numarul 8, octombrie 2003

De ce avem nevoie de românii din afara României

În afara României trăiesc în prezent peste 12 milioane de români; ei pot fi astăzi întâlniti pretutindeni în lume, de la cele mai sudice sau nordice paralele, pe toate meridianele, în comunităti însumând de la câteva zeci până la sute de mii sau milioane. Existenta lor pe teritoriul altor state are o dublă sursă: unii se află acolo pentru că statul român nu i-a mai cuprins si pe ei în granitele sale, si aici ne referim la cei din jurul României, cei mai numerosi de altfel, fie că au ales exilul politic sau au plecat mânati de interese economice si/sau vocationale.

O atare situatie, ar fi fost de asteptat, să genereze si un interes special din partea statului român pentru mentinerea legăturilor cu ei. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat decât în perioada regatului român care s-a implicat activ în sprijinirea culturală a românilor din statele învecinate. Perioada comunistă a însemnat practic înghetarea acestor legături, iar perioada de după 1989 a consemnat un dezinteres asemănător, poleit din când în când cu declaratii politicianiste.O tentativă timidă de reluare a sprijinului putem consemna după 1999, dar crearea în cadrul guvernului a unei firave structuri, putin numeroase si cu fonduri de zeci de ori mai mici decât necesitătile nu ne fac a consemna momentul si perioada ca reprezentând o cotitură în politica relatiilor cu românii din afara României. O implicare mai mare a existat în rândul societătii civile, ea însăsi în reconstructie si deci grevată de toate impedimentele acestei etape.

Sondajele arată o plajă largă a situării românilor din interior în dezbaterea acestei teme, cu perceptii si pozitii diferite, uneori chiar de respingere fată de fratii lor din afară. Unii, tot mai putini, văd necesitatea unor relatii profunde si complexe cu acestia, considerând că statul român, si noi toti, avem obligatia de a fi aproape de ei, de a nu-i pierde, de a-i ajuta pe cei aflati în dificultate. La celălalt capăt, sugrumati de lipsuri, de dezamăgire si confuzie, altii întreabă pur si simplu: „Ce nevoie avem să ne îngrijim de altii când noi însine suntem în mizerie si dezordine?”

Pentru că nu considerăm această temă ca fiind una secundară pentru viitorul poporului român, deci a fiecăruia dintre noi si urmasii nostri, vom încerca să oferim, atât indiferentului guvernant cât si cetăteanului dezinteresat sau negationist, câteva motive dintr-o gamă largă de răspunsuri posibile, de la cele filosofice pînă la unele extrem de pragmatice.

Un prim argument

Neamul. Înaintea statului national, a statului regat, imperiu, a statului oras (cetate), a existat neamul. De fapt, el este cel care a generat, sub o formă sau alta, statul tocmai în scopul de a se organiza mai bine si a-si asigura viitorul. Este, dacă vreti, o problemă de sânge si de supravietuire. Nu îti ajuti copiii pentru că asa este strategic sau corect, ci pur si simplu pentru că au acelasi sânge. Fie că membrii unui neam sunt adunati între frontierele aceluiasi stat, fie că ei au rămas pe afară sau au plecat, rămân pentru totdeauna apartinători ai acelui neam si, fată de ei, natiunea mamă continuă să păstreze obligatia grijii sale. Măsura în care această grijă există sau nu este si măsura în care aceasta este interesată sau nu de supravietuirea sa. Acest interes se manifestă atât prin asigurarea conditiilor de viată cât si prin conservarea trecutului si a specificului. Este, adică, o datorie interioară.

Diversitatea extraordinară, si de aici frumusetea acestei lumi, prea des neglijată sau chiar atacată, este dată tocmai de trecerea prin timp a neamurilor până astăzi. Supravietuirea lor, cu tot tezaurul propriu, este deci o datorie fată de umanitate. Multe din urmele românesti, din elementele culturale specifice sunt de găsit tocmai în zonele locuite de comunitătile rămase, din trunchiul etnic românesc, pe teritoriul altor state. Mostenirea si specificul neamului nu pot fi depline fără conservarea si valorificarea acestor valori. Nu suntem noi însine dacă nu ne prezentăm în fata celorlalti cu tot ceea ce am fost, cu tot ceea ce suntem. Este, în final, o chestiune de vointă si responsabilitate.

Câteva argumente pragmatice

Interese culturale si stiintifice. Oamenii de cultură sau de stiintă români din afara României, asumati ca reprezentanti ai neamului, pot spori reprezentativitatea acestuia în fata celorlalte natiuni ale lumii. Ei pot să-si ducă o parte din activitate în România îmbogătind astfel peisajul cultural si stiintific intern sau pot directiona către ea o parte din prestigiul si avantajele activitătii lor.

Interese economice. Românii, fie cei din jurul României, fie cei din diaspora apărută în ultimii o sută cincizeci de ani prin emigrare, sunt un potential extraordinar pentru dezvoltarea unui parteneriat economic reciproc avantajos. As mentiona aici numai exemplele, deosebit de grăitoare, ale relatiilor dintre Israel si Ungaria cu etnicii lor din alte state.

Interese geopolitice. Mentinerea unui spatiu etnic românesc în jurul frontierelor, chiar în actuala conjunctură a probabilei integrări europene, este un element de sigurantă suplimentar în relatiile cu statele din jur. În plus, chiar în conditiile, extrem de probabile, ale inexistentei unor ciocniri de forte cu acestea, prezenta si manifestarea unor comunităti românesti puternice pot duce la o atitudine mai binevoitoare si la o colaborare cât mai profitabilă între România si aceste state.

Interese strategice. Multe dintre deciziile care privesc zone întinse ale globului în ceea ce priveste configuratia, viitorul, politicile aplicate în acele zone sunt luate, după cum se stie, în capitalele statelor importante si sunt influentate sau chiar directionate de activitatea de lobby a reprezentantilor unor comunităti etnice puternice. Este suficient, cred, exemplul lobby-ului evreiesc, maghiar sau polonez. Din păcate, lobby-ul românesc este aproape inexistent, chiar dacă numeric românii din afara granitelor reprezentantii multor state din zonă cu care se fac în mod obisnuit comparatiile.

Integrarea europeană si evolutia demografică. După cum se stie, posibilitatea participării la decizie în U.E. este dependentă, conform actualului sistem de alocare a voturilor. de dezvoltarea economico-socială dar si de mărimea populatiei fiecărui stat membru. Europa de vest are însă un deficit demografic pe care l-a suplinit prin imigranti, până de curând veniti din sud. Este de asteptat ca, după 11 septembrie, acest aflux să fie directionat de la est către vest si mult mai putin de la sud către nord. Conform datelor ultimului recensământ, au dispărut (nu au decedat, s-au volatilizat pur si simplu) din populatia tării, în zece ani, cca. 700.000 de persoane din zona de populatie între 20 si 40 de ani, adică populatie tânără. Cel mai probabil, acestia au luat drumul Occidentului ca emigratie ilegală temporară sau definitivă, pentru a munci sau chiar a se stabili acolo. Accentuarea acestei tendinte poate genera si dezavantaje interne grave, nu numai reducerea ponderii României în viitoarea constructie europeană. Pericolul real al emigrării de fortă de muncă tânără către vestul Europei poate fi suplinit prin primirea de etnici români din statele din jur asigurându-se astfel si echilibrul demografic si coeziunea etnică.

Ungaria. Politica Ungariei fată de maghiarii din afara tării este mult mai mult decât un argument; ea este pur si simplu un model functional si de succes, si încă unul aflat în imediata noastră apropiere, care uneori ne calcă pe bătături dar pe care, avem toate motivele să-l admirăm, să-l studiem si să-l folosim.

De ungurii din afara Ungariei se ocupă un „Oficiu pentru maghiarii din afara granitelor” care coordonează activitatea tuturor ONG-urilor unguresti specializate în problematica maghiarilor din afara granitelor începând cu „Uniunea Mondială a Ungurilor”, organizatie cu peste un milion de membri si terminând cu diverse asociatii si fundatii cu specific profesional sau patronal („Asociatia Maghiară de Economie” sau „Uniunea Mondială a Oamenilor de Afaceri Maghiari”) din Ungaria. Tot el coordonează direct si, mai ales, indirect, prin intermediul ONG-urilor mentionate mai sus, activitatea tuturor formulelor asociative, civile sau politice, ale maghiarilor din afara tării. Politica statului este transpusă de către oficiu în strategii puse în aplicare de acesta, de ONG-uri, de ministere, societăti comerciale si institutii financiare (bănci si fonduri de investitii). Nivelul ajutoarelor financiare directe si indirecte (de la bani alocati, la ajutoare, burse, credite nerambursabile sau extrem de avantajoase pentru dezvoltarea mediului de afaceri maghiar din tările respective) se ridică la sute de milioane de dolari, la care se adaugă chetuielile generate de functionarea oficiului. În măsura în care modalitătile de finantare sunt la vedere sau extrem de sofisticate (investitii ale firmelor de stat sau ale celor private „încurajate” de stat, credite pentru pornirea afacerilor etc.) o evaluare exactă este greu de făcut si ea ar putea aduce surpriza unor cifre semnificativ mai mari. Asistenta statului maghiar pentru cetătenii din afara lui si mai ales pentru cei din teritoriile care au apartinut regatului ungar se manifestă pe toate planurile însotind persoana etnic maghiară de la nastere până la bătrânete.

Nu ne mai rămâne decât să ne întrebăm pentru ce? Care să fie motivul unei astfel de implicări umane si financiare? Au ungurii prea multi bani si nu mai stiu pe ce să îi cheltuie? Să fie plictisul? Un capriciu? Mintea putină? Sau e dovada unei admirabile si solide frătii de neam si a unui exemplar pragmatism national?

La aceste întrebări suntem datori cu un răspuns cu totii si în primul rând guvernantii nostri.

Paul Ghitiu