numarul 9, noiembrie 2003

La moartea Parintelui Staniloae*

Neimpacata trisetete la moartea unei calauze spirituale a poporului roman, Parintele Dumitru Staniloae, se impleteste durerors cu constiinta si mai acuta a distrugerilor in profunzime care s-au petrecut in ultimile decenii, prin comunism si sub comunism in tara noastra. Retraim, deci, cu intensitate sporita golul. Pentru ca de nimic nu a avut si nu va avea nevoie mai mare poporul roman decat de calauze spirituale. Dar stim cat de ingrata si cat de sabotata a fost lucrarea oricarei indrumari spirituale autentice in Romania comunista. Parintele Dumitru Staniloae a indeplinit o asemenea lucrare pe calea aducerii la lumina romaneasca a Filocaliilor, prin eminenta sa opera teologica si, tot timpul, prin zarea de sfintenie sub care au stat intalnirile lui cu oamenii, de la cei mai simpli pana la cei care apartineau elitei noastre intelectuale, literare, artistice. Dar cati dintre romani au putut urmari cu adevarat aceasta opera de luminare a mintii, de deschidere a inimii si de reconstructie morala in mijlocul dezastrului istoric?

Este adevarat ca o generatie de teologi romani a fost intarita, marcata si fecundata de marea sinteza teologica si moral-filosofica a Parintelui Dumitru Staniloae. Ca o serie de pictori romani – mentionez cu totul in fuga numai doua nume, Horia Bernea si Sorin Dumitrescu – au distilat in adancurile lor creatoare esente extrase din Filocalii si din reflectia teologica a Parintelui Staniloae, ca o serie de intelectuali romani s-au intalnit, spre mare folos, cu omul acesta indragostit de Dumnezeu si de adevarul dumnezeiesc. Trebuie, de asemenea, sa fim constienti ca, intr-o vreme cand tara noastra fusese rupta de Europa, mai inainte de a putea fi rupta pana la urma si de religie, Parintele Dumitru Staniloae a pazit si intarit puntea catre Europa. Caci opera lui teologica s-a nascut, a crescut si si-a dat rodul suprem in dialog si oglindire interioara cu filosofii si teologii vest-europeni. Parintele Staniloae urca si cobora scara timpului, de la Sfintii Parinti ai Bisericii la exponentii teologiei si filosofiei europene contemporane, pastrandu-si tot timpul personalitatea si identitatea ortodoxa inconfundabila, absorbind punctele de vedere occidentale pentru a le prelucra si transfigura in lucrari pe care le-a daruit deopotriva Rasaritului si Apusului, realizand prin creatie teologica ceea ce politicienii si oamenii de stat nu mai puteau realiza: depasirea cortinei de fier, vindecarea mutilarii istorice, reasezarea Romaniei – deocamdata pe plan spiritual - intr-o Europa reintegrata. Am simtit-o si noi citind Teologia Dogmatica Ortodoxa, au confirmat-o si mari teologi occidentali. Dar in conditiile dictaturii comuniste, ale ingradirii si intimidarii Bisericii, a nelibertatii mass-media, cati romani au putut afla de aceasta prodigioasa recuperare spirituala, cati s-au putut adapa din sursa aceasta de innoire morala? Fara a mai vorbi de lipsa unei discutii si aprofundari publice. Acestea au fost conditiile potrivnice care au redus, cu silnicie, in mod drastic receptia mesajului Parintelui Dumitru Staniloae, tot asa cum au impiedicat si alte incercari de comunicare a adevarurilor mari si mici sau de demascare a nedreptatii, sau de revendicare a drepturilor, sau de reafirmare a demnitatii fundamentale a omului. In conditii cat de cat normale, intr-o tara ca Romania, Parintele Dumitru Staniloae ar fi fost intampinat de atentia si dorinta de cunoastere a multora si s-ar fi putut adresa – in aceasta era de supertehnica a comunicatiilor – la milioane de oameni. Dar in conditiile comunismului a fost ceva de la sine inteles sa i se refuze o asemenea posibilitate.

Si totusi, poporul nostru, noi toti asteptam tot timpul orice gest al semanatorilor de sensuri, orice gand eliberator aparut in paginile unei reviste, un vers care redeschidea o lume, orice fraza antiminciuna, o carte care incepea sa restituie adevarul, o cat de mica spartura in zidul cenusiu al invataturii materialist-ateiste, orice atitudine apeland la dreptate, orice opera de arta in care ne puteam regasi cu dorurile si revoltele noastre. Tot asa cum oamenii asteptau un cuvant de imbarbatare sau rezistenta morala in predica preotului sau in convorbirea discreta cu invatatorul din sat. Din nefericire, din cauza prelungirii domniei comunismului, a insuficientei inchegari a solidaritatii ca si a lipsei de forta organizatorica a celor care totusi nu acceptau in sinea si nici in comportarea lor aceasta tiranie, s-a ajuns treptat ca adevarurile si virtutile elementare ale acestei Romanii, ramasa necomunista in fiinta ei, sa devina un fel de religie esoterica, o doctrina secreta, ascunsa sub invelisul demagogiei si servilismului ideologic cotidian.

Nu ar fi drept sa nu mentionam aici si rolul jucat de comportarile derutante ale Occidentului, care adeseori parea sa accepte ca pe ceva inevitabil, daca nu chiar ca o necesitate justificata istoric, coexistenta cu dictaturile comuniste. Imi amintesc ce mi-a povestit, la un moment dat, unul dintre vechii membri si candva director-adjunct al Departamentului romanesc al postului de Radio Europa Libera, Octavian Vuia. Prin anii ’60, a luat parte la o conferinta internationala la Viena, cu care prilej l-a intalnit acolo pe Patriarhul Justinian Marina. Octavian Vuia se ocupa de programul nostru religios Lumea Crestina. Un motiv in plus sa vorbeasca cu Patriarhul roman. A fost impresionat de spontaneitatea si caldura cu care Patriarhul Justinian Marina i-a spus: “Voi ne criticati adeseori, dar eu nu sunt deloc suparat pentru aceasta, ci, dimpotriva, consider ca bine faceti si va rog sa continuati. In programele voastre voi discutati in mod liber si deschis marile probleme ale Bisericii si vietii religioase. Noi nu avem libertatea sa o facem si, daca nu ati fi voi, romanii si Biserica ar fi lipsiti de aceste informatii vitale”.

Nici noi si nici cei care luptau zi de zi in tara pentru ca marile valori sa nu fie date uitarii, adevarurile istorice sa nu se scufunde, societatea romaneasca sa nu fie lipsita de fermentii epocii noastre politice, oamenii sa nu fie rupti din orizontul contemporan al marilor probleme, de la cele tehnologice pana la cele filosofice si de  la cultura pana la ecologie, nu am reusit indeajuns pentru ca noi sa fi putut intampina si continua cum se cuvine miracolul din decembrie 1989. Prea multe confuzii greveaza autodeterminarea noastra politica, prea multe goluri de informatie franeaza procesul deciziilor salutare, prea multe prejudecati si optici unilaterare ne incranceneaza discutia politica, prea mare a fost si ramane sansa de care dispune dezinformarea.

Dar la mormantul parintelui Dumitru Staniloae ne putem aduce aminte nu numai de tot ceea ce a fost desfigurat si inveninat, ca pentru a favoriza razboiul fiecaruia impotriva tuturor, ci si de temeiuri morale si religioase indestructibile si de capacitatea romaneasca manifestata exemplar in acest om sfant de a reimbuna patimile si de a depasi inertiile raului cu ajutorul simtului masurii si al unei intelepciuni romanesti, rodnica pentru om si societate.

Nicolae Stroescu-Stinisoara

* Acest text a fost citit la Radio Europa Libera de autor la 9 octombrie 1993. Il reproducem aici - cu acordul autorului - intrucit il consideram la fel de actual.

Nicolae Stroescu-Stinisoara, doctor in filosofie, a fost director al Departamentului Romanesc de la Radio Europa Libera.