La mulţi ani, Părinte!

Pe 23 noiembrie, Părintele Gheorghe Calciu împlineşte 80 de ani. Membrii asociaţiei Romfest XXI – al cărei preşedinte de onoare este – şi colaboratorii revistei ROST îi urează cu drag "La mulţi ani!". Să ne trăiţi părinte şi să ne fiţi alături cît mai multă vreme de-acum încolo!

Pr. Gh. Calciu s-a născut pe 23 noiembrie 1925, la Mahmudia – Tulcea. Intrat în lupta naţională de pe băncile liceului, a fost deţinut politic timp de 21 de ani în temniţele comuniste. Este fondator al Romfest - Întrunirea Românilor de Pretutindeni, preşedinte al Consiliului Inernaţional Romfest şi autor al volumelor: Şapte cuvinte către tineri (Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996), Christ is calling you. A course in catacomb pastorship (St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina/ California, 1997), Rugăciune şi lumină mistică. Eseuri şi meditaţii religioase (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998), Războiul întru cuvânt (Ed. Nemira, Bucureşti, 2001), Homo americanus. O radiografie ortodoxă (Ed. Christiana, Bucureşti, 2002).

Părintele Gheorghe Calciu se raportează, în toate demersurile sale de angajament public, cu precădere la tineri. Mesajul său creştin este indisolubil legat de mesajul naţional, în duhul cel mai pur al tradiţiei ortodoxe.

Cu ce zestre intrăm în Europa?

Conferinţa "Ortodoxia în Europa", organizată, pe 10 octombrie, de RomfestXXI la Colegiul "Andrei Şaguna" din Braşov, a fost susţinută de Părintele Doctor Cornel Toma şi de scriitorul Răzvan Codrescu. Ne-am străduit să captăm atenţia publicului braşovean, dar şi a clericilor. Am vrut ca această conferinţă să fie un "motiv" şi un loc de întîlnire între "popor" şi reprezentanţii Bisericii, altul decît Biserica. Cuvîntările celor doi invitaţi au plăcut, mai ales că au fost pe o temă de strictă actualitate. Una întrebările esenţiale desprinse din conferinţă este: Cum şi cu ce zestre intrăm în Europa? Înainte de a răspunde trebuie să ne recunoaştem şi să ne apreciem propriile valori. Redăm în continuare fragmente din expunerile conferenţiarilor.

Moştenire mare, prost chivernisită

Răzvan Codrescu: "Lumea ortodoxă are o problemă gravă: sîntem depozitarii unei moşteniri unice, dar prost chivernisite. Din păcate, invocăm Tradiţia, dar ne ridicăm rareori la înălţimea ei (...). În particular, iată cazul părintelui Stăniloae, fără îndoială cel mai mare teolog român. Nu există, probabil, în nici o ţară din lume, o personalitate de talia părintelui Stăniloae atît de puţin cercetată la ea acasă. Părintele Stăniloae s-a transformat într-o realitate oarecum transcendentă şi bună de invocat. (…) Părintele Stăniloae a fost preocupat să concretizeze în publicistica sa curentă şi în viaţa de toate zilele, marile adevăruri fondatoare ale Ortodoxiei. Extrage din Ortodoxie aici o întreagă teologie a socialului şi a naţionalului, aspecte ale gîndirii părintelui Stăniloae care astăzi sînt îndeobşte trecute cu vederea din raţiuni oarecum ideologice. (…) Constatăm cu amărăciune că este în curs de edificare o nouă gîndire unică asemănătoare cu gîndirea unică «veche» (comunistă n.n). Aceasta nu suportă ideea de Dumnezeu, de tradiţie …(…) Se pune problema integrării noastre europene. Un fel de integrare cu orice preţ, care a devenit, nu realitate, ci dogmă ideolgică. (…) Sîntem europeni prin tradiţia noastră, sîntem organic europeni şi părintele Stăniloae sublinia foarte bine acest lucru, că Ortodoxia românească are această dimensiune a latinităţii, această întîlnire unică şi fericită între spiritul răsăritean şi spiritul apusean. Tocmai acest lucru nu am ştiut să-l chivernisim şi din cauza aceasta Europa face abstracţie de noi. (…) Ne complacem într-o ficţiune şi nu sîntem în stare să ieşim în lume cu adevărata noastră înzestrare şi să convingem că sîntem înzestraţi. (…) Trebuie să convingem lumea, şi Ortodoxia românească trebuie să convingă prin faptele ei. Bineînţeles că nu de una singură, ci în conjuncţie permanentă cu toate resursele interne ale lumii româneşti: cu politica, cultura românească, cu tot ceea ce poate da România ca entitate naţională unei Europe care încă mai poate fi concepută ca unitate în diversitate".

România ortodoxă - punte între Occident şi Orient

Preot Doctor Cornel Toma: "Se spune în mod eronat că teologia părintelui Stăniloae este o teologie de mare profunzime dar nu ar avea un impact social. Relaţia dintre persoană şi comuniune arată tocmai acest model de societate de tip personalist şi comunitar, care este fundamentală pentru existenţa noastră. Relaţia dintre persoană şi comuniune este, oarecum, un ideal împlinit în creştinism prin teologia părintelui Stăniloae. Părintele Dumitru Stăniloae este un eveniment, fiind considerat de majoritatea teologilor ortodocşi cel mai mare teolog al secolului trecut. Este un geniu teologic datorită faptului că a reuşit în special să aducă teologia în albia Sfinţilor Părinţi, dar şi pentru faptul că a reuşit să conlucreze şi să răspundă tuturor provocărilor şi tuturor aspiraţiilor din timpul lui. În Dogmatica lui spunea că «dogmele ortodoxe nu sînt adevăruri fixe, imobile, ci sînt adevăruri eterne care au menirea să răspundă tuturor năzuinţelor şi aspiraţiilor umane». De asemenea, în cartea Iisus Hristos sau restaurarea omului spunea că «în centrul existenţei umane stă Hristos ca arhetip al persoanei şi comuniunii şi în Hristos putem să găsim răspunsurile, soluţiile la toate problemele existenţiale». Părintele Stăniloae poate să reprezinte astăzi cel mai bine cultura şi teologia românească ortodoxă. De altfel, a şi lansat un concept nou în teologia modernă, acela de «Ortodoxie latină». Pînă la părintele Stăniloae Ortodoxia era cunoscută în Occident sub forma tradiţiei elene, sau a tradiţiei slave. Părintele Stăniloae arată că există şi ortodoxia latină fondată şi exprimată de poporul român, pentru că noi ca români, deşi aparţinem latinilor, din punct de vedere al credinţei sîntem în comuniune cu răsăritenii. De aceea, România, din punct de vedere al strategiei europene este un pod, un liant între Orient şi Occident".

Vize pentru fraţii basarabeni

De la 1 ianuarie 2007, ca pe vremea comunismului, între românii de dincoace şi cei de dincolo de Prut se vor întări graniţele. Deja, la această oră, pentru a intra în România dinspre Republica Moldova, basarabenii au nevoie de o anumită sumă de bani sau de invitaţie din partea unor români de aici. De la 1 ianuarie 2007, însă, nu vor mai putea păşi în patria-mamă decît dacă vor avea viză pe paşaport. Vestea a fost dată chiar de miniştri de externe ai celor două state româneşti, M.R. Ungureanu şi Vasile Tarlev. Ei argumentat măsură prin faptul că UE cere României să-şi securizeze frontierele. Deocamdată Chişinăul nu intenţionează să pună vize pentru românii din dincoace de Prut.

Mănăstire deschisă pentru sinistraţi

Părintele Pahomie, duhovnicul schitului de maici "Acoperămîntul Maicii Domnului" din Helegiu – Bacău, le oferă un adăpost credincioşilor care au rămas fără gospodării din pricina inundaţiilor. Părintele se căzneşte de mai multă vreme să organizeze un cămin pentru persoanele nevoiaşe. I-ar prinde bine o mînă de ajutor. Schitul are cîteva chilii şi o mică fermă. "Îi aştept aici pe sinistraţii, bărbaţi şi femei, din judeţul Bacău dar şi din alte judeţe, care vor să se apropie mai mult de Dumnezeu. Masa şi casa şi-o vor cîştiga, aşa cum facem şi noi, călugării, prin muncă", ne-a spus Pr. Pahomie.

Sfînta Parascheva

Şi în acest an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, alăturată kitsch-ului numit "Zilele Iaşilor", a umplut pînă la refuz străzile capitalei Moldovei. Cea mai amplă manifestare anuală creştin-ortodoxă din România a adus sute de mii de pelerini la moaştele ocrotitoarei întregii Moldove. Sărbătorile Iaşilor au durat şapte zile, încadrîndu-se în registrul obişnuit. Adică, pe lîngă evlavia specifică momentului, aceleaşi obiceiuri proaste: furturi, beţie şi violenţă. Poate ceva mai multe tone de gunoaie decît în trecut. Aceasta se întîmplă datorită faptului că Primăria, care nu scapă ocazia de a-şi face reclamă cu astfel de prilejuri, transformă hramul, prin zilele oraşului, într-o serbare populară - cîmpenească, dar mutată pe beton. Cucernicia şi răbdarea pelerinilor, amestecate cu chiotele beţivilor consumatori de mici pipăraţi (inclusiv ca preţ), cu fumul frigăruilor, mizeria de nedescris de pe bulevardele principale şi permanenta grijă de a te feri de hoţi a lăsat în urmă un gust amar, iar nu un sentiment de pioşenie şi reculegere.

"Dilema Veche" şi "România Literară", la acelaşi patron

Mircea Dinescu şi Dinu Patriciu au anunţat că au fondat un nou trust de presă, Satyricon, din care vor face parte publicaţiile patronate pînă acum de primul, "Dilema veche", "Plai cu Boi" (şi-a încetat demult apariţia) şi "Aspirina Săracului" (un soi de "Academia Caţavencu" în criză de inspiraţie), dar vor prelua şi "România Literară".

Dinescu şi Patriciu vor deţine cîte 50% din grupul de presă. Ei anunţat că nu vor da pe nimeni afară, ci, dipotrivă, vor mai angaja oameni pentru editarea unor suplimente şi a unei noi reviste: "Rrom sărac, rrom bogat". Acum, nu prea vedem rostul pentru care să faci o revistă despre ţigani în registru telenovelistic, dar oamenii îşi cheltuie banii cum vor. Poate speră la vreo contribuţie din fonduri europene la bugetul trustului. Dincolo de asta, este clar că, dacă pînă şi reviste de calibrul "Dilemei" sau a "României Literare" au nevoie de noi susţinători financiari, nu sînt prea mulţi iubitori de presă culturală în ţara asta.

A început bătălia ecumenişti – conservatori pentru Patriarhie

ÎPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul de Alba Iulia, şi PS Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului, au fost desemnaţi de Sf. Sinod drept candidaţi pentru scaunul de mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului şi arhiepiscop al Sibiului, rămas vacant după ce IPS Antonie Plămădeală a trecut cele veşnice, la finele lunii august. Noul mitropolit va fi ales, pe 3 noiembrie, de un colegiu electoral, convocat de Patriarhul Teoctist şi format din 156 de membri. Din cursă a fost eliminat fără menajamente cel mai bun candidat: ÎPS Serafim Joantă, Mitropolitul românilor din Germania şi Europa Centrală. Cunoscut ca un rugător de mare rîvnă, cult, fără legături cu fost Securitate, cu masoneria sau cu mediul politic de la noi, ÎPS Serafim nu şi-a găsit destui susţinători. El a fost sacrificat pînă şi de tradiţionaliştii din Sinod, care altminteri îl plac, pentru că nu voiau ca, la o adică, să se împartă voturile între ÎPS Serafim şi ÎPS Andrei, oferindu-i victoria PS Laurenţiu. Miza este mare: nu numai Mitropolia Ardealului, ci şi scaunul patriarhal. Tabăra care îşi va impune candidatul în fruntea Ardealului are şanse mari să obţină şi Patriarhia, cînd va veni vremea ca Prea Fericitul Teoctist să treacă la cele veşnice. PS Laurenţiu este unul dintre cei care promovează ecumenismul şi a fost propus de un alt ecumenist convins, ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, dar este susţinut şi de ÎPS Daniel al Moldovei, ecumenist cu state vechi. ÎPS Andrei are susţinerea conservatorilor din BOR, fiind propus de ÎPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului.

Imediat după anunţarea candidaţilor au şi început atacurile sub centură. În "România Liberă" din 29 octombrie, ÎPS Andrei a fost atacat virulent de neobositul vrăjmaş al Ortodoxiei I. Zubaşcu. Arhiepiscopul este acuzat de colaborare cu Securitatea. E adevărat că ÎPS Andrei a semnat cîndva, sub presiune, un angajament cu Securitatea, dar n-a turnat pe nimeni; notele sale informative sînt inofensive şi au fost scrise doar sub forţa ameninţării. Vom demonstra asta cu documente, într-un număr viitor al ROST.

Pe de altă parte, în "Averea" din aceeaşi zi a apărut un articol despre masonii din Biserică, între care ar fi şi ÎPS Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei. Autorul, Carol Hîrşan pe numele său, vrea să ne convingă de inactualitatea şi inadecvarea poziţiei antimasonice a BOR, adoptată în 1937 şi niciodată revizuită. Într-o beţie de cuvinte, ni se spune că masoneria şi Biserica merg mînă în mînă în mod natural din vremuri imemoriale, că masoneria este o organizaţie de lobby şi atît – cu nimic anticreştin sau dăunător în ea –, că numeroşi ierarhi ortodocşi sînt masoni, chiar dacă nu recunosc, şi că ăsta e un lucru bun. Unde-am mai auzit noi asta? Iaca la PS Ioachim Băcăuanul, Episcopul Vicar al Romanului, fidel al ÎPS Daniel şi, desigur, membru de vază al taberei ecumeniste din BOR.

Cele două ieşiri în presă sînt, de fapt, primele lovituri vizibile ale ecumeniştilor (cărora le-am putea spune foarte bine sincretişti, ca să risipim confuzia). Cu una au vrut să surpe credibilitatea candidatului conservator, cu cealaltă - să preîntîmpine ofensiva conservatorilor, bagatelizînd un subiect foarte sensibil cu care ar fi putut fi atacaţi. Probabil că vor urma şi alte lovituri pînă în ziua alegerilor. Dumnezeu va îngădui ceea ce merităm.

Un conservator eurosceptic la conducerea Poloniei

Lech Kacinski, zis "Incoruptibilul", fost primar al Varşoviei, a cîştigat alegerile pentru preşedinţia Poloniei. Fratele geamăn al şefului Partidului naţionalist-catolic "Lege şi Justiţie" nu crede în valorile liberalismului, nu doreşte trecerea rapidă la euro, nu-i suportă pe homosexuali şi se declară nemilos faţă de corupţi. Lech Kacinski a fost ministru al Justiţiei şi presedinte al Curţii de Conturi, avînd cu o reputaţie de dur.

După toate probabilităţile, noul preşedinte va aduce schimbări majore în politica Poloniei, care vor avea efecte inclusiv asupra rolului jucat de ţara sa în UE.

Noul preşedinte vrea impozite mai mari pentru bogaţi şi scutiri de taxe numai pentru familiile care, în buna tradiţie creştină, au mulţi copii.

Kacinski a anunţat că o problemă ce implică renunţarea la o parte din suveranitatea naţională, precum adoptarea euro, nu poate fi soluţionată decît prin referendum, programat cel mai devreme în 2010. El vrea ca Polonia să fie cît mai vizibilă în politica internaţională şi a făcut adesea apel în campanie la mîndria naţională.

Părerile sale ferme, legate de nerecunoaşterea "drepturilor homosexualilor", menţinerea unor reglementări stricte privind avorturile şi reîntronarea valorilor creştine în societate, ar fi putut duce la pierderea alegerilor în oricare altă ţară europeană, nu şi în Polonia – apreciază analiştii politici.

O nouă provocare a extremiştilor maghiari

Continuă provocările unor extremişti unguri de la vîrful autorităţilor locale din judeţul Covasna. În momentul impunerii unui prefect maghiar în acest judeţ, am avertizat că vor creşte tensiunile interetnice pe fondul unor abuzuri ale autorităţilor. Guvernul n-a luat în seamă protestul mai multor organizaţii civice şi politice, între care şi Romfest XXI. Iar acum, guvernul poate constata că am avut dreptate. De pildă, pe sediul Consiliului Judeţean Covasna a fost pusă stema fostului judeţ Trei Scaune din timpul imperiului austro-ungar. Forumul Civic al Românilor din Covasna şi Hargita a protestat energic, alături de alte asociaţii şi fundaţii. Dar degeaba. Guvernul tac, liberalo-democraţii nu vor să-i supere pe udemerişti.

Istoria care plînge şi speră

Casa Românească din Paris a găzduit pe 22 octombrie 2005 o manifestare dedicată luptătorului anticomunist Ion Gavrilă-Ogoranu care trăieşte la Alba Iulia.

Autor al unei tetralogii memorialistice zguduitoare, Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc, Ion Gavrilă-Ogoranu (acum în vîrstă de 83 de ani), crede că "este o datorie a noastră să informăm opinia publică mondială despre rezistenţa armată anticomunistă din România". "Sînt adeptul istorie vii, care plînge şi care speră", a mărturisit bădia Gavrilă. Printre participanţi au fost Marie Joelle Dessere, o susţinătoare a demersurilor de recuperare a memoriei anticomuniste din România şi istoricul francez Stephan Courtois, autor al volumului Cartea Neagră a comunismului, tradusă în 27 de limbi. Organizatorul acestor întîlniri a fost tînărul Robert Adam, doctorand în ştiinţe politice la Paris.

Mircea Eliade, aşa cum a fost

La librăria "N. Steinhardt - Humanitas", spre sfîrşitul lunii octombrie, a fost lansată cartea, în două volume, Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade de Mac Linscott Ricketts (Ed. Criterion Publishing). Americanul, fost doctorand al lui Eliade pe cînd acesta era profesor la Universitatea din Chicago, a alcătuit poate cea mai bună monografie despre savantul român.

Ediţia princeps a cărţii, în limba engleză, a apărut în 1988, la Columbia University Press. "Este o cercetare obiectivă a operei şi vieţii lui Mircea Eliade", a precizat editorul Gabriel Stănescu.

A murit maestrul Ion Irimescu

Ajuns în pragul venerabile vîrste de 103 ani, sculptorul Ion Irimescu a trecut la cele veşnice, pe 27 octombrie, în casa sa din Fălticeni.

Ion Irimescu era membru de onoare al Academiei Române, a primit numeroase premii şi distincţii în ţară şi în străinătate, printre care Premiul pentru excelenţă în cultura română.

"Sculptorul de suflete", cum era supranumit, Ion Irimescu s-a născut la 27 februarie 1903, în satul Preuţeşti, aproape de Fălticeni, judeţul Suceava. A urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1924-1928), sub îndrumarea marelui sculptor Dimitrie Paciurea. Bursier al statului român, şi-a continuat studiile în Franţa, la Fontenay-aux-Roses (1930-1932). După întoarcerea în ţară, a fost profesor de desen la licee din mai multe oraşe din ţară (1933-1940) şi, apoi, profesor de sculptură la academiile de Arte Frumoase din Iaşi, Cluj şi la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti (din 1964 pînă la pensionare), aici devenind şef al Catedrei de Sculptură. Între anii 1978-1989 a fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici.

A expus pentru prima oară în anul 1928, la Salonul Naţional de Pictură şi Sculptură de la Bucureşti, apoi a fost prezent cu expoziţii personale - foarte puţine la număr – şi colective în mai multe capitale ale lumii (Paris, Moscova, Belgrad, Budapesta, Istanbul, Varşovia, Roma, Praga, Oslo, Tokyo etc.). A mai realizat şi pictura interioară a Bisericii din Oprişenii Fălticenilor.

În anul 2003 au fost organizate numeroase manifestări în cadrul Programului Naţional "Centenar Ion Irimescu – 2003", seria acestora debutînd cu o şedinţă omagială la Academia Română, pe 27 februarie, şi cu o adunare festivă la Fălticeni, pe 28 februarie.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!