numarul 9, noiembrie 2003

Rusia, în cautarea unei noi identitati externe

Noua situatie unipolara de dupa Razboiul Rece a obligat Rusia sa se adapteze la o lume cu reguli de neînteles pentru colosul care, vreme de 300 de ani, s-a aflat într-o expansiune continua. Daca democratizarea interna era un imperativ indiscutabil, atunci schimbarea atitudinii externe se situa la un acelasi nivel. Pentru perpetuarea unei influente globale, Moscova trebuia sa abandoneze politica de putere, dublata de constructii ideologice, a sumbrului Imperiu Sovietic si sa-si construiasca o proiectie externa rezonabila a noii democratii interne.

Din multe puncte de vedere, anul 2003 a fost definitoriu pentru crearea unei identitati externe a Rusiei.Un an al provocarilor, în care rivalii traditionali au primit lovituri de imagine grave dar în care Rusia nu a stiut sa umple un gol lasat de un Occident avid dupa hegemonie. Actionînd timid în timpul razboiului din Irak, Moscova nici nu a fost un aliat al lumii democratice, dar nici nu a demonstrat ca are curajul decisiv al opozitiei categorice fata de omnipotenta Americii. Mult mai prudenta decît în anii Razboiului Rece, Rusia a clacat încercînd sa atinga obiective de politica externa diametral opuse: mentinerea unei pozitii amiabile fata de Vest si extinderea influentei globale prin erijarea în aparatoare democratica a dreptului international actual.

În repetate rînduri, Rusia a încercat sa copie modelele occidentale de politica externa si sa-si construiasca o noua strategie mondiala pe esafodajul unor principii la care credea ca se poate adapta rapid. În acest sens, Kremlinul a lansat o filozofie regionala asemanatoare atlanticismului vestic construind ideea unei comunitati definitiv sudate, împreuna cu milioanele de rusi care traiesc în fostele republici sovietice. Mihail Margelov, presedintele Comitetului pentru Politica Externa al Consiliului Federatiei Ruse, explica , în acest sens, ca spatiul CSI nu trebuie privit ca un imperiu rus, dat fiind ca Moscova nu mai doreste sa dicteze vecinilor. Din contra, aceasta regiune ar forma o comunitate stabila datorita faptului ca statele CSI sint cei mai apropiati parteneri economici, cu profunde legaturi istorice si culturale. Valorile continentale ar fi un tot la fel de pretios ca si valorile atlantice, dar noua filozofie continentala ofera impresia unei constructii artificiale, golite de continut logic si profund, îmbinata doar de dragul rebeliunii fata de Vest.

Tot pe linia imitatiei se plaseaza si o impresionanta Conferinta internationala: „Rusia si Noua Ordine Mondiala” în care, pe lînga personalitati locale, au stralucit Helmut Kohl, editori ai revistei americane Foreign Affairs si ministri occidentali. Din nefericire, nu s-a putut evita impresia generala ca Rusia doreste cu orice pret, chiar si atunci cînd prioritatea ar trebui sa fie politica interna, o cîstigare în forta a vechiului statut de putere mondiala. Încercînd permanent sa ofere teorii globale atractive, paralele cu cele occidentale, rusii au sfîrsit prin a cadea în ridicol. Drept exemplu stau ideile lui Vladislav Inozemtzev, director al Centrului de Studii Post-Industriale, care afirma, nici mai mult nici mai putin, ca SUA doresc sa distraga atentia lumii de la cel mai important eveniment din ultimele decenii (contopirea Europei si Rusiei într-un pol comun de putere) prin declansarea unor conflicte periferice (Afganistan, Irak) si lansarea violenta a unor idei de mîna a doua în relatiile internationale (lupta anti-terorista).

Insistînd în imitatie, Rusia si-a construit recent o revista de relatii internationale Russia in Global Affairs -care are pretentia de a fi o alternativa la Foreign Affairs si care se straduieste din rasputeri sa convinga mintile diplomatilor straini ca lumea are un cu totul alt curs a carui cheie de descifrare este oferita cu generozitate de Moscova. În paginile acestei reviste, fostul premier Evgheni Primakov lanseaza o patetica chemare generala la o lume fara super-puteri, argumentînd ca o lume unipolara este automat o lume bazata mai mult pe forta decît pe drept international si respect reciproc. Scena politica multipolara, dominata de prudenta, responsabilitate si negociere ar reprezenta mai bine interesele popoarelor decît dictatul unei superputeri.

Pe aceasta linie sint aduse din ce în ce mai multe critici Organizatiei Natiunilor Unite. Se cere revederea functiilor ONU, adaptarea organizatiei la noile realitati si reformarea ei astfel încît sa nu poata fi acaparata de o singura mare putere.

Aparent se considera ca Rusia a învatat ceva din lectia irakiana. Daca a sesizat corect problemele unui hegemon, care, în mod unilateral, încerca sa-si impuna strategia globala (SUA), nu a „prins” si învatamintele care se impun pentru rivalii acestuia. Apropierea de Franta si Germania în timpul crizei din Irak nu au adus si amabilitate perpetua, Consiliul Europei luînd decizia înfiintarii unui tribunal pentru Cecenia. Astfel încît Rusia nu a cîstigat nici un aliat stabil, deoarece întelege sa fie un scut al dreptului în scena internationala dar , aplicînd o alta masura, doar un macelar insensibil în spatiul intern. Apropierea de statele arabe si de China, în timpul aceleiasi crize, arata ca Rusia se simte bine în haina asianismului, iar principiile vestice nu i se potrivesc decît fortat. Desi uzeaza de cuvinte precum „liberalism” si „democratie”, Moscova pune mereu în discutie „sistemul politic de tip american”, ”valorile americane”, indicînd indirect ca, de fapt, pune în discutie chiar democratia-liberala.

În aceasta furtunoasa derulare de evenimente internationale a anului 2003, Rusia nu reuseste sa-si creeze o identitate noua de politica externa. Valorile apusene îi sint prea straine, aparatul diplomatic e condus de aceeasi oameni sovietici cu mentalitati despotice, iar obiectivul – desi ascuns – a ramas acelasi (dominatie globala). Mai mult, Rusia nu-si poate asigura nici macar aliati stabili. Ea este cu Europa cînd SUA demonstreaza prea multa putere, cauta un aliat în America atunci cînd Europa o condamna pentru nerespectarea drepturilor omului si empatizeaza cu Asia ori de cîte ori ultima ei sfera de influenta este amenintata de hegemonul occidental. Ca o ultima solutie, Rusia clameaza multipolaritatea si egalitatea în drepturi a unui colectiv de mari puteri. Dar, asa cum spunea Thierry de Montbrial, presedintele Institutului de Relatii Internationale din Paris: „ Nu poti accepta multipolaritatea atunci cînd te uiti la bugetele de aparare ale competitorilor” si nici nu poti vorbi de o Europa unita atît timp cît UE, Franta-Germania si Rusia, sint entitati cu o filozofie de relatii internationale diferita.

Nu în ultimul rînd, slavii de est au probleme cu propria opinie publica - una emotionala, nu obiectiva. Poporul este dominat de iluzia ca  Rusia este înca o superputere, existînd în acelasi timp o perceptie neadecvata asupra lumii si a locului pe care Rusia îl ocupa în aceasta lume. Din nefericire, nu numai opinia publica are aceasta problema ci si conducatorii. Astfel se formeaza un cerc închis al iluziei, un cerc în care unica solutie ce îi ramîne Moscovei este aceea de a juca rolul de vesnic rebel si opozant, de a construi teorii si filosofii alternative, refuzînd integrarea în lumea responsabila si autoizolîndu-se în ridicol.

Manuel Haiduc