Cât de penibili suntem

Ne-am plâns ani la rând ca Occidentul nu vrea sa vada la români decât lebedele pe care le-ar fi mâncat tiganii nostri la Viena, copiii brutalizati si infectati cu SIDA din orfelinate, coruptia, lichelismul si badarania. Si-am declamat ca sunt exagerari menite sa motiveze faptul ca vesticii ne tineau departe de portile NATO si ale Uniunii Europene. Iata ca ni s-a împlinit visul si am devenit membri cu drepturi depline ale celor doua organisme internationale. Occidentalii încearca sa ne considere egalii lor. Ne-am îmbunatatit însa noi comportamentul? Suntem mai putin criticati de presa europeana? Dar suntem mai putin criticabili?

Numerosi comentatori s-au aratat scandalizati si si-au rotit indignati ochii, când au vazut imaginile cu ministrul-palinca, prins la smenuit alaturi de unul dintre predecesorii sai la cârma ministerului paioaselor si caltabosilor. Probabil din cauza functiei cu care “coabitasera”, cei doi si-au închipuit ca se afla pe tarlaua parinteasca, motiv pentru care si-au permis - vorba cuiva - sa-si ia tainul. Eu unul nu am fost nici mirat si nici scandalizat, asa cum nu cred ca au fost mirati sau scandalizati cei mai multi dintre concetatenii mei. Si asta pentru ca unii, putini, nu sunt straini ei însisi de asa ceva, în timp ce restul ne-am obisnuit cu ideea. Poate ca Uniunea Europeana mai are înca unele iluzii legate de România, dar românii simpli nu mai pot fi surprinsi de astfel de practici, tocmai pentru ca se asteapta oricând la acestea, ca la ceva devenit, prin practica îndelungata, “normalitate”. Nici macar nu se mai enerveaza, ci dau resemnati din mâna. Ce scoate însa din sarite este ipocrizia celor care se prefac uimiti ca astfel de lucruri se întâmpla la noi. Sa ne întelegem, nu este “un caz”, ci doar un element de “traditie”, care sare mai bine în ochi din mâlul pestilential în care se scalda societatea. Nu ne poate surprinde lipsa de caracter a politicienilor daca suntem macar o clipa atenti la manifestarile cotidiene ale semenilor nostri (dintre care acestia au “emanat”), cu sârg promovate si amplificate de o mass-medie inconstienta si imbecilizanta. La ce ne putem astepta de la cei care asculta permanent manele, care stau cu ochii tinta în telenovele sau în emisiuni în care tot felul de zâne si feti-frumosi îsi ofera cu generozitatea zâmbetele ipocrite unor topârlani încântati ca sunt bagati în seama? Într-o tara în care mojicia este la ea acasa, nu are nici un rost sa ne clatinam capetele seci întrebându-ne pe la talk-show-uri “ce va zice Europa” de cutare sau cutare ministru corupt sau sa aratam amenintator cu degetul spre presa straina, care, nu-i asa, îi discrimineaza pe bietii tigani si români care au plecat si ei în Italia sa faca un ban cinstit, dând în cap si jefuind ce le cade la mâna. Ce rost are sa ne batem cu pumnul în piept, aratând ca cetatenii români care procedeaza astfel reprezinta o minoritate în masa celor plecati din tara sa caute un trai mai bun în Occident? Trebuie sa iesim din mit si sa ne asumam realitatea: avem români care au îngrozit Italia (cum zic unii - ne razbunam si noi peste milenii pentru faptul ca romanii ne-ar fi trimis în Dacia toti infractorii lor), avem o românca care a asasinat în Franta un cunoscut prelat romano-catolic, iar mai nou, la Frankfurt, un alt individ de origine româna a gasit de cuviinta sa îl agreseze pe Horst Koehler, presedintele Germaniei. Ne miram ca, exasperati, unii peninsulari cu nervii mai slabi i-au luat la fuga pe cetatenii nostri, sau ca primarul Romei cere limitarea afluxului de imgranti români? Sa ne miram mai bine ca nu ne fugaresc si francezii, ori britanicii si sa multumim Cerului ca extrema-dreapta germana pare sa aiba cu totul alte preocupari decât românii certati cu legea si cu bunul simt.

Putem recunoaste însa ca, pâna de curând, nimeni dintre membrii Uniunii nu a avut nimic cu noi. Pur si simplu astia suntem, si daca vrem sa fim cu adevarat respectati de europeni nu este suficient sa fi devenit membri UE (ei si-au facut partea lor de treaba), ci trebuie sa ne supunem de buna voie unui proces de exorcizare a demonilor nostri mai noi si mai vechi - ai nesimtirii, inconstientei si prostiei, care par sa ne sufoce si care ne fac de râs în ochii lumii civilizate. Dar, pentru a putea face asta, trebuie sa depasim primul pas – cel mai greu poate –, acela de a ne îndrepta coloana, a ne uita în proprii nostri ochi în oglinda si a recunoaste ca suntem penibili, atât prin faptul ca ne balacim în mocirla grosoloniei si a ilegalitatii, cât mai ales prin aceea ca refuzam sa o recunoastem.

Mihail Albisteanu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!