plus capacitatea Armatei Române de a se adapta la cele mai înalte standarde internationale.

Totusi, însasi tema acestor exercitii indica schimbarea strategiei de aparare a României. Pîna acum 10 ani probabil ca nimeni nu s-ar fi gîndit ca un pericol terorist major s-ar putea regasi si în zona carpato-dunareana. Chiar si astazi, multi români îsi spun ca, de fapt, apartenenta la NATO ne-a oferit doar iluzia securitatii. Ce am cîstigat atenuînd amenintarile provenite din spatiul est-slav, am pierdut preluînd responsabilitati ale Aliantei. Nu ne mai temem de rusi, dar suntem în alerta permanenta pe directia teroristilor arabi. Ba chiar am schimbat un pericol cu care ne obisnuisem de sute de ani (si de care nu suntem siguri ca l-am depasit întru totul) cu un altul, enigmatic si poate cu o capacitate distructiva mai importanta.

Efectele secundare ale apartenentei la NATO sint la fel de importante si în plan economic. Daca factorul putere depinde în mare masura de economie si daca relatiile comerciale dau împlinire unei natiuni, atunci pozitia noastra nu este una dintre cele mai fericite. Initiative gen trimiterea de militari în Afganistan si Irak vor alarma lumea araba, iar ostilitatea populara se va transmite treptat si asupra masurilor luate de anumite guverne si companii comerciale din Orientul Mijlociu. Deoarece nu putem rivaliza economic cu Vestul, sintem obligati sa ne extindem comercial doar în Est si Sud-Est. Iar  acolo nu ne vor astepta tari prietene… Rusia a acceptat cu jumatate de gura intrarea României în NATO, iar bunele relatii pe care Moscova înca le dezvolta  cu arabii fac din spatiul imaginat pentru expansiunea noastra economica o regiune mai degraba prudenta si circumspecta la adresa României.

Desi putem argumenta pro sau contra apartenentei noastre la NATO, nu trebuie sa lasam incertitudinea sa ne domine. Este o mai veche meteahna românesca aceea de a fi în doua luntrii deodata - intrati într-o alianta, ne gîndim cu ce alt „mare” prieten putem sa o înlocuim.

Asa cum putem deja constata, NATO nu înseamna securitate absoluta. Sintem protejati înaintea unor primejdii, dar au aparut altele. Nici macar nu putem aprecia daca cele noi sunt mai mici decît cele vechi.Totusi, NATO înseamna disponibilitate catre un sprijin reciproc, înseamna comunitate si colaborare si – ceea ce e mai important - depasirea izolarii. Vorbind în alti termeni, nu putem clama doar absorbtia de securitate, trebuie sa si oferim securitate. Daca acceptam aceleasi beneficii (economie de piata, democratie, respectarea drepturilor omului, dezvoltarea libera a culturii) trebuie sa împartim si aceleasi primejdii. E o chestiune de onoare sa-l ajuti pe cel care ti-a oferit linistea înaintea unui invadator secular si care îti garanteaza apartenenta la lumea libera.

Tot în ultimele luni au aparut lucruri noi în Alianta. În primul rînd, Forta de Raspuns NATO (NRF), care a fost lansata la 15 octombrie; un corp prevazut de Conferinta de la Praga (nov. 2002) si menit a reactiona în prima luna de aparitie a unei crize internationale majore, pîna la mobilizarea armatelor nationale.

Se pare ca se contureaza si o noua strategie globala a Aliantei, asa cum indica articolul  „Regîndind NATO” al lui Tom Donnelly din NATO Review. Cu trupe raspîndite în diverse regiuni ale lumii, NATO a început sa semene cu o forta globala de pacificare dar  departe de a concentra aria de acoperire doar în spatiul euro-atlantic. Expertii NATO afirma, din ce în ce mai raspicat, ca Alianta nu trebuie sa-si limiteze actiunile. Alianta va asigura echilibrul militar global ori îsi va pierde sensul de a exista! Acesta este noul mesaj în conditiile în care SUA si Europa de Vest nu consimt sa puna în primejdie valori create în sute de ani si care asigura astazi suprematia Occidentului, dar si o pace liberala mondiala.

Mergînd pe aceasta linie, teoreticienii încurajeaza diminuarea implicarii atlantice a NATO si definirea unei misiuni asiatice, ba, mai mult, a unei misiuni globale. De la o PAX AMERICANA locala la o PAX LIBERALA mondiala, aceasta ar fi marea provocare a viitorului. În termeni globali, se poate naste o alianta care sa garanteze regimuri liberale si care sa vegheze la atenuarea contradictiilor dintre actorii internationali.

Se pare ca si SUA au înteles ceva din ultimul razboi: un conflict se poate cîstiga usor,  dar pretul pacii depaseste chiar si fortele unei superputeri, iar situatiile post-conflict reclama colaborare si armonie de opinii cu aliatii. Pe de alta parte, vest-europenii ar trebui sa fie suficient de întelepti si sa nu mai sustina doctrinele anterioare lui 11 septembrie, doctrine perimate care încurajeaza SUA la actiune unilaterala.

În aceasta strategie globala se pare ca România se va afla într-o pozitie deloc neglijabila. Se cere imperios ca NATO sa se conecteze cu zonele de SUD si EST pentru a asigura securitate Asiei Centrale si Orientului Mijlociu. Mai mult, s-au facut propuneri de mutare a Comandamentului Sudic de la Napoli la Istanbul, o miscare care transfera centrul de greutate al Sudului la Marea Neagra. Pragmatic vorbind, România poate cîstiga mai multa atentie din partea aliatilor dar si din partea tarilor arabe.Totul e ca diplomatia românesca sa stie sa îmbine manifestarile militare cu cele de amicitie, avînd o permanenta sensibilitate pentru dimensiunea economica a securitatii nationale.

Radu Dumitrescu