numarul 9, noiembrie 2003

Ortodoxie si romanism, in publicistica teologului Dumitru Staniloae

Evolutia Parintelui Staniloae in actul de creatie teologica cunoaste doua etape. Una in care s-a format ca intelectual crestin (anii 1920 – 1944). Cealalta, in care a supravietuit ca ganditor crestin sub regimul comunist ( dupa 23 august 1944).

Din pricina unei “politici” de supra-evaluare a numai unei anumite parti a creatiei Parintelui Staniloae, astazi i se ignora publicistica interbelica.

Dumitru Staniloae si-a putut exprima liber nationalismul-crestin, si-a manifestat misticismul si a teologhisit romanismul numai in perioada interbelica, sub influenta operei lui Nichifor Crainic.

Totusi, Dumitru Staniloae a reusit sa elaboreze un curs universitar de Mistica ortodoxa, incercand sa mentina continuitatea predarii unei discipline teologice fondata la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, intre 1936-1937, de profesorul Nichifor Crainic.

Actiunea lui Dumitru Staniloae nu a fost singulara in anii stalinismului anticristic. Cursuri universitare de Mistica ortodoxa au mai elaborat si sustinut – cu riscurile de rigoare, asumate constient – profesorul de Apologetica Ioan Gh. Savin si stralucitul teolog-monah Nicolae Mladin (devenit ulterior mitropolit al Ardealului).

Scrieri mistice

Publicistica interbelica a teologului Staniloae ne descopera un ganditor crestin profund, ale carui scrieri mistice si cugetari (despre natiune, romanism si ortodoxie) sunt considerate, in acest inceput de secol si de mileniu, ca “extremiste”, “fundamentaliste”, eventual si “fasciste”.

O intoarcere in timp, pentru a focaliza cateva idei-forta ale marelui teolog, ne poate trezi la viata.

Intre Dumitru Staniloae cel care scria in Gandirea si in Telegraful roman si Dumitru Staniloae din timpul regimului comunist exista o diferenta neta. Nu vorbim aici despre valoarea scrierilor dintr-o etapa si din cealalta a vietii sale, ci despre subiectele abordate si felul in care a facut-o.

Ortodoxie si Romanism (editura Consiliului Arhiepiscopiei Sibiu, 1939) reuneste texte publicate in Gandirea si Telegraful roman pe temele enuntate inca din titlu. Cartea a fost interzisa, arsa si scoasa din biblioteci de catre comunisti, dupa numai un deceniu. Ca aceasta carte a romanismului ortodox a fost prigonita sub regimul comunist-ateu, ne-o confirma prof. univ. Paul Caravia si academicianul Virgil Candea in lucrarea lor Gandirea interzisa. Scrieri cenzurate. Romania 1945 – 1989 (Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2000). Tot aici este mentionat un alt volum – apologetic si polemic – de scrieri interbelice ale Parintelui Staniloae care a fost pus la index de comunisti: Pozitia d-lui Lucian Blaga fata de Crestinism si Ortodoxie (Tipografia Arhidiecezana, Sibiu, 1942).

Piraterie editoriala

Si dupa decembrie 1989 scrierile mistice si nationalist-crestine ale Parintelui Staniloae au fost tinute sub obroc. Ortodoxie si Romanism a fost retiparita in conditii de... piraterie editoriala. De altfel, putini sunt editorii care ar risca sa se expuna reeditand cartile cu iz politic ale lui Dumitru Staniloae. Totusi, o scanteie de curaj romanesc a aparut la Asociatia Romanilor din Bucovina de Nord, in anul de gratie 1992. Aceasta organizatie a retiparit Ortodoxie si Romanism, insa intr-o editie-fantoma, fara pagina de garda, fara a indica editorul, anul etc.

Doar titlurile unor studii si articole din acest volum... prigonit sunt semnificative pentru ideile si cugetarile parintelui: “Ortodoxie si Natiune” (1935), “Scurta interpretare teologica a natiunii” (1934); “Crestinism si Natiune” (1934), “Ortodoxie si Romanism” (1936), “Ortodoxie si latinitate” (1939), “Nationalismul sub aspect moral” (1937), “Dumnezeu in istorie” (1938), “Cuvantul si mistica iubirii” (1938). Astfel de titluri, publicate astazi, i-ar atrage instantaneu statutul de paria in publicistica si in teologie. “Crainicismul” parintelui Staniloae este o realitate a gandirii sale teologice care nu poate fi tinuta la nesf6rsit sub tacere de “paznicii” ortodoxiei romanesti.

“Nu ne mantuim prin cultura ecumenica”

O “hermeneutica” a operei interbelice a parintelui Stanuiloae ar fi prea riscanta pentru noi, oamenii unei credinte crestine reduse la ritual (botezuri, nunti, parastase). Ne multumim cu reproducerea unor pasaje, care, pentru cei ce nu au la indemana volumul Ortodoxie si Romanism, poate constitui un indreptar al gandirii crestine in chestiuni legate de sentimentul national.

Exceptional ni se pare studiul “Nationalismul sub aspect moral”, in care Dumitru Staniloae face o necrutatoare critica ideilor si argumentelor exprimate intr-o disputa celebra in epoca, purtata de cativa teoreticieni ai nationalismului romanesc (Nae Ionescu, Radu Dragnea si Dragos Protopopescu). Replica lui Staniloae este actuala, in conditiile in care societatea romaneasca post-decembrista este contaminata (ireparabil?!) de neoprotestantismul puritan, potrivit caruia credinta, singura, fara fapte, te poate mantui.

“Adevarul este ca ne mantuim prin fapte (nu prin cultura ecumenica!). Iar faptele sunt cele pe care ni le determina locul, timpul in care traim si constitutia noastra naturala”.

“E necesara insa o distinctie. Nu faptele goale ne mantuiesc, ci intrucat sunt facute cu credinta (care, insa, fara fapte este moarta). Aceleasi fapte, fara credinta, sau impotriva credintei, n-au nici o valoare pentru mantuire, sau sunt chiar pagubitoare mantuirii”

“Ne mantuim muncind la plug, in fabrica, la masa de scris, ingrijind copii, slujind neamului si statului, silindu-ne sa ne cultivam mintea si sa ne intretinem viata. Insa, toate acestea facandu-le cu credinta. Savarsindu-le fara credinta, animalic (pur biologic!) sau diabolic, toate acestea ne pierd. Propriu-zis, nu ele ne mantuiesc, ci legatura cu Dumnezeu manifestata in ele”.

“(...) Exista deci si un nationalism prin care, practicandu-l cu credinta, nu ne pierdem mantuirea, chiar daca nu el propriu-zis ne mantuieste, ci credinta, spiritul crestin cu care il infuzam. Nationalismul in sine luat, nici nu mantuie, nici nu pierde. Dar in practica orice nationalism sau mantuie, sau pierde, dupa cum este strabatut de credinta crestina”.

Silviu Alupei