Vedere de pe Centura Politicii

Moromete de la Cotroceni faţă cu politica externă

"Eu i-am facut, eu îi omor!" – sună un aforism oferit de înţelepciunea ancestrală a românului bătut de nevoi, înainte să-l bată de tot feminismul legislaţiei europene.

Tot ca un român bătut de nevoi reacţionează şi preşedintele Traian Băsescu. Ar pune mâna pe par prin ogradă şi nu-l lasă Constituţia. Nu-l mai ascultă copiii şi pace!

Domnu’ Tăriceanu vrea să demisioneze - "Lung prilej de vorbe şi de ipoteze", ar completa George Topârceanu. Şi domnu’ Tăriceanu n-a mai divorţat fiindcă inteligenţa politică a Alianţei se măsoară acum în... "boci". Ce mai contează că vor păţi la fel ca ţărăniştii dacă nu-l ascultă pe Traian Băsescu şi să facă urgent alegeri anticipate pentru a scăpa de "soluţiile imorale"? Este deja târziu, dar încă se mai poate. Domnu Tăriceanu a adoptat unitatea de măsură şi a adus-o pe Anca Boagiu la Ministerul Integrării, dacă "blonda norvegiană" nu a corespuns. Poate că aşa "pater familias" va fi mulţumit şi nu va mai cere iar alegeri anticipate. Nu ştim în câte străchini va călca Anca Boagiu. Aşteptăm.

Dar ce ne facem că nu aşteaptă şi ochioasa de Lavinia Şandru să numere străchinile? "Traian Băsescu nu numeşte o femeie pe funcţia de ministru, dacă nu-i vede mai înainte chiloţeii", a meditat Lavinia cu voce tare. Pe urmă, sigur, "Vaaai, a fost o glumă, a fost o glumă!", a repetat deputata trecută la PIN. Cum să nu-ţi baţi copiii? Nu avea dreptate matrozul când a trimis-o pe Centura Politicii? Şi-apoi, cum să nu te întrebi de unde ştie Lavinia chestia cu... „chiloţeii"... Să meargă-n PIN, pe Centură!

Licuricii şi strategia ţării noastre

Fiindcă de acolo, de pe Centură, se vede cel mai fain. Nu poţi să citeşti toată ziua opera completă a lui Cărtărescu sau meditaţiile din zborul săgeţii lui H.-R. Patapievici. Uneori, simţi nevoia să fugi de la Cotroceni şi să intri sub punte cu băieţii ca să joci un barbut pe politica externă a României. Este chiar neconvenţional, e altceva politica lui Traian Băsescu. Mai ales că prietenul din Clubul lui Savonarola te plictiseşte prea mult: vine la poartă una-două cu căciula-n mână să-i dai bani de publicitate, iar tu-i dai altceva. Din belşug, să-i ajungă! N-a vrut să-i dea contracte, atunci prietenul specializat în etică şi morală jurnalistică l-a pictat la gazetă. Uite ce-a zis preşedintele patriei, că, decât să facă bucuria unor licurici mai mici, mai bine fericeşte un licurici mai mare.

Nu cred că Mult Iubitu’ şi Stimatu’ a folosit o asemenea „espresie" fiindcă, în mod sigur, n-o cunoştea şi nici simţul umorului nu-l dădea afară din casă. Nu e deloc cuşer pentru un şef de stat, dar trebuie să recunoaştem că personajul are farmecul lumii din care vine. De ce să ne gândim doar la modelele oferite de Cuza, de Carol I, cel care întindea doar un deşt politicienilor de la Bucureşti şi trei deşte bătrânului Petre Carp? De ce să rămânem doar cu modelul lui Nicolae Ceauşescu, care se uita chiorâş la burţile activiştilor lui? E bine să avem şi un preşedinte de-al nostru, din popor, din topor.

Să analizăm însă puţin structura de adâncime a acestei meditaţii politice a lui Traian Băsescu. Dacă are asemenea plăceri adânci e problema dumisale. Prietenii de cârciumă nu ţi-i dă Dumnezeu. Nu ţine figura cu "opiniile exprimate în cadru privat" şi că nu trebuia dat publicităţii un asemenea gând fetid. Nu mai este o chestiune de intimitate dacă marineru’ vrea s-o facă în numele unei naţiuni, cum crede "prietenul meu ziaristul". De ce-ar trebui să fim noi părtaşi la o asemenea perversiune cu un individ ca George W. Bush?

Am mai pierdut un tezaur naţional

România a cheltuit sume enorme pentru a-şi întreţine mercenarii din Irak, trimişi de tridentul Iliescu-Năstase-Geoană. Şi tocmai ei îl acuză pe Traian Băsescu de servilism faţă de americani. (Parcă tot cu sovieticii era mai bine, măi dragă...). Nu intrăm în detalii, dar ar fi interesant de calculat fie şi numai costul apei minerale pentru mercenarii trimişi în Babilonia. Vor sări imediat unii: "Cum îţi permiţi? NATO, UE, ONU..." Fals! NATO, UE şi ONU nu se află acolo. Invadarea Irakului nu s-a făcut cu acordul ONU, aşa cum a afirmat Traian Băsescu. America a călcat în picioare normele de drept internaţional, Carta ONU, chiar şi propriile principii care au transformat-o în simbol al libertăţii umane în secolul XX. Atunci când s-au împărţit contractele din Irak, ţara noastră nu a primit nimic. Evident, există firme româneşti, care au obţinut "subcontracte" şi atât.

Dar aberaţiile nu s-au oprit aici. Dragoş Neacşu, un oarecare secretar de stat din Ministerul Finanţelor Publice, a semnat la Amman, în Iordania, un acord cu Atta Abdel Wahab, ambasadorul Bagdadului la Amman. Un acord „pe şest", prin care România renunţă la 80% din datoria lui Saddam Hussein către ţara noastră. Cu alte cuvinte, pierdem două miliarde de dolari pe semnătura unui demnitar guvernamental (care, orişc\t, nu s-a dus de capul lui să semneze). Cam atât consideră unii că ar valora şi tezaurul de la Moscova, păstrat cu grijă de Vladimir Putin.

Mihai Răzvan Ungureanu, şeful diplomaţiei noastre, explică această cedare prin "contextul politic mai larg". Dacă aşa înţeleg aleşii noştri să-l servească pe licuriciul cel mare, să fie sănătoşi şi să vină în faţa electoratului din nou să mai ceară un mandat. O asemenea inepţie i-a fost servită mănuşă Împăratului de Mătase (alias Năstase) pentru a reveni în fruntea bucatelor. Şi chiar nu merita să fie ajutat să apară drept campion al interesului naţional.

România nu face parte din Clubul de la Paris, unde se reunesc principalii creditori mondiali, dar simte nevoia să le dea lecţii de generozitate. Este adevărat că ţările din Clubul de la Paris au redus cu 80% datoria Irakului faţă de ele, dar asta e treaba lor fiindcă, oricum, au afaceri grele acolo şi-şi vor scoate banii pe alte căi. România nu a fost iertată de nimeni, a plătit datoriile lui Ceauşescu până la ultimul cent. Ar mai rămâne 20% din datoria lui Saddam - 500 de milioane de dolari, pe care-i vom primi în 23 de ani!

Un oarecare secretar de stat a amanetat o parte din destinul României, a cedat un tezaur pentru care românii au suferit zece ani de foame şi frig. Au talent politicienii noştri, care-şi pun secretarii de stat să scoată castanele din foc. De altfel, Neacşu a şi fost schimbat din funcţie – maurul şi-a făcut datoria... Reamintim că Eduard Mezincescu, un alt secretar de stat, semna şi el cu sovieticii un proces verbal pentru cedarea Insulei Şerpilor. Prostia lui o vor plăti şi generaţiile viitoare.

În acest timp, Serghei Ivanov, ministrul rus al Apărării, visează scuturi pentru apărarea Europei. Iar dacă Europa nu vrea să fie apărată, atunci instalează rachete S-300, orientate inclusiv spre România. Considerându-se provocată şi în Asia, Rusia a desfăşurat ample aplicaţii militare cu China, cu toate tipurile de arme.

Nimfa fiarei în cocon de mătase

Viespea din specia Ichneumonide pune câte un ou în cârca unei omizi. Omida păroasă se ghiftuieşte, face prăpăd în jur, creşte rapid şi se face crisalidă, însă închide cu ea şi propria moarte: larva viespei se dezvoltă şi devoră crisalida. Pe dinăuntru! În loc să iasă fluturele, din crisalidă apare nimfa fiarei în cocon de mătase.

Politica noastră pleacă de la natură. Tătuca Iliescu nu doarme. El i-a făcut, el îi omoară. Are o dorinţă de revanşă ca Alexandu Lăpuşneanu. Văzând că "tâlharii", "aroganţii" şi "ciocoii" Prostănacului nu-i mai acordă nici o atenţie, tataie s-a întâlnit în taină cu Petre Roman şi au copt amândoi un Pol Social. În cadrul PSD, cu PSD , pe lângă PSD, peste PSD - cum o fi, dar să intre în crisalida lui Mucles. Numai aşa poate să întindă năvodul cât mai mult spre nostalgicii partidului, nemulţumiţi de Manivelă, de Guzganul Rozaliu şi de-ai lor. Când crisalida va fi suficient de găunoasă, va ieşi Ilici, bătând din aripi spre o nouă democraţie, la fel cum a procedat cu Frontul Salvării Naţionale, care - n'aşa? - nu era şi nu voia să fie partid politic. Iar de se va scula tataie, "pre mulţi îi va popi". L-a popit el şi pe Nicolae Ceauşescu, care i-a fost ca un tată, de ce s-ar înduioşa de Mircea Geoană? Numai că asocierea lui Ilici cu Petrică este moarte politică sigură, la fel ca rămânerea la umbra lui Adrian Năstase. În acest caz, trebuie să explice românilor ce-i cu Manivelă-I.C.Frimu, care „a cumpărat" şuruburi pentru Căile Ferate de un milion de dolari bucata. Evident, după ce dăduse la topit 23.000 de vagoane.

Pe margine, spiritualul doctor Sorin Oprescu face vocalize acide: "Noi nu suntem un partid de derbedei, de hoţi şi de golani care fură de dimineaţa până seara". Poate invers. Să spună asta electoratului.

Cartonaş galben pentru România

Oli Rehn, comisarul european pentru extindere, s-a întâlnit cu miniştrii de Externe din cele 25 de ţări membre şi a avertizat că România nu şi-a rezolvat dificultăţile provocate de controlul ineficient al frontierelor, de corupţie şi, mai ales, de mediu. El s-a referit şi la instabilitatea politică internă din ţara noastră, tema predilectă a socialiştilor din Parlamentul European, unde au trimis jalbe patriotice Mircea Geoană şi Adrian Năstase. Ca pe timpul fanarioţilor sau al sovieticilor. Feciorii din Strada Primăverii au instincte sigure, coapte la umbra activiştilor în floare, calcă totul în picioare, numai să ne fericească din nou. Jack Straw, şeful diplomaţiei britanice, nu a susţinut cartonaşul galben, arătat de Oli Rehn, şi a repetat că Marea Britanie, care deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, va pleda pentru ca România să fie acceptată la 1 ianuarie 2007.

Chiar dacă aderarea ţării noastre ar fi amânată pentru anul 2008, agenţia "Standard&Poor's" a plasat România în categoria statelor cu risc scăzut pentru investiţii. Pentru prima dată, se consideră că România nu mai face parte din categoria ţărilor cu investiţii speculative. S-au îmbunătăţit indicatorii economici, evoluţie favorizată de creşterea economică, susţinută de cererea internă, explică "Standard&Poor's".

Cel mai optimist este Traian Băsescu. Prezent la seminarul "Noua Europă: Cine se teme de democratizare?", organizat de Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Ştiinţe Politice, Traian Băsescu şi-a reafirmat convingerea că România va adera la 1 ianuarie 2007, aşa cum s-a convenit deja prin semnarea Tratatului de aderare. În acelaşi context, el a solicitat creşterea exporturilor de produse finite pentru a echilibra balanţa de schimburi comerciale a ţării.

După ce a arătat că structurile unor grupuri de interese interne afectează siguranţa naţională, preşedintele a revenit cu aceeaşi consecvenţă la angajamentul lui pentru securitatea şi democratizarea Mării Negre. "Trebuie intervenit cu instrumentele democraţiei în zonă, înainte ca aceste conflicte îngheţate să se transforme în războaie regionale", a precizat Traian Băsescu, care solicită din nou un loc pentru România la masa negocierilor pentru pacificarea Transnistriei.

Se întâmplă însă lucruri stranii în zonă. Adrian Jacobovici de Szeged, reprezentantul special al Uniunii Europene pentru Basarabia, a declarat la Kiev după o întâlnire cu Viktor Iuşcenko, preşedintele Ucrainei, că România nu va fi admisă la tratative. Jacobovitz a motivat că România face parte din OSCE, va fi admisă în Uniunea Europeană, prin urmare, nu trebuie invitată. Situaţia este revoltătoare fiindcă majoritatea relativă a populaţiei din Transnistria este formată din moldoveni, adică români, în ciuda deportărilor masive din zonă. Ucrainenii ocupă locul al doilea ca număr de locuitori în Transnistria, după români, dar Ucraina, care şi ea face parte din OSCE, participă la negocieri. Mai mult, Ucraina a anunţat că a pregătit deja soldaţi pacificatori, care să pătrundă în Transnistria. La Kiev, au avut loc consultări între reprezentanţii Rusiei, Ucrainei, ai OSCE, ai Statelor Unite şi ai Uniunii Europene. La fel ca Bucureştiul, nici Chişinăul nu a fost invitat, deşi este interesat direct în rezolvarea problemei. În consecinţă, Vladimir Voronin a acuzat puterile occidentale că fac jocuri oculte "pe la spatele Republicii Moldova".

Pe acest fundal politic european, Duma de la Moscova a comunicat că Transnistria este "o demnă urmaşă a Uniunii Sovietice" şi că Rusia îşi va spori numărul de militari de pe Nistru.

Kremlinul încă nu pricepe că va avea mare nevoie de România. Nu numai pentru relaţia contra firii cu Ucraina...

Putin, de taină cu Berlusconi

Vladimir Putin nu mai are pe cine omorî. Cecenii parcă nu mai suflă, dar "ţarul" mai are unele motive de îngrijorare. Chiar dacă afacerile îi merg strună, Rusia se confruntă cu importante probleme interne şi, de aceea, nu poate redeveni lider absolut în spaţiul ex-sovietic prea curând. La recenta reuniune a Comunităţii Statelor Independente de la Kazan, capitala Tatarstanului, ucraineanul Viktor Iuşcenko şi georgianul Mihail Saakaşvili i-au cerut să clarifice diferendele de frontieră cu noile state naţionale, desprinse din fostul imperiu sovietic. Tătarii tocmai sărbătoreau o mie de ani de la fondarea oraşului Kazan şi i-au dat lui Putin un cadou cu tâlc: un cazan din fontă, de mare presiune, numai bun de pus pe foc.

După acest nou prohod al CSI de la Kazan, Vladimir Putin l-a primit la Soci pe premierul italian Silvio Berlusconi. Un vechi prieten, cu mari interese economice în Rusia.

Au discutat despre reforma iminentă a Consiliului de Securitate al ONU, prin primirea celor patru aspirante: Japonia, Germania, India şi Brazilia. Putin sprijină Germania, dar nu şi Italia, cum ar vrea prietenul Berlusconi. Roma deţine locul şase în lume printre ţările care contribuie financiar la stabilizarea păcii şi are 40 000 de militari pe toate fronturile ONU. De aceea, Berlusconi pretinde un loc în Consiliul de Securitate.

Până la urmă, însă, prietenia are miros de petrol. Relaţiile economice dintre Germania şi Rusia devin tot mai puternice şi Berlusconi a arătat că înţelege această raţiune a Kremlinului. Putin i-a cerut lui Berlusconi să permită gigantului Gazprom să investească mai mult în Italia fiindcă Rusia vrea să-şi extindă exporturile pe piaţa liberă a Uniunii Europene. Preşedintele rus a precizat că firmele italiene pot investi în Rusia alături de companiile germane E.ON Ruhrgas şi BASF Wintershall. De altfel, trustul italian ENI este cel mai mare beneficiar pentru Gazprom, primul producător de gaze din lume. În 2004, ruşii au exportat în Italia 22 de miliarde de metri cubi de gaz metan. Gazprom şi ENI au finalizat în 2003 conducta Blue Stream, care transportă gazul metan rusesc pe fundul Mării Negre spre Turcia: exportul va atinge 16 miliarde de metri cubi pe an în 2007.

De la Marea Neagră la Marea Baltică

În paralel, Putin mai auncă o şea peste Uniunea Europeană. Pe 8 septembrie, ţarul Vladimir Vladimirovici şi cancelarul Gerhard Schroeder au semnat un acord pentru construirea unei conducte ce va transporta gazul metan rusesc până în inima Europei Occidentale. Proiectul costă cinci miliarde de dolari şi are o semnificaţie politică gravă. Rusia devine principalul furnizor de energie al Germaniei, chiar dacă Uniunea Europeană ceruse încă din 2000 ca fiecare ţară să-şi construiască alternative la sursele de energie din Rusia. Conducta va avea 1200 de kilometri lungime. Porneşte de la Sankt Petersburg, trece pe fundul Mării Baltice şi ajunge pe coasta de nord a Germaniei. Va începe să funcţioneze în 2010 şi va avea o capacitate de 27 de miliarde metri cubi pe an. Vecinii Germaniei se arată foarte nemulţumiţi fiindcă pierd banii din taxele de traversare a teritoriului lor. Premierul polonez Marek Belka a calificat acordul drept o demonstraţie de forţă din partea Moscovei.

Ei, şi?

Lampă, lampă, iar n-ai gaz! Ce va deveni Uniunea Europeană când va ajunge la cheremul Rusiei? Iar Rusia ştie că timpul lucrează numai pentru ea.

Parcă era odată un marinar care aştepta vânt din pupa pe Marea Neagră...

Viorel Patrichi

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!