Negoţul cu Biblia (1)

„Codul lui Da Vinci”, „Evanghelia după Iuda”, „Mormântul lui Iisus”. Creştinilor, sau postcreştinilor, le place să fie provocaţi. Cât adevăr şi câtă falsitate ascund fenomene precum cele enunţate anterior? În ce măsură sunt ele ştiinţific demonstrabile? Probabil că cititorii avizi, pasionaţii de documentare senzaţionale, nu îşi pun astfel de întrebări. E suficientă puţin mister şi o poleială ştiinţifică pentru a avea un subiect de presă care să se vândă. Ieşit de mult dintr-o lume mitică, omul modern nu are nevoie de credinţă ci de certitudini. Cărţile de popularizare a ştiinţei împreună cu pozitivismul l-au convins că orice cunoaştere savantă e adevărată, un adevăr care nu presupune continue schimbări de paradigmă şi anulări ale altor „adevăruri”, ci mai degrabă un marş triumfal la care se adaugă în continuu noi paşi care ne apropie de momentul în care ne vom lămuri şi ultima întrebare. Acest demers, foarte popular, transformă ştiinţa în religie iar religia în ştiinţă. Prima e crezută, a doua trebuie să demonstreze. Cele trei cazuri pe care le vom analiza în studiul nostru nu au legătură directă decât în minţile celor pasionaţi de conspiraţii mondiale anticreştine. Totuşi, deşi nu sunt conectate în mod direct, „Codul lui Da Vinci”, „Evanghelia după Iuda” şi „Mormântul lui Iisus” au incumbate în demersul lor un pattern care poate fi decelat la o analiză atentă. Ele se înscriu de aceea într-un fenomen, care dincolo de metamorfoze şi adaptări la context, are o identitate. Paginile de faţă vă propun decriptarea ei.

Zeiţa lui Dan Brown

Jesus – 211 000 000, Bible – 172 000 000, Shakespeare – 115 000 000, Dan Brown – 97 100 000, Leonardo Da Vinci 24 700 000, Paulo Coelho – 9 750 000.

Numerele reprezintă paginile pe care motorul Google le asociază numelor respective în urma unei căutări. Am făcut respectivul sondaj pentru a vedea, fără pretenţii de exactitate, unde s-ar situa Dan Brown la acest moment în cultura electronică a planetei. O primă remarcă ar fi aceea că el este mai puţin celebru decât Iisus, care apare într-un număr dublu de pagini. Or e incontestabil că pe celebritatea lui Hristos s-a construit şi celebritatea lui Dan Brown. Interesant este însă că autorul “Codului lui Da Vinci” e mult mai popular decât Leonardo Da Vinci însuşi, un alt nume cheie care a propulsat romanul în topul vânzărilor. Oricum sondajul poate releva şi lucruri surprinzătoare despre “mentalitatea” electronică contemporană. Astfel Iisus este mai puţin celebru pe web decât …. George Bush, al cărui nume apare în 216 000 000 de pagini. Dan Brown are de ce să fie gelos. Cu toate acestea, numele scriitorului american rămâne un brand puternic care a adus până acum profituri semnificative. Dar cine este Dan Brown?

Născut pe 22 iunie 1964, fiul lui Richard, profesor de matematică, şi al lui Constance, organistă de biserică, Dan Brown a crescut propriu zis în campusul de la Phillips Exeter Academy, unde tatăl său preda. Avea să spună, ani mai târziu, că încă din copilărie a fost pasionat de codurile si cifrurile pe care tatăl său le interpunea între el şi cadourile de Crăciun. Viitorul romancier s-a format într-un mediu creştin cântând chiar în corul bisericii. După încheierea claselor de liceu la Philips Exeter Academy, Dan Brown a urmat Amherst College, pe care l-a absolvit in 1986 cu specializarea Engleză-Spaniolă. Dacă în timpul colegiului a avut o pasiune pentru muzică, cântând în formaţia Amherst Glee Club, după absolvire a produs de unul singur o casetă pentru copii, în care imita sunetele animalelor cu ajutorul unui sintetizator. “SynthAnimals” nu s-a vândut însă decât în câteva sute de exemplare, aşa că Dan Brown şi-a încercat norocul fondând propria casă de discuri cu care a produs în 1990 un CD intitulat “Perspective”. Vândut tot în cateva sute de exemplare. În 1991 a plecat la Hollywood unde, pentru a se lansa ca si compozitor si interpret, a urmat cursurile Beverly Hills Preparatory School şi ale National Academy of Songwriters. Aici o va cunoaşte pe viitoarea sa sotie Blythe Newlon, care a preluat neoficial munca de promovare a proiectelor sale. Relaţia lor a devenit publică în momentul în care cei doi s-au mutat la New Hampshire, unde s-au şi căsătorit în anul 1997. Aici Dan Brown va preda engleza la Phillips Exeter şi spaniola la Lincoln Akerman School.

După câteva încercări în genul umoristic, semnate cu pseudonimul Danielle Brown având-o pe soţia sa ca şi coautor, Dan Brown va scrie primul său roman, “Fortăreaţa digitală”, roman ce îl determină să renunţe la predat şi să se dedice total scrisului. Romanul a apărut în 1998, dar, la fel ca urmatoarele două volume, “Îngeri şi Demoni” şi “Punctul Decepţiei”, s-a vândut în mai puţin de 10 000 de exemplare. Asta în ciuda promovării de care s-a ocupat tot soţia sa. Însă cu al patrulea roman Dan Brown avea sa intre in istorie.

“Codul lui Da Vinci” a urcat în prima săptămână a apariţiei sale în 2003 în topul New York Times Best Seller List. Cu 60.5 milioane de exemplare vândute, romanul a catapultat în vânzări şi celelalte romane ale lui Dan Brown care aveau să ajungă în New York Times List. În 2005, Dan Brown intra deja în cele mai influente 100 de personalităţi ale anului potrivit revistei “The Times”. În acelaşi an “Forbes” îi conferea locul 12 în lista sa cu 100 de celebritaţi şi aprecia venitul său anual la 76.5 milioane de dolari. “The Times” estima veniturile autorului, doar de pe urma vânzărilor “Codului lui Da Vinci”, la aproximativ 250 de milioane de dolari. Venituri fireşti dacă e să ne gândim că romanul a fost tradus în 44 de limbi ale lumii. Ca o posibilă comparaţie, Paulo Coelho a vândut de la apariţia primei sale carţi 65 de milioane de exemplare, traduse în 59 de limbi. “Alchimistul”, cel mai bine vândut roman al său, a ajuns până acum la 30 milioane de exemplare.

Dar nu numai Dan Brown a profitat de pe urma vânzărilor. Autorii care l-au contestat sau cei din care el s-a inspirat sunt şi ei atraşi în malaxorul marketingului. Daca veţi intra în respectabile librării româneşti veţi vedea cum numele Dan Brown sau “Codul lui Da Vinci” este asociat în cele mai diverse şi năstruşnice moduri. Diferite romane sunt, “altfel decât în Codul lui Da Vinci”, diverşi autori au scris cărţi care “au stat la baza Codului lui Da Vinci”, restul romanelor lui Dan Brown sunt scrise de … “autorul Codului lui Da Vinci “ etc, etc. Cum publicitatea naşte publicitate, e firesc să se ajungă la un ciclu deja des uzitat în marketingul de peste ocean. Întâi cartea, pe urmă filmul. Dan Brown a cedat drepturile de autor în schimbul sumei de 6 milioane de dolari. Filmările au debutat pe 30 iunie 2005. Dar încă înainte de lansare au început protestele, mult mai virulente decât în cazul cărţii.

Boicotul filmului

Pe 14 februarie 2006, organizaţia Opus Dei a emis o declaraţie prin care afirma că nu intenţionează să boicoteze filmul, dar cerea companiei Sony Pictures să nu includă în respectiva producţie referinţe care ar putea jigni sentimentele religioase ale catolicilor. Era vorba, în primul rând de atacurile dure pe care romanul le adresa organizaţiei Opus Dei şi practicilor sale. De Paşte, pe 16 aprilie 2006, biroul de presă al Organizaţiei Opus Dei din Japonia adresa o scrisoare deschisă către Sony Pictures prin care cerea ca pelicula să includă la început o notă care să specifice că filmul este o ficţiune şi orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. Compania a răspuns negativ cererii adresate de Opus Dei, şi de atunci protestele s-au ţinut lanţ.

Pe 28 aprilie 2006, Secretarul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, arhiepiscopul Angelo Amato, a chemat în mod expres la un boicot al filmului, pentru că este “plin de calomnii, ofense şi erori teologice şi istorice”. În documentarul “Codul lui Da Vinci: A Masterful Deception”, Prefectul Congregaţiei pentru Cult Divin şi Sacramente, Cardinalul Francisc Arinze, a chemat la acţiuni legale împotriva filmului: ”Toţi aceia care-l blasfemiază pe Hristos, şi scapă nepedepsiţi, exploatează disponibilitatea creştinilor pentru iubirea şi iertarea celor care îi insultă. Sunt alte religii în care dacă îl insulţi pe fondator, adepţii nu se vor mărgini la simple discuţii. Ei îţi vor face acest lucru evident la modul dureros.” Conferinţa Episcopilor Catolici din Peru a calificat filmul drept: ”parte a unui atac sistematic asupra bisericii catolice”. Cardinalul Juan Luis Cipriani, Arhiepsicop de Lima, a chemat comunitatea sa la un boicot al vizionării filmului: ”Dacă cineva merge (să vizioneze filmul) va da bani celor care rănesc credinţa. Nu este o problemă de ficţiune, dacă adevărul nu este respectat putem spune că apare un soi de terorism cu mănuşi”.

Suprinzător, reacţii masive de boicot la adresa filmului au venit nu numai din partea Vaticanului sau a ţărilor majoritar catolice, ci şi din cele islamice.

În Pakistan, pe 3 iunie, cinematografele au fost boicotate pentru că filmul “Codul lui Da Vinci” conţinea ceea ce oficialitaţile au numit “blasfemii la adresa lui Iisus”. Autorităţile au interzis finalmente rularea peliculei pentru că Iisus e cinstit în islam ca un profet, şi s-a dorit respectarea credinţei creştinilor care reprezintă 3% din populaţia de 150 de milioane a Pakistanului.

Provinciile Punjab, Goa, Nagaland, Meghalaya, Tamil Nadu şi Andhra Pradesh din India au interzis rularea filmului. În restul ţării filmul a rulat, dar audienţa a fost restrânsă la adulţi. Curtea Supremă din India a respins petiţiile care cereau interzicerea filmului, argumentând că prezentarea căsătoriei lui Iisus cu Maria Magdalena este o ficţiune şi nu este ofensatoare. Totuşi, Comisia de Certificare a filmului a adaugat peliculei o notă care rula timp de 15 secunde la final, precizând că întreaga naraţiune este o pură ficţiune. Protestele au determinat o întârziere de o săptămână a premierei, timp în care piaţa neagra a invadat India cu copii pirat ale filmului.

În Thailanda, ţară majoritar budhistă, Comisia de Cenzură a îngăduit filmului să ruleze cu condiţia ca ultimele 10 minute să fie tăiate. Compania Sony Pictures a afirmat că nu va difuza filmul dacă nu se reveni asupra deciziei. Finalmente, ultimele 10 minute au fost necenzurate, dar o notă a însoţit filmul, iar la începutul şi la sfârşitul peliculei au fost adaugate şi pasaje din Biblie care să contraargumenteze afirmaţii din film. Disputa cu Comisia de Cenzură a întârziat totuşi premiera, drept pentru care în anumite provincii filmul nu a mai rulat.

“Codul lui Da Vinci” a izbutit să treacă de cenzura chineză, dar rularea a fost brusc întreruptă din ordinul guvernului după ce încasările au atins suma de 13 milioane de dolari. Nici o explicaţie nu a fost oferită.

În Europa filmul a fost boicotat în Insulele Feroe unde cel mai mare cinematograf, Havnar Bio, a blocat rularea socotind că filmul este o blasfemie. Cum celelalte mici cinematografe închiriau peliculele de la Havnar Bio, “Codul lui Da Vinci” ar fi fost pus în imposibilitatea de a rula. Iniţiativa privată a lui Herluf Sorensen a spart însă blocada, iar filmul a rulat finalmente la Nordic House, pe 5 iunie 2006.

În Grecia, la Athena, 200 de protestatari au boicotat sălile de cinema în zilele ce au umat premierei.

În Rusia filmul nu a fost cenzurat de Agenţia Federală Pentru Cultură şi Cinematografie, instituţie care ar fi putut să-l interzică, dar care a opinat că filmul nu contravine legislaţiei în vigoare şi ca atare poate să ruleze. Totuşi, o părere tranşantă, fără măsuri concrete, a venit din partea Irinei Savelyeva, şefa Comisiei pentru Cultură din Duma de Stat. Aceasta a declarat într-un interviu citat de Intefax că nu doreşte să vadă filmul, care este consumat de către oamenii cu o cultură îndoielnică şi care îi perverteşte în special pe tineri.

În Statele Unite câteva săli de cinema au fost boicotate de protestatari în weekendul ce a urmat premierei. Aceştia au acuzat filmul de blasfemii la adresa lui Hristos şi a bisericii catolice.

Dar cum publicitatea, pozitivă sau negativă, face bine vânzărilor, încasările de pe urma filmului au ajuns la 29 de milioane de dolari în ziua premierei. În weekendul ce a urmat premierei, “Codul lui Da Vinci” a adus încasări de 77 de milioane de dolari în S.U.A şi de 224 de milioane de dolari în restul lumii. De la lansarea din 19 mai anul curent, filmul a adus încasări de 718 milioane de dolari. E greu de imaginat ce s-ar fi întâmplat fără respectivele boicoturi şi fără declaraţiile incisive ale Vaticanului şi ale ierarhiei catolice de pretutindeni. Dar ele seamănă cu înţepătura ţânţarului care a pus în mişcare uriaşul marketingului. (va urma)

Cristian Curte

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!