Medici în recluziune

Rândurile acestea vorbesc despre o carte ce strânge între coperţi mărturii ale pătimirii în comunism a medicului, cel hărăzit să aline sufe­rinţele trupului, sufletului ori ale minţii.

Ca în mitul lui Acteon, cel prefăcut de Artemis în cerb şi sfâşiat, în consecinţă, de câinii proprii, fiindcă a surprins-o goală în iezer, harul divinei fidelităţi a acestora s-a convertit în ură, bestialitate, crimă şi urâciune, în loc să se întoarcă, mângâietor, cast şi salutar, asupra celui hotărât de Dumnezeu să fie strajă sănă­tăţii fiecăruia şi a tuturor. Cauza tragediei a stat în aceea că tânărul Acteon văzuse adevărul, neînfrumuseţat prin veşminte, al crudei zeiţe... Şi în cazul vânării lui Acteon (vânării, nu vânzării, chit că a fost vândut) şi în cazul vânării tămăduito­rului, viciul de optică a privit cele spre înalte sfere, Răul răsfrângându-se asupra aleşilor. Blestemăţiile acelor minusculi au doborât pentru o vreme eroul, nu însă şi principiul eroic.

Multora dintre medicii martiri, domnul Gheorghe Penciu le-a fost co-jertfitor şi martor. A scăpat în ultima clipă, ca Ifigenia ori Isac. Blândeţea lui jignită, tinereţea lui furată, harurile risipite, sănătatea biruită capătă azi, purificate prin tragicele evocări ale acestei cărţi, rostul lor absolut. El consună cu lucrarea sfântă a doctorului în lanţuri, a nealiniatului descurajat care a continuat şi în bolgie să aline, a tămăduitorului strivit ce îşi îndrepta cea din urmă zvâcnire spre rana semenului.

Temniţa a lăsat în trupul lui Gheorghe Penciu o fărâmă de viaţă atât cât să se vadă în sine umbra celui care a fost şi i-a aprins văpăi în oglinda conştiinţei ca să-şi vadă mai bine moartea, dublându-şi, în felul acesta, murirea. Ce a fost să treacă a trecut, viaţa i-a redresat coloana doborâtă, iar urmarea e însăşi alcătuirea cărţii de faţă. Deasupra lui a coborât degetul lui Dumnezeu, care l-a scos din abisuri în acest scop.

... Când mă voi duce la Prohod, voi cânta în pâlc, poate chiar la strană, cele trei stări ale sfintelor lamentaţii, repetând stanţele uluitoare ale lui Teodor Studitul închinate, la cumpăna secolelor VIII şi XIX, Răstignirii şi Pogorârii de pe cruce. Ele şi-au trecut fiorul prin sufletul, cultivat cu bogăţiile româneşti vreme de o mie de ani, al ieromonahului Macarie şi al lui Anton Pann!

Astăzi, Cel ce a spânzurat pământul pe ape spânzură pe lemn...

Omul nu a mai lăsat Tămăduitorului lumii trup spre tămăduire, aşa cum răstignitorii de mai ieri ai medicului român şi ai semenilor lui nu le-au mai lăsat trup tămăduirii, auz alinării, zâmbet îmbărbătării. Infraoamenii de totdeauna ţin deschisă calea spre dâmbul Căpăţânii.

Au fost umiliţi şi sfârtecaţi medicii, stâlpii nobili ai aşezământului României moderne, care făcuseră din sănătate o funcţie socială, din actul medical apostolat şi din devoţiunea necondiţionată operă morală şi patriotică. Pe Golgota româ­nească, medicii au fost crucificaţi, ca nişte tâlhari, timp de o jumătate de veac. Priveliştea răstignirii lui Iisus, pe care nesfârşita lor cohortă se proiectează, îi încununează în posteri­tate. Ceea ce nu s-a înţeles atunci din ură se înţelege astăzi prin lumina dureroasă a jertfei.

Înţeleagă-se că tămăduirea e sacră şi că lucrarea tămăduitorului e sfinţenie şi miracol... Să căutăm urmele medicilor schingiuiţi sau omorâţi în temniţele cu sens unic ori în canalele de exterminare şi să le sărutăm! Ne vom îndumnezei, căci pe ele va păşi, fără nici o îndoială, Mântuitorul la a doua venire.

Gheorghe Penciu a strâns cu evlavie mărturii ale durerii lor cum ar fi adunat mireasma smirnei de lângă mormânt în pumnul uitat strâns. L-am rugat să-l deschidă şi n-am văzut nimic: moleculele tulburătoare îi intraseră în palmele cu cicatrici în mijloc şi în hârtie, sfinţindu-le...

C.D. Zeletin

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!