Băsescu, singur împotriva tuturor?

Plecarea lui Teodor Stolojan de la conducerea PNL şi, implicit, părăsirea cursei electorale pentru Cotroceni, a agitat şi mai tare aerul politic românesc şi aşa destul de frământat. Dilema cea mare, anume de ce a plecat Stolojan (din motive de boală sau urmare a şantajului la care a fost sau ar fi urmat să fie supus de către PSD) este, ne permitem să spunem, falsă. Nici unul dintre factori nu poate explica de unul singur comportamentul fostului lider liberal. Din acest punct de vedere, lacrimile lui Traian Băsescu, din momentul anunţării deciziei de renunţare, deşi au putut impresiona pe unii şi contraria pe alţii (fiind, oricum, un bun exerciţiu electoral de captare a atenţiei), nu au deloc justificare obiectivă.

Chiar şi dacă Stolojan ar fi fost ameninţat cu şantajul cel mai josnic, aceste lacrimi nu sunt la locul lor. Am putea spune, mai ales dacă ar fi fost şantajat. Căci din două una: ori fostul lider PNL nu avea de ce să se teamă de şantaj, şi atunci ar fi trebuit ca ameninţările să-l întărâte şi să-l îndemne la continuarea luptei, ori chiar este o persoană şantajabilă şi atunci lacrimile lui Băsescu sunt mincinoase. Nu te poţi înfuria până la lacrimi pe cei care îţi cunosc slăbiciunile şi te şantejează cu ele. Aşadar, teoria PSD-ului şantajist e destul de şubredă. Mai rămâne problema sănătăţii lui Stolojan. Aici chestiunea este, într-adevăr, mai delicată. Dacă omul este bolnav cu adevărat, atunci decizia de retragere este înţeleaptă. Noi sperăm însă că lucrurile nu stau aşa, ba chiar ultimele luări de poziţie par a confirma că Stolojan nu avea probleme de sănătate grave, că nu trebuia supus nici unei intervenţii chirurgicale, deci că nu exista nici un pericol iminent ca el să nu poate activa ca preşedinte din motive medicale acute. {i atunci, de ce a plecat Stolojan? Să fie oare vorba despre un soi de capotare psihică? Adică de incapacitatea sa de a trece peste râul murdar al campaniei electorale fără a se primejdui din punct de vedere al echilibrului psihic şi emoţional? Mai degrabă înclinăm să credem că este vorba despre aşa ceva. În acest caz, trebuie să spunem din nou că decizia de plecare este de \nţeles. Decât un preşedinte "slăbit" psihic de campania electorală, mai bine un candidat retras la timp. Această retragere va fi, după părerea noastră, repede uitată, căci conştiinţa publicului deja a simţit că ea era normală. S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. Alea jacta est! Mergem mai departe, Stolojan fiind deja un capitol închis în politica românească.

Un fel de terorist politic

Cine rămâne însă în scenă în locul lui Stolojan? Evident, Traian Băsescu. Aici trebuie să facem referire la declaraţia dură a lui Adrian Năstase după anunţarea plecării lui Stolojan. Pentru a câştiga strategic în bătălia cu Băsescu, Năstase a simţit că trebuie să lovească primul. L-a acuzat pe primarul Bucureştilor că "i-a luat gâtul" lui Stolojan, ca şi lui Petre Roman pe vremuri, expresie extrem de percutantă, trebuie să spunem, în aceste momente în care decapitările se ţin lanţ în Irak. Dintr-odată, Băsescu devenea, măcar în parte, un fel de terorist politic fără milă, pornit la un război total, neconvenţional şi urât cu restul politicienilor. Dacă e în stare să-şi ucidă aliaţii, părea să spună Năstase, la ce ne putem aştepta noi, inamicii lui politici? Băsescu, ucigaş? Ei bine, pentru o parte a publicului, declaraţia lui Năstase a putut fi interpretată pe dos, ca o dovadă că premierul se teme de primarul capitalei, iar această temere a dat, desigur, mai multă siguranţă de sine celor care speră ca Băsescu să-i vină de hac "inadecvatului" şi "nepopularului" premier. Iar Băsescu, pornit într-adevăr ca o vijelie, a confirmat această senzaţie: imediat a ieşit la rampă şi a tunat împotriva celor care îi vor răul (politic), aruncându-le o provocare dură: "cu mine, băieţi, n-o să meargă!", le-a trântit-o el celor care îl demobilizaseră pe Stolojan. Dintr-odată, Băsescu s-a încărcat şi cu energia lui Stolojan şi, la fel ca în basm, ocrotit de spiritul fostului lider PNL, a plecat la luptă cu balaurul PSD-ist. Din punct de vedere al psihologiei politice, plecarea grăbită a lui Stolojan şi intrarea în arenă la fel de grăbită a lui Băsescu sunt în mod categoric atu-uri pentru alianţa D.A. Dacă ar fi tărăgănat momentul, dacă ar fi ezitat să se măsoare cu Adrian Năstase, Băsescu ar fi fost deja învins la această oră. Căci publicul care votează are prejudecăţi. Dacă simte că un candidat nu se ţine bine pe picioare, nu mai are răbdare să-l asculte şi-l declară învins înainte de momentul final. Dimpotrivă, Băsescu arată acum ca un boxer supratensionat, dornic de revanşă. Numai şi din acest motiv, el are şanse reale să-l doboare pe Năstase. Cu condiţia să nu facă greşeli majore. Cu alte cuvinte, el trebuie să ştie să transfere toată această energie de luptă numai în direcţia ţintită, a Cotrocenilor, şi nu aiurea. Nu trebuie să se lase atras deloc în polemici murdare (decât atât cât e absolut necesar într-o campanie!), nici măcar în stilul său, băsescian! Pentru a junge la Cotroceni, el trebuie să arunce pielea niţel pestriţă de marinar neînvins şi să capete alura de preşedinte decis şi incoruptibil. Căci, după Iliescu cel "moale" şi permisiv, uşor împovărat de ani, e cazul să vină la Cotroceni o figură neconvenţională, decisă, dinamică şi incoruptibilă. Ar fi o alternativă la diplomaţia cam ceţoasă (şi de aceea, nepopulară) a lui Adrian Năstase. Normal, şi acesta are atu-urile lui în confruntarea cu Băsescu. Cel mai mare, normal, plusul simbolic ce-i vine din aerul aristocratic. Preşedintele unei ţări nu poate fi un matroz sumes la mâneci, ci un diplomat cu ştaif, fie el şi niţel nepopular. Dar, dacă nepopularitatea trece de un anumit prag, Năstase va risca să nu mai găsească limbaj comun cu masele, căci, să nu uităm, România rurală e tot ce poate fi mai departe de preţiozitatea naturală a primului ministru, iar România rurală va vota masiv.

Băsescu pare acum singur împotriva tuturor. O situaţie care-l avantajează, dar numai până la un punct, căci nimeni nu poate crede că un singur om poate învinge un partid de talia PSD-ului. De aceea, e nevoie ca alianţa să scoată în faţă şi alţi lideri, care să populeze spaţiul din jurul primarului. Iar aceştia trebuie să-l susţină necondiţionat. Orice fisură în cadrul alianţei (proaspăt lovită) va crea impresia de neseriozitate: dacă acum nu sunt uniţi, atunci când?

Se anunţă o campanie electorală dură, imprevizibilă. La această oră, Năstase pare a fi detaşat de Băsescu. Dar orice e posibil, iar voturile lui Vadim (care pot fi mai multe decât ne aşteptăm în acest moment) pot înclina decisiv balanţa.

Cristi PANTELIMON

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!