Curajul nebun al lui Paul Goma

Paul Goma este o rara avis, un reper. Nu prin gîndul său scormonitor, nu prin verbul aprig, ci printr-un curaj (ne)bun. Ce altfel decît nebunie ar putea trece – într-o lumea ca a noastră – bărbăţia de a spune ce gîndeşti? Goma o face răspicat, uneori lipsit de nuanţe, adesea excesiv de dur, dar întotdeauna onest. De Paul Goma nu s-a prins defel bizantinismul propriu unei mari părţi a intelighenţiei de la noi. Şi asta nu i se poate ierta.

Fireşte, Paul Goma nu are dreptate mereu, dar adevărurile rostite de el dor mai tare decît toate nedreptăţile pe care le-ar putea comite. Iar curajul lui trebuie să fie model pentru tînăra generaţie.

Prin acest fel de a trăi, Goma s-a certat aproape cu toţi intelectualii români mai vizibili, de la Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, foştii săi prieteni, pînă la Nicolae Manolescu şi Gabriel Liiceanul. Dar aşa a fost şi înainte de ’89, înfruntînd regimul comunist. De ce ar fi făcut altfel acum, cînd, nu-i aşa?, ne-am recăpătat dreptul la libera exprimare.

Era însă de aşteptat ca împotriva lui Goma să se dezlănţuie un război nemilos. Represaliile au început prin izolarea sa. Asupra numelui său s-a instaurat tăcerea: nimeni nu-l mai vorbea nici de bine, nici de rău; nici o publicaţie cu tiraj semnificativ şi nici o editură mare nu-l mai publica. E cea mai grea pedeapsă pentru un scriitor. Totuşi, tenace, Goma a găsit breşe în zidul de muţenie. Una dintre ele – ziarul "Ziua", care i-a publicat constant punctele de vedere, deşi a anunţat că îşi păstrează rezerva faţă de ele. Lupta s-a încins, replicile şi contra-replicile s-au succedat rapid, mărind numărul de neprieteni (cu toţii acuzatori, dar prea puţini cititori) ai lui Goma.

O altă breşă a fost revista "Viaţa Românească", unde greul redacţiei îl ducea un alt temerar, scriitorul Liviu Ioan Stoiciu. Dacă în cazul cotidianului "Ziua" nu s-a putut lua nici o măsură punitivă, în cel al "Vieţii Româneşti" s-a lăsat cu destituirea lui Liviu Ioan Stoiciu.

Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor – în subordinea căreia se află "Viaţa Românească" –, a dictat abuzul sub pretextul că Stoiciu ar fi permis tipărirea unui text antisemit al lui Paul Goma. |n fapt, Stoiciu a fost pedepsit pentru că nu l-a cenzurat pe Goma.

Peste 70 de intelectuali s-au solidarizat cu Goma şi Stoiciu, semnînd, pe 11 septembrie a.c., un protest, nepublicat de nici un ziar, şi pe care US l-a ignorat.

Acuzaţia de antisemitism, aruncată, ca un soi de anatema, asupra lui Paul Goma, nu e de dată recentă. Ea a fost fabricată de Securitatea lui Ceauşescu şi lansată asupra disidentului pentru a-l discredita. Doar că intelectualii noştri de frunte n-au ezitat, în vremea din urmă, să reia această minciună – cu valoare de condamnare la moartea civilă – împotriva lui Goma, care continua să le spună verde-n faţă ce crede despre ei. De altfel, acuzarea – fără probe, dar insistentă – a cuiva de antisemitism, fundamentalism, fascism, extremism a devenit cea mai la îndemînă metodă de a neutraliza un adversar incomod în lumea noastră culturală, ca şi în cea politică. Trebuie că va funcţiona şi în cazul lui Paul Goma, căci puţini oameni îşi mai bat astăzi capul să citească şi să judece cu mintea lor. |nsă, Paul Goma, dovedind aceeaşi îndrăzneală donquijotescă, nu tace.

Pe 1 octombrie, cu o zi înainte de a împlini 70 de ani, a făcut o propunere care, dacă ar fi pus în practică, i-ar continua şi multiplica discursul despre istoria recentă a României mult după ce el va fi trecut la cele veşnice. Goma a cerut înfiinţarea, pe banii şi cu girul statului, a unui Institut pentru Studierea Teorii Bolşevice din România între 28 iunie 1940 şi iulie 1990, în paralel şi neconcurent cu Institutul pentru Studierea Holocaustului evreilor din România, deja fondat şi finanţat de guvernul român.

Motivaţia lui Goma este de bun simţ: dacă statul se implică pentru aflarea adevărului despre holocaustul evreilor (care, potrivit Comisiei Wiesel, ar fi făcut sute de mii de victime), atunci va fi cu atît mai interesat de dezvăluirea grozăviei holocaustului roşu contra românilor (care, după Cicerone Ioaniţoiu, ar fi făcut trei milioane de victime).

Propunerea lui Paul Goma vine puţin înainte ca o iniţiativă oarecum similară, a unei organizaţii neguvernamentale, aflată în lucru de cîteva luni, să fie lansată public. Este vorba despre proiectul asociaţiei Romfest XXI – editorul revistei ROST – pentru întemeierea unui Memorial al Suferinţei Româneşti în Bucureşti, alcătuit dintr-un muzeu, un Institut pentru Studierea Istoriei Românilor sub Dictatură şi o editură. Pentru edificarea acestui Memorial nădăjduim într-un parteneriat public-privat, rod al înţelegerii de către guvernanţi a rostului cunoaşterii istoriei noastre recente.

Iată că modelul Goma face prozeliţi.

Claudiu Târziu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!