Gâlceava artiştilor cu lumea

Într-un recent comunicat de presă difuzat pe internet, Vlad Nancă supune atenţiei publice proiectul artistic "Laicitate şi complicitate", subintitulat "proiect-protest faţă de complicitatea dintre Biserică şi Stat". Coordonat de Cosmin Costinaş, Vasile Ernu, Attila Tordai-S., proiectul este realizat în colaborare cu revistele "Observator Cultural" şi "Idea Artă+Societate". Participă artiştii Liliana Basarab, Hajnalka Bessenyei, Costel Chirilă, Duo van der Mixt, Niţă Mocanu, Ciprian Mureşan, Vlad Nancă, Dan Perjovschi, Dragoş Platon, Peter Szabo.

Proiectul a fost ataşat numărului 29 (15 septembrie-22 septembrie, 2005) al revistei "Observator Cultural". Expoziţia-insert din această publicaţie este dublată de un dosar teoretic în revista "IDEA artă+societate", nr.20/2005. Conform autorului comunicatului de presă, "Laicitate şi complicitate" pune sub semnul întrebării "situaţia hibridă de complicitate între statul român şi Biserică", considerată ca fiind "incompatibilã cu idealurile europene asumate formal de către România" şi cu ideea de democraţie liberală.

Cum Vlad Nancă susţine că "scopul demersului nostru este de a provoca discuţii şi reacţii în mass media şi în societatea românească pe aceasta temă de actualitate", m-am hotărât să-mi exprim punctul de vedere.

De la început, semnatarul aminteşte: "Constituţia României prevede egalitatea tuturor cultelor şi egalitatea tuturor cetăţenilor indiferent de convingerile lor religioase. Constituţia României prevede că Parlamentul este forul suprem de conducere a ţării, datorită statutului său de reprezentativitate pentru toţi cetăţenii". Plecând de la aceste adevăruri, iniţiatorii protestului ajung la concluzii ciudate. Mai întâi îi nemulţumeşte faptul că, în Parlamentul României, sub stema statului, se află crucea. Ei văd un "concubinaj simbolic între stema României şi crucea ortodoxă pe peretele Parlamentului de la Bucureşti", care nu ar fi "altceva decât reflectarea unei situaţii care se regăseşte în majoritatea aspectelor vieţii publice româneşti". Asta pentru că "ataşarea simbolică a acestui semn, reprezentativ doar pentru o parte a cetăţenilor acestei ţări, unui for care se doreşte reprezentativ pentru toţi cetăţenii anulează tocmai această reprezentativitate".

Întâi, cel puţin pentru moment, acea "o parte" de care vorbesc protestatarii, reprezintă majoritatea absolută a cetăţenilor României. Apoi, Parlamentul României este o instituţie a statului şi, prin urmare, nu este doar un for de reprezentare pentru cetăţenii României, ci şi unul care reprezintă ţara. Or, din câte ştiu, Ortodoxia a făcut şi încă face parte integrantă din viaţa românilor, fiind un element esenţial al istoriei noastre. Până una-alta, în Constituţia României, articolul 1 specifică: "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil". Desigur, România este statul tuturor cetăţenilor săi, nu doar al celor de naţionalitate română, dar a fost creat, în principal, ca urmare a dorinţei şi a eforturilor depuse de români. Este casă pentru toţi cetăţenii, dar reprezintă rezultatul sacrificiilor majorităţii româneşti, care este în proporţie covârşitoare ortodoxă. Majoritatea românească şi cea ortodoxă definesc acest stat în Europa şi în lume, creează specificitatea sa. Apoi, încercarea protestatarilor de a crea iluzia unei "opoziţii" a comunităţilor catolică şi greco-catolică faţă de crucea "ortodoxă" de la Parlament, mi se pare o găselniţă. Sunt convins că membrii celor două Biserici din România preferă să vadă la Parlament crucea, fie ea şi "ortodoxă", în locul unui spaţiu gol. Mă întreb dacă autorii protestului ar fi de părere că voievozii evului mediu românesc ar fi trebuit să scoată crucea de pe însemnele oficiale, pentru ca acestea să fie "reprezentative" pentru acei români creştini care, dintr-un motiv sau altul "se turciseră", trecând la islamism.

Ce-i mai doare pe artişti

În comunicatul de presă se mai spune că: "la nivel simbolic, evenimentele publice din România sunt acaparate de cele religioase. Zile naţionale, deschideri, inaugurări, comemorări, a căror funcţie teoretică este una civică sunt deturnate în evenimente cu conotaţie religioasă (de cele mai multe ori, explicit ortodoxă)". Înţelegem că, pentru artiştii revoltaţi, civismul presupune, dacă nu ateism, cel puţin disocierea clară de religie. Tradiţia noastră spune însă că realizările umane îşi au obârşia în creaţia şi ajutorul divine. De aceea "inaugurările" şi "deschiderile" se fac cu slujbă religioasă şi cu sfinţire.

Petre }uţea credea că omul nu creează nimic, el doar descoperind creaţia divină. Cât priveşte Ziua Naţională, ne-o putem oare închipui lipsită de slujba religioasă, fără a ne întoarce cu gândul la cunoscutul 23 august? Dacă e o zi naţională, şi naţiunea este majoritar ortodoxă, să nu se facă slujbe, pentru a nu fi "lezate" alte comunităţi de conştiinţă? Mă şi mir că protestatarii nu s-au rostit şi împotriva ideii în sine, pe motiv că ar lovi în demnitatea naţionalităţilor conlocuitoare. Poate ar trebui să desfiinţăm şi ziua naţională?

Iată ce îi mai deranjează pe artiştii şi civicii noştri: "bugetele publice, constituite pe baza impozitelor tuturor cetăţenilor sunt folosite ca surse de finanţare pentru biserici. Asistăm chiar în aceste saptămâni la declaraţii anticonstituţionale ale ministrului culturii şi cultelor şi ale altor reprezentanţi ai statului care sunt dispuşi să aloce bani publici unui proiect care ţine strict de Biserica Ortodoxă, cum este cel al Catedralei Mântuirii Neamului". {i noi, care ne gândeam că pe i-ar putea îngrijora posibilitatea ca banii contribuabililor români de confesiune ortodoxă, catolică sau unită, care formează marea majoritate a populaţiei ţării, să ajungă, prin cine ştie ce metode, să fie alocaţi pentru sprijinirea cultelor neoprotestante sau pentru constituirea şi funcţionarea nenumăratelor asociaţii şi fundaţii "civice" atee şi anticreştine...

Viziune aberant – feministă

Din păcate, nu am reuşit să găsesc niciunde în capitala culturală a Moldovei revista "IDEA...", aşa că nu am putut citi dosarul teoretic; am găsit însă numărul din "Observator Cultural" care conţine expoziţia-insert. Mă aştepta o surpriză neplăcută: autorii proiectului amestecaseră merele cu perele şi se pregăteau de o neconvenţională aritmetică. Mai exact, îşi susţineau campania de promovare a laicităţii cu exemple în care prezentau tare manifestate în cadrul BOR, contând probabil pe confuzia care se poate uşor produce în mintea unor cititori. Astfel, corupţia sau nepăsarea unora dintre slujitorii Bisericii erau folosite de artişti (insinuant, nu explicit) drept argumente pentru a susţine "eliberarea" cetăţenilor de sub ochiul omniprezent al religiei. Sunt aduse în discuţie şi conflicte inter-confesionale, precum luarea în posesie de către comunităţi ortodoxe prin asediere/înghiţire a unor biserici - unele cu valoare de patrimoniu - aparţinând uniţilor (este prezentat cazul de la Ungheni, jud. Mureş, unde noua biserică ortodoxă este construită în jurul celei vechi). Poate că în Biserica Ortodoxă Română este nevoie de o înnoire – nu în sens dogmatic, ci la nivel pastoral –, dar asta nu înseamă să condamni şi să elimini Ortodoxia sau ideea de Biserică ca instituţie şi comunitate de credinţă.

Un text din expoziţia-insert susţine, nici mai mult, nici mai puţin că: "Biserica Ortodoxă Română, prin diferite practici şi dogme religioase, atribuie femeii un rol submisiv, legitimând discriminarea şi violenţa asupra femeilor în societate". O acuzaţie a cărei gravitate nu este egalată decât de consistenţa aberaţiei pe care o include. Alt text deplânge "infiltrarea" Bisericii "în viaţa cotidiană, nu doar pe calea spirituală, ci şi pe cea comercială", ca exemplu fiind dat comercializarea iconiţelor parfumate. Încă o dată: Biserica nu are nevoie să se furişeze, să intervină în mod viclean în viaţa cotidiană, în cetate, căci Biserica este formată majoritatea românilor şi face parte de facto din viaţa noastră. Este dreptul nostru, al majorităţii românilor creştin-ortodocşi, de a ne manifesta credinţa: prin construirea de biserici, prin cinstirea icoanelor şi a crucii, inclusiv în instituţii publice, prin a da o educaţie creştină copiilor noştri, prin atribuirea de fonduri din bugetul public pentru acţiunile Bisericii etc.

Învăţămînt fără Dumnezeu

În sfârşit, în suplimentul din "Observator Cultural" este un text semnat de Cosmin Costinaş, care reia, într-o formă lărgită, comunicatul de presă. De data aceasta lucrurile sunt spuse mai clar: "Biserica este prezentă în şcolile publice româneşti, a căror menire centrală ar trebui să fie modelarea unor cetăţeni responsabili şi liberi în opţiunile lor, inclusiv în cele legate de credinţă". Deci, înapoi la învăţământul fără Dumnezeu din timpul comunismului. Dacă ar fi ştiut tinerii din decembrie ’89 că au ieşit să moară pentru a înlocui un ateism cu altul... Mai mult: "Biserica Ortodoxă este folosită ca un instrument de menţinere a unei identităţi naţionale româneşti pe bază etnică, construită în jurul acestei Biserici". Iar Biserica Greco-catolică ar fi "folosită la rândul ei ca un instrument de perpetuare a identităţii naţionale româneşti, datorită caracterului ei etnic". Putem înţelege că pe unii îi deranjează existenţa unei identităţi naţionale româneşti, dar dacă aşa este, ar putea avea cel puţin curajul de a o spune deschis, în loc să se ascundă în spatele unor motivaţii de o logică jenantă... Articolul conchide că situaţia "hibridă de complicitate" dintre stat şi Biserică ar perpetua un "viciu de sistem în chiar fundamentele principiale ale statului".

Mie unul, argumentele acestea îmi par şubrede rău şi nu pot să nu observ că iniţiativa grupului se alătură (poate involuntar) acţiunilor din ultima perioadă ale celor care lovesc Biserica Ortodoxă (recent, "Federaţia Bisericilor Creştine Autonome", o grupare de culte neoprotestante din România a cerut modificarea legii cultelor). Să observăm şi că unele ciudăţenii se produc şi la o scară mai mare. Astfel, "Crucea Roşie", creată de elveţianul Henry Dunant, ca urmare a impresiei puternice pe care i-au lăsat-o acestuia suferinţele răniţilor francezi şi austrieci din bătălia de la Solferino (1859), vrea să-şi schimbe emblema. Evident, ceea ce deranjează în simbolistica sa nu este faptul că, prin crucea eleveţiană, evocă neutralitatea, ci faptul că trimite la creştinism...

Mihail Albişteanu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!