Cât ne costa idealul reîntregirii?

Un cotidian românesc a pornit o dezbatere privind costurile unirii României cu Republica Moldova si, functie de evaluarea la care s-ar fi ajuns, a pus întrebarea: ne putem permite sa platim pretul - financiar, de aceasta data - al unificarii?

Tema e cel putin bizara, daca ne gândim la faptul ca într-o astfel de initiativa politica, românii de peste Prut nu ar participa pe post de asistati care sa astepte cu bratele încrucisate sa le vina de la Bucuresti bani, haine si pachete cu mâncare, ci s-ar constitui într-o parte activa a dezvoltarii tarii. Totusi, modul în care este pusa problema vine dintr-o anumita mentalitate care, din pacate, s-a manifestat si în perioada interbelica pe când Basarabia era tratata ca un teritoriu alipit, acolo unde mai degraba erau surghiuniti cei indezirabili decât se manifesta preocuparea pentru îmbunatatirea starii materiale si culturale a locuitorilor.

Înainte de a vedea cât ne costa unirea celor doua tinuturi românesti, se pune problema vointei politice. Putem accepta faptul ca aceasta unitate politica este, în prezent, dificil de realizat. Dar idealul reîntregirii trebuie sa ramâna o aspiratie profunda a spiritului românesc.

Raporturile noastre cu Republica Moldova trebuie sa aiba la baza aspiratia catre unitatea nationala. Mai devreme sau mai târziu, cele doua state, cu o limba comuna si cu aceeasi traditie, se vor reuni. Daca în anul 1859 doua mici principate s-au unit, împotriva atâtor obstacole, aceasta demonstreaza ca nimic nu se poate împotrivi aspiratiei firesti catre unitate nationala, acolo unde ea se manifesta. Generatiile viitoare nu vor putea întelege cum ceea ce a fost posibil în 1859 nu a mai fost posibil în 1991, în conditii mult mai favorabile, când cele doua state erau independente, si nu trebuia - sau, mai degraba, n-ar fi trebuit – sa ceara voie nimanui, vointa celor doua Parlamente fiind suficienta pentru a încuviinta unirea.

Exista în clipa de fata numeroase obstacole, pornind de la dificultati legate de libera circulatie a persoanelor si a marfurilor, pâna la lipsa unor relatii economice stabile si diversificate. Pâna acum câtava vreme, aceste obstacole puteau fi înlaturate prin actiunea celor doua Guverne, al României si al Republicii Moldova. În prezent, din pacate sau din fericire, iminenta integrare a României în Uniunea Europeana ridica anumite obstacole în calea dezvoltarii relatiilor dintre cele doua tari, cu deosebire în ce priveste libera circulatie, fie ca e vorba de persoane, de marfuri sau de capitaluri. E ciudat ca apropierea noastra de piata comuna europeana trebuie facuta cu pretul îndepartarii de Republica Moldova, însa nu trebuie sa privim aceasta situatie ca pe o alegere irevocabila, ci trebuie sa regândim strategia reîntregirii în acest nou context, al integrarii.

În perioada scursa din 1990, autoritatile române au fost destul de indiferente fata de Basarabia. De parca indiferenta autoritatilor române nu era destula pedeapsa, iata ca si evolutia vietii politice din Republica Moldova este îngrijoratoare. Fortele comuniste si rusofone au recâstigat teren. În tara se vorbeste atât ruseste cât si româneste, daca nu chiar mai mult ruseste. Guvernul Moldovei cauta sa apropie tara cât mai mult de Rusia. Daca reprezentanta politica a României la Chisinau are în jur de cincisprezece functionari, angajatii reprezentantei Federatiei Ruse se numara cu sutele. Reprezentarea economica si culturala a Rusiei este coplesitoare în raport cu cea româneasca. În prezent, Moldova de peste Prut este practic colonizata, economic si cultural, de Rusia. Iar luptatorii pentru reîntregire de la Chisinau se îndreapta, din pacate, spre partidele de sorginte national-comunista, adica tocmai acele ideologii care, în decursul secolului XX, au contribuit la îndepartarea Basarabiei si Bucovinei de patria mama.

Granita peste Prut risca sa devina nu numai granita dintre doua parti ale aceluiasi trup, dar si granita dintre doua sisteme geo-strategice. Noi nu trebuie sa ne împacam cu aceasta situatie. Vietnamul s-a unificat, Germania s-a unificat. Într-o buna zi cele doua Corei se vor uni si ele. Nu se poate ca tocmai poporul român sa ramâna singurul popor despartit de o granita artificiala si, as spune, de propria neputinta.

În acest context, întrebarea cât ne costa este lipsita de relevanta. Costa mult, cu siguranta. În Moldova de dincolo de Prut trebuie facute lucruri care deja s-au facut în România, dar si multe lucruri care trebuie facute si în România si în Republica Moldova, cum ar fi, de pilda, dezvoltarea rurala, reformarea sistemului de pensii sau competitivitatea economica. Indiferent cât ne costa, o Românie mai mare, cu o piata mai larga, va fi o Românie mai puternica.

Si oricum, n-are rost sa ne întrebam cât ne-ar costa unirea cu Basarabia, câta vreme noi n-am putut raspunde, în anii 1990, nici la întrebarea cât costa modernizarea si integrarea României, asa cum e ea acum. Unii vor zice: mai bine ca n-am stiut. Dar la urma urmei, unirea e mai ales o problema patriotica si nu una financiara.

Varujan Vosganian

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!