În cautarea unei identităţi pentru Europa

O Constituţie Europeană a fost deja redactată şi se află în fază de ratificare din partea statelor membre. Excepţie fac Franţa şi Olanda, care, pînă acum, au respins-o. Vom încerca să înţelegem şi de ce aceste state au procedat la aceasta măsură. Deocamdată, ne interesează să observăm un aspect esenţial, care, de fapt, ne scapă uneori printre degete: şi anume, dacă există un "om european". Adică, dacă se poate identifica un "spirit al Europei", ca element constitutiv, creator de ethos.

Unii au fost de parere că ar trebui mai întîi să cream "noul om european", ca să putem vorbi de un "nou spirit european". Dar cum s-ar putea crea ceva "nou", dacă ignorăm ceea ce este, şi care nu este deloc "vechi", în sensul de perimat sau depăşit, ci este însuşi fundamentul Europei, înţeleasă în spiritul său, cu structurile sale culturale şi duhovniceşti? Ştim că niciodată o lege n-a creat comunitatea, ci aceasta din urmă a creat-o pe prima şi a validat-o. Tratatele eventual exprimă comunitatea. Nu Constituţia creează Europa, ci comunitatea Vechiului Continent creează ceea ce ar trebui să fie Constituţia Europeană.

Constituţia trebuie să se raporteze la un subiect, care să aibă o unitate spirituală de fond, dincolo de orice diversitate. Dacă ea urmăreşte doar interesele economice şi politice, riscă să rămînă un artificiu, care să nu servească la nimic altceva decît la eventuale conflicte în viitor.

Pentru a răspunde la aceste probleme, ar trebui să ne punem cîteva întrebări de maximă importanţă:

1. Ce a fost Europa?;
2. Există un « om european », ca subiect cultural şi spiritual al Constituţiei pe care ne-o dorim?;
3. Care noi aspecte le presupune adăugarea altor state, unele atît de diferite din punct de vedere cultural şi religios?;
4. Nu cumva Europa riscă să devină un fel de "mozaic", alcătuit din elemente juxtapuse la întîmplare, fără un liant care să-i dea o unitate profundă?

Desigur, nu e uşor să răspundem la aceste întrebări înainte de a face cîteva observaţii preliminare.

Înainte de toate, nu putem vorbi de Europa, fără să avem o minimă idee despre ceea ce reprezintă ea din punct de vedere cultural şi spiritual. Nu putem construi o Europă cu o identitate proprie, ignorînd în acelaşi timp identitatea pe care ea şi-a construit-o de-a lungul secolelor. Ar însemna să construim casa noastră comună pe nisipuri mişcătoare. Nu cred că am putea construi Europa fără să avem clară mai întîi "ideea de Europa", adică ceea ce reprezintă ea, care-i este propria identitate, pentru ca mai apoi să identificăm caracteristicile aşa-zis-ului "om european".

Avea dreptate Platon cînd afirma că statul nu este altceva decît imaginea mărită a sufletului omului. Personalitatea unui stat este caracterizată de calităţile cetăţenilor care-l compun. Aceştia din urmă creează legile după care statul se conduce şi tot ei suportă consecinţele legilor pe care le votează. Dacă o societate e coruptă, legile vor fi pe măsură. Aşadar, nu vom putea construi o Europă unită şi autentică, dacă ignorăm cetăţenii care o constituie, sufletul comunităţilor care participă. Trebuie, în mod necesar, să plecam de la sufletul omului, pentru a construi statul, iar mai departe, Europa. Aceasta nu poate fi casa noastră, dacă noi nu ne simţim europeni, dacă spiritul nostru nu se exprimă în Constituţia după care Europa se conduce. Altfel, cine va locui în ea?

Ca să înţelegem ce a fost Europa, ce este şi cum va trebui să fie, ar trebui să ne întrebăm: "Cum a ajuns Europa să fie ceea ce este?" Pentru a răspunde, ar trebui, în primul rînd, să identificăm "spiritul european".

La o privire atentă, ne vom da seama cu uşurinţă că Europa a fost dintotdeauna:

1. O realitate "meta-geografică", avînd deci graniţe nedefinite şi flexibile;
2. O realitate "meta-politică". O excepţie o reprezintă Imperiul Roman, dar şi aici distincţiile care se impun sînt prin ele însele limitative;
3. O realitate prevalent "spirituală" şi "culturală". Fără aceste elemente, nici nu putem vorbi de o identitate a Europei.

Noi preferăm să vorbim despre Europa doar ( sau prevalent) în sens politic şi economic. Au fost desfiinţate graniţele dintre statele componente, există o (fragilă, e drept) unitate monetară, se tinde spre realizarea unei armate comune, se încearcă o uniformizare legislativă (uneori cu efecte foarte discutabile), se fac eforturi în vederea unităţii de orientare politică etc. Se pare însă că ignorăm să răspundem la întrebarea: ce este cu adevărat şi din ce a luat naştere Europa? Vorbim de unificarea Europei, dar sîntem siguri că ea reprezintă ceva ce poate fi unit? Avem de-a face cu o realitate geografică, politică, economică, sau cu ceva mai mult? Dacă vrem să răspundem la aceste întrebări, ar trebui să înţelegem că Europa are nişte baze culturale şi spirituale care o definesc. Dacă nu-i definim personalitatea pe care şi-a constituit-o de-a lungul a peste două milenii, riscăm să trăim într-un fel de "confederaţie" artificial constituită, ameninţată continuu de conflicte inerente şi deci de dezmembrare. Iar preţurile s-ar putea să fie destul de mari.

Cred că, pentru a defini "spiritul Europei", ar trebui să tinem cont de principalele rădăcini din care ea s-a născut:

1. În ordine istorică, primul este cultura greacă şi greco-romană;
2. În al doilea rînd, este duhul Evangheliei lui Hristos;
3. Apoi, revoluţia tecnico-ştiinţifică, aceea care a marcat profund ultimele secole şi este în curs de desfăşurare, cu viteze greu de ţinut sub control.

În afară de acestea, sînt şi alte elemente, de diverse tipuri şi efecte, asupra cărora nu ne vom opri acum. Credem însă că nu putem ignora rădăcinile din care Europa s-a născut, dacă nu vrem să aducem pe lume un "avorton", cum s-a exprimat careva.

Actualele discuţii pe marginea menţionării numelui lui Dumnezeu în textul Constituţiei şi a recunoaşterii rădăcinilor creştine ale culturii europene indică o gravă carenţă în mintea celor care cred că pot construi o "altă Europă" decît cea care s-a născut deja, avînd propria identitate. Nu noi am generat Europa, ci ne-am născut în ea. Şi avem datoria să-i dăm o Constituţie care să o reprezinte, în spiritul său, şi, în acelaşi timp, să ne reprezinte, să ne exprime, să o simţim că "a noastră". Iar cetăţenii Europei să se simtă acasă la ei.

Arhim. Iuvenalie Ionaşcu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!