Butoanele unei dictaturi

PSD are certe tendinţe dictatoriale. Oligarhia, constituită pe structurile acestei formaţiuni politice populiste şi antidemocratice, domină autoritar mediul de afaceri şi frînează evoluţia României. Gruparea tandemului Iliescu-Năstase a devenit cel mai puternic şi cel mai dăunător partid de la noi acţionînd brutal patru butoane importante ale mecanismului social.

Pentru a ajunge ca şi pentru a se menţine la guvernare, un partid are nevoie de susţinerea principalelor instituţii ale societăţii: Biserică, Armată, Şcoală şi presă. Acestea se bucură şi de cea mai mare credibilitate din partea românilor.

Cîtă vreme sprijinul vine din credinţa unei bune alegeri, totul e în regulă. Cînd însă Biserica, Armata, Şcoala şi presa sînt constrînse să ajute o formaţiune politică să rămînă la putere, miroase a dictatură.

PSD a uzat de forţa sa financiară, căpătată prin abuz şi prin jaf, pentru a întrebuinţa în scopurile electorale cele patru "puteri" neoficiale.

Biserica este unul dintre butoanele cel mai des apăsate de orice putere. Nici liderii PSD nu l-au neglijat. Au ridicat biserici, au plătit de la buget diverse manifestări patronate de biserică, îi susţin politic pe unii ierarhi. Ultimul gest de mare impact: guvernul a dăruit pămînt şi a alocat fonduri importante pentru construirea Catedralei Neamului.

Al doilea buton important pentru manipularea electoratului este Şcoala. Imediat după ce a preluat puterea, PSD şi-a impus oamenii pînă şi la direcţia şcolilor din cele mai amărîte cătune. Apoi a apărut programul "cornul şi laptele", de care au beneficiat mai mult clienţii politici ai PSD decît copiii nevoiaşi, dar a fost de efect în plan propagandistic. În campania pentru alegerile locale, dascălii au fost obligaţi să organizeze întruniri electorale în şcoli cu candidaţii PSD, deşi legea interzice asta. În fine, profesorilor li se vor mări lefurile.

Oştirea noastră nu s-a păstrat nici ea echidistantă faţă de partide, aşa cum bunăoară face armata Turciei. La noi, înalţii ofiţeri au fost mereu tentaţi de mirajul sforăriilor politice şi nu s-au dovedit a fi conştienţi de rolul de arbitru şi garant al democraţiei pe care şi l-ar putea asuma Armata.

Gen. (r) Mircea Chelaru, fost şef al Statului Major General, a fost mazilit pentru că şi-a exprimat franc opiniile politice. Pe de altă parte, deunăzi, gen. Mihail Popescu, actualul şef al Statului Major General, a acceptat să candideze la Senat pe listele PSD! De altfel, tot ca un semn al apetenţei pentru autoritarism, PSD şi-a făcut un obicei din a numi militari de carieră în posturi ale administraţiei de stat. Ionel Blănculescu, şeful Autorităţii pentru Control, Eugen Bejenariu, secretarul general al Guvernului, Gabriel Oprea, fost prefect al Bucureştiului, şi Petre Botezatu, şi el fost prefect al Capitalei, sînt cei mai cunoscuţi foşti ofiţeri intraţi la guvernare.

PSD (PDSR) a înţeles, încă din 1996, că e vital să ai măcar o anumită parte a presei de partea ta. Revenit la guvernare, PSD şi-a propus, din 2001, să strunească întreaga presă românească. A plătit laudele unor instituţii media şi tăcerea altora. Prin interpuşi, liderii PSD au devenit proprietarii unor ziare, posturi de radio şi televiziuni centrale şi locale. Dintre puţinele mass-media rămase independente, majoritatea au fost îmblînzite cu caşcavalul publicităţii de stat. Iar împotriva celor mai îndărătnici (cum este Evenimentul Zilei), care n-au acceptat nici să prea-mărească partidul, nici să închidă ochii în faţa hoţiilor, PSD a declanşat un război necruţător.

La toate astea se adaugă eforturile disperate ale PSD de a sugruma Opoziţia. Băsescu este hăituit cu sute de procese; aleşii locali ai PNL şi PD au fost obligaţi, între anii 2001 şi 2004, să treacă la partidul-stat în schimbul fondurilor necesare înfăptuirii propriilor programe; afacerile unor membri ai partidelor de opoziţie au fost torpilate prin acţiunea samavolnică a instituţiilor de control ale statului; accesul liderilor Opoziţiei la televiziunea şi radioul publice a fost drastic restrîns.

Prin acest comportament, PSD se dovedeşte incompatibil cu democraţia. Partidul lui Iliescu & Co a încercat să-şi camufleze firea nărăvită la dictatură printr-o bătălie pentru imagine în care a angajat şi Biserica, şi Armata, şi Şcoala, şi o parte a presei. Cred însă că este pe cale să piardă şi această luptă.

Claudiu TÂRZIU

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!