Pe marginea unor propuneri ale lui Cristian Badilita

Ecumenicitate si ecumenism

În editia din 24 septembrie a cotidianului "Ziua", Cristian Badilita publica un articol intitulat "Primii trei pasi ai noului patriarh", articol în care cunoscutul publicist îi face trei recomandari Prea Fericitului Daniel. Le voi prezenta pe rând, dupa care voi îndrazni sa îmi exprim opinia vizavi de fiecare în parte.

Potrivit primei recomandari, Biserica Ortodoxa Româna trebuie sa repare o nedreptate ce dureaza de 18 ani : sa purceada de îndata la canonizarea martirilor ei care au pierit sub regimul de teroare comunista. Sunt întru totul de acord cu aceasta prima pozitie exprimata de Cristian Badilita.

Cea de-a doua cerinta, îmbracata în hainele sugestiei, este cam dubioasa. Badilita vrea ca noul patriarh sa impulsioneze "adoptarea si oficializarea unei versiuni românesti a Bibliei, care sa fie în acord cu Traditia..., versiune realizata de biblisti priceputi si responsabili". E evident ca aceasta este o lovitura care tinteste catre Înalt Prea Sfintia Sa Bartolomeu Anania si catre rodul trudei sale de mai bine de un deceniu, noua traducere româneasca a Sfintei Scripturi, aparuta în 2001. Daca luam în considerare si implicarea lui Cristian Badilita într-un proiect "rival", proiect de care nu uita de altfel sa-i reaminteasca noului patriarh, avem si mai multe motive sa ne aratam mefienti fata de onestitatea critica a autorului articolului din "Ziua". Instinctul, dar si lectura altor texte polemice ale lui Cristian Badilita, ma îndeamna deopotriva sa am mult mai multa încredere în ÎPS Bartolomeu, atât ca traducator, dar mai ales ca persoana. Însa, nu voi trece la apologia operei Înalt Prea Sfintiei Sale dintr-un simplu motiv: nu cunosc nici ebraica, nici greaca veche si, deci, n-as avea ce sa caut într-o polemica ce le revine, în mod natural, filologilor de profesie si numai lor.

Unde depisteaza Badilta prostul gust

Mai departe, Cristian Badilita îi pretinde noului patriarh nici mai mult nici mai putin decât sa purceada de îndata la "unificarea datei Pastilor BOR cu cea a bisericilor surori odata pentru totdeauna". "Vina pentru acest decalaj o purtam noi, ortodocsii. E jenant ca o Biserica unica, Biserica lui Isus Hristos (sic!) sa comemoreze aceeasi Înviere de doua ori pe an" – adauga autorul. Si subliniaza ca stabilirea datei Pastilor de catre Sinodul de la Niceea s-a facut cu intentii declarat "anti-iudaice", porniri care aparent nu sunt "doar periculoase, ci si de prost gust". Autorul încheie prin a ne aminti ca, la acest capitol, catolicii "au intrat în firescul lucrurilor de multa vreme", asigurându-ne, de asemenea, ca urmându-i pe "fratii" ( ghilimelele îmi apartin – Al. R.) catolici, "BOR nu va pierde nimic, nici prestigiul, cu atât mai putin mântuirea", dând în plus, "un exemplu de normalitate si celorlalte biserici ortodoxe".

Mai întâi o mica observatie: Cristian Badilita scrie Isus, cu un singur "I". Repet, nu cutez sa intru într-o disputa filologica. Ma limitez doar la a constata ca parintele Staniloaie scrie Iisus, si nu Isus, si, dupa cunostintele mele, asa face toata Biserica noastra, de la vladica la opinca.

În treacat, ma opresc si asupra felului în care preopinentul întelege conceptul de autoritate la nivel de Biserica. Badilita sustine ca nu doreste sa se "erijeze în Mafalda noului patriarhat al BOR" si ca recomandarile pe care le face reprezinta doar "smerita" (ghilimelele îmi apartin – Al. R.) "opinie a unui simplu crestin ortodox". În acelasi timp, Cristian Badilita nu se sinchiseste sa arunce expeditiv cu invective precum "periculos si de prost gust" asupra hotarârilor unui ditamai Sinod Ecumenic, la care au luat parte, printre altii, Sfinti Parinti precum Atanasie, Nicolae sau Spiridon. Nu e locul aici nici sa zabovesc asupra opiniilor "revizioniste" exprimate de Cristian Badilita cu privire la unii dintre acesti Sfinti Parinti, în cadrul altor scrieri ale sale. La o adica, daca "fratii catolici" au considerat ca fiind periculoasa si de prost gust ideea ca Duhul Sfânt purcede numai din Tatal – hotarâre dogmatica a Sinodului Ecumenic de la Constantinopol – de ce s-ar da înapoi Cristian Badilita de la a proceda asijderea cu o simpla rânduiala canonica stabilita de Sinodul de la Niceea?

Revenind, desi nu se vrea "Mafalda" publicistul nostru se autopropune într-o postura cel putin la fel de importanta, aceea de mediator între Prea Fericitul Daniel si turma pastorita de acesta din urma. Caci subliniaza ca pasii recomandati sunt, fara doar si poate, "în acord cu asteptarile poporului pe care-l pastoreste".

Ca simpla oaie cuvântatoare din turma Prea Fericitului Daniel, ma încumet sa-l rog pe stimabilul Badilita sa nu mai vorbeasca în numele meu si al altor crestini ortodocsi care, oricât i s-ar parea de neverosimil, nu îi împartasesc parerile. Erijarea unui ins în postura de trâmbitas al "nazuintelor poporului" nu este doar comica prin lipsa de moderatie a abordarii, ci mai si tradeaza reflexe din vremuri de trista amintire. Cu atât mai mult cu cât descifrarea "cererilor norodului" este urmata de medierea între popor si iubitul conducator.

Care frati, care Paste?

Dincolo de toate acestea ramâne frapant faptul ca Badilita îi recomanda noului patriarh nici mai mult nici mai putin decât ca BOR sa treaca la modificarea unilaterala a datei Pastilor. Dupa cum bine stim, Prea Fericitul Daniel nu este Papa al Ortodoxiei si, drept consecinta, nu s-ar putea ocupa si de calendarele celorlalte biserici pravoslavnice. Iar ideea ca toate celelalte Biserici Ortodoxe se vor îngramadi iute sa urmeze exemplul reformator al BOR este cel putin naiva, daca nu chiar aberanta. Rezulta, asadar, ca urmarea imperativului potrivit caruia BOR trebuie sa sarbatoreasca Pastele împreuna cu celelalte "biserici surori" este ca nu vom mai petrece Pastele împreuna cu adevaratele noastre surori întru Ortodoxie!

Despre care "biserici surori" vorbesti domnule Badilita, mai ales în contextul în care Papa ne da de înteles ca Biserica Romano-Catolica nu se considera sora ci mama a noastra?! La care "Biserica unica a lui Isus Hristos" (cu un singur "I") te referi ? Problema mea ca ortodox este ca nu sarbatoresc Pastele cu "fratele" catolic ori cu cel protestant, sau ca nu sarbatoresc Craciunul cu fratele ortodox rus, la fel ca si toate celelalte sarbatori de peste an, mai putin Pastele si Floriile?!

Ma aflu în strainatate si însasi parohia unde merg duminica la liturghie urmeaza calendarul iulian. Biserica nu e româneasca, dar este în comuniune cu BOR si cu restul bisericilor surori (sa nu se înteleaga cumva ca sustin schisma stilistilor). Asadar, atunci când unii din parohie postesc în asteptarea sarbatorii Nasterii Domnului, altii deja se delecteaza cu sarmale si cârnati împreuna cu familia. Consecinta a minunatei decizii de acum 90 de ani luata de unele biserici ortodoxe de a schimba calendarul în contextul în care alte Biserici Ortodoxe nu au facut-o. Sa nu fiu rau înteles, nu am nimic cu schimbarea calendarului în sine. Sustin numai ca shimbarea trebuia facuta doar de catre toate bisericile o data, în asa fel încât ecumenicitatea Bisericii sa nu fie afectata. Si consider ca la fel ar trebui sa se procedeze si astazi. Daca, rezistând presiunilor seculariste proto-ecumeniste si occidentaloide ale vremii de atunci, mai marii bisericilor au avut întelepciunea si puterea sa faca în asa fel încât macar Pastele sa se sarbatoreasca soborniceste, în mod normal, de catre toata Ortodoxia, e cazul ca, de dragul fratietatii ecumeniste, sa dam astazi o ultima lovitura sobornicitatii Bisericii, în loc sa actionam exact invers? Ca sa nu mai vorbesc, fereasca Dumnezeu, de eventualitatea unei schisme în sânul Ortodoxiei, sau chiar în cadrul BOR.

Hipnotizat de "chemarea fratilor" si ofuscat peste masura de "anti-semitismul" si "prostul gust" ortodox, Cristian Badilita nu se mai gândeste si la aceste aspecte! N-ar fi mai buna ideea, domnule Badilita, sa ne facem direct greco-catolici?

Cauze ale deficitului de ecumenicitate

Adevaratele probleme ale Ortodoxiei, la a caror rezolvare ortodocsii de pretutindeni ar trebui sa participe, sunt asadar altele decât cele pe care si le imagineaza Cristian Badilita, datorita convingerilor sale profund "ecumeniste". Mai întâi, faptul ca Biserica Ortodoxa are doua calendare. Apoi, faptul ca are doua moduri diferite de a primi heterodocsii la Ortodoxie, prin rebotezare în Biserica Greaca si doar prin mirungere în Biserica Rusa si la noi, ceea ce poate fi prilej de sminteala pentru cei care vor sa se converteasca, întrucât e de banuit ca acestia vor sa devina membri ai Bisericii Ortodoxe si nu ai BOR, BOG, BOB etc. Ar fi normal, asadar, ca savârsirea sfintelor taine sa reflecte unitatea si sobornicitatea Bisericii. Din nou, nu optez eu pentru o varianta sau alta – nici n-as îndrazni sa fac asa ceva. Duhul Sfânt prin Sinod, acel Sinod panortodox care se tot pregateste de vreo optzeci de ani, trebuie sa o faca. Dar consider normal, sau cel putin mai bine, ca Biserica sa aiba o singura rânduiala pentru primirea catolicilor la Ortodoxie. Nu în ultimul rând, ar trebui mentionata situatia aberanta a ortodocsilor din diaspora unde, în acelasi oras, se suprapun o gramada de jurisdictii episcopale: episcopul rus, cel grec, cel român, cel grec pe stil vechi, cel rus din exil etc. si asta în conditiile în care canoanele indica precis ca fiecare cetate trebuie sa aiba un singur episcop.

Biserica Ortodoxa sufera asadar de prea mult timp de un deficit de ecumenicitate, a carui remediere este teoretic posibila, însa extrem de greu de pus în practica. Grav este faptul ca aceasta problema este prea usor trecuta cu vederea sau nu este deloc constientizata, chiar de catre unii dintre crestinii ortodocsi care, altfel, nu ar avea nimic de-a face cu pozitii de genul celor exprimate de Cristian Badilita.

În opinia mea, trei elemente au contribuit la formarea, mentinerea si agravarea acestui deficit. Primul dintre ele este statul national secular si controlul exercitat de catre acesta asupra Bisericii, Biserica fiind abuzata si utilizata în scopuri meschine de-a lungul timpului de catre diversi politicieni care au stiut sa îmbine în chip fatal educatia franceza cu apucaturile balcanice. Al doilea element este filetismul. În acest caz dragostea de tara sau constiinta unei apartenente nationale degenereaza într-un mod tembel de a-ti iubi tara, ce denatueaza prin ideologie naturaletea sentimentului (prin adaugare de "ism"), punând în plus natiunea fie pe acelasi nivel cu Biserica, fie pe un nivel superior. Din pacate, unul dintre cele mai nocive efecte ale statului modern asupra Bisericii a fost tocmai impregnarea foarte profunda a discursului Bisericii cu acest gen de nationalism opus sobornicitatii, care a ramas acolo pâna astazi, paradoxal, în ciuda eforturilor recente ale noii generatii de modernizatori care se straduiesc acum sa înlocuiasca discursul nationalist modern cu euro-ortodoxia.

În fine, cel de-al treilea element care contribuie la acest neajuns ecleziologic este agenda ecumenista a unei mari parti din elita laica si bisericeasca din spatiul ortodox, agenda care, dupa cum s-a vazut si în cazul de fata, loveste tocmai în ecumenicitatea Bisericii. Si ar fi cazul sa ne amintim aici de acel stravechi principiu: divide et impera!

O problema de identitate

Fapt ce ne întoarce la personajul care ne-a pricinuit aceste rânduri si ne face sa ne întrebam ce anume urmareste acesta. Am putea crede, pe de o parte, ca Badilita este viclean si are scopul de a-i prinde în capcana pe cei naivi, întrucât face propaganda anti-ortodoxa sub masca de "simplu crestin ortodox". Pornind de la aceasta supozitie, unii oameni, satui de sarjele filo-catolice ale lui Badilita, îi arata acestuia usa de iesire din vatra Ortodoxiei. Este si cazul unei doamne care iata ce scrie pe forumul ziarului Ziua: "Domnule Badilita, nu ar fi mai simplu sa deveniti catolic? Pierderea unei persoane ar fi un rau mai mic decât pierderea unui popor la care contribuiti prin «opiniile avizate» de «teolog ortodox» format în scoli catolice ". Iar daca Badilita nu face acest pas din convingerea sincera ca trebuie sa ramâna ortodox, nu din credinta ca misiunea sa este de a muta întreg poporul odata cu el la Biserica Romei, nu ne ramâne decât sa constatam ca, macar pentru moment, omul are o serioasa problema de identitate.

Alexandru Racu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!