numarul 9, noiembrie 2003

DEGRINGOLADA POLITICA A ROMÂNIEI

Privire asupra scenei politice românesti, cu un an înainte de alegerile generale

Cu mult mai devreme ca altadata, România se pregateste de alegeri. Este ceea ce se numeste acum perioada “preelectorala”, o gaselnita PSD, favorizata si de exaltarea spiritelor, dupa referendumul privitor la revizuirea Constitutiei. Cum toata lumea se gândeste la aliante, strategii, tactici electorale si jocuri de putere, haideti sa vedem cum se prezinta harta politicii interne a României la sfârsitul anului 2003.

Partidele de la guvernare

PSD, “partidul-stat”, conduce România cu mâna de fier si detine aproape total controlul economic si administrativ. Procentele proprii, substantiale, obtinute în 2000, i-au permis sa conduca virtual singur, neavând nevoie de o coalitie. Pâna de curând, PSD a dispus în Camere, alaturi de UDMR si PUR de o majoritate linistitoare. Ba chiar si-a permis sa trateze cu neglijenta acesti aliati, reusind sa-i îndeparteze. Dorinta PSD este sa ramâna înca patru ani la guvernare, iar liderul sau, Adrian Nastase, sa devina în 2004 presedinte al României. În fata electoratului, atuurile PSD (care detine aproape jumatate din preferintele electoratului conform ultimului sondaj IMAS) sunt: Ion Iliescu, care ramâne la conducerea PSD (Nastase a realizat ca are înca nevoie de imensul capital de imagine al acestuia, evitând si o eventuala scindare a partidului), realizarile din politica externa, (Mircea Geoana este foarte apreciat, mai ales la Washington), si chiar unele realizari în politica interna, care s-au produs sub presiunea rezultata din necesitatea ca România sa se conformeze standardelor NATO si UE. PSD încearca sa se îndrepte spre ceea ce ar trebui sa fie un partid modern, european.

Problema sa majora o constituie însa asa-numitii “baroni locali”, adevarate pietre de moara la gâtul partidului. O alta problema o reprezinta neracordarea doctrinei la planul concret - nu te poti denumi partid de stânga, când ai o patura de “capitalisti” opulenti si feroce în structurile de vârf, care numai de stânga nu sunt. PSD se doreste unicul partid social-democrat din România. Deocamdata, a fost centrul polului social-democrat: dupa PSDR a absorbit PSM-ul, lasând în urma, - nu se putea altfel, - disidente ale acestor partide, fara valoare politica. Aceasta a complicat situatia doctrinara a PSD, partid autointitulat “social-democrat”, în care exista însa, de la stânga la dreapta, tendinte diverse. (Trebuie remarcat aici jocul politic al lui Alexandru Athanasiu, care, dupa ce a câstigat încrederea lui Sergiu Cunesc si a obtinut de la acesta succesiunea la conducerea PSDR, a trecut din USD, unde era aliatul PD-ului, în PSD, asigurând acestui partid locul mult visat în Internationala Socialista si primind drept recompensa postul de vicepresedinte PSD). Pentru a fi pe plac social-democratilor europeni, PSD mai trebuie sa rezolve curioasa problema a existentei în România a doua partide social-democrate, unul la putere si unul în opozitie, aflate în permanent conflict. La aceste probleme se adauga recentele scandaluri de coruptie, soldate cu demiterea a trei ministri. Criticile formulate la adresa autoritatilor române, pe baza raportului international anual privind coruptia, care statueaza România ca fiind cel mai corupt stat european (cu exceptia celor din spatiului ex-sovietic), de catre ambasadorii Statelor Unite si Marii Britanii la Bucuresti, atesta generalizarea la noi a acestui fenomen îngrijorator si reprezinta înca o bila neagra pentru PSD.

Esecul unificarii social-democrate

Dupa spusele lui, Basescu a respins propunerile de unificare lansate catre PD de liderul PSD, Adrian Nastase, asumandu-si consecinte oarecum previzibile: redeschiderea dosarului “Flota”, de catre PNA, campania anti - Basescu, precum si dezertarea din PD a lui Alexandru Sassu si Bogdan Niculescu Duvaz, trecuti “cu arme si bagaje” la PSD. Ultimul, l-a acuzat pe Basescu (altfel finul sau) ca si-a încalcat promisiunile de a veni în PSD. Încep sa cred ca dupa alegerile pierdute de PD în 2000, Basescu a obtinut sprijin pentru a-l debarca pe Roman, atât în interiorul partidului, cât si în afara acestuia, promitând unificarea cu PSD. Apoi a amânat unificarea, convingându-si colegii ca partidul trebuie mai întâi întarit, obiectiv care, odata realizat, i-a permis lui Basescu sa le dea cu tifla la toti. De aici înversunarea împotriva sa a pacalitilor: PSD-ul si dizidentii, care probabil ca “si-au pus obrazul” pentru Basescu, în fata lui Nastase. 

Micul aliat de pana mai ieri al PSD, PUR, a facut eforturi disperate de a nu fi înghitit de acesta. Înfiintat din vointa si prin forta lui Dan Voiculescu, PUR se vrea un partid de centru, social-liberal (si-a precizat rapid o doctrina, care sa nu fie cea social-democrata, pentru a nu încapea pe mâna PSD), adica o struto-camila, asa cum era si APR. Presiunile devenind prea mari, umanistii au parasit de voie, de nevoie corabia guvernamentala. Presupun ca PUR (1,5% în sondajul IMAS), care, ca altadata APR, nu se adreseaza nimanui, va avea aceeasi soarta: va fi absorbit de un partid mai mare. PUR a criticat dur PSD imediat dupa ce a rupt protocolul de colaborare, iar acum se afla in expectativa, desi si-a aratat deja preferintele pentru o colaborare cu Alianta PNL-PD.

Fidel politicii sale din ultimii ani, înainte de alegeri, UDMR se detaseaza într-o pozitie de echilibru între putere si opozitie, fiind gata sa se alature câstigatorului, pentru a ramâne la guvernare. Aceasta este metoda prin care liderii ungurimii considera ca-si pot apara cel mai bine interesele etniei pe care o reprezinta. De data aceasta însa, liderii UDMR au probleme. Unii unguri nu sunt multumiti de modul în care sunt reprezentati; cel putin asa rezulta din initiativa unor fosti lideri UDMR care au creat o sructura alternativa, Consiliul National Secuiesc, sperând sa rezolve mai rapid problema reînfiintarii Regiunii autonome secuiesti. O alta problema a UDMR este ca refuza sa se modernizeze, ramânând închistata în canoanele sale etnice. Este foarte departe de a fi un partid modern, european. Toate acestea vor costa Uniunea la alegeri.

Opozitia parlamentara

Are la baza Alianta „Dreptate - Adevar” (PNL-PD, remorcate de tandemul Stolojan-Basescu). Alianta a crescut în sondaje, dar nu pe masura asteptarilor, procentajul aliantei în recentul sondaj IMAS (25%) fiind apropiat în preferintele electoratului de suma procentelor pe care scontau PNL si PD înainte de realizarea acesteia. Sperantele insa pot fi mai marei, stiut fiind faptul ca IMAS este condus de Alin Teodorescu, apropiat si consilier personal al premierului Adrian Nastase. O miscare buna este încercarea de atragere a lui Mugur Isarescu (si PSD a facut acelasi tip de demersuri fata de guvernatorul BNR), mai ales ca problema de baza a opozitiei este lipsa - mai ales în structurile locale, - a oamenilor de valoare, de caracter (de altfel, si PSD sufera de aceeasi boala); sau, daca acestia exista, nu se vad aproape deloc. În orice caz, sigur este ca alegatorii vor sufla si-n iaurt, ca sa nu repete experienta “horror” din 1996-2000. Daca marea masa de alegatori nu va fi convinsa ca opozitia de astazi are oamenii noi si valorosi necesari, nu exista nici o sansa ca PSD sa piarda urmatoarele alegeri, mai ales ca, spre deosebire de 1996, preferintele si sustinerea Occidentului pentru unul sau altul dintre partidele politice românesti, nu mai sunt nici atât de clare si nici hotarâtoare.

Principala piesa a Aliantei este Partidul National Liberal, care a reusit sa grupeze toate tendintele de factura din tara si sa redevina ceea ce a fost în 1990, aducându-i alaturi pe batrânii, - care nu mai viseaza la activitati politice, multumindu-se cu rolul, consultativ si onorific, de “seniori liberali” si cu discutiile de la club,  si “aripa tânara”, care, între timp s-a maturizat suficient, încât sa fie capabila sa produca schimbul de generatii. Absorbirea UFD si a APR a întarit PNL, fara a-l face sa se legene neclar pe scala doctrinara, iar revenirea PNL - Câmpeanu a definitivat reunificarea liberala, dând PNL un plus de legitimitate si coerenta. Radu Câmpeanu este si membru în Consiliul National de Conducere al Aliantei.

Partidul Democrat are, din pacate, un singur motor, Traian Basescu (dublat, e drept, in vremea din urma, de catre un presedinte executiv energic, Emil Boc, care insa este lipsit de carisma fostului capitan de cursa lunga). Basescu are un handicap major in actiunea de propulsare a PD spre guvernare: nu are oameni pe care sa-i scoata în fata. Este singur, iar plecarile catre PSD a unor nume de marca, cu state vechi în PD, au afectat imaginea partidului, care are o baza doctrinara tot mai nesigura, si un electorat prea constant. Chiar daca Basescu nu recunoaste, el s-a înhamat la prea multe. Poate ar fi trebuit sa lase partidul sub conducerea lui Petre Roman si s-ar fi bucurat în continuare de sprijinul acestuia în partid si în activitatea de primar al Capitalei. Basescu ar fi fost scutit de a conduce partidul, putându-se concentra pe sarcinile de la primarie, timp de patru ani, dupa care, cu acestea rezolvate, s-ar fi înscris în cursa prezidentiala. Asa, va trebui sa stea înca patru ani la primarie, pentru a demonstra, în primul rând lui însusi, ca a facut ceva. In acest timp, s-ar putea sa piarda partidul, nu doar pentru ca Roman va câstiga usor sefia acestuia (Basescu a promis ca demisioneaza, daca nu va obtine peste 20% din voturi la alegerile din 2004), dar si pentru ca PD ar putea pur si simplu sa dispara (printr-o fuziune cu PNL, depilda).

Este de vazut daca aceasta alianta, între un partid de centru-dreapta si unul social-democrat, va rezista cu adevarat, sau are unicul scop de a detrona PSD.

Cealalta “ramura” a opozitiei parlamentare este reprezentata de PRM (17% în sondajul IMAS, scor care este unul in mod voit atrofiat). Acesta însa si-a atins vârful de forma la alegerile din 2000. Atunci a fost sansa lui sa bata PSD-ul si sa ia locul lui Iliescu, si Corneliu Vadim Tudor stie asta. De aici înainte nu mai poate urma decât caderea, mai ales ca mass-media aplica o cenzura perfecta împotriva lui Vadim si a PRM. Degeaba încearca “tribunul” sa dreaga busuiocul, cu propuneri curioase, ca aceea de a ridica la Brasov statuia lui Itzak Rabin, poarta stigmatele de „antisemit” si de “nationalist extremist”. Reputatia sa si a PRM este compromisa definitiv, mai ales în Vest, unde nu se bucura de nici o sustinere.

Opozitia neparlamentara

PNL si PD au respins din start, si pe buna dreptate, deopotriva, ofertele de alianta facute de Victor Ciorbea si Emil Constantinescu, considerând ca a relua ideea CDR nu reprezinta altceva decât sinucidere politica. Fosta piesa de rezistenta a CDR, PNTCD (0,9% în sondajul IMAS), nu are nici macar un candidat credibil la presedintie, pentru ca Ciorbea iese din discutie. Nu mai are pe nimeni de talia lui Mugur Isarescu. A fost de-a dreptul hilar de vazut cum, respinse de PNL si PD, PNTCD-ul lui Victor Ciorbea si Actiunea Populara a lui Emil Constantinescu, care pâna atunci se scuipasera în public, au ajuns deodata la concluzia - logica de altfel, - ca ar fi mai bine sa colaboreze, sau macar sa nu se mai atace reciproc. La fel de hilara este dorinta lui Emil Constantinescu de a candida din nou la presedintie. Sustinerea de care se pot bucura aceste partide în Occident, din partea Internationalei crestin-democrate, nu poate fi serioasa, atâta timp cât în cadrul crestin-democratiei românesti situatia nu difera cu nimic de cea a social-democratiei: doua partide, în loc de unul.

Daca Alianta PNL - PD nu reuseste sa demonstreze electoratului ca are în structuri altceva decât cei “15.000 de specialisti” ai CDR, PSD are sanse în alegerile viitoare, datorita unor performante proprii reale, dar si datorita felului în care stie sa atace problema viitoarelor alegeri: campania “preelectorala”, discursul îmbunatatit si controlul total al presei audio-vizuale (inclusiv a celei private), care practica, în dispretul total al democratiei, o cenzura crâncena împotriva opozitiei. Daca nu ar fi Antena 1, RealitateaTV si B1 TV, n-am mai sti cum arata Stolojan sau Basescu, cât despre Vadim, pe el l-am uitat cu totul. La acestea se adauga indiferenta accentuata fata de politica a marei mase a alegatorilor români, care prefera da se gândeasca mai mult la emigrare, decât la alegeri. Înca patru ani cu PSD la guvernare ar putea fi un dezastru, caci, chiar sub presiunea Vestului, siguranta votului popular si a înca 4 ani de guvernare vor face ca ritmul reformelor si al curateniei interne din PSD sa încetineasca mult.

Daca însa „Alianta Dreptate si Adevar” va demonstra ca are oamenii necesari, atunci putem sconta pe un guvern de uniune nationala. Exista posibilitatea ca UDMR sa nu maii intre in Parlament, daca va imparti voturile cu Consiliul National Secuiesc. Atunci nu va mai avea cine sa joace rolul partidului care mentine echilibrul. Cu PRM nu se va alia nimeni. cel putin asa au declarat liderii PNL-PD si PSD. Varianta ca PNL - PD sa poata forma singura guvernul este putin probabila. Improbabila devine si castigarea alegerilor de PSD. O sciziune în PSD, care sa slabeasca atat de mult partidul incat sa indrepte mare parte din voturi spre Alianta DA este foarte putin probabila, mai ales ca Iliescu si Nastase au redevenit un tandem de succes, chiar daca, teoretic, presedintele Romaniei ar trebui sa fie impartial fata de partide.

Ce guvern ar putea insa fi acela PSD-PNL-PD? Numai viitorul cunoaste raspunsul. A-i imagina azi pe Basescu si Nastase in acelasi guvern este de neconceput.

Mihail Albisteanu