numarul 8, octombrie 2003

Dervent, o poarta a crestinismului romanesc

La aproximativ 20 km de Calarasi, pe malul drept al Dunarii, in imediata apropiere a cetatii “Pacuiul lui Soare”, de langa Ostrov, se inalta Manastirea Dervent. Loc binecuvantat de Dumnezeu, incarcat de o puternica forta spirituala, conferita de martirajul unor ucenici ai Sfantului Apostol Andrei. Derventul (“loc de trecere”, in limba turca) a capatat in decursul vremii stralucirea si curatia unui potir din care s-au impartasit mii si mii de credinciosi, inscriindu-se in constiinta acestora ca unul dintre cele mai sfinte locuri ale crestinismului romanesc.

Astazi, manastirea, invesmanata in straie noi, isi ofera darurile primite de la Dumnezeu, cu smerenie si generozitate, in egala masura sarmanilor si bogatilor ajunsi aici in cautarea tamaduirii trupurilor si sufletelor macinate de zgura zilei.

Darurile Domnului

Istoria manastirii isi are inceputul in insusi inceputul propovadurii Evangheliei lui Hristos in aceasta margine de lume, de catre Andrei, “cel dintai chemat”la ucenicie de Mantuitorul. Drept marturie stau “crucile de leac”, facatoare de minuni,“care cresc din pamant” pe locul in care s-au incununat cu moarte de martiri ucenicii Sfantului Andrei, si izvorul tamaduirii, despre care traditia spune ca ar fi tasnit acolo unde insusi Apostolul ar fi dat cu toiagul. Mai tarziu, acestor nepretuite daruri s-au adaugat icoana Maicii Domnului, care candva a vorbit, donata de o familie de romani din Cadrilater, si in preajma careia multi s-au lecuit de boli si duhuri necurate, precum si cele patru hramuri ale manastirii: “Izvorul Tamadurii”, “Sfantul Mare Mucenic Gheorghe”, “Inaltarea Sfintei Cruci” si “Sfanta Cuvioasa Parascheva”.

O alta traditie spune ca pe cerul de deasupra Derventului s-a aratat semnul crucii, care l-a ajutat pe imparatul Constantin cel Mare al Bizantului sa biruie armatele lui Maxentiu.

Vindecari miraculoase

Decenii la rand, pe aceste locuri s-au savarsit fapte miraculoase. Multi bolnavi care se rugau cu credinta la “crucile de leac” plecau acasa vindecati, pe picioare lor, lasandu-si carjele aici, drept marturie a tamadurii. Altii isi marturiseau trairile in declaratii oficializate de autoritatile locale. Slujbele speciale si molitfele Sfantului Vasile cel Mare, savarsite cu har de catre preotii manastirii, au alungat duhurile necurate din sute de posedati. Nimic nu era mai convingator cu privire la sfintenia locului decat oamenii insanatositi care reveneau permanent la Dervent. Nu putine au fost animalele vindecate cu graunte sfintite prin atingerea de crucea din afara bisericii. Iar apa din “Izvorul Sfantului Andrei” a facut multi orbii sa vada.

Minunile savarsite la Dervent au atras furia comunistilor. In 1959, manastirea a fost transformata intr-o ferma a IAS-ului Ostrov. Parintele Elefterie, ctitorul si staretul asezamantului, a fost izgonit, iar locul - venerat pentru forta sa si de musulmani- a fost ingropat in uitare. In 1990, dupa trei decenii de surghiun, batranul ieromonah s-a reintors la Dervent, reinodand firul trarii spirituale, atat de brutal intrerupt, dupa care, incheindu-si misiunea primita de la Dumnezeu, s-a savarsit din aceasta lume. Trupul sau a fost inmormantat langa una din crucile facatoare de minuni, adaugandu-se taranii sfintite de sangele martirilor din primul secol crestin.

Reper inconfundabil pe harta Dobrogei sfinte

Minunile savarsite aici continua si astazi, cu si mai mare forta, dovedind inca o data ca deasupra acestui loc Dumnezeu a intins aripi de ingeri.

Incepand din 1993, asezamantul monahal s-a imbracat, in mod miraculos, in straie noi, prin stradania obstii pastorite de fostul staret Gheorghe Avram si a miilor de credinciosi care i-au trecut pragul. In ultimii ani, zestrea manastirii s-a imbogatit semnificativ. Prin ravna parintelui Andrei, actualul staret, Manastirea Dervent a devenit un reper inconfundabil pe harta Dobrogei sfinte. Prin truda, dragoste de Dumnezeu si, de ce nu, prin talent managerial, parintele Andrei a reusit sa puna intr-o noua lumina tezaurul spiritual crestin de la Dervent si sa inscrie manastirea in circuitul marilor pelerinaje de la noi. De aceea, fiecare credincios care ajunge aici simte chemarea launtrica de a reveni. Caci aceasta este, asa cum marturiseste parintele staret ce poarta numele marelui Apostol, “ chemarea Sfantului Andrei”.

Derventul se confunda, integral, cu bucuria, credinta marturisitoare si speranta tuturor romanilor credinciosi, caci aici vin nu numai cei care sufera de boli trupesti sau sufletesti, ci si cei ce descopera in acest loc fiorul unei trairi duhovnicesti in Hristos, eliberatoare si ziditoare in acelasi timp, intr-o vreme in care, mai mult ca oricand, ispitele lumii profane imping individul spre haul pierzaniei.

Dumitru Manolache