|
||||||||||||||||||||||||||
|
numarul 9, noiembrie 2003 |
||||||||||||||||||||||||||
|
conservatorul Traditia conservatoare (fragmente)
Ca bun conservator, inainte de a ma apuca sa azvirl in lume citeva noi idei despre conservatorism, m-am gindit sa-i mai descos putin pe maestri. Si poate chiar sa ma eclipsez in spatele lor. E, in general, o inflatie de voci neinformate de trecut, de acrobatii culturale si scremute si cu centura de siguranta, si cu plasa (pentru cititori), incit sint din ce in ce mai tentat de vocatia tacerii. Apoi ma gindesc la cit de multi au iesit «de sub pulpana Mantalei lui Gogol» si incep a alerga prin miristea literara ca sa prind si sa bag inapoi, sub poalele mantalei de sub care-au tisnit, toti demonii meschini ai literelor. Unul din «maestrii» primei fraze e Clinton Rossiter. Nascut la Philadelphia in 1917, nu e deci chiar atit de vechi si nici atit de barbos incit sa-l putem considera un «mare maestru». Indiferent de opinia noastra, insa, el a studiat la Cornell si Princeton, unde si-a dat doctoratul in stiinte politice si unde a si ramas profesor. A luat multe premii pentru numeroasele sale carti care, probabil, nu vor fi niciodata traduse in Romania, asa ca nu are rost sa le insir aici. Important este ca – in anii ’50-’60, cind a aparut cartea din care am selectat fragmentele de mai jos – unii conservatori americani mai tumultuosi, precum Wilmoore Kendall sau William Buckley, il considerau pe profesorul Rossiter un «moderat», apropiat de liberali. De aceea l-am si ales pe el pentru a inaugura galeria de portrete conservatoare anglo-americane ; pentru ca scriitura sa combina precizia intelectualului, cumintenia profesorului si lirismul calp al cercetasului (boy-scout.) Nu va alerta politia ideologica!
Mircea Platon
Conceptia conservatoare despre om
Consevatorii se avinta cu greu in speculatii politice. Dezgustul doar, si nu afectiunea, pentru un anumit mod de viata impinge pe cineva sa mediteze serios si staruitor la orinduirea in care traieste. Pentru un conservator, cea mai buna dintre lumile posibile e deja aici, el refuzind sa contempleze Utopia, si cu atit mai mult sa faca planuri pentru ea (...) Conservatorii au idei foarte clare asupra omului, asupra capacitatii sale de autoguvernare, relatiilor cu semenii, felului de viata pe care ar trebui sa-l duca si drepturile pe care ar fi indreptatit sa le pretinda. Aceste idei stau la baza intregii traditii conservatoare.
Omul, spune conservatorul, e un amestec de bine si de rau
Omul, spune conservatorul, e un amestec de bine si de rau, o mixtura de aristocratice excelente si degradante imperfectiuni. Nu e perfect; si nu e perfectibil. Daca e adecvat educat, plasat intr-un mediu favorabil si tinut sub supravegherea traditiei si autoritatii, s-ar putea sa-si dezvolte calitatile innascute: rationalitate, sociabilitate, perseverenta, decenta si dragoste de libertate. Niciodata, indiferent cum ar fi educat, socializat sau constrins, nu va scapa de celelalte caracteristici innascute: irationalitate, egoism, ticalosie, coruptibilitate. Natura umana e in mod esential imuabila, si din ea face parte un bogat zacamint de rautate. Desi unii conservatori isi afla sprijin pentru scepticismul lor in recente experimente psihologice, cei mai multi continua sa se bazeze pe invataturile religioase si pe studiul istoriei. Cei care sint crestini, si majoritatea conservatorilor sint, prefera sa atribue inclinarea spre comportament nedrept si irational adevaratei sale cauze: pacatului originar. Conservatorii sint deseori acuzati ca dau prea mare importanta rautatii si irationalitatii omului; caruia, in schimb, ii trec cu vederea insusirile bune, mai ales capacitatea sa de a judeca. Raspunsul conservatorilor e ca, desi constienti de potentele fiintei umane, nu pot sa nu opuna optimismului liberal sau socialist anumite triste realitati care nu sint mai putin adevarate din cauza ca privesc numai o jumatate a adevarului: ca raul exista independent esecurile sociale sau economice; ca trebuie sa cautam sursa nemultumirilor noastre mai degraba in defectele naturii umane decit in defectele ordinii sociale; si ca omul, departe de a fi maleabil, nu poate fi supus ameliorarii prin cultura decit treptat si doar pina la un punct. Conservatorul considera deci de datoria sa sa atraga atentia asupra a ceea ce John Adams numea “universala slabiciune si nevrednicie a naturii umane.” Aceasta conceptie despre om e salvata de cinismul grosolan de doua splendide credinte. Prima, ca omul e partas la eternitate. Are un suflet si e o entitate religioasa. Inclinatia sa catre pacat e combatuta, si prin harul lui Dumnezeu coplesita desi niciodata eradicata, de aspiratia sa catre bine. Din aceasta cauza, zice conservatorul, omul trebuie respectat, si recunoasterea slabiciunilor ingaduite de Cel de Sus firii omenesti nu face decit sa adinceasca acest respect. In al doilea rind, pentru a-l cita pe Burke, parintele tuturor conservatorilor: “Firea omeneasca e complicata.” Marturisirea eminentului psiholog Gardner Murphy, “Nu se cunosc prea multe despre om”, e aplaudata de conservatori, care completeaza: “Probabil ca nici nu se va sti vreodata prea mult.” Omul e o fiinta complexa si misterioasa si nici un manual de psihologie nu va putea vreodata sa rezolve enigma sau sa-i destrame complexitatile. Nici un adevar despre natura umana nu e mai important decit acesta: omul poate sa se guverneze singur, dar nu exista nici o garantie ca o va face; autoguvernarea e posibila dar e departe de a fi inevitabila. Omul are nevoie de tot ajutorul pe care-l poate capata de la educatie, religie, traditie si institutii daca vrea sa se bucure de un cit de mic succes in experimentele sale cu autoguvernarea. Trebuie sfatuit, incurajat, informat si verificat. Mai presus de orice, trebuie sa inteleaga ca intelepciunea comunitatii, ea insasi o imbinare de nenumarate experiente de viata partiale si imperfecte ca si a sa, e singura pe masura celor mai importante provocari ale vietii sociale. O clara enuntare a conditiilor in care omul e capabil sa se conduca pe sine si pe altii ar trebui sa fie prima conditie a oricarei constitutii.
Conservatorismul se opune categoric ambelor idei despre relatiile interumane general acceptate in societatea moderna: individualismul si egalitatea
Conservatorismul se opune categoric ambelor idei despre relatiile interumane general acceptate in societatea moderna: individualismul si egalitatea (...) Un om e egal oricarui altul intr-un singur sens: acela ca e o entitate fizica si spirituala pe care Dumnezeu si natura ne cer sa o consideram scop si nu mijloc. Din acest principiu de egalitate morala decurg citeva altele pe care conservatorismul modern le proclama mai elocvent in public decit in particular: egalitatea de oportunitate, adica dreptul fiecaruia de a-si folosi propriile talente; egalitatea in fata legii, adica dreptul la justitie in aceeasi termeni ca toti ceilalti; si egalitatea politica, sub forma votului universal. Mai departe de-atit conservatorul nu vrea sa mearga. Recunoscind infinita diversitate a oamenilor in ceea ce priveste talentul, gustul, infatisarea, inteligenta si virtutile, el recunoaste cu sinceritate si faptul ca aceasta diversitate e si verticala, nu numai orizontala. Oamenii sint cumplit de inegali – si, mai mult, nici nu pot fi adusi la aceeasi statura - in tot ceea ce priveste mintea, trupul si sufletul. Orice societate buna e intemeiata pe acest mare adevar. Ordinea sociala ar trebui organizata in asa fel incit sa se poata folosi ineradicabilele distinctii naturale dintre oameni. Cind exista mai multe clase sociale bine delimitate intre ele, majoritatea oamenilor isi gasesc devreme nivelul corespunzator si ramin acolo tot restul vietii, fara frustrari de vreme ce egalitatea de oportunitate mentine deschisa posibilitatea ascensiunii sau declinului. In acelasi timp, ordinea sociala urmareste sa netezeasca diferentele care nu sint naturale. Recunoaste inevitabilitatea si chiar necesitatea ordinelor si claselor, dar insista ca toate privilegiile, rangurile si alte semne vizibile ale inegalitatii sa fie cit mai functionale posibil. Sigur ca un conservator e mai inclinat decit altii sa considere distinctiile artificiale drept naturale.
Caracteristica societatii conservatoare e mai degraba echitatea decit egalitatea
Caracteristica societatii conservatoare e mai degraba echitatea decit egalitatea; reconcilierea claselor mai degraba decit abolirea lor. Pus sa aleaga intre libertate si egaliate, conservatorul va alege nedezmintit libertatea. Pentru ca, de fapt, superioritatea libertatii asupra egalitatii sta la baza traditiei conservatoare. Chiar daca gindirea conservatoare, sub presiunea democratiei moderne, s-a indepartat oarecum de Burke si de Adams, un lucru a raman neclintit: credinta in nevoia unei aristocratii care sa conduca si sa slujeasca in acelasi timp. Dupa cum scria Gertrude Himmelfarb: “Daca exista vreun test, vreun punct doctrinar, care poate distinge conservatorismul de liberalism, acesta e respectul fata de aristocratie si fata de institutiile aristocratice. Intreaga doctrina liberala repudiaza idea unei aristocratii constituite ca atare; intreaga doctrina conservatoare o afirma.” Chiar daca nu mai da bine sa folosesti cuvintul aristocratie in dezbaterea politica, si chiar daca nimeni nu mai poate spera sa vada o aristocratie asa cum era ea acum doua sute de ani, conservatorul e puternic motivat de dorinta de a gasi oamenii cei mai buni si de a-i plasa in pozitii de autoritate.
Conservatorul e puternic motivat de dorinta de a gasi oamenii cei mai buni si de a-i plasa in pozitii de autoritate
El continua sa afirme binefacerile aduse de o aristocratie a talentului si virtutii, una care e educata pentru servicii speciale si care deci merita toata consideratia. El continua sa creada ca trebuie mai mult de o generatie pentru a sculpta adevaratul aristocrat. Lumea fiind asa cum o vedem astazi, conservatorul isi petrece mult timp la amvon, predicindu-le semenilor traiul cu frica de Dumnezeu, cinstit si sobru. Si nu face asta bucuros, pentru ca e prin firea sa un Puritan, ci pentru ca vremurile par a-l fi lasat drept singurul “atlet moral.” Omul, afirma conservatorul, e pecetluit cu pacat si patimi, dar e binecuvintat si cu aspiratii mai inalte. Chiar daca natura umana in general nu poate fi mult ameliorata, fiecare om e dator sa-si controleze impulsurile salbatice si egoiste. E dator fata de sine, semeni si Dumnezeu sa se lepede de vicii, sa cultive virtutea si sa se lase calauzit de ceea ce Lincoln numea “ingerii nostri cei mai buni.” Numai astfel, prin lupta morala a multor oameni, se poate asigura un guvern liber si matur si o societate stabila. Ce virtuti trebuie cultivate? Conservatorul din donjon, cel de pe ogor, de la bursa sau din parlament au raspunsuri diferite la aceasta intrebare, dar toti sint de acord cu acest catalog de elementare virtuti: intelepciune, justitie, cumpatare si curaj; harnicie, frugalitate, credinta, cinste; echilibru, ascultare, compasiune si bune-maniere. Un om bun e pasnic dar nu resemnat si e conservator prin traditie si libera alegere nu din trindavie si lasitate.
El stie ca datoria trece inaintea placerii, sacrificiul de sine inaintea satisfacerii dorintelor
El stie ca datoria trece inaintea placerii, sacrificiul de sine inaintea satisfacerii dorintelor. Constient ca in viata e mai important sa-ti faci datoria decit sa faci numai ceea ce-ti place, e bucuros cind isi face slujba bine, oricare ar fi ea. E alert in identificarea si combaterea viciilor care trebuie combatute: ignoranta, nedreptatea, lacomia si lasitatea; lenea, desfrinarea, egoismul si necinstea; invidia, neascultarea, violenta si mojicia. Conservatorul cunoaste mai largile implicatii ale propriei virtuti: autoguvernarea e pentru oameni liberi; cei care vor sa fie liberi trebuie sa fie virtuosi. (...) Am patruns deja prea adinc intr-o minde care uraste sa fie analizata; am fost prea ideologici cu un crez care nu are nimic de a face cu ideologiile. E ceva misterios, o presimtire de lucruri nevazute si deci neformulate, in conservatorism. E un intreg mult mai mare decit suma partilor sale; e o licoare a carei aroma nu transpare din lista de ingrediente. De aceea il rog pe cititor ca, dupa ce s-a uitat la aceste ingrediente, sa le arunce inapoi intr-o oala numita “pace” si sa le amestece incetisor cu o lingura numita “respect”. Iata deci, cu toata valoarea ei relativa, lista celor “douazeci si una de componente” ale traditiei conservatoare:
Clinton Rossiter |
||||||||||||||||||||||||||
