numarul 8, octombrie 2003

Cu subtilitate, despre inocenta

De obicei, cind un om certat cu Biserica vrea sa-si rapuna adversarul, ii reproseaza celebrul : «cred pentru ca e absurd» (1). A fost, este, si va fi privilegiul crestinilor de a crede ceea ce ratiunea nu mai poate apropia pina la intelegere. Faptul e legitim intrucit, pentru un crestin, daca Dumnezeu se afla in premisa majora, El se va afla si in concluzie. «Gaurile» silogismului sunt vindecate de Har. Cel putin asa crede «fundamentalistul».

Ateul insa nu are acest privilegiu. E condamnat sa fie ireprosabil pentru ca e singur. Pe el nu are cine-l intregi. Emancipat in numele Ratiunii, logica ii e singura busola.

Mi se va permite deci sa imi manifest dezamagirea fata de descusutele silogisme desfasurate impotriva lui Cristian Badilita intr-un recent atac din Observatorul cultural (2). La urma urmelor, daca-s lipsiti de har, macar de logica sa nu duca lipsa ateii! Si cind spun «ateii» nu intentionez a cataloga in vreun fel consistenta duhovniceasca a autorului sus-pomenitului articol. Ii respect doar dorinta de a discuta literatura intr-un spirit eliberat de prejudecati, pozitivist. Pe durata acestui articol devin «ateu» si, lasind deoparte orice enorme obscurantisme ortodoxe carora ma dedau in restul timpului, ma voi referi doar la armatura rationala a paginilor anti-Badilita. Armatura care prezinta doua tipuri de carente : 1. inutile exhortatii pe teme alaturi de subiect ; 2. silogisme falacioase.

1. Colaboratorul Observatorului cultural  ii atribuie lui Cristian Badilita «constiparea definitiva a cuiva care a imbracat „camasa mortii“ pentru cea din urma cruciada contra paginitatii. (Asta ca sa nu mai vorbim despre impuritatea teologica a justificarii proiectulului cruciat, intreprindere motivata in plan real mai degraba economic decit religios!)». Mai departe ni se atrage atentia ca Badilita « recidiveaza mimind neprihanitul zbor al ingerului cruciat».

Frazele de mai sus nu au alt rost decit acela de a bifa rubricile dintr-un formular tip de infierare. Desi Cristian Badilita nu pomeneste nicaieri in articolul sau de cruciade, nu e catolic si nici legionar, metodologia antireligioasa a celor de la «Observatorul cultural» prevede mentionarea obligatorie a acestor acuzatii in discutia oricarui autor incorect politic.

2. a). Nu inteleg de ce se indigneaza autorul articolului cu pricina cum ca de ce sa-l «sacralizam pe voievodul Stefan, care, in definitiv, a ucis in numele credintei crestine, in vreme ce pe scriitorul José Saramago sa-l anatemizam, pornind de la prezumtia de blasfemica premeditare a acestuia?»

Dincolo de faptul ca nu de o prezumtie e vorba, ci de un roman, care exista ca desfasurare materiala, ca fapt blasfemic, trebuie sa recunoastem ca din doua una : ori stam in Biserica, ori nu. In primul caz, e normal ca Saramago sa fie anatemizat. In al doilea caz, e normal sa nu fie sacralizat, pentru ca «sfintenia» e o realitate teologica. Saramago poate fi cel mult un om «virtuos» dar nu se poate reclama in numele lui altoirea unui rod teologic pe trunchiul secularist.

b). Punind articolul lui Cristian Badilita pe seama unui «resentiment pricinuit de faima artistului lusitan si de nefaima propriei sale conditii», sintem lasati sa conchidem ca ne putem astepta de la teologul romin la publicarea unui urias volum de invidioase atacuri la adresa tuturor laureatilor Nobel si a tuturor scriitorilor mai faimosi decit el. Pentru ca, daca numai invidia a fost mobilul articolului sau, nu vad de ce Saramago ar fi unica victima.

c). «Oricum ar fi, José Saramago vine dintr-o alta cultura decit cea a noastra. Stinga apuseana nu seamana deloc cu ceea ce s-a numit in rasarit comunismul real. Ca i-a admirat pe Che Guevara si pe Fidel Castro? Ca persista in a se declara comunist? Foarte bine. Are tot dreptul la adevarul propriu sau la propria inselare. Arta lui nu-i deloc reductibila la justetea sau la falsitatea opiniei ideologice. Ce ar trebui sa facem? Sa nu-i citim cartile? Sa-l linsam? Ca si cum Eliade ori Cioran ar fi trebuit arsi in piata publica (daca nu ei, atunci macar cartile lor) pentru ca au fost gardisti si extremisti de dreapta.»

In primul rind ca Emil Cioran s-a dezis de «pacatele tineretii» in vreme ce Mircea Eliade si-a estompat datele ideologice ale scriiturii, ceea ce Saramago nu a facut niciodata. Romanul criticat de Cristian Badilita e o ilustrare a unei ideologii, un «roman cu teza», nu «arta pentru arta».

Bineinteles ca stinga apuseana nu seamana «comunismului real». Pentru ca ei nu au avut comunism. Nu li s-a dat sansa de a-si proba teoriile. De aceea nu puteau face decit greseli «ideologice». Singurele crime de care era susceptibila stinga occidentala erau cele prin solidarizare propagandistica cu criminalele regimuri comuniste din intreaga lume. Fapt care s-a petrecut. Saramago, Sartre &c. si-au facut datoria. Complicitatea la crima si impiedicarea infaptuirii justitiei sunt fapte care se pedepsesc in orice cod penal. Asa ca oricine e indreptatit sa puna sub semnul indoielii “inocenta” clamata de Saramago in discursul sau la Academia Suedeza.

d). “Ursu – autentic martir – pic de transcendenta metaforica nu adie in acest apelativ”, scrie autorul articolului. Ba tocmai ca e metaforica, nu reala, transcendenta care adie in strimtul sau apelativ, folosit «la figurat», nu «la propriu».

Cristian Badilita, ni se spune in final, «va munci cu sirg si modestie, incredintat ca Demiurgul vegheaza asupra-i.» Daca autorul articolului il crede pe Cristian Badilita un «fundamentalist ortodox», cum il poate crede convins de protectia «Demiurgului»? Cristian Badilita, ca orice om de reala cultura, cunoaste diferenta dintre Dumnezeul crestin si Demiurgul pagin. O subtilitate care ii scapa domnului Valentin Protopopescu.

Cit despre asa-zisele imense tiraje in care se revarsa spre toate colturile lumii cartile lui Saramago, strivindu-l astfel pe «tehnicianul Badilita», cred ca redactorul Observatorului cultural il confunda pe Saramago cu Stephen King. Sau cu Paolo Coelho.

Mircea Platon

1 Nu intru acum in istoria acestei fraze augustiniene preluate de Tertulian.

2 Contestind, in numarul din iulie 2003 al Convorbirilor literare , premisele teologice ale romanului «Evanghelia dupa Isus Christos» de Jose Saramago, Cristian Badilita a fost dur atacat de Observatorul cultural  din 9 septembrie.