numarul 9, noiembrie 2003

in memoriam

Elisabeta Rizea sau arma redutabila: memoria tragica

Republicam aici un reportaj despre Elisabeta Rizea – un simbol al rezistentei anticomuniste – facut in urma cu patru ani. Asa intelegem sa-i aducem Tutei Rizea un ultim omagiu. Povestea ei trebuie sa fie cunoscuta de totii romanii, pentru ca astfel de grozavii cum a fost regimul comunist sa nu se mai repete.

Prin 1999, am ajuns la Nucsoara, pe Arges in sus. Voiam s-o cunosc pe Elisabeta Rizea, batrana care a uimit Romania prin dragostea pentru omul ei, urmarit de securisti prin munti.

Toamna isi lasa aromele galbene pe tipsia lui Dumnezeu de pe Raul Doamnei. Care Doamna sa fi lasat numele generic in amintirea oamenilor de pe-aici?, ma intrebam pe cand mergeam pe soseaua proaspat asfaltata.

Comuna Nucsoara este formata din cinci sate: Nucsoara, Cerbu, Gruiu, Slatina si Sboghitesti. Cu doar 1860 de locuitori, Nucsoara se intinde pe 43000 de kilometri patrati. La 30 de morti, se mai naste cate un copil. Doar cartofii se fac aici, daca nu degera. Nici oi nu mai cresc oamenii. Putinele societati comerciale mai importante se ocupa de cherestea, o exploatare in maniera africana. Drumurile bazinului forestier au fost rupte de suvoaie si unele paduri nu mai pot fi furate. Uneori, natura se mai apara si asa de navala hotilor.

La Nucsoara, unde gruparea de rezistenta armata anticomunista Arnautoiu-Arsenescu a dat de furca securistilor un deceniu intreg, comuna era controlata de Partidul Democrat, Partidul Romania Mare si defunctul Partid Democrat Agrar din Romania. In acest furnicar, Tuta Rizea, cum ii spunea satul, era un fel de lider informal pentru taranisti. Un om cu o arma redutabila: memoria tragica.

Sapte ani de puscarie pentru sapte tigari

Nu pricepeam de ce satul era intors impotriva acestei batrane chinuite.

Primarul Ion Chelu era omul lui Roman sau asa se spunea. “Avem paduri mari, 3000 de hectare. Am primit cereri si din Elvetia pentru restituirea padurilor dupa legea lui Lupu. Multi au facut puscarie din cauza partizanilor. Acum, sunt toti de partea lor, fiindca au primit pensii pentru rezistenta. Constantin Pasol, unchiul meu, a facut sapte ani de puscarie pentru ca a dat sapte tigari unui partizan. La proces, a spus ca l-a amenintat cu pistolul, dar tot l-au inchis. Acum, zice ca le-a dat de buna voie, din spirit de solidaritate. Primeste pensie... Partizanii le luau malaiul oamenilor cu forta. Veneau pe la stani si le luau branza. Pe Raluca Voicu a facut-o Toma Arnautoiu prin padure, cu Maria Plop, la Poienarei. Au plecat din 1948 si in 1959 i-au executat.

Pe pamantul invatatorului Arnautoiu au fost improprietarite peste 60 de familii. S-a confiscat terenul  de la 200 de familii ca sa faca Intreprinderea Agricola de Stat, cand s-au comasat pamanturile. S-au judecat intre ei. Prefectura nu voia sa-mi dea terenul de la IAS. Oamenii recunosteau ca e proprietatea lui Arnautoiu, dar pamantul lor era in IAS. Abia in 1997, IAS-ul a cedat pamantul si l-am putut restitui. Unele terenuri s-au vandut si s-au schimbat si de sapte ori.

Anul trecut, de Pasti, a venit regele Mihai la doamna Rizea. Cu mine n-a vorbit, n-a venit la mine. L-am asteptat la primarie si n-a venit. Primaria-i aici, nu la doamna Rizea...”

Am inceput sa inteleg dusmania absurda.

Iubeste-l pe aproapele tau

Gard de nuiele cioplite. Cu mar la poarta, casa Elisabetei Rizea este invelita cu tigla, are pereti varuiti cu sineala. Mai la vale, pe malul Raului Doamnei, este proprietatea invatatorului Arnautoiu. Batrana ma vede si incepe sa planga. In fata suferintei, trebuie sa te inclini, dar la Nucsoara lucrurile nu stau deloc asa. Mi-am impus sa raman impartial, fiindca dusmanii vechi rabufnesc aici, cu justificari politice de suprafata. Chinurile au facut-o parca mai puternica pe aceasta batrana cu ochi albastri: ea nu-si iarta dusmanii care i-au distrus viata dintr-un nenorocit exces de zel. Voiau sa dea bine, sa parvina si nu se putea asta decat daca-l distrugeai pe cel de langa tine. “Iubeste-l pe aproapele tau!?” O utopie frumoasa fiindca realitatea este cumplita: vad asemenea hiene si astazi, care se manifesta la fel, chiar daca a disparut doctrina comunista.

Stam in ceardac, sub un soare caltos de septembrie. Ma imbie cu o farfurioara de miere zaharisita si cu un pahar de apa rece.

“Mai bine glontu’!”

Povestea coboara incet spre asfintit, printre lacrimi si amintiri grele. I-am respectat vorbele, asa cum se incurca si scrasnesc de revolta, fiindca asa se cuvine sa fie. Nimic din ce-a fost adevarat in aceste vorbe nu am omis, nu am falsificat.

“Comunistii l-au impuscat pe Gheorghe Suta, unchiul meu, pentru ca oamenii tineau la el si era taranist. Avea pravalie, moara, fabrica de scandura, masina de lana. Tinea copiii oamenilor saraci prin scoli, le da bani la parinti. Cate binuri a facut si comunistii l-a-mpuscat! Tercianu de la Dragoslavele l-a scos pe fereastra cu forta. Pai, nu-l iert, domnule, sa ma ierte Dumnezeu! Pot sa mor asa, sa nu stiu de mine, dar... L-au batjocorit prin zloata: culcat, taras, drepti, culcat!... Pe urma, l-a-mpuscat, l-a pus cu fata-n jos intr-o masina si l-a dus la morga. Neamurile mele l-au catat prin padure pe de-a randul. N-avea mai mult de 15 pogoane, domnule! Noi am fost opt copchii, ca tata murise si unchiu ne-a ajutat. De cand a murit el, eu nu pot zice ceva de bine de comunisti. Sa ma iertati, ca nu stiu cine sunteti... Mai bine glontu’!”

De ce ne trebuie manastire

“Trei haimanale de securisti l-au impuscat, da’ nu i-a ajutat Dumnezeu, ca m-am dus si am luat sange de-al lui de pe uluca si de pe pamant am strans. Cu tot cu pamant, asa... Mi-a aratat o maicuta unde-a murit el. Am luat sangele in hartie curata si l-am pus la Curtea de Arges, la Sfantulita, in dreptul inimii.”

Aici, Elisabeta Rizea se refera la moastele cuvioasei Filoteia de la Manastirea din Curtea de Arges. Filoteia era romanca si a trait prin secolul XII, la Trnovo, in Bulgaria. Pe cand avea 12 ani, ea a fost ucisa cu securea de tatal ei fiindca dadea saracilor merindele pe care trebuia sa i le aduca lui pe camp, la plug. Moastele acestei fecioare au fost aduse la Curtea de Arges, cu mare alai domnesc, in secolul XVI. Ea este zugravita cu securea la picioare.

“Asa am aflat: am platit si m-am rugat la Dumnezeu. N-a trecut nici o o saptamana si cei trei securisti au intrat cu masina-n salcie, de i-a facut praf pe toti.

Urla cainele in noaptea aia si s-a pus cu labele pe coltu usii. Usa era inchisa. Dimineata, ma duc colea si vad pe Gheorghe, barbatul meu, cu un om care statea pe cal. M-am facut ca nu mi-e frica. <<A-mpuscat pe Gheorghe Suta!...>> Unchiul n-a fost in padure cu Arnautoiu. L-am tinut si colea, sub ceardac. Scoteam scandura si-l bagam. E ca un sfant, ca rau n-a facut. Sa dea Dumnezeu in flacari sa moara comunistii!... (plange si se opreste brusc). Care-a fost vinovat, nu ma gandesc la dumneavoastra, ca fiecare om a facut politica lui. Comunistii voiau sa-l duca direct in cimitir, sa nu-l bage-n biserica. Oamenii n-au vrut, au manat masina cu mainile si-a inceput sa traga clopotul. “

“I-au taiat capul”

“De cand m-au adus din puscarie, eu am mers taras. M-a operat Maiestatea. Faceam toate draciile contra comunismului. Uite scara colea, da’ nu-i aia, de ce sa mint. Imi dam drumu’ pe scara in camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci si treceam dincolo. Bagam mancarea pentru partizani intr-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam si puneam hartia intr-o scorbura. Puneam cana pe perete, tineam urechea pe fundu’ canii si auzeam ce vorbeau securistii in camera de-alaturi. <<Va duceti la Muntele Zanoaga, ca ei au venit la stana. Am gasit par lung de femeie in caldare”. Era si Maria Plop cu partizanii nostri. Puneam biletu-n scorbura la “casuta postala”. Ma suiam pe-un chituc ca s-ajung la scorbura. Tot cu ei in padure era si femeia lui Titus Jubleanu. Cand au prins-o, i-au taiat capu’ si au venit cu capu’, sa vada capu’ ei...

- Cine i-a taiat capul?

- Cine?! Comunistii! Securistii! Focu-i arda! A mai mica miscare o simteam si Dumnezeu m-a ferit si de glont. Eram in picioare pe prag cand a trecut glontu’ prin usoru usii. Uite gaura ici! Am spus sa nu schimbe usa cat oi trai, sa se vada. Am pus saua pe cal, am luat o sticla cu tuica si fugi la oi in sambata Pastelui. Un miel l-am mancat eu, unul l-am dat lor. Am facut 12 ani de inchisoare: oda’ sase s‘oda’ sase, dar ma condamnasera la moarte. Ma purtau la proces cu lanturi la picioare. “

“Maiestatea a platit...“

“Capitanu’ Carnu era din Bacau. El m-a schingiuit. Eu traiesc incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, si el nu mai e! M-a operat Maiestatea la spitalul de langa Foisorul de Foc. Maiestatea a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii. Ginerele, cuscru, toti  au facut puscarie pentru ca eu am dat de mancare la partizani.

Ma aducea lumea cu toala acasa. Ultima data, a venit Carnu cu ala de cauciuc si o curea pe mana. “Spune!” N-am spus. M-a legat de maini cu unu care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. “Iti dam 300 de lei!” “Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti...” M-a trantit pe jos. M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui.

Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funta. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligu’ de lamba din casa boierului. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani... Carnu mi-a tras scaunu’. ~lalalt mi-a tras si masa. Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut...”

“Daca vorbeam, omorau jumatate de sat!”

“Mai sunt si acum comunisti. Au venit sa ma omoare in casa si politia mi-a pus paza dupa 1990. Partizanii nu luau mancare cu forta. Luau branza de la stana, de unde aveau ei oi. <<Ma omoara oamenii din sat!>>, le zicea baciul. Daca eu vorbeam, inchideau mai mult de jumatate din sat.

- Cati copii a avut Maria Plop?

- Pe Raluca, infiata de Ion Voicu. O fi mai avut si altii... avorturi... da... Ca aveau doctor care-i cunostea.

>- E adevarat ca fratii Arnautoiu omorau copiii nascuti in padure?

>- Nu... Au omorat un baiat mic... Nu i-a mai dat piept sa suga... Toma Arnautoiu era un baiat inalt, curatel, cosea, aduna prune cu noi. I-a dat afara din serviciu ca erau taranisti si ei au fugit in padure. Maria Plop a murit in puscarie, cu maica-sa. Maria era servitoarea lor, adusa din Basarabia la 12 ani. O luase un ofiter din Corbi. Apoi, a luat-o doamna Marcu, pe urma, coconita lui Arnautoiu. Eu am facut puscarie cu doamna lui Ion Mihalache. Teseam covoare persane la Mislea. Tineau acolo si o calugarita de 99 de ani, care nu mai manca.“

“Il tineau comunistii in bate”

“Eu am facut anul trecut varianta de sosea, ca erau numai bolovani pe drum. Sa nu-mi zdruncine capu’ cand m-or duce la groapa. M-am dus la ministrul Noica, la Bucuresti, am vorbit cu domnul Emil Constantinescu. Eu, batrana asta... Primaru’ Chelu n-a trecut macar sa vada cum lucrau oamenii, fir-ar al dracului de prapadit! Cand a venit regele la mine, primaru’ s-a dus la Costel Pancescu de la PRM si-a baut la el. Primaru’ din Domnesti a venit. El – nu! Ma-ntreba domnu’ Noica la cooperativa: <<Cum e primarul?>> <<Bun>>. <<Cum e primarul?>> <<Bun!>> <<Te mai intreb o data: cum e primarul?>> <<E foarte bun!>>

Ca Chelu era langa mine si nu puteam... E de-al lui Roman...

...Sotul mi-a murit anul trecut, in noiembrie. Mai avea doi ani si facea suta. El a facut 14 ani de puscarie. Fugise cu Arnautoiu in padure de frica. Le dadusem mancare. Il tineau comunistii cate o saptamana in bate...”

Romania Mare, cu furca-n spinare

Soarele bate nemilos in ceardac. Un om trece cu furca pe umar prin fata casei. Priveste piezis. Nu-i a buna...

- Uite-l pe comunistu’ de Pancescu. E-al lui Vladim Tudor... Sapte ani am mers taras, in genunchi. Ma uitam sa nu ma vada careva ca ma tarasc. Daca venea un comunist pe sosea, stam drept pe prag, ca sa nu raza de mine... Vecinu’ Serban a spus ca-mi pune capu’ la inalta tensiune, ca are un stalp in gradina. Sa nu-mi ajute Dumnezeu daca!... <<Ma duc sa-mi dau cioarecii jos, ca vorbeste Tuta Rizea la Televiziune!...>>”

- Pancescu se-ntoarce cu furca...”

“S-a-mpangarat turma”

“Am avut doar cinci pogoane de pamant. Mi-au dat un hectar de padure si-a taiat-o lumea din sat. Cui sa spui? Cine ma iubeste pe mine in sat?  Si noi cumparam lemne, ca nu ne da voie sa taiem. <<Te-as impusca, fire-ai a dracu’ de bandita!>>, striga Oprea. Da’ regele a venit la mine, nu la ei! Il mangaiam pe mana: <<Pastoru’ nostru bun! Ai plecat si s-a-mpangarat turma. Adun-o la loc!>> <<Am sa mai vin, dar nu cu oameni>>. Atarnau prin salcii, prin peri...”

O femeie la vreo saizeci de ani vine si incepe sa deretice prin ceardac. Este fiica Elisabetei Rizea. Se opreste si-mi spune o intamplare stranie. “Era prin ’91, toamna, spre inserat. Vine un om tanar la poarta: As vrea sa o cunosc pe Elisabeta Rizea. Da’... cine sunteti? Doamna, eu sunt fiul capitanului Carnu din Bacau. Am vazut-o pe doamna Rizea la Televizor si as vrea sa vorbesc cu ea... Domnule, nu se poate... e noapte de-acum... trebuie sa mulgem vaca... lasati-ne in pace, a fost ce-a fost, vedeti-va de drum... Doamna, tata... s-a spanzurat... Si a plecat.”

Pancescu trece iar cu furca-n spinare prin fata casei. Mierea din farfurioara mi s-a topit demult. 

S-au invalmasit ceturile de pe Raiosu pana spre Clocotici. Soarele a mai palpait stins pe coroana alba a Moldoveanului si s-a stins. Fumul de sub pirostrii se culca spre Raul Doamnei si miroase a ceaun ars.

Viorel Patrichi