numarul 8, octombrie 2003

Suveranitatea nationala si “masa decidentilor”

La o intalnire cu unii responsabili de la Uniunea Europeana din Bucuresti, Mircea Geoana si-a lansat programul de filosofie politica: “Vom renunta la elementele suveranitatii pentru a sta la masa decidentilor”. Voia sa explice astfel ca, prin aderarea Romaniei la clubul bogatilor din Occident, tara noastra va accepta un transfer de suveranitate spre Bruxelles. Referindu-se la astfel de reactii prin “panelurile” lui Mircea Geoana, unii canta deja prohodul natiunilor.

Un simplu meci

La scurt timp dupa aceasta “proba la cheita” a sefului diplomatiei noastre, am vazut comportamentul bizar al arbitrului din meciul de fotbal Danemarca-Romania. Multi au inteles atunci ca, fie si in fotbal, Romania este tratata ca tara de categoria a patra pe continent. Iritarea din presa a fost atunci o dovada elocventa ca nu dispare atat de usor constiinta apartenentei la o comunitate nationala. Ce se va intampla cand nu fotbalul, dar chestiuni de interes vital, ce privesc destinul romanilor, vor fi tratate cu aceeasi desconsiderare la Bruxelles? Cred ca avem dreptul sa gandim asemenea intrebari, fara sa punem la indoiala oportunitatea integrarii noastre euro-atlantice.

Ultima colinda

Cu trei ani in urma, am trecut pe la Vama Bors in Ungaria si am vizitat cateva sate romanesti din nordul tarii vecine. M-am dus pe banii mei, nu m-a trimis nimeni. Lanurile erau impecabile, fara nici o buruiana, fara tarani pitoresti cu sapele in spinare. Drumurile erau curate, gardurile vopsite sau proaspat varuite. Copiii primeau o masa calda la gradinita si la scoala. Primaria trimitea tineri cu biciclete pe la cei neputinciosi sa le duca sufertasele cu hrana calda acasa. Astfel de lucruri surprind placut.

Si totusi, mai era ceva... Acestea erau sate majoritar romanesti in Ungaria. Nici in gradinite, nici in scoli nu se preda limba romana. Primarii erau unguri, dar pretindeau ca au candidat din partea “autoguvernarii romanesti”. Preotii erau unguri greco-catolici si serviciul divin se facea numai in maghiara. La Lejtavertes (Leita Verde), un sat imens, unde s-a nascut Iosif Vulcan – cel care l-a descoperit pe Mihai Eminescu, am gasit cu mare greutate o batrana de 90 de ani, care abia mai stia romaneste. Mi-a cantat o colinda arhaica, intr-un grai contemporan cu Ion Slavici. Nu mi-as dori o asemenea Uniune Europeana pentru romani.

“O noua victorie pentru Europa”

“Fata de romanii din Ungaria, ne-am mentinut intr-un fel de pozitie defensiva. Am ascultat doar revendicarile UDMR si ale comunitatii maghiare. Nu am procedat bine. Dupa Trianon, traiau in Ungaria 250000 de romani, in 1990, erau 10000, dupa 2000, se inregistrau 7500”. Nu este un fragment din vreun discurs rostit de Corneliu Vadim Tudor sau de Gheorghe Funar. Este o afirmatie facuta de Ion Iliescu, prilejuita de vizitarea Ungariei. Culmea, presedintele nostru al tuturor, cel mai “impaciuitorist” din istoria conducatorilor de pe Dambovita, omul care s-a impacat cu toata lumea, si cu viii, si cu mortii, tocmai el face aceste declaratii. Prin urmare, situatia este cu adevarat grava si revoltatoare.

Discutiile lui Ion Iliescu, Ferenc Madl si Peter Medgyessy au fost un dialog al surzilor: fiecare dorea altceva si se manifesta ca atare.

Dupa ce a semnat noul statut al maghiarilor cu Medgyessy, la Bucuresti, Adrian Nastase declara satisfacut: “Este un nou pas, o noua victorie pentru Europa”. Asa o fi, dar asimilarea romanilor minoritari continua chiar in Romania, in judetele unde ungurii formeaza majoritatea. Asa cum a constatat insusi Adrian Nastase in 1999, intr-un amplu raport catre Parlament, redactat dupa vizitarea judetelor Harghita, Covasna si Mures. Dar atunci era in opozitie...

O defensiva periculoasa

La batranete, politicienii incep sa spuna adevarul. Sa ne fereasca Dumnezeu sa vorbeasca bufnita de la Cotroceni! “Cine-a tras in noi – 21-22?”, a inceput sa baiguie si Gusa cel dat jos din cuibar. “Ne aflam intr-un fel de defensiva”, spunea Ion Iliescu. Perfect real: “defensiva” noastra a inceput inca din perioada interbelica. Este jalnica si periculoasa defensiva. Sa nu ne amagim ca Ungaria s-a schimbat funciar prin aderarea la structurile euro-atlantice: totdeauna si-a urmarit cu toata consecventa scopurile, indiferent de stapan, va incerca sa procedeze la fel si in noile circumstante.

Aflata in ofensiva, desi pe alte meridiane de regasire, Ucraina procedeaza la fel cu noi. Politica ei fata de romani in nordul Bucovinei, in Herta, in nordul si in sudul Basarabiei este identica: agresiva, fara nici o concesie. Am ajuns in situatia in care abia mai negociem o ultima speranta: platoul continental din Marea Neagra. Si pentru ca nonsalanta sa aiba amplitudinea dorita, Anton Buteiko, ambasadorul Kievului la Bucuresti, ne demonstreaza ca Romania a predat Insula Serpilor Uniunii Sovietice “pe baza de protocol”. Desigur, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti tace.

Fara tacamuri

Este momentul sa ne intelegem locul si rolul de tara medie in noile structuri europene, unde vom fi antrenati, cu sau fara voia noastra. Comunitatea europeana a fost conceputa de americani ca o modalitate de anihilare a Germaniei si a nationalismelor europene. Nu intamplator, internationalizarea s-a inceput cu marile case regale, inca din secolul XIX. Asa se explica si mareata “Revolutie din octombrie”. Internationalistii l-au ajutat pe Stalin contra lui Hitler si a iesit un monstru: national-comunismul. Dupa 1960, “visul european” trebuia sa devina un scut contra Uniunii Sovietice. Treptat, se va vedea ca nici “noua Uniune” nu mai serveste interesele internationalistilor. Si atunci, ce va fi? Unde va fi locul Romaniei? Cum supravietuim?...

Daca vom fi mereu in defensiva, pe toate fronturile, daca vom face o diplomatie oportunista, cu siguranta ca “vom ceda elementele suveranitatii”. Atunci, domnul Geoana va sta “la masa decidentilor”, dar fara tacamuri.

Viorel Patrichi