Pentru o istorie intelectuală. Societatea „Prietenii Ştiinţei”

Se spune că perioada interbelică a fost unul dintre momentele-reper pentru cultura şi spiritualitatea românească, o perioadă de efervescenţă intelectuală pe care cu greu o mai putem regăsi în istoria culturală română. Dacă renunţăm – şi este cazul să renunţăm la orice fel de poncife păguboase – la idealizarea inerentă oricărei aprecieri la adresa spaţiului cultural autohton, vom observa că perioada interbelică a constituit, într-adevăr, un prim pas important în actul de exercitare critică a unei culturi ce tindea spre o performanţă evidentă. Această afirmaţie fundamentală este probată de o întreagă elită intelectuală care a reuşit să reconfigureze un profil sui generis al spaţiului intelectual românesc, prin conectarea sa la fluxul tradiţiei europene, şi nu numai.

În această perspectivă de restituire a unor pagini esenţiale de istorie intelectuală interbelică se înscrie şi demersul domnului George Popescu Glogoveanu, a cărui miză este una dublă: pe de o parte, recuperarea unor momente fondatoare pentru cultura română, iar pe de altă parte, recalibrarea la o tradiţie culturală şi spirituală profundă pe care trebuie s-o reînnodăm, aceasta fiind, de altfel, singura posibilitate de salvare din haosul existent.

Volumul de faţă Pentru o istorie culturală. Societatea „Prietenii Ştiinţei” (Craiova, Sitech, 2008), încearcă să deceleze articulaţiile majore ale „Societăţii Prietenii Ştiinţei”, un aspect mai puţin cunoscut de istorie culturală pe care autorul reuşeşte cu talent să ni-l readucă la lumină, pentru o cunoaştere aprofundată a istoriei intelectuale interbelice. Meritul domnului George Popescu Glogoveanu, un fin intelectual, format la şcoala interbelică, autor a unor volume consacrate Akademos.-ului naeionescian, este cu atât mai mare, cu cât Domnia sa, în calitate de co-organizator al Societăţii „Prietenii Ştiinţei” din Craiova, ne prezintă laboratorul intern de creaţie al unei societăţi academice, care a marcat, peremptoriu, cultura română.

Asociaţia „Prietenii Ştiinţei” creată de matematicianul Gheorghe Ţiţeica, în scopul culturalizării maselor, s-a extins şi la Craiova, la iniţiativa doctorului Charles Laugier şi a renumitului intelectual, profesorul Constantin Fortunescu, fondatorul Arhivelor Olteniei, la care au aderat şi alte personalităţi, precum: doctorul Ion Maier, istoricul Ion Donat şi mulţi alţii. Paradoxal, Asociaţia fondată de Ţiţeica nu a supravieţuit mult timp, singura care a avut o existenţă de mai bine de două decenii, până la instalarea comunismului în România, a fost filiala din Craiova.

Societatea „Prietenii Ştiinţei” a reprezentat un moment de emulaţie culturală şi spirituală, reiterând modelul criterionist, de aducere a problematicii intelectuale în mijlocul oamenilor. Programul societăţii era foarte precis, axat pe conferinţe publice, susţinute de o întreagă elită interbelică, vizând repunerea în discuţie critică a tuturor problemelor culturale şi spirituale care frământau lumea românească interbelică. Această asociaţie reuşea să aducă în circuitul public dezbaterea intelectuală, chiar academică, făcând-o pe înţelesul tuturor. Nu era vorba de vreo emfază sau morgă universitară, ci de o modestie a unor caractere puternice care îşi propuneau să popularizeze cultura română, să o scoată dintr-o stare pernicioasă de osificare, s-o fertilizeze şi s-o revigoreze, printr-un contact direct, nemijlocit cu un auditoriu dornic de cunoaştere. Dincolo de cultura de performanţă, mediată printr-o supleţe şi o simplitate exemplare, specifice savantului român interbelic, aspectul educativ (aspectul moral) era unul preeminent.

Publicul asista la un adevărat spectacol de idei care se îngemăna armonios cu o trăire, un pathos remarcabil al ideii de cultură şi spiritualitate care nu erau simple concepte sau noţiuni operaţionale, ci valori asumate conştient de o întreagă generaţie intelectuală angrenată la amplul proces de reconstrucţie naţională. Spre deosebire de intelectualii români din perioada post-comunistă, forjaţi, în marea lor majoritate, la şcoala ne-gândirii marxiste, intelectualii interbelici întrupau modele autentice de savanţi, unii dintre ei fiind exemple de erudiţie şi trăire creştină, dăruitori şi jertfelnici, aşa cum s-a întâmplat cu elita interbelică din timpul prigoanelor carliste, antonesciene şi comuniste, a cărei existenţă a pendulat între temniţă şi exil.

Domnul George Popescu Glogoveanu, iniţial, în ipostaza unui simplu participant la aceste conferinţe, ulterior, co-organizator al acestei Societăţi, ne introduce într-o lume a superbiei intelectuale şi spirituale, un univers al competenţei, al discernământului, al bunei măsuri, al spiritului critic, al credinţei şi al onoarei, toate valenţe inconfundabile ale perioadei interbelice. Cu talent şi supleţe eseistică, cu rafinament şi eleganţă, autorul cărţii rememorează un întreg şir de conferinţe la care a participat, introducând în circuitul cultural atât numele unor personalităţi cunoscute (Nae Ionescu, Liviu Rebreanu, Ionel Moţa, Mircea Eliade, Radu Gyr, Romulus Vulcănescu, P. P. Panaitescu, Nichifor Crainic, Traian Brăileanu, Ionel Teodoreanu, Vasile Băncilă, Constantin Rădulescu Motru, N. I. Herescu), cât şi numele unor personalităţi mai puţin sau chiar deloc cunoscute (George Giugiuc, Ion Simionescu, Ilie Popescu Teiuşani, Grigorie Cristescu, Ion Sângeorgiu, Corneliu Georgescu, I. D. Ştefănescu). Parcurgând această listă succintă, ne putem da seama de valoarea acestei generaţii interbelice şi de rolul său jucat inclusiv în cadrul Societăţii „Prietenii Ştiinţei”. Suma acestor personalităţi dă măsura rostului major al acestei asociaţii culturale, preocupate să retrezească la viaţă pasiunea pentru cultură, artă şi credinţă, în speranţa unei primeniri atât de necesare fiinţei umane.

Merită apreciat efortul extraordinar al autorului de a reînvia, la nivelul memoriei, în pofida scurgerii a peste şapte decenii de la acest moment cultural, toate aceste conferinţe unice, prin modul lor specific de abordare şi problematizare.

Recursul la memoria colectivă, prin încercarea de reconfigurare a unei istorii culturale fecunde, constituie nota de originalitate a acestui volum, indispensabil oricărei cercetări de istorie intelectuală. Fără acest exerciţiu al memoriei, nu vom putea pretinde niciodată că vom recupera integral o istorie culturală semnificativă.

Volumul domnului George Popescu Glogoveanu despre practicile culturale din cadrul Societăţii academice „Prietenii Ştiinţei” constituie o etapă din procesul de restituire a istoriei intelectuale interbelice, a valorilor sale permanente la care suntem mereu chemaţi să ne raportăm. Astfel, orice abordare ştiinţifică riguroasă şi onestă de istorie culturală nu va putea elimina acest capitol esenţial, referitor la rolul major al Societăţii „Prietenii Ştiinţei” în redefinirea spaţiului intelectual românesc.

Constantin Mihai

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!