Transnistria - ţara nimănui (2)

Transnistria a avut dintotdeuna acelaşi rol în planurile imperiale ruseşti: de avanpost şi cap de pod militar spre Europa civilizată. Astăzi, Noua Rusiei îşi impune poziţia la graniţa cu NATO printr-o politică agresivă, de forţă.

Documentarul, a cărei parte a doua o publicăm în acest număr al revistei Rost, prezintă istoriografic soarta acestei fâşii de pământ transnistrean, râvnită şi folosită de-a lungul secolelor într-un singur scop: strategic.

Ţinutul gravita şi bisericeste spre Moldova, astfel, la 1657 mitropolitul Sucevei hirotoniseşte pe Lazăr Branovici ca episcop la Cernigov. Într-un act dat la Thighina în 1769 se face următoarea precizare privind subordonarea bisericească: "mitropolitul Proilavei (Brăilei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunării şi al Nistrului şi al întregii Ucraine a hanului". În câteva rânduri, ţinutul dintre Nistru şi Bug a intrat sub jurisdicţia episcopiei Huşilor. După 1792 (data la care ruşii ating Nistrul) Transnistria va aparţine bisericeşte de Ecaterinoslav în fruntea căreia însă era românul Gavril Bănulescu-Bodoni care, după anexarea Basarabiei, va reuni sub aceeaşi mitropolie Chişinăul, Hotinul şi Oceacovul, fiindcă în ţinutul Oceacovului precum şi în Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari şi colonişti de diferite neamuri, iar ruşi sunt foarte puţini".

Din 1837 se va înfiinţa eparhia Chersonului şi Tauridei cu reşedinţa la Odessa. Pe malul stâng al Nistrului şi pe alocuri şi în stepa Chersonului până la Bug, erau aşezari în care fiinţau cam 100 de biserici moldoveneşti, iar tot sudul Rusiei până aproape de Kiev era în stadiul de colonizare abia cu două decenii înainte de răpirea Basarabiei. În 1717 domnul Moldovei, Mihai Racoviţă, atestă printr-un act o dăruire de moşie făcută peste Nistru lui Apostol Leca.

Ecaterina a II-a ne-ar fi mutat la est de Nistru

Ruşii vor ajunge în 1772 la Bug, în 1792 la Nistru şi în 1812 la Prut. La fiecare din aceste etape Rusia avea şansa să obţină clauze privind dreptul supuşilor creştini rămaşi sub suzeranitate turcească să se mute între graniţele ei pentru a-i coloniza. Ţarii doreau ca sudul Ucrainei să nu rămână nepopulat. Astfel, la 1739, Constantin şi Dumitraşcu Cantemir (urmaşi ai celui ce la 1711 a trecut Nistrul în fruntea a 4000 de moldoveni) conduceau voluntarii moldoveni în luptele cu turcii şi încheiau la 5 septembrie o convenţie cu Rusia obţinând recunoaşterea independenţei ţării. La retragerea ruşilor aceştia au luat cu ei pentru colonizări peste 100.000 de suflete.

În perioada 1769-1774, la curtea Ecaterinei a II-a se făceau proiecte de "transplantare a populaţiei amânduror Principatelor", iar la 1792 se raporta că au fost aşezaţi între Nistru şi Bug "două treimi din locuitorii Moldovei" fiind vorba ca acestei "Moldove Noi" să i se dea autonomie şi domn pe A. I. Mavrocordat.

Acordând scutiri de serviciu militar şi dări, acoperind cheltuielile de călătorie, asigurând autonomie, biserică românească, magistraţi români, şcoală de limba populară, tipărire de cărţi în limba română şi chiar pecete cu capul de zimbru, Ecaterina a II-a atrăgând deja români din principate şi din Transilvania reuşeşte la 1783 să aseze chiar dincolo de Bug 2000 de familii cu 15 biserici româneşti.

Se făceau colonizări chiar şi în jurul Kievului dar şi în sudul Rusiei, aducându-se câte 25-40 de familii pentru o aşezare. Ciobanii din Ardeal s-au asezat în Crimeea, de la Marea de Azov până în Caucaz sau în Dombas. Salariaţi din direcţia oficiului de studii sub conducerea lui A. Golopenţia în cercetările etnografice şi folclorice efectuate dincolo de Bug între 1942-1944 găsesc în oraşul Melitopol de la Marea de Azov, unicul restaurant din localitate cu numele de Bucureşti. Bătrânii spuneau că fiecare familie primise 50 de hectare, două perechi de boi, scutiri de taxe pe 50 de ani, şi că sosiseră din sudul Basarabiei.

Cu gust pentru numele antice, Ecaterina a II-a va construi puternice fortăreţe pe malul stâng al Nistrului: Tiraspol în faţa Tighinei şi Ovidiopol în faţa Cetăţii Albe. Marea majoritate a transnistrenilor fiind români, aceeaşi Erhani, Soltani, Buşilă, Codreanu, Munteanu, Braşoveanu, Ardeleanu, Eşanu vor fi mâna de lucru la ridicarea Odessei, dar şi printre fruntaşii locali. Bănulescu este cel care sfinţeşte temelia oraşului Odessa şi contribuie la planul de organizare al oraşului, iar Manole e menţionat ca arhitect pe lângă guvernator. Pe firmele Odessei apăreau ciobotarul {tirbei, croitorul Sturza, restaurantul Catargi, iar suburbia "Moldovanca" populată cu români va deveni un oraş întreg cu peste 40.000 de locuitori.

Românii pun bazele culturii ruse

În 1796, la Dubăsari ori Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale şi traduceri de I. Cantacuzino). În 1799, rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăieşti majoritatea locuitorilor sunt moldoveni.

Cultura românească a influenţat şi cultura ucrainienilor şi ruşilor prin românii ce şi-au găsit rosturi în Rusia. Petru Movilă a devenit mitropolit al Kievului şi întemeietorul Academiei ruseşti. Călugarul român Paul Beranda este întemeietorul lexicografiei ruseşti. Spătarul Milescu, pe lângă activitatea diplomatică şi ştiinţifică, a fost învăţătorul lui Petru cel Mare. Dimitrie Cantemir a depus o rodnică activitate ştiinţifică fiind şi consilier intim al Împăratului. Herascu (Hirastov) a fost literat şi primul curator al Universităţii din Moscova. Dosoftei va ajunge episcop al Azovului, Antonie (trecut peste Nistru împreună cu peste 100.000 moldoveni la 1739) a devenit mitropolit de Cernigov şi Bielgorod. Mihail Strilbiţchi din Moldova îşi va muta tipografia la Dubăsari, apoi la Movilău. Ioan Silviu Nistor în Istoria românilor din Transnistria mai aminteşte de un român Turcu că autor al Codului penal rusesc, de Mihail Volosaninov ca organizator al Ministerului rus de Externe şi de Grigore Voloseninov ("Românul") de asemenea diplomat al Rusiei. Literatura rusă recunoaşte că poezia rusească moderna începe cu Antioh Cantemir. Prin Dimitrie Cantemir, prin Spătaru Milescu (care, în China la popasuri, dă comandă cazacilor să îi cânte "Dunăre, Dunăre"), prin Leon Donici şi alţii, Rusia capătă nişte mari oameni de cultură.

În 1737 se năştea în Rusia Nic Bantans Camenschi, urmaş de boier moldovean, ce va deveni membru de onoare al Academiei ruse şi universităţii. Mihai Frunză, geniu militar al Armatei Roşii, mort în 1925 la 40 de ani, este cel al cărui nume l-a purtat capitala R.S.S.Kirghiza (Frunze) şi Academia militară a URSS. Acesta se născuse în Turkestan, urmare a unor colonizări a regiunii cu basarabeni şi transnistrieni, în 1878.

În 1854, se stingea la Odessa Al. Sturza, filozof al religiilor. Nicolae Donici a întemeiat în 1908, la Dubăsarii Vechi, Observatorul de astronomie fizică. Guvernul rus refuză oferta lui Mihail Stroescu (fratele filantropului V. Stroescu) de a finanţa deschiderea unei catedre de limba română la Universitatea din Odessa.

Academicianul sovietic S. Berg, afirmă: "Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia şi până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români".

Toponimia confirmă românitatea Transnistriei

Iată în continuare o serie de nume ale localităţilor de dincolo de Nistru: Singuri, Volosovca, Cioban, Beseni, Volosschie, Cărăcinţi-Valahi, Cotiujani, Uşiţa, (lângă izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adabaşi, Alexandria, Perepelitino, Sânţuia, Mălai (pe lângă Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Vărsaţi, Curecni (între Cigirin şi Novomirgorod); Babanca, Burta, Tecucica (lângă Novoarhanghelsk); Răzmeriţa, {elari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (lângă Olviopol); Arcaşi, Cantacuzinca, Moldovca Braşoveanovca, Pădureţ, Urâta, {erbani, Arnăutovca (lângă Voznerensk); Baraboi, Grădiniţa, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (lângă Odessa); Coşuri, Guşa, Sura-Bondureni, Buda, Soroca, Chisleac, Bursuci, Odaeva, Sura (lângă Gaisan) etc.

În 1893, Th. Burada menţionează următoarele sate moldoveneşti din gubernia Cherson: Iasca, Gradiniţa, Sevarţaica, Belcauca (spre Ovideopol), Mălăieşti, Floarea, Tei, Coşarca, Buturul, Perperita, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Taslac, Doroţcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca şi Cantacuzinovca. Acelaşi Burada găseşte, în 1906, în Podolia satele româneşti: Lescovăţ, Ruda, Ivăneţ, Rogozna, Studenita, Usita, Lipciani, Serebia, Buşa, Coşniţa, Gruşca, Ocniţa, Camenca, Lăpuşna, Săratei, Rabniţa, Botuşani, Pietrosul, Slobozia, Domniţa, Balta, Moşneagul, Senina, Bursucul.

Tot atunci, potrivit statisticilor oficiale, trăiau în Cherson şi Podolia 532.416 de români, în Ecaterinoslav 11.813, iar în Taurida (Crimeea) 4.015. Aprecierile asupra cifrelor reale merg până la 1.200.000. La mijlocul secolului XIV, în Transnistria existau peste 400 de sate curat româneşti.

Alexis Nour (care a identificat în Transnistria o localitate "Nouroaia") numeşte ca ultime sate ale zonei compact româneşti spre răsărit Glodoşi – cam la aceeaşi paralelă cu Cernăuţiul şi Serbani – la o paralelă cu Iaşul însă la 200-250 km de la Nistru. Acesta a găsit în Kiev un liceu care purta numele celui care îl întreţinea prin donaţii uriaşe: "Pavel Galagan". La fel de vestiţi erau cei din familiile Funduclea (numele îl purta şi o stradă în Kiev), Cordunean, Frunzetti, Măcărescu, Bontaş, Gredescu.

Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Inguletul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocniţa, Darla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desagăa), Moldovca, Buşa, Tătrani, Humor, Merla, Uşita.

În 1918 Transnistria cânta "Deşteaptă-te române"

Între 1909 şi 1913, ieromonahul Inochentie a condus în Transnistria, la Balta, o "mişcare" pentru reîntroducerea limbii române în biserică. Zeci de mii de moldoveni veneau în pelerinaj la Balta unde li se vorbea şi li se împărţeau gazete în limba lor. Deşi apărat de ţărani (60 vor cădea ucişi), Inochentie este ridicat de cazaci şi închis. Autorităţile vor permite însă folosirea limbii române în biserici.

În 1914, Austria promitea României "toată Basarabia cu Odessa" promisiune ce o va reînnoi. Prezenţa voluntarilor ardeleni şi bucovineni în Ucraina a avut un rol benefic în redeşteptarea conştiinţei naţionale la românii din Imperiul ţarist. Ofiţerii români vor desfăşura o vie activitate culturală atrăgând de partea lor studenţii din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostaşi şi ofiţeri români din armata rusă care vor avea şi ei o puternică înrăurire asupra studenţilor din Odessa şi împreună vor organiza un congres la 23 martie 1917. În ziua de 18 aprilie a aceluiaşi an, la Odessa a avut loc o manifestare a soldaţilor români la care au luat parte 12.000 de ostaşi şi studenţi basarabeni şi transnistrieni. La 9 aprilie ziarul "Cuvânt moldovenesc" publicase programul P.N.M., care cuprindea printre altele şi drepturi naţionale pentru românii de dincolo de Nistru, iar în 14 aprilie se înfiinţase "Asociaţia învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru". Congresul învăţătorilor români din Rusia, ţinut la Odessa, a cerut pentru transnistrieni serviciu religios, şcoli, inspectorat şcolar, episcopie la Dubăsari, seminar la Odessa, toate în limba română. (va urma)

Viorel DOLHA

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!